 |  |
|
UNIVERSITATEA "ANDREI SAGUNA" CONSTANTA
Facultatea de Drept si Stiinte Administrative
REZOLVAREA SUBIECTELOR LA DISCIPLINA
"DREPT ADMINISTRATIV I"
Semestrul I -
Subiectul nr.1
Relatia societate - stat: definitie, sensurile conceptului de stat (enumerare si scurte comentarii).
Termenul de societate este definit printr-un sistem, un mod organizat de existenta in sfera fenomenelor vietii sau existenta in comun a grupurilor de persoane coagulate, permanent sau temporar, in ansambluri colective in interiorul carora isi organizeaza comportamentul vis-a-vis de familie, proprietate, teritoriu, comunitate, ierarhie, activitati sociale, economice, intrajutorare s.a.
Statul a fost si este studiat in doctrina de specialitate dintr-un intreit punct de vedere: juridic, politic si social-economic.
Sensul juridic prezinta importanta maxima, deoarece doar astfel putem explica raporturile multiple si situatiile care se nasc, se modifica si se sting intre organele statale, subiectele de drept active si pasive si celelalte componente ale societatii: alte autoritati, grupari sociale, persoane juridice sau persoane fizice..
Conceptul politic referitor la stat defineste structurarea raporturilor din sfera detinatorilor puterii, a celor care stabilesc organizarea statala, componentele acestuia si modalitatile prin care vointa politica, derivand din interesul si nevoile sociale dominante sunt puse in aplicare in societate.
Conceptul social-economic priveste statul prin prisma sistemului de organizare si ierarhizarii intereselor, al ierarhizarii, supraordinarii si subordonarii indivizilor si grupurilor sociale, in scopul stabilirii si mentinerii acelui necesar echilibru de interese intre nevoile personale si interesele comunitatilor locale si nationale.
Statul reprezinta un subiect al lumii juridice, un subiect cand activ, cand pasiv de drepturi, dar intotdeauna supraordonat. Statul desemneaza o colectivitate umana, situata pe un anumit teritoriu si supusa unei autoritati suverane, respectiv unui aparat de institutii prin care i se permite sa comande si sa actioneze.
Subiectul nr.2
Executivul si administratia publica in doctrina si legislatia Romaniei (teze constitutionale).
Executivul sau puterea executiva desemneaza acea functie a statului prin care se asigura executarea legii, functie ce inglobeaza activitati extrem de diverse, printre care amintim: exercitarea functiei de sef al statului; coordonarea activitatii administratiei publice pentru aplicarea legilor; desfasurarea unor actiuni directe de aplicare a legilor si de organizare a aplicarii lor, atributii pentru impulsionarea procesului legislativ sau conducerea generala a statului.
Administratia publica reprezinta o parte a actiunii executive, bazata pe procese de putere publica. Astfel, administratia publica nu reprezinta singura sarcina a puterii executive, dar este o sarcina exclusiva a acestuia, deci, executivul are o serie de sarcini extra-administrative pe care le exercita, de pilda, in raporturile cu Parlamentul sau in sfera relatiilor internationale.
Subiectul nr.3
Notiunea administratiei publice: definitie, sensurile abordarii.
Administratia publica reprezinta "ansamblul activitatilor Presedintelui Romaniei, Guvernului, autoritatilor administrative autonome centrale, autoritatilor administrative autonome locale si, dupa caz, structurilor subordonate acestora, prin care, in regim de putere publica, se aduc la indeplinire legile sau, in limitele legii, se presteaza servicii publice".
Toate definitiile plaseaza administratia publica in ramura executiva a guvernarii, si anume in cea care se ocupa de aplicarea legii, dar care foloseste teorii si procese manageriale, politice si juridice in vederea realizarii mandatelor guvernarii, pentru a asigura si implementa reglementarile legale si serviciile pentru societate, in ansamblul ei, cat si pentru componente ale acesteia si pentru particulari.
Retinem urmatoarele:
- activitatea prin care se realizeaza scopurile si obiectivele
guvernarii;
- ca domeniu de activitate, este preocupata de mijloacele pentru implementarea
valorilor politice;
- este identificata ca ramura a guvernarii;
- diferind de tendintele politice, se defineste prin structurile
proprii si metodologiile aplicate pentru realizarea obiectivelor
guvernamentale;
- prin procesul de realizare a intentiei sau dorintei guvernului;
- este un efort al unui grup care coopereaza intr-un cadru politic si
acopera relatiile dintre executiv, legislativ si
jurisdictional;
- are rol important in formularea politicilor publice;
- difera de administratia privata si este asociata sau
relationata cu grupuri de indivizi si grupuri private.
In realitate, puterea publica nu este
nici absoluta si nici nelimitata, ci este circumscrisa
unor conditii de timp, loc si materiale precis determinate de
legiuitor.
Doctrina juridica a definit obligatia administratiei publice
de a se conforma normelor care compun ordinea juridica
administrativa, ca semnificand principiul juridicitatii
activitatii
administratiei publice care decurge din obligatia legala a acesteia de a asigura protectia drepturilor si libertatilor publice, deci din principiul legalitatii activitatii administratiei publice
Subiectul nr.4
Autoritatile care realizeaza administratia publica.
Subiectele care infaptuiesc administratia publica sunt:
- conducerea bicefala a executivului: Presedintele Romaniei si Guvernul;
- ministerele si alte organe centrale
subordonate Guvernului;
- organe centrale de specialitate care nu sunt in subordinea Guvernului (autoritati
administrative centrale autonome);
- institutii bugetare, regii autonome si societati
comerciale, subordonate, organic
sau functional, Guvernului;
- institutii bugetare, regii autonome si societati
comerciale subordonate, organic
sau functional, organelor centrale autonome;
- Prefectul;
- Comisia consultativa
judeteana;
- organe locale de specialitate, subordonate ministerelor,conduse de Prefect;
- organe autonome locale (Consiliul judetean, Consiliul local si Primarul);
- institutii bugetare, regii autonome si societati comerciale subordonate, organic sau functional, Consiliului judetean sau Consiliului local.
Subiectul nr.5
Obiectul de reglementare al dreptului administrativ
Raportul juridic de drept administrativ-obiect de reglementare al normei de drept administrativ
Raporturile juridice
ne apar ca relatii sociale cazute sub incidenta normelor
juridice. Raporturile de drept administrativ sunt reprezentate doar de
sfera raporturilor reglementate de normele dreptului administrativ care se
constituie intr-o categorie cu totul distincta.
Raportul juridic concret, din care deriva drepturile si
obligatiile subiectelor, se poate stabili fie in urma interventiei
unui fapt juridic, fie rezulta direct din norma juridica
asa cum se intampla curent in domeniul dreptului penal.
Raportul de drept administrativ este reprezentat de relatia
sociala reglementata de catre norma dreptului administrativ,
indiferent daca s-a nascut direct, din norma juridica, sau
indirect din fapta juridica savarsita in executarea
acesteia.
Subiectul nr.6
Izvoarele scrise ale dreptului administrativ: prezentare generala, enumerare si comentare succinta.
Sunt constituite din : constitutii, legi, regulamente, tratate, conventii
In consonanta cu principiul
normativitatii juridice, care ierarhizeaza normele dupa
forta lor juridica, izvoarele scrise ale dreptului administrativ din
Romania se ordoneaza si ierarhizeaza astfel:
1) Constitutia;
2) Tratatul international;
3) Legea organica;
4) Legea ordinara si
ordonanta;
5) Hotararea Guvernului;
6) Ordine, instructiuni ale
administratiei ministeriale (si ale altor organe centrale de
specialitate subordonate Guvernului si organe administrative centrale
autonome);
7) Ordinul prefectului;
8) Hotararea Consiliului
judetean;
9) Hotararea Consiliului
local;
10) Dispozitia primarului.
Textul constitutional si normele
acestuia formeaza bazele constitutionale ale dreptului administrativ
intrucat, atat in sens material, cat si in sens organic, Constitutia este sursa directa
sau indirecta a tuturor prerogativelor de administratie
publica
Majoritatea legilor organice vizeaza administratia publica:
organizarea Guvernului si a Consiliului Suprem de Aparare al
Tarii, statutul functionarilor publici, contenciosul
administrativ, regimul starii de asediu si al celui de
urgenta, organizarea invatamantului, organizarea
si functionarea administratiei publice locale, a teritoriului,
precum si regimul general al autonomiei locale, organizarea serviciilor
publice de radio si televiziune, organizarea administratiei centrale
autonome, structura sistemului national de aparare, organizarea
armatei, pregatirea populatiei, a economiei si a teritoriului
pentru aparare, precum si statutul cadrelor militare, politistilor, magistratilor,
etc.
Legile ordinare si ordonantele sunt considerate izvoare de drept administrativ doar in masura in care reglementeaza relatii sociale ce fac obiectul administratiei publice. Astfel, Constitutia Romaniei precizeaza ca ministerele se infiinteaza si se organizeaza prin legi ordinare.
Subiectul nr.7
Izvoarele nescrise ale dreptului administrativ: prezentare generala, enumerare si analiza acestora.
Izvoarele nescrise
admise printre izvoarele dreptului administrativ romanesc:
Cutuma este izvor de drept, inclusiv al dreptului administrativ romanesc.
Practica repetata si indelungata tinde sa acopere o
lacuna legislativa daca autoritatile publice si
cei administrati au convingerea ca prin cutuma s-au stabilit
deja veritabile drepturi si obligatii juridice.
Principiile generale ale dreptului si regulile generale:
instantele administrative si cele de contencios administrativ
dezvolta, in jurisprudenta lor, principii generale si reguli
care nu se regasesc promulgate in legile materiale, dar care, izvorand din
practica instantelor, pot guverna conduita justitiei si a
partilor.
Recunoasterea practicii judiciare ca izvor de drept, fiind vorba despre practica instantelor de drept administrativ sau de drept constitutional. Ne raportam la semnificatia deciziei Curtii Constitutionale de a declara un text de lege ca fiind neconstitutional sau a unei Curti Administrative de a declara ilegal un act administrativ pentru a constata faptul ca aceste decizii vor deveni izvoare de drept pentru orice alta instanta.
Pe de alta parte, prin Legea de revizuire a Constitutiei, Inalta Curte de Casatie si Justitie a fost abilitata cu interpretarea si aplicarea unitara a legilor in practica celorlalte instante judecatoresti.
Subiectul nr.8
Normele de drept administrativ: definitie si caracteristici.
Dreptul administrativ cuprinde un ansamblu
de reguli de conduita instituite si
sanctionate de stat, care reprezinta vointa poporului,
exprimata prin intermediul puterii legislative, reguli a caror
respectare este obligatorie si a caror aducere la indeplinire se
asigura, in caz de nevoie, cu ajutorul fortei coercitive a statului
sau a colectivitatilor locale.
Normele dreptului administrativ au un caracter general obligatoriu
si sunt grupate intr-un sistem compus din normele dreptului
administrativ si normele de procedura administrativa, care
au un obiect de reglementare diferit fata de cel al altor
ramuri ale dreptului intern: ne referim la raporturile juridice specifice
din sfera de activitate a administratiei publice de stat si a
administratiei publice locale.
Normele dreptului administrativ reglementeaza raporturile sociale ce intra in sfera
activitatii administrative a statului si a
colectivitatilor locale, pe care le ordoneaza si le
organizeaza, in scopul atingerii intereselor generale ale
societatii sau ale comunitatilor locale.
Normele dreptului administrativ reglementeaza anumite
grupari de relatii sociale, putandu-se referi la diferitele secvente
ale activitatii administrative a statului sau ale
colectivitatilor locale, cum ar fi:
- organizarea autoritatilor si serviciilor administratiei publice centrale sau locale;
- functionarea autoritatilor administratiei publice;
- competenta, atributiile si sarcinile acestor autoritati;
- procedurile de lucru ale acestor autoritati;
- statutul si raspunderea juridica a functionarilor publici;
- administrarea domeniului public si privat;
- solutionarea conflictelor dintre autoritati si administrati
Subiectul nr.9
Actiunea in timp a normelor dreptului administrativ: intrarea in vigoare, actiunea si iesirea din vigoare a normelor dreptului administrativ.
O norma juridica actioneaza pe durata nedeterminata pe un spatiu geografic (teritoriu) si cu privire la subiecte (persoane) care participa la circuitul juridic in cadrul acestui spatiu determinat..
Normele de drept administrativ isi exercita rolul pe o durata mai scurta sau mai indelungata de timp, fiind semnificative cateva momente: intrarea in vigoare, actiunea efectiva a normei si iesirea din vigoare a normei.
Norma de drept administrativ intra in vigoare intr-un moment bine stabilit.
Constitutia Romaniei, in art. 78 stipuleaza "Lega se publica in Monitorul Oficial al Romaniei si intra in vigoare la 3 zile de la data publicarii ei in Monitorul Oficial, iar celelalte norme de la data aducerii lor la cunostinta publica".
Constitutia prevede si o exceptie de la acest principiu general si anume situatia in care prin continutul legii sau a altui act normativ se prevede intrarea in vigoare la o data ulterioara celei de aducere la cunostinta publica.
In ceea ce priveste calculul termenului prevazut de lege pentru intrarea in vigoare, consideram ca acesta se face luand in considerare numai zilele lucratoare si a zilelor libere.
Ca principiu general pentru actiunea normei in timp, este faptul ca aceasta actioneaza pentru viitor, incepand cu data intrarii in vigoare. Norma intrata astfel in vigoare, reglementeaza toate relatiile sociale incidente si nu este admis ca cineva sa se poata sustrage sub motivul necunoasterii sale, prezumtie absoluta din care reprezinta ca nu poate fi rasturnata prin dovada contrarie. Legile care proclama expres retroactivitatea sunt declarate neconstitutionale, iar legiuitorul este tinut de a nu emite legi cu caracter retroactiv.
In ceea ce priveste legile interpretative, s-a stabilit ca nici acestea nu pot avea caracter retroactiv, exceptand legile penale sau contraventionale mai favorabile. In ceea ce priveste legile declarative sau confirmative de drepturi, acestea nu au caracter retroactiv si au efect numai pentru viitor, in sensul ca dobandirea sau recunoasterea unui drept produce efecte doar pentru viitor, din momentul intrarii in vigoare si din care dreptul este confirmat de catre autoritatea competenta.
Iesirea din vigoare a normelor juridice este cel de-al treilea moment al actiunii in timp al normei de drept administrativ. Se cunosc patru modalitati de incetare a actiunii normei juridice, si anume: ajungerea la termen, prevazuta in continutul actului normativ; desuetudinea sau perimarea ori invechirea legii, atunci cand acele considerente de ordin social-economic care au determinat adoptarea normei s-au schimbat ori au disparut; declararea neconstitutionalitatii, prin decizii ale Curtii Constitutionale asupra unei legi, ordonante ori numai asupra unor parti din acestea; abrogarea expresa, prin continutul unei noi norme, care poate fi expresa, indirecta (legiuitorul anunta ca orice dispozitie contrara se abroga) sau tacita sau implicita (reglementarea diferita a acelei situatii juridice supuse reglementarii).
Subiectul nr.10
Structura normei de drept administrativ.
Normele de drept administrativ cuprind trei elemente: ipoteza, dispozitia si sanctiunea. In dreptul administrativ, ipoteza este mai dezvoltata si prevede imprejurarile si conditiile in care se aplica si, respectiv, subiectele la care se refera dispozitia. In ipoteza sunt incluse si alte parti ale normei: definitii, principii, scopul activitatii unui organ, intelesul unor termeni.
In doctrina, se face distinctie intre ipoteza precis determinata (conturarea detaliata si precisa a imprejurarilor in care se va aplica dispozitia) care impune functionarului doar sa ia act, sa verifice ori sa constate si sa se conformeze si ipoteza relativ determinata, care prevede, la modul general, imprejurarile in care se aplica norma, lasand la aprecierea autoritatii publice modalitatea de aplicare. asemenea formulari.
In ceea ce priveste dispozitia normei de drept administrativ, vom constata ca ea este mai intotdeauna categorica, precisa si imperativa, reflectand procesul de realizare a puterii. Astfel, principalele norme obliga subiectele la o anumita conduita.
In legatura cu sanctiunea normei de drept administrativ, o serie de autori si specialisti considera, in mod eronat, ca normele de drept administrativ, asemanator celor de drept constitutional, nu ar avea sanctiune. Noi consideram ca sanctiunea ramane elementul potential al normei de drept administrativ.
Trebuie facuta distinctie intre sanctiune, ca element al structurii logico-juridice a normei si, sanctiune, ca element al raspunderii juridice de natura administrativa.
Pot fi identificate mai multe forme principale ale sanctiunii normei de drept administrativ:
a) sanctiuni administrativ-disciplinare (destituirea din functia publica, revocarea alegerii, dizolvarea, mutarea disciplinara, trecerea intr-o functie publica inferioara, suspendarea dreptului de avansare in gradele de salarizare, sau dupa caz, de promovare in functia publica s.a.);
b) sanctiuni administrativ-contraventionale (avertismentul, amenda, confiscarea s.a.).
c) sanctiuni administrativ-patrimoniale (obligarea la repararea prejudiciului produs printr-o dauna materiala sau morala);
d) masuri tehnico-administrative de constrangere (de protectie a unor interese personale sau publice, de preventie si de protectie a unor interese personale sau publice, de prevenire sau de combatere a unor fapte antisociale cum ar fi: retinerea administrativa, retinerea permisului de conducere auto, obligarea la tratament medical s.a.);
e) masuri de executare silita (de infrangere a unei rezistente fizice: actiuni in forta ale Jandarmeriei, imobilizarea unor persoane, demolarea sau desfiintarea unor constructii s.a.);
f) masuri cu privire la actele juridice (anulari, suspendari, cai de atac, s.a.).
Subiectul nr.11
Raporturile de drept administrativ: definire si subiectele raportului juridic de drept administrativ.
Raporturile juridice ne apar ca relatii sociale cazute sub incidenta normelor juridice. Raporturile de drept administrativ sunt reprezentate doar de sfera raporturilor reglementate de normele dreptului administrativ care se constituie intr-o categorie cu totul distincta.
Raportul juridic concret, din care deriva drepturile si obligatiile subiectelor, se poate stabili fie in urma interventiei unui fapt juridic, fie rezulta direct din norma juridica asa cum se intampla curent in domeniul dreptului penal.
In domeniul administrativ, normele au in structura ipoteza, dispozitia si sanctiunea. raportul de drept administrativ este reprezentat de relatia sociala reglementata de catre norma dreptului administrativ, indiferent daca s-a nascut direct, din norma juridica, sau indirect din fapta juridica savarsita in executarea acesteia
Subiectele raporturilor juridice de drept administrativ
In cadrul oricarui raport juridic de drept administrativ, cel putin unul dintre subiecte este o autoritate a administratiei publice de stat sau teritoriale/locale. deoarece modificarea sau stingerea raportului juridic de drept administrativ este expresia manifestarii unilaterale de vointa a autoritatii administrative purtatoare de autoritate publica, care activeaza pentru realizarea unui interes general, al societatii sau al colectivitatii teritoriale.
Exista multiple posibilitati si variante de stabilire a unor raporturi juridice de drept administrativ, printre care: raporturi intre doua autoritati ale administratiei publice (intre doua ministere, intre doua autoritati teritoriale s.a.); raporturi intre o autoritate a administratiei publice si o autoritate apartinand celorlalte puteri ale statului, respectiv o autoritate independenta; raporturi intre o autoritate a administratiei publice si un organism nonguvernamental; raporturi intre o autoritate a administratiei publice si o institutie social-economica sau un agent economic privat; raporturi intre o autoritate a administratiei publice si o persoana fizica
Subiectul nr.12
Raporturile de drept administrativ: continutul si clasificarea raporturilor juridice de drept administrativ.
Norma juridica de drept administrativ prevede drepturile si obligatiile subiectelor intrate intr-un raport juridic de drept administrativ, care desemneaza continutul acelui raport juridic.
Exercitarea drepturilor si obligatiilor stipulate de norma juridica nu este lasata, de regula, la latitudinea partilor, intrucat sunt raporturi de putere si constituie o obligatie legala pentru parti, de la care nu se poate deroga. Nasterea, modificarea sau incetarea raporturilor juridice de drept administrativ nu depind de vointa partilor, ci constituie o obligatie legala, in primul rand pentru autoritatile administratiei publice, legata de ratiunea indeplinirii atributiilor si a competentei cu care au fost investite.
Opinia dominanta actuala a clasificarii raporturilor de drept administrativ, admite raporturi de subordonare si in raporturi de colaborare intrucat raporturile de participare nu reprezinta o categorie de sine statatoare, ci o forma a raporturilor de colaborare.
Raporturile de subordonare se stabilesc intre o autoritate a administratiei de stat, pe de o parte, si un alt subiect de drept, pe de alta parte (o alta autoritate publica, o persoana juridica civila, o persoana fizica. Se accepta si posibilitatea ca subiectul supraordonat sa fie si o persoana privata, in masura in care a fost sau este autorizata prin lege sau, dupa caz, de catre o autoritate a administratiei publice sa desfasoare activitati in regim de autoritate publica.
Raporturile de colaborare se stabilesc intre subiecte aflate in pozitii de egalitate, dintre care cel putin unul dintre acestea este reprezentantul unei autoritati administrative, deci purtatorul autoritatii publice. Acest tip de raporturi pot aparea si intre o autoritate a administratiei publice centrale sau locale si o alta autoritate publica, atunci cand legea le obliga sa actioneze impreuna pentru indeplinirea unei sarcini care revine administratiei publice.
Cat priveste inter-relatiile raporturilor de subordonare, consemnam existenta unor reguli:
a) un raport de conformare poate fi atat un raport de colaborare, cat si un raport de natura conflictuala;
b) un raport de natura conflictuala este intotdeauna un raport de subordonare;
c) realizarea unui raport conflictual poate reclama si un raport administrativ de colaborare, in situatia in care raportul administrativ de colaborare se constituie intr-un mijloc juridic de garantare a realizarii drepturilor si obligatiilor organului de stat ca subiect.
Subiectul nr.13
Notiunea de organ al administratiei publice: definitia si modul de reglementare in Constitutie si legile administrative.
In cuprinsul textului Constitutiei din 1991 modificata in 2003, se opereaza cu notiunea de autoritate publica, care se refera indeosebi la organele de stat si in subsidiar la organele administratiei locale care realizeaza activitatile in baza principiului autonomiei locale. Titlul III al Constitutiei Romaniei, intitulat "Autoritatile publice", debuteaza cu capitolul "Parlamentul" sustinand expres ca "Parlamentul este organul reprezentativ al poporului roman si unica autoritate legiuitoare a tarii".
Sintagma de "autoritate publica" este utilizata, in primul rand, pentru a desemna un organ public, reprezentand colective de oameni care exercita prerogativele de putere publica intr-o unitate a statului sau intr-o unitate din administratia publica locala, si doar in subsidiar pentru a evoca functionarii publici, adica pe cei care, intrand in contact cu cetatenii, desfasoara un serviciu public cu scopul de a le apara drepturile fundamentale
Dispozitiile constitutionale delimiteaza structura administratiei publice din Romania, dupa cum urmeaza:
I. Administratia centrala:
a) organele supreme ale autoritatii publice: Presedintele Romaniei, Guvernul;
b) organele centrale de specialitate:
- ministerele si alte organe subordonate Guvernului;
- autoritatile administratiei publice centrale autonome;
c) institutii centrale subordonate ministerelor sau autoritatilor autonome, inclusiv cele organizate ca regii sau societati comerciale.
II. Administratie de stat din teritoriu:
a) Prefectul;
b) Serviciile desconcentrate ale ministerelor si ale celorlalte organe centrale.
III. Administratia locala:
a) Consiliul judetean;
b) Consiliul local si primarul.
Subiectul nr.14
Caracteristicile si trasaturile organelor administratiei publice (enumerare)
Din definitiile prezentate, putem extrage cateva caracteristici ale autoritatilor administrative, si anume:
autoritatile administrative reprezinta o categorie de autoritati publice, respectiv forme organizatorice constituite in sistemul administratiei publice;
autoritatile administrative sunt forme organizatorice stabile, ca structura si activitate, determinate de permanenta si consistenta sarcinilor pe care le indeplinesc;
autoritatile administrative dispun de capacitate juridica de drept administrativ cu caracter special care le confera calitatea de participante la raporturile juridice administrative;
autoritatile administrative, prin atributiile exercitate, infaptuiesc activitatea executiva a statului, ca forma fundamentala de activitate publica.
In acest sens, trasaturile caracteristice organelor si structurilor administratiei publice sunt urmatoarele: sunt organe ale statului; sunt infiintate prin lege sau in baza legii; intreaga activitate se desfasoara pe baza si in vederea executarii legii; actele juridice adoptate sau emise de catre ele sunt supuse unui control de legalitate prevazut de lege; activitatea acestora este realizata de un personal de specialitate; activitatea lor se desfasoara in interesul statului, al judetului sau al comunei, precum si al particularilor - persoane fizice sau juridice.
Subiectul nr.15
Criteriile de constituire in sistem a administratiei publice (enumerarea si analiza acestora)
Criteriul teritorial
In mod traditional, in raport cu raza teritoriala in care poate actiona autoritatea administrativa respectiva, s-a recurs la impartirea acestora in autoritati centrale si autoritati locale. De data mai recenta, se vorbeste mai mult despre colectivitatea de cetateni pentru care activeaza si ale caror interese le gestioneaza un organ sau altul al administratiei publice. In context, autoritatile administratiei publice centrale actioneaza in interesul general al societatii, in timp ce, autoritatile administratiei publice locale au in vedere solutionarea intereselor colectivitatilor locale: judetene, orasenesti si comunale, interese care sunt armonizate cu interesele generale.
Administratia publica a statului este constituita si ierarhizata astfel:
Conducerea bicefala a administratiei publice (Presedintele Romaniei si Guvernul Romaniei);
Ministerele si celelalte autoritati publice autonome centrale;
Serviciile publice deconcentrate in teritoriu ale ministerelor si celorlalte autoritati publice autonome centrale.
Criteriul functional (competenta)
Acest criteriu fundamenteaza impartirea autoritatilor administratiei publice in autoritati cu competenta generala si autoritati ale administratiei cu competenta speciala si determina structura functionala a acesteia.
Subiectul nr.16
Sarcinile administratiei publice: notiune, continut si sensuri.
Sarcinile reprezinta necesitatile sociale valorizate politico-normativ care presupun interventia organelor statului, inclusiv ale organelor administratiei publice. Deci acele necesitati sociale, identificate, evaluate politic si consacrate prin norme juridice, indeplinite de aceasta categorie de organe.
Sanctionarea de catre Parlament a programului de guvernare si, ulterior, a actelor cu caracter normativ semnifica, practic, momentul si modalitatea de stabilire a sarcinilor pentru autoritatile administratiei publice. Acestea au importanta pentru organizarea sistemului administrativ si pentru organizarea si functionarea fiecarui organ in parte. Este important sa retinem ca sarcinile administratiei publice le regasim, in primul rand, in Constitutie, legi, hotarari ale Parlamentului sau ordonante ale Guvernului.
Subiectul nr.17
Competenta organelor administratiei publice: definitia si caracterele acesteia.
Notiunea de competenta a fost si este diferit analizata de autorii stiintei dreptului administrativ . Totusi, pot fi identificate elementele care constituie constanta in doctrina cu privire la aceasta notiune, si anume:
a) este un ansamblu de atributii prevazute de lege;
b) reprezinta o obligatie legala (are caracter obligatoriu);
c) este prezentata sub forma unor drepturi si obligatii ale organelor administrative;
d) poate fi explicata fara explicarea capacitatii lor juridice;
e) e) este special determinata pentru fiecare organ al administratiei publice sub trei feluri: materiala, teritoriala si temporala.
Trebuie retinut faptul ca, desi ne raportam la drepturile si obligatiile pe care legea le stabileste in sarcina organelor administratiei publice, exercitarea atributiilor nu este lasata la vointa lor de a face sau a nu face, ci acestea sunt obligatorii de indeplinit, drepturile indicand limitele si posibilitatile pe care acestea le au pentru executare, aplicare si/sau indeplinire.
Subiectul nr.18
Competenta organelor administratiei publice, clasificarea competentei: enumerare si analiza felurilor competentei.
In literatura de specialitate, in legatura cu clasificarea competentei, se sustine ca exista trei feluri ale competentei organelor administratiei de stat: materiala (ratione material), teritoriala (ratione loci) si temporala (ratione temporis), care pot fi caracterizate astfel:
a) Competenta materiala consta in sfera si natura atributiilor unui organ al administratiei publice, fie ca vorbim despre competenta generala (in toate domeniile si ramurile de activitate), fie despre competenta speciala (de ramura, de domeniu).
b) Competenta teritoriala, precizeaza si delimiteaza limitele spatiale, teritoriale ale actiunii organelor administratiei publice in cadrul carora pot fi exercitate atributiile conferite de lege. Si aici, putem vorbi despre competenta generala la care o adaugam pe cea locala.
c) Competenta temporala indica limitele in timp sau de timp intre care un organ al administratiei publice este obligat si isi poate exercita atributiile, in conformitate cu prevederile exprese ale legii.
Subiectul nr.19
Exceptiile de la regula competentei organelor administratiei publice: enumerare si analiza acestora.
De la regula obligativitatii competentei autoritatilor administratiei publice exista mai multe exceptii :delegarea de competenta, delegarea de atributii si/sau inlocuirea unor functionari de decizie, modalitati asupra carora vom starui pe scurt in cele ce urmeaza:
a) Delegarea de competenta are loc numai in legatura cu functionarii publici de decizie care pentru motive ce tin de mai buna administrare si functionare a organului condus, pot incredinta spre exercitare, in totalitate sau numai in parte, atributiile lor catre alti functionari publici sau organe.
b) Inlocuirea unor functionari de decizie are si ea loc in conditii strict reglementate de lege, pentru motive ce tin de neindeplinirea sau neputinta de a indeplini, in totalitate sau in parte, a propriilor atributii. Institutia inlocuirii unor functionari de decizie este o institutie juridica diferita de cea a delegarii de competenta, prin:
- inlocuirea poate fi de drept sau la initiativa functionarului de decizie, in timp ce delegarea poate fi numai de drept;
- prin inlocuire se urmareste asigurarea exercitarii atributiilor unui functionar in situatii de exceptie, in timp ce delegarea urmareste o mai buna repartitie a sarcinilor de serviciu intre functionarii: cu functii de decizie din administratia publica;
- delegarea de competenta are, in general, caracter permanent, in timp ce inlocuirea unor functionari are caracter temporar, spre exemplu pana la validarea alegerii altui primar, la incetarea suspendarii acestuia sau la incetarea cauzelor obiective care au determinat masura inlocuirii.
c) Repartizarea de atributii reprezinta modalitatea prin care un organ colegial stabileste ca unele dintre atributiile sale vor fi exercitate, in intervalul dintre sedinte ori permanent, de unul dintre membrii sai.
Subiectul nr.20
Serviciile publice: definitia si clasificarea serviciilor publice.
Serviciile publice reprezinta organisme administrative create de stat si de celelalte unitati administrativ-teritoriale (judet, oras, comuna), dispun de mijloace si resurse puse la dispozitie de catre sistemul administratiei publice si fiinteaza numai cu scopul de a satisface in mod continuu o cerinta, o nevoie reala cu caracter general, careia initiativa particulara nu i-ar putea conferi o satisfacere completa si continua.
In doctrina juridica a dreptului public, serviciul public a fost definit sub un dublu aspect: material si formal .
Din punct de vedere material, serviciul public este privit ca o activitate de interes general care se desfasoara de catre organele administratiei publice sau de catre persoane particulare autorizate, abilitate in acest scop.
Din punct de vedere formal, serviciul public poate fi definit ca ansamblul de structuri ale administratiei publice sau al organismelor private care desfasoara activitati in regim de serviciu public.
Pentru clasificarea serviciilor publice, in literatura de specialitate sunt utilizate criterii diverse:
A. In functie de modul lor de organizare, serviciile publice pot fi interioare sau exterioare.
B. In raport de intinderea competentelor, serviciile publice pot fi organizate atat la nivel national cat si la nivel local.
C. Intr-o alta abordare se propune o alta clasificare a serviciilor publice, respectiv dupa modul lor de gestionare.
- Serviciile publice gestionate in mod direct de Consiliile judetene si Consiliile locale sunt cele care nu pot fi incredintate unor particulari si sunt organizate sub forma unor compartimente proprii (de urbanism, amenajarea teritoriului, autoritate tutelara, stare civila s.a.) sau sub forma unor structuri exterioare. Alte servicii publice comunitare se infiinteaza sub forma unor compartimente interne ale autoritatilor administratiei publice.
D. In functie de cadrul geografic pe care isi desfasoara activitate, distingem intre serviciile interne si serviciile publice extra-teritoriale, ultimele prelungindu-si cadrul geografic in afara granitelor statului, cum ar fi cele pe care le regasim in organizarea domeniului afacerilor externe sau a serviciului marina-aviatic si a caror activitate se desfasoara in afara granitelor.
E. In functie de natura sarcinilor pe care le au, se poate face distinctia intre serviciile publice civile si serviciile publice militare, ultimele fiind caracterizate prin disciplina, rigoare, strictete si alte reguli care sunt proprii doar acestora.
F. Exista diverse alte situatii in care, pentru o mai buna functionare a serviciilor publice, acestea sunt incredintate unor particulari.
G. In fine, se mai utilizeaza si clasificarea in functie de natura activitatii desfasurate in: servicii administrative si servicii economice.
- Astfel, au caracter administrativ serviciile de protectie sociala si sanitara, cele cu scop educativ si cultural, precum si cele de mentinere a ordinii publice.
- Serviciile publice cu caracter economic desfasoara activitati lucrative, cu continut economico-financiar, care aduc si un profit.
Subiectul nr.21
Serviciile publice: formele de organizare si functionare a serviciilor publice.
Functie de importanta acordata uneia sau alteia dintre nevoile astfel identificate si calificate, interventia autoritatii publice este mai mult sau mai putin profunda si poate consta doar in acordarea unor subventii catre o intreprindere particulara si exercitarea unui control public asupra modului de satisfacere a nevoii sociale. Autoritatea publica poate sa decida crearea unor organisme care sa depinda de ea, carora le incredinteaza gestiunea acelor organisme publice, ce se inscriu strict in cadrul administrativ obisnuit si functioneaza utilizand procedee administrative. In al treilea rand, se poate recurge la constructii institutionale mixte, care au caracter administrativ: prin atributii, proportia capitalului folosit, prin reguli de organizare si functionare, prin controlul la care sunt ele supuse s.a.. Totusi, aceste forme de servicii publice se apropie de societatile comerciale sau industriale obisnuite.
Natura activitatilor desfasurate si, mai ales, modalitatea in care este realizata gestionarea serviciilor, determina forma de organizare a fiecarui serviciu public in parte. Astfel, in literatura de specialitate se vorbeste despre:
a) compartimentele interioare ale autoritatilor administratiei publice care nu au personalitate juridica, nici calitatea de ordonator de credite, nici calitatea de subiect de drept in raporturile juridice si nici calitate procesuala; ele apar ca prepusi ai autoritatii publice din care fac parte;
b) institutii publice sau stabilimente, cu sau fara personalitate juridica, carora le-au fost incredintate anumite servicii publice administrative; acestea au o anumita autonomie, dar se gasesc si raman sub tutela administratiei publice;
c) delegarea gestiunii serviciilor publice, constand in concesionarea, pe baza de licitatie, a unor servicii publice economice ca societati comerciale, denumite si operatori de servicii publice care isi desfasoara activitatea pe baza concurentiala, in scopul obtinerii unui profit. In situatia infiintarii unei regii autonome sau a unei societati comerciale de catre administratia publica insasi, forma de organizare a acestora nu este concesionarea ci gestiunea directa, proprie structurilor interne sau externe ale administratiei publice locale.
d) delegarea de gestiune a unor servicii catre organisme private, cu caracter neguvernamental si cu numiri diferite: fundatii, asociatii, uniuni etc.; acestea preiau, de regula, in integritatea lor, gestiunea serviciilor publice care constituie aportul lor de activitate cu caracter social, de binefacere, de invatamant, de sanatate s.a. Delegarea gestiunii acestor servicii se face pe baza autorizatiei emise de catre autoritatile publice care au competente in domeniile de specialitate respective.
Subiectul nr.22
Serviciile publice: principiile organizarii si functionarii serviciilor publice.
Principiul egalitatii tuturor cu privire la functionarea serviciilor publice se degaja din principiul egalitatii in fata legii si a autoritatilor publice, fara discriminari si fara privilegii, inscris in Constitutia Romaniei si se refera si priveste atat egalitatea conditiilor de incredintare, prin concesionare sau prin delegare, a gestiunii serviciilor publice catre stabilimente, institutii publice, agenti economici si/sau regii autonome, cat si calitatea de beneficiari ai cetatenilor in ce priveste functionarea serviciilor publice, pozitia lor in raporturile juridice cu aceste servicii publice, in cadrul carora nu trebuie sa fie dezavantajate sub nici un motiv.
Principiul continuitatii presupune asigurarea functionarii neintrerupte a serviciilor publice - esenta si caracteristica principala a serviciilor publice - create si destinate eminamente pentru a raspunde, in permanenta, nevoilor de interes general ale persoanelor fizice si juridice. Prin lege si prin normele interne ale autoritatilor publice centrale si locale, se reglementeaza in mod detaliat nu numai modul de organizare si functionare, ci, mai ales, statutul personalului, drepturile si obligatiile acestuia raportate la continuitatea serviciului, conditiile de exercitare a dreptului la greva de catre personalul fiecarui serviciu, modul de rezolvare a situatiilor exceptionale care se pot ivi pe timpul functionarii serviciilor publice, cu exceptia situatiilor de forta majora.
Principiul adaptarii serviciilor publice la exigentele interesului public general presupune mobilitatea si corelarea cu schimbarile si cu evolutiile de ordin politic, economic, social si juridic care au loc in timp, si care determina noi premise pentru functionarea acestor servicii.
Principiul eficientei serviciului public deriva din faptul ca toate cheltuielile necesare se suporta, in general, din bugetul de stat sau din bugetele locale ale autoritatilor care le infiinteaza si controleaza. De aceea, administratia publica are obligatia de a stabili cel mai convenabil raport intre cheltuieli si cantitatea/calitatea serviciilor prestate cetatenilor, care prin taxele si impozitele platite contribuie la alimentarea bugetului local.
Subiectul nr.23
Serviciile publice comunitare: definire, caracteristici generale, enumerare si scurte comentarii.
Infiintarea serviciilor publice comunitare in Romania a aparut ca efect pozitiv al descentralizarii administrative, componenta esentiala a reformei administratiei publice. Este vorba despre schimbarea de fond a raportului dintre administratie si cetatean, descentralizarea si desconcentrarea serviciilor publice si demilitarizarea treptata a serviciilor comunitare, in contextul reconstructiei institutionale si a armonizarii cadrului legislativ in spatiul euro-atlantic.
Serviciile publice comunitare se deosebesc atat de serviciile desconcentrate ale administratiei publice, cat si de serviciile administratiei locale, deoarece, trebuie sa retinem ca ele se afla in raporturi de dubla subordonare, atat pe orizontala cat si pe verticala. Spre exemplu, desi unele dintre aceste servicii publice comunitare se organizeaza in cadrul Consiliilor judetene sau a Consiliilor locale, activitatea acestora este coordonata si controlata de catre organele de specialitate ale administratiei publice centrale.
Dintre serviciile publice cu acest statut, mentionam urmatoarele:
Subiectul nr.24
Locul, rolul, alegerea si mandatul Presedintelui Romaniei.
Prin Decretul-lege
nr.92/1990 pentru alegerea Parlamentului si a Presedintelui Romaniei s-a stabilit ca acesta sa fie ales direct de catre popor prin vot universal, egal, secret si
liber exprimat. Constitutia Romaniei din anul
Potrivit art. 80 al Constitutiei revizuite in 2003, ramas nemodificat atat ca numar, cat si sub aspectul continutului: "Presedintele Romaniei reprezinta statul roman si este garantul independentei nationale, al unitatii si al integritatii teritoriale a tarii. Presedintele Romaniei vegheaza la respectarea Constitutiei si la buna functionare a autoritatilor publice. In acest scop, Presedintele exercita functia de mediere intre puterile statului, precum si intre stat si societate".
Presedinte al Romaniei nu dispune de o putere absoluta in realizarea functiilor sale, acestea fiind functii proprii puterii executive, iar exercitarea lor este partajata intre Presedinte si Guvern, ambele autoritati aflandu-se sub control parlamentar. Pornind art. 80 din Constitutie, Presedintele Romaniei apare intr-o tripla ipostaza: de sef al statului, de sef al executivului alaturi de primul-ministru si de garant al Constitutiei si mediator intre puterile statului. Prin care se indeplinesc trei functii fundamentale: functia de reprezentare, functia de aparare sau garantare a unor valori fundamentale ale poporului roman si functia de mediere sau de arbitraj.
Alegerea Presedintelui se face "prin vot universal, egal, direct, secret si liber exprimat. Este declarat ales candidatul care a intrunit, in primul tur de scrutin, majoritatea de voturi ale alegatorilor inscrisi in listele electorale . . Nici o persoana nu poate indeplini functia de Presedinte al Romaniei decat pentru cel mult doua mandate. Acestea pot fi si succesive".
Conform art. 83 din Constitutie, mandatul Presedintelui Romaniei este de 5 ani si se exercita de la data depunerii juramantului pana la depunerea juramantului de Presedintele nou ales. Mandatul Presedintelui Romaniei poate fi prelungit, prin lege organica, in caz de razboi sau de catastrofa.
In ceea ce priveste organizarea alegerilor prezidentiale s-a stabilit ca ea va trebui efectuata astfel incat mandatul sa nu fie depasit, in principiu, decat cu perioada necesara desfasurarii acestor alegeri. Singurele situatii in care mandatul presedintelui poate fi prelungit sunt starea de razboi sau catastrofa, gravitatea situatiei si necesitatea prelungirii mandatului fiind lasate la aprecierea exclusiva a Parlamentului, care va dispune de o veritabila putere discretionara, in acest sens, cel putin in cazul catastrofei, fiind vorba despre un concept juridic nedeterminat
Subiectul nr.25
Atributiile Presedintelui Romaniei: prezentare generala.
Clasificari ale atributiilor Presedintelui in functie de anumite criterii:
din punct de vedere al functiilor sale: atributii specifice sefului de stat (pe plan intern si extern); atributii de realizare a functiei de sef al executivului; atributii de aparare a Constitutiei si asigurare a bunei functionari a autoritatilor publice;
din punct de vedere al subiectelor fata de care se exercita: atributii exercitate in raporturile cu Parlamentul; atributii exercitate in raporturile cu Guvernul; atributii exercitate in raporturile cu alte autoritati ale administratiei publice, in realizarea unor servicii publice nationale; atributii in raporturile cu justitia si Curtea Constitutionala; atributii in raporturile cu poporul.
din punct de vedere al frecventei: atributii obisnuite, curente activitatii de stat si atributii in situatii iesite din comun.
din punct de vedere al procedurii: atributii exercitate fara conditionari sau restrictii si atributii conditionate de termene, propuneri etc.
- din punct de vedere al formelor tehnico-juridice: atributii care se realizeaza prin decrete; atributii care se realizeaza prin operatiuni administrative si atributii care se realizeaza prin acte exclusiv politice.
- din punct de vedere al continutului: atributii privind legiferarea, atributii privind organizarea si functionarea puterilor publice, atributii privind alegerea, formarea, avizarea formarii, numirea sau revocarea unor autoritati publice, atributii in domeniul apararii tarii si asigurarii ordinii publice, atributii in domeniul politicii externe si alte atributii
Subiectul nr.26
Atributiile Presedintelui Romaniei in situatii exceptionale.
Atributiile Presedintelui Romaniei in situatii exceptionale includ atributiile in domeniul apararii, cat si atributiile privind masuri exceptionale prin instituirea starii de asediu sau a starii de urgenta, reglementate in mod expres prin Constitutia Romaniei din 1991.
A. In ceea ce priveste domeniul apararii Presedintele Romaniei este comandantul fortelor armate si indeplineste functia de presedinte al Consiliului Suprem de Aparare a Tarii, potrivit art. 92 alin. 1 din Constitutie. In exercitarea acestei functii, prevede art. 92 alin. 2 din Constitutie, "el poate declara, cu aprobarea prealabila a Parlamentului, mobilizarea partiala sau totala a fortelor armate. Numai in cazuri exceptionale, hotararea Presedintelui se supune ulterior aprobarii Parlamentului, in cel mult 5 zile de la adoptare".
B. In referire la cea de-a doua categorie de atributii, constand in masuri exceptionale conform art. 93 din Constitutia republicata: "Presedintele Romaniei instituie, potrivit legii, starea de asediu sau starea de urgenta, in intreaga tara ori in unele unitati administrativ-teritoriale si solicita Parlamentului incuviintarea masurii adoptate, in cel mult 5 zile de la luarea acesteia. Daca Parlamentul nu se afla in sesiune, el se convoaca de drept in cel mult 48 de ore de la instituirea starii de asediu sau a starii de urgenta si functioneaza pe toata durata acestora".
Prevederea privind necesitatea incuviintarii de catre Parlament a masurii adoptate o consideram ca fiind deosebit de importanta, deoarece, in trecut, in practica unor state, au existat situatii in care starea de asediu sau starea de urgenta au dus practic la paralizarea activitatii forumului legislativ, intreaga putere concentrandu-se la nivelul executivului, Parlamentul nemaifiind informat in legatura cu masurile adoptate si, uneori, dizolvat chiar, in mod arbitrar.
In sfera atributiilor prezidentiale care necesita interventia Parlamentului, de data aceasta in raporturile sale cu poporul, face parte si Referendumul, Presedintele Romaniei, dupa consultarea Parlamentului, putand cere poporului sa-si exprime, prin referendum, vointa cu privire la probleme de interes national (art. 90 din Constitutie). S-a sustinut ca apelul la electorat ii este ingaduit Presedintelui doar pentru mari probleme cu care ar putea fi confruntata natiunea la un moment dat si nu in legatura cu aprobarea sau respingerea unui proiect de lege.
Subiectul nr.27
Atributiile Presedintelui Romaniei in raport cu puterea judecatoreasca.
Cu privire la aceste atributii, vom analiza doua astfel de categorii si anume: numirea magistratilor si acordarea gratierii individuale. Insa, fata de profundele schimbari aduse dispozitiilor constitutionale referitoare la autoritatea judecatoreasca, prin recenta lege de revizuire, si, in special, fata de noua configuratie a Consiliului Superior al Magistraturii se impune a adauga si o a treia atributie, respectiv cea privind posibilitatea Presedintelui de a participa la sedintele acestui organism.
Potrivit alin. 6 al art.133 din Constitutie, "Presedintele Romaniei prezideaza lucrarile Consiliului Superior al Magistraturii la care participa
In virtutea atributiilor sale constitutionale, Consiliul Superior al Magistraturii are dreptul de a propune Presedintelui Romaniei numirea in functie a judecatorilor si a procurorilor, cu exceptia celor stagiari, care continua sa fie recrutati de Ministerul Justitiei.
Conform cu prevederile art. 94 lit. d) din Constitutie, Presedintele Romaniei acorda gratierea individuala Acordarea gratierii individuale constituie un drept universal al sefului de stat ce consta intr-o masura de clementa in virtutea careia o persoana este scutita de executarea totala sau partiala a pedepsei stabilite judecatoreasca de condamnare definitiva. Fata de aceasta prevedere, desprindem doua concluzii, si anume:
gratierea poate fi si colectiva caz in care ea va fi acordata doar prin lege organica conform art. 73 lit. i) din Constitutie;
acordarea gratierii individuale este o atributie exclusiva a Presedintelui Romaniei, fiind exercitata fara vreo alta conditionare procedurala prealabila, dar nu si posterioara, decretele emise de Presedinte in exercitarea acestei atributii urmand a fi contrasemnate de primul-ministru.
Subiectul nr.28
Raspunderea juridica a Presedintelui Romaniei
Art. 95 din Constitutia Romaniei prevede masura suspendarii din functie a Presedintelui, privita ca o raspundere politica a Presedintelui, urmata de sanctiunea demiterii prin referendum, fiind vorba deci fata de formele raspunderii administrative, de o raspundere administrativ-disciplinara sau, cum o califica dreptul constitutional, o raspundere politica.
In ceea ce priveste regimul raspunderii politice a Presedintelui Romaniei, Constitutia Romaniei leaga procedura acesteia de initiativa parlamentara, de pozitia autoritatii ce exercita jurisdictia constitutionala si, in final, de votul poporului. Procedura tragerii la raspundere, in cazul savarsirii unor fapte grave prin care Presedintele incalca prevederile Constitutiei, poate fi initiata de cel putin o treime din numarul deputatilor si senatorilor si trebuie adusa neintarziat la cunostinta Presedintelui.
Procedura de suspendare este dezbatuta dupa procedura stabilita de Regulamentul sedintelor comune, iar pentru a deveni efectiva trebuie sa fie votata de majoritatea deputatilor si senatorilor, in cazul aprobarii ei, in cel mult 30 de zile se organizeaza un referendum pentru demiterea presedintelui.
Presedintele, asemenea parlamentarilor, se bucura de imunitate ceea ce inseamna ca acesta beneficiaza de un regim special in ceea ce priveste raspunderea pentru faptele comise in exercitarea prorogativelor functiei sale care intra sub incidenta legii penale. Astfel art. 96 din Constitutia Romaniei consacra posibilitatea inlaturarii acestei imunitati a Presedintelui si punerea sub acuzare a sa pentru o fapta deosebit de grava, acuzarea de inalta tradare, respectiv regimul raspunderii penale a Presedintelui. Imunitatea Presedintelui se refera exclusiv la perioada exercitarii mandatului si priveste in exclusivitate faptele legate de exercitarea acestuia, ce pot deschide calea unor actiuni civile sau penale.
Daca pe plan politic se poate vorbi de o imunitate completa a Presedintelui, art. 96 din Constitutia Romaniei consacra o importanta exceptie de la aceasta regula care consta in posibilitatea inlaturarii imunitatii Presedintelui si a punerii sale sub acuzare pentru o fapta deosebit de grava - inalta tradare
Subiectul nr.29
Guvernul Romaniei: analiza locului si rolului Guvernului prin prisma tezelor constitutionale.
Din punct de vedere istoric, Guvernul sau Consiliul de Ministri, ca organ de sine statator, reprezinta o creatie a vremurilor moderne, aparuta odata cu primele Constitutii, originea sa aflandu-se in fostele consilii ale regelui din perioada absolutismului monarhic, Curia Regis
Constitutia Romaniei din 1991, revizuita si republicata in 2003, asemanator altor constitutii din Europa, contine un sediu general principal al materiei Guvernului, in functiei de particularitatile regimului politic consacrat: Titlul III, Capitolul III, art. 102-110. Mentionam ca si alte titluri, capitole si articole ale acestui act normativ cuprind prevederi referitoare la Guvern, cum ar fi art. 111-115 - Raporturile Parlamentului cu Guvernul, art. 85-87 si alte referitoare la institutia Presedintelui, art. 74 - privind procedura de elaborare a legii s.a..
Guvernul are sarcina de a realiza politica natiunii, el fiind initiatorul, modelatorul si executantul masurilor de redresare economica, de scadere a inflatiei si de stabilitate economica, de mentinere a ordinii publice, de apararea nationala, precum si de realizare a raporturilor statului roman cu alte state.
Pe plan European, din punct de vedere al rolului Guvernului, in doctrina actuala putem distinge intre:
Pe de alta parte, functie de modul de constituire, adica al existentei unor nivele ierarhice intre membrii Guvernului, pot fi identificate:
In raport cu numarul membrilor Guvernului, pot fi identificate:
Subiectul nr.30
Guvernul Romaniei: functiile indeplinite de Guvernul Romaniei.
Guvernul indeplineste urmatoarele functii
a) Functia de strategie, prin care se asigura punerea in aplicare a Programului de guvernare pe baza caruia Guvernul a primit votul de incredere al Parlamentului.
b) Functia de reglementare, prin care se asigura elaborarea cadrului normativ si institutional necesar in vederea realizarii Programului de guvernare. In acest sens, guvernul poate adopta hotarari pentru punerea in aplicare a legilor, dar si ordonante prin care isi exercita functia de reglementare primara a unor relatii sociale din anumite domenii de activitate. De asemenea, potrivit art. 74 alin. 1, din Constitutie, initiativa legislativa apartine, in primul rand, Guvernului;
c) Functia de administrare a proprietatii statului, prin care se asigura administrarea proprietatii publice si private a statului, precum si gestionarea serviciilor publice pentru care statul este responsabil.
d) Functia de reprezentare, prin care se asigura reprezentarea statului roman pe plan intern si extern. Pe plan intern, guvernul reprezinta statul in relatiile cu celelalte autoritati publice, organizatii neguvernamentale, asociatii profesionale, alte persoane juridice si persoane fizice, iar pe plan extern, Guvernul reprezinta statul in relatiile cu guvernele diferitelor state si cu organismele internationale;
e) Functia de autoritate de stat, prin care Guvernul asigura urmarirea si controlul aplicarii si respectarii reglementarilor in domeniile apararii, ordinii publice si sigurantei nationale, precum si in domeniile economic si social si al functionarii institutiilor si organismelor care isi desfasoara activitatea in subordinea sau sub autoritatea sa..
Subiectul nr.31
Primul-ministru: caracterizare generala si atributiile primului-ministru.
In doctrina actuala europeana se sustine ca majoritatea constitutiilor reglementeaza anumite atributii pentru seful Guvernului, atat pe linia organizarii activitatii acestuia, cat si pe linia realizarii sarcinilor Guvernului.
Guvernul, alaturi de Presedintele Romaniei, reprezinta al doilea element al puterii executive, privit ca autoritate colegiala, primul-ministru fiind un "primus inter partes" in exercitarea atributiilor guvernamentale. Dincolo de cadrul organizatoric al guvernului, primul-ministru ne apare ca o autoritate executiva de sine statatoare, care are prerogative proprii, in masura sa influenteze nu numai politica de stat, ci si deliberarile in cadrul Guvernului.
Constitutia Romaniei republicata, si art.13 din Legea nr.90/2001 privind organizarea si functionarea Guvernului Romaniei si a ministerelor, cu modificarile si completarile ulterioare, prevad ca primul-ministru conduce Guvernul si coordoneaza activitatea membrilor acestuia, respectand atributiile ce le revin. Mai mult decat atat, primul-ministru prezinta Camerei Deputatilor sau Senatului rapoarte si declaratii cu privire la politica Guvernului care se dezbat cu prioritate. In plus, Legea 90/2001 mai specifica si faptul ca primul-ministru raspunde intrebarilor si interpelarilor care ii sunt adresate de deputati si de senatori, putand desemna un membru al Guvernului, in acest scop, in functie de domeniul de activitate ce formeaza obiectul interpelarii.
Din analiza textului constitutional si a celorlalte legi in vigoare, constatam ca, pe langa atributiile specificate de art.107 anterior mentionat, mai pot fi deduse si alte atributii ale primului-ministru, respectiv:
a) propune Presedintelui Romaniei revocarea si numirea unor membri ai Guvernului, in conditiile art.85 alin.2;
b) cere Presedintelui Romaniei sa participe la anumite sedinte de Guvern - art.87;
c) contrasemneaza, cu unele exceptii, decretele Presedintelui in conditiile art.100 alin.2;
d) semneaza actele Guvernului - art.108.
In ceea ce priveste activitatea primului-ministru, consemnam faptul ca, printre alte atributii ale acestuia, Legea nr.90/2001, cu modificarile si completarile ulterioare, mai prevede:
a) reprezentarea, de catre primul-ministru a Guvernului in relatiile acestuia cu Parlamentul, Presedintele Romaniei, Inalta Curte de Casatie si Justitie, Curtea Constitutionala, Ministerul Public, celelalte autoritati si institutii publice, partidele si aliantele politice, sindicatele si cu alte organizatii neguvernamentale, precum si in relatiile internationale;
b) calitatea de vicepresedinte a Consiliului Suprem de Aparare a Tarii;
c) numirea si eliberarea din functie a conducatorilor organelor de specialitate din subordinea Guvernului, cu exceptia persoanelor care au calitatea de membru al Guvernului; a secretarului general si a secretarilor generali adjuncti ai Guvernului; a personalului din cadrul aparatului de lucru al primului-ministru; a secretarilor de stat; a altor persoane care indeplinesc functii publice, in cazurile prevazute de lege;
d) posibilitatea constituirii, prin decizie in vederea rezolvarii unor probleme operative, a unor consilii, comisii si comitete interministeriale.
Potrivit textului constitutional si al legilor in vigoare, in vederea indeplinirii atributiilor sale, primul-ministru poate emite, in conditiile legii, decizii dar si acte administrative cu caracter normativ sau individual.
Subiectul nr.32
Guvernul Romaniei: atributiile (enumerare).
Guvernul indeplineste o serie de atributii ce pot fi calificate ca fiind:
Din continutul Legii nr.90/2001 retinem, printre atributiile Guvernului, urmatoarele:
asigurarea realizarii politicii in domeniul social potrivit programului de guvernare, etc
Subiectul nr.33
Administratia publica locala: principiile de organizare si functionare (enumerare si analiza acestora).
Administratia publica locala are competenta numai in limitele unitatii administrativ-teritoriale in care aceasta functioneaza. Organizarea locala reflecta regimul politic, transpunand pe plan local, spiritul si institutiile acelor unitati administrativ-teritoriale la nivelul carora functioneaza. Independent de caracterul regimului politic, organizarea autoritatilor centrale va influenta organizarea si functionarea autoritatilor locale.
Pe de alta parte, indiferent de regimul politic, intre cele doua categorii de autoritati administrative, administratia publica centrala si cea locala exista legaturi stranse, determinate de caracterul unitar al statului nostru, dar sunt si delimitari datorate faptului ca la baza organizarii si functionarii administratiei publice locale se afla principiul constitutional al autonomiei locale.
In doctrina administrativa s-a analizat, in mod traditional, principiul descentralizarii prin raportare la cel al centralizarii, deconcentrarea ca formula intermediara si federalismul. Dreptul administrativ a fost cadrul in care centralizarea si descentralizarea au luat forme prin care se concretizeaza. Prin aplicarea acestor doua principii s-a incercat rezolvarea celor doua tendinte care se manifestau in guvernarea oricarei tari si anume: tendinta la unitate - centralizatoare si tendinta la diversitate - descentralizatoare.
Centralizarea este caracterizata prin dependenta organelor locale de cele centrale ce stabilesc deciziile aplicabile in teritoriu, presupunand, astfel, o stricta subordonare, iar descentralizarea consta in tendinta de micsorare a ei, prin diminuarea concentrarii puterilor. Deconcentrarea reprezinta o stare intermediara in procesul descentralizarii, fiind privita ca un transfer de atributii de la centru la agentii puterii centrale aflati la conducerea diferitelor organisme locale.
Descentralizarea administrativa nu trebuie confundata cu descentralizarea politica ce implica federalismul. In doctrina administrativa au fost analizate, in mod traditional, doua forme ale descentralizarii si anume: descentralizarea teritoriala si descentralizarea tehnica sau prin servicii.
Gradul descentralizarii poate fi apreciat in functie de:
numarul de servicii publice date in competenta autoritatilor publice locale;
modul organizarii autoritatilor publice locale si caracterul raporturilor cu autoritatile centrale;
formele de exercitare a controlului special din partea autoritatilor.
Elementele descentralizarii sunt: personalitatea juridica, rezolvarea propriilor afaceri, autonomie locala. Autonomia locala reprezinta un drept recunoscut unitatilor administrativ-teritoriale de a-si satisface interesele proprii dupa cum considera oportun, cu respectarea legalitatii, dar fara interventia puterii centrale decat atunci cand se impune. Autonomia locala constituie principiul fundamental al organizarii administrativ-teritoriale.
Subiectul nr.34
Constituirea Consiliul local: alegere, componenta, mod de constituire.
Legea nr. 251/2001 a introdus o serie de precizari de ordin procedural, prevazand atributia prefectului de a stabili, prin ordin, numarul membrilor fiecarui Consiliu local, in functie de populatia comunei sau a orasului, raportata de Institutul National de Statistica si Studii Economice la data de 1 ianuarie a anului in curs sau, dupa caz, la data de 1 iulie a anului care precede alegerile.
Sunt precizate si conditiile de eligibilitate, stabilite de Constitutie si de legea alegerilor locale, ce trebuie intrunite de o persoana fizica pentru ca aceasta sa fie aleasa consilier, si trebuie sa fie intrunite cumulativ urmatoarele: sa aiba calitatea de alegator; sa aiba varsta de cel putin 23 de ani; sa aiba domiciliul in comuna sau orasul unde candideaza; sa nu aiba functia de magistrat sau sa nu fie militar activ ori alt functionar caruia ii este interzisa asocierea in partide politice, conform art. 40 alin. 3 din Constitutie; in cazul in care candidatul este unul independent, candidatura acestuia trebuie sa fie insotita de lista sustinatorilor.
Functia de consilier local sau judetean este incompatibila cu: functia de primar sau viceprimar; functia de prefect sau subprefect; calitatea de functionar public sau angajat cu contract individual de munca in aparatul propriu al consiliului local respectiv sau in aparatul propriu al consiliului judetean ori al prefecturii din judetul respectiv; functia de presedinte, vicepresedinte, director general, director, manager, asociat, administrator, membru al consiliului de administratie sau cenzor la regiile autonome si societatile comerciale de interes local infiintate sau aflate sub autoritatea consiliului local ori a consiliului judetean respectiv sau la regiile autonome si societatile comerciale de interes national care isi au sediul sau care detin filiale in unitatea administrativ-teritoriala respectiva; functia de presedinte sau de secretar al adunarilor generale ale actionarilor sau asociatiilor la o societate comerciala de interes local ori la o societate comerciala de interes national care isi are sediul sau care detine filiala in unitatea administrativ-teritoriala respectiva; functia de reprezentant al statului la o societate comerciala care isi are sediul ori care detine filiale in unitatea administrativ-teritoriala respectiva; calitatea de deputat sau senator; functia de ministru, secretar de stat, subsecretar de stat si functiile asimilate acestora. Potrivit aceluiasi act normativ nu pot fi exercitate, in acelasi timp, un mandat de consilier local si un mandat de consilier judetean.
Legea nr. 251/2001 specifica faptul ca aceste consilii locale se constituie in termen de 25 de zile de la data desfasurarii alegerilor, la convocarea prefectului, sedinta fiind legal constituita numai daca participa cel majoritatea consilierilor alesi si validati in functie. Lucrarile sedintei de constituire sunt conduse de cel mai in varsta consilier local, ajutat de cei mai tineri 2 consilieri locali, cu asistenta de specialitate a secretarului unitatii administrativ-teritoriale, care intocmeste si procesul-verbal al sedintei. Consiliul este considerat legal constituit daca majoritatea consilierilor locali validati au depus juramantul. Constituirea consiliului local se constata prin hotarare, adoptata cu votul majoritatii consilierilor locali validati.
Consiliul local alege, dintre membrii sai, prin votul deschis al majoritatii consilierilor in functie, un presedinte de sedinta, pe o perioada de cel mult 3 luni, pentru a conduce sedintele consiliului local si a semna hotararile adoptate de acesta.
Consiliul local isi organizeaza, dupa constituire, comisii de specialitate, pe principalele domenii de activitate. Acestea pot fi asemanate cu comisiile permanente care functioneaza in Parlamentul Romaniei si care incearca sa corespunda, din punct de vedere al domeniului lor de activitate, ministerelor. Comisiile de specialitate isi aleg cate un presedinte si un secretar. Rolul comisiilor este de a analiza si aviza proiectele de hotarare din domeniul lor de activitate. Comisiile de specialitate lucreaza in plen si iau hotarari cu votul majoritatii membrilor lor. In afara acestor comisii, Consiliile locale pot organiza, din proprie initiativa sau la initiativa primarului, comisii speciale de analiza si verificare, pe perioada determinata.
Recunoasterea pentru autoritatile alese la nivelul colectivitatilor locale a unei competente materiale generale, pe de o parte si, ca regula, inexistenta unei subordonari fata de alte autoritati ale administratiei publice, pe de alta parte, reprezinta valentele esentiale principiului autonomiei locale. Consiliile locale si primarii functioneaza, in conditiile legii, ca autoritati administrative autonome si rezolva treburile publice din comune si orase.
Legea nr. 215/2001, republicata, stipuleaza ca mandatul Consiliului local este de 4 ani si poate fi prelungit, prin lege organica, in caz de razboi sau de catastrofa. Acest mandat se exercita de la data constituirii consiliului local pana la data declararii ca legal constituit a consiliului nou ales.
Consiliul local isi desfasoara activitatea in sedinte ordinare, lunar, la convocarea primarului si in sedinte extraordinare, la cererea primarului sau a cel putin unei treimi din numarul membrilor consiliului. Ordinea de zi a acestor sedinte trebuie adusa la cunostinta locuitorilor comunei sau orasului prin intermediul mass-media sau prin orice alt mijloc de publicitate..
In caz de forta majora si de maxima urgenta pentru rezolvarea intereselor locuitorilor comunei sau ai orasului, convocarea sedintelor Consiliului local se poate face de indata, fara a fi respectate astfel termenele enuntate mai sus.
Sedintele Consiliului local sunt legal constituite daca este prezenta majoritatea consilierilor in functie, prezenta consilierilor fiind obligatorie. Sedintele Consiliului local sunt conduse de un presedinte de sedinta ales. Sedintele Consiliului local sunt publice
Subiectul nr.35
Atributiile Consiliului local.
Consiliul local dispune de o competenta materiala generala; acesta are initiativa si hotaraste, in conditiile legii, in toate problemele de interes local, cu exceptia celor date, in mod expres, prin lege, in competenta altor autoritati publice centrale sau locale. Orice Consiliu local are initiativa si hotaraste, in conditiile legii, in toate problemele de interes local, cu exceptia celor care sunt date prin lege in competenta altor autoritati ale administratiei publice locale sau centrale. In acest sens acesta exercita urmatoarele categorii de atributii:
a) atributii privind organizarea si functionarea aparatului de specialitate al primarului, ale institutiilor si serviciilor publice de interes local si ale societatilor comerciale si regiilor autonome de interes local;
b) atributii privind dezvoltarea economico-sociala si de mediu a comunei, orasului sau municipiului;
c) atributii privind administrarea domeniului public si privat al comunei, orasului sau municipiului;
d) atributii privind gestionarea serviciilor furnizate catre cetateni;
e) atributii privind cooperarea inter-institutionala pe plan intern si extern.
Competenta teritoriala a Comisiilor locale se limiteaza la intinderea teritoriala a unitatii administrativ-teritoriale in care au fost alese.
Subiectul nr.36
Locul, rolul si atributiile primarului
Locul si rolul primarului reies din prevederile Legii nr. 215/2001, conform carora primarul indeplineste o functie de autoritate publica, acesta fiind seful administratiei publice locale si al aparatului propriu de specialitate al autoritatilor administratiei publice locale, pe care il conduce si il controleaza. De asemenea, primarul conduce serviciile publice locale.
Doctrina a identificat si stabilit trei categorii de sarcini ale primarului, in calitatea sa de autoritate executiva a consiliului local, acesta din urma putand fi considerat autoritatea deliberativa. Acestea sunt:
Cea de reprezentare - art. 62 alin. 1 prevede ca "primarul reprezinta comuna sau orasul in relatiile cu alte autoritati publice, cu persoanele fizice sau juridice romane sau straine, precum si in justitie";
Cea de executiv al Consiliului local - acesta avand atributii pentru pregatirea deciziei Consiliului local, pentru punerea in aplicare a acesteia si de a raporta;
Cea de sef al administratiei locale si aparatului de specialitate, primarul avand trei directii de actiune: cea privind personalul, cea privind mijloacele materiale si financiare si cea privind serviciile publice locale.
Atributiile primarului sunt stabilite de art. 63 din Legea nr. 215/2001, republicata, acestea fiind clasificate astfel:
a) atributii exercitate in calitate de reprezentant al statului, in conditiile legii;
b) atributii referitoare la relatia cu Consiliul local
c) atributii referitoare la bugetul local
d) atributii privind serviciile publice asigurate cetatenilor
e) alte atributii stabilite prin lege. Primarul indeplineste si alte atributii stabilite prin lege sau de alte acte normative, precum si insarcinarile date de Consiliul local.
Unele dintre atributiile sale, primarul le poate delega viceprimarului sau viceprimarilor, printr-o dispozitie emisa in acest sens. Desi doctrina recenta a considerat ca aceasta delegare este una obligatorie, legea nu prevede sanctiuni in cazul in care primarul nu-i deleaga o parte a atributiilor.
Subiectul nr.37
Consiliul judetean: definire, alegere, constituire si atributiile Consiliului judetean (enumerare).
Potrivit Legii nr. 215/2001 republicata, Consiliul judetean este autoritatea administratiei publice locale, constituita la nivel judetean pentru coordonarea activitatii Consiliilor comunale, orasenesti si municipale, in vederea realizarii serviciilor publice de interes judetean.
In ceea ce priveste alegerea Consiliului judetean, Constitutia prevede doar ca acesta este ales si functioneaza in conditiile legii. Legea nr. 215/2001 republicata, stipuleaza faptul ca acesta este compus din consilieri alesi prin vot universal, direct, secret si liber exprimat, in conditiile legii.
Constituirea consiliului judetean se face dupa aceleasi reguli ca si in cazul consiliului local. In ceea ce priveste procedura de validare, singura diferenta care apare fata de cea in cazul consilierilor locali, priveste instanta competenta care, in acest caz, este tribunalul.
Atributiile Consiliului judetean sunt indeplinite, de acesta, in calitatea sa de autoritate deliberativa si, conform doctrinei, unele dintre acestea sunt similare cu cele ale consiliului local, iar altele sunt asemanatoare cu cele ale primarului, ambele fiind exercitate la nivelul judetului, iar restul sunt proprii, specifice Consiliului judetean.
Atributiile Consiliului judetean sunt clasificate, de lege, astfel:
a) atributii privind organizarea si functionarea aparatului de specialitate al Consiliului judetean, ale institutiilor si serviciilor publice de interes judetean si ale societatilor comerciale si regiilor autonome de interes judetean;
b) atributii privind dezvoltarea economico-sociala a judetului;
c) atributii privind gestionarea patrimoniului judetului;
d) atributii privind gestionarea serviciilor publice din subordine;
e) atributii privind cooperarea inter-institutionala.
Subiectul nr.38
Institutia prefectului: prezentare generala si analiza atributiilor (sarcinilor) prefectului.
Prefectul este considerat si calificat drept reprezentantul Guvernului pe plan local, motiv pentru care este administratia de stat din teritoriu, raspunzandu-se astfel principiului deconcentrarii serviciilor publice ale ministerelor si celorlalte autoritati centrale. Guvernul numeste un prefect in fiecare judet si in municipiul Bucuresti. Prefectul este reprezentantul Guvernului pe plan local si conduce serviciile publice deconcentrate ale ministerelor si ale celorlalte organe ale administratiei publice centrale din unitatile administrativ-teritoriale
Din economia textului constitutional si a statutului prefectului rezulta ca prefectul, in calitatea sa de reprezentant in teritoriu al Guvernului, are doua sarcini importante:
a) conduce serviciile publice deconcentrate ale ministerelor si ale celorlalte organe ale administratiei publice centrale din subordinea Guvernului, organizate la nivelul unitatilor adminitrativ-teritoriale
b) verifica legalitatea actelor administrative ale Consiliului judetean, ale consiliului local sau ale primarului. Desi in aceasta noua reglementare legala a prefectului, aceasta este considerata a fi una dintre atributiile acestuia, apreciem ca importanta acesteia, mai ales sub aspectele efectelor care pot apare in urma exercitarii acestui control, justifica considerarea acestei atributii ca fiind o veritabila sarcina a prefectului.
Pentru indeplinirea atributiilor sale, prefectul emite ordine cu caracter individual sau normativ. Ordinele prefectului cu caracter normativ devin executorii dupa ce au fost aduse la cunostinta publica si se comunica de indata Ministerului Administratiei si Internelor care poate propune Guvernului anularea acestora daca le considera nelegale sau netemeinice. Ordinele cu caracter individual devin executorii de la data comunicarii persoanelor interesate.
Prin ordinele sale, prefectul poate stabili si masuri cu caracter tehnic sau de specialitate dupa consultarea conducatorului serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor si ale celorlalte organe ale administratiei publice centrale din subordinea guvernului, organizate la nivelul unitatilor administrativ-teritoriale.
Subiectul nr.39
Mijloacele, (formele) activitatii administrative: definire, enumerare si scurta analiza a acestora.
Mijloacele de actiune ale autoritatilor administratiei publice reprezinta formele concrete prin care administratia publica isi indeplineste misiunea de organizare a aplicarii si de aplicare in concret a legii, precum si de prestare, respectiv organizare a prestarii serviciilor publice. Rezulta ca administratia publica nu este numai cea care aplica legile, dar si cea care organizeaza activitatea altor actori ai sistemului juridic de aplicare a legii.
Majoritatea autorilor de drept administrativ, considera ca forme ale activitatii administrative:
a) actele juridice - actele administrative, contractele administrative, contractele civile. Dintre acestea, dreptul administrativ studiaza doar actele si contractele administrative, actele civile facand obiectul de studiu al dreptului civil.
b) actele cu caracter exclusiv politic, emise fie de autoritatile centrale - Guvern, Presedinte, fie de autoritati locale (primarul, Consiliul local, Consiliul judetean si prefectul) care, avand caracter declarativ, nu sunt studiate de dreptul administrativ.
c) faptele administrative sunt fapte materiale juridice care intervin in sfera activitatii administratiei publice; ele reprezinta transformari in lumea inconjuratoare care produc efecte juridice, independent de existenta unei manifestari de vointa, in acest sens, a autoritatilor publice (de exemplu, construirea de catre primarie a unei cladiri pe terenul proprietatea localitatii, omisiunea de a raspunde la o cerere de informatii de interes public, etc.), ci doar in baza legii.
Operatiunile administrative sunt operatiuni material-tehnice, adica activitati ale administratiei publice care nu produc efecte juridice prin ele insele: avize, dari de seama, referate, comunicari, note interne, statistici, etc.
Subiectul nr.40
Actul administrativ: definire si prezentarea trasaturilor caracteristice ale actului administrativ
Folosind elementele definitorii ale actului administrativ putem afirma ca acesta consta in manifestarea unilaterala si expresa de vointa a autoritatilor publice, realizata in scopul de a produce efecte juridice, in temeiul puterii publice.
Desprindem cateva dintre trasaturile caracteristice ale actului administrativ, si anume:
a) Actul administrativ consta intr-o manifestare "unilaterala" de vointa. Prin aceasta caracteristica, el se deosebeste de actele contractuale ale administratiei, fie ele guvernate de regimul juridic de drept public sau de regimul juridic privat.
b) Actul administrativ concretizeaza vointa uneia sau mai multor autoritatii publice, ca subiecte de drept special, investit cu "putere publica", si, in consecinta, produce efecte juridice care vor fi guvernate de regimul juridic de drept public.
c) Actul administrativ este "obligatoriu" pentru toate subiectele de drept care intra sub incidenta sa, pentru autoritatea publica emitenta sau inferioara, precum si pentru autoritatea publica superioara.
d) Actul administrativ este "executoriu" din oficiu, in sensul ca poate fi sau trebuie executat imediat dupa aducerea la cunostinta persoanelor interesate, respectiv publicarea sa, asadar din momentul din care produce efecte juridice, fara a mai fi nevoie de interventia unui alt act in acest sens. Din aceasta perspectiva, actele administrative se deosebesc de hotararile judecatoresti, care au nevoie de o procedura posterioara, de investire cu formula executorie, pentru a putea fi puse in executare.
Actul administrativ are, pe de alta parte, forta executorie si impune unilateral fara ca, de regula, contestarea sa sa aiba efect suspensiv de executare. Prin exceptie, unele legi pot prevedea efectul suspensiv de executare al recursului administrativ sau al actiunii in contencios administrativ, insa, o astfel de solutie nu este imbratisata ca principiu de drept administrativ in sistemul nostru de drept.
Actele administrative sunt emise pe baza legii, in scopul executarii sau organizarii executarii legilor si a celorlalte acte normative emise de autoritatile superioare
Subiectul nr.41
Clasificarea actelor administrative: criterii de clasificare, felurile actelor administrative (enumerare si scurte comentarii).
Clasificarea din perspectiva criteriului material
Din perspectiva continutului lor, actele administrative pot fi:
a) Acte administrative normative
Actul administrativ normativ cuprinde reglementari de principiu, de ordin general, formulate in abstract, si sunt destinate unui numar nedeterminat de persoane. Actele normative pot contine norme juridice imperative (care impun o anumita activitate), prohibitive (care interzic o anumita activitate) sau permisive (care ofera posibilitatea de a realiza o anumita activitate.
b) Acte administrative individuale
Actul administrativ individual este o manifestare de vointa care produce efecte juridice cu privire la persoane precis determinate, sau, intr-o formula mai explicita, care "creeaza, modifica sau desfiinteaza drepturi si obligatii in beneficiul sau sarcina unor persoane dinainte determinate".
Actele individuale pot fi clasificate, la randul lor, in:
b1) acte creatoare de drepturi si obligatii, prin care se stabilesc drepturi sau obligatii determinate pentru destinatarii lor (actul de atribuire a unui teren pentru construirea de locuinte sau de stabilire a impozitului, de exemplu).
b2) acte atributive de statut personal (diploma de absolvire a unei forme de invatamant, decizia de pensionare), prin care beneficiarilor le este recunoscuta o activitate anterioara si li se confera un complex de drepturi, in conditiile prevazute de lege.
b3) acte de constrangere administrativa (procesul-verbal de constatare a contraventiei), prin care se aplica o sanctiune administrativa.
b4) acte administrativ jurisdictionale, categorie hibrida de acte juridice, emise de autoritati ale administratiei publice, care au ca obiect solutionarea unor litigii si sunt emise potrivit unei proceduri ce are caracteristici apropiate de procedura judiciara (contradictorialitate, motivarea deciziei, irevocabilitatea deciziei.
b5) acte administrative prin care se incheie contracte, prin care autoritatile publice devin parte a unui contract administrativ sau civil.
Clasificarea din perspectiva criteriului organic
Criteriul organic poate fi utilizat in scopul clasificarii actelor administrative, in functie de emitentul acestora. Drept consecinta, exista:
a) acte administrative emise de autoritatile administrative publice: Guvernul, Presedintele Republicii, ministere, Consiliile locale, Consiliile judetene, prefectul, primarul, etc.
b) acte administrative emise de alte autoritati publice, apartinand altor puteri in stat - Parlamentul sau instantele judecatoresti.
c) acte administrative prin delegatie, emise de persoane private, angajate, sub control statal, in activitatea de prestare a serviciilor publice
Subiectul nr.42
Formalitati anterioare emiterii actului administrativ: enumerare si analiza acestora.
A. Consultarea facultativa (avizul facultativ). Consultarea facultativa presupune libertatea de decizie a autoritatii publice, in conditiile in care exista posibilitatea solicitarii unei opinii altei autoritati publice, institutii publice, unui functionar public sau unei persoane fizice sau juridice private. Constatam ca ramane la aprecierea autoritatii publice daca va solicita sau nu un aviz, iar daca l-a solicitat, poate tine sau nu seama de continutul lui la emiterea actului administrativ. Autoritatea publica emitenta poate modifica si dupa consultare proiectul, fara a fi obligata sa recurga la o alta consultare.
B. Consultarea obligatorie (avizul consultativ). In acest caz, autoritatea publica emitenta este obligata prin lege sa solicite opinia unei alte autoritati sau publicului, insa nu trebuie sa se conformeze acelei opinii atunci cand emite actul administrativ. Actul final trebuie sa corespunda proiectului supus consultarii, orice modificare a proiectului antrenand obligativitatea unei noi consultari.
O analiza aparte necesita procedurile consultative impuse de imperativul asigurarii transparentei decizionale in administratia publica. Legea nr. 52/2003 privind transparenta decizionala in administratia publica stabileste regulile procedurale minimale aplicabile pentru asigurarea transparentei decizionale in cadrul autoritatilor administratiei publice centrale si locale, alese sau numite, precum si al altor institutii publice care utilizeaza resurse financiare publice, in raporturile stabilite intre ele cu cetatenii si asociatiile legal constituite ale acestora. Prin aceasta reglementare s-a incercat apropierea societatii civile de activitatea decizionala a administratiei publice .
In procesul de elaborare a actelor normative, autoritatile publice au obligatia de a intreprinde anumite actiuni care sa asigure si participarea cetatenilor si a asociatiilor legal constituite, astfel:
a) in cadrul procedurilor de elaborare a proiectelor de acte normative autoritatea administratiei publice are obligatia sa redacteze un anunt referitor la aceasta actiune, care va fi adus la cunostinta publicului cu cel putin 30 de zile inainte de supunerea spre analiza, avizare si adoptare de catre autoritatile publice Autoritatea administratiei publice va stabili, la publicarea anuntului, o perioada de cel putin 10 zile pentru a primi in scris propuneri, sugestii sau opinii cu privire la proiectul de act normativ supus dezbaterii publice, iar conducatorul autoritatii publice va desemna o persoana din cadrul institutiei, responsabila pentru relatia cu societatea civila, care sa primeasca propunerile, sugestiile si opiniile persoanelor interesate cu privire la proiectul de act normativ propus.
b) Autoritatea administratiei publice va transmite proiectele de acte normative tuturor persoanelor care au depus o cerere pentru primirea acestor informatii.
c) Proiectul de act normativ se transmite spre analiza si avizare autoritatilor publice interesate numai dupa definitivare, pe baza observatiilor si propunerilor formulate de cei interesati.
d) Autoritatea publica in cauza este obligata sa decida organizarea unei intalniri in care sa se dezbata public proiectul de act normativ, daca acest lucru a fost cerut in scris de catre o asociatie legal constituita sau de catre o alta autoritate publica. Dezbaterile publice organizate trebuie sa se desfasoare in cel mult 10 zile de la publicarea datei si locului unde urmeaza sa fie organizate.
e) Autoritatea publica in cauza trebuie sa analizeze toate recomandarile referitoare la proiectul de act normativ in discutie.
f) In cazul reglementarii unei situatii care, din cauza circumstantelor sale exceptionale, impune adoptarea de solutii imediate, in vederea evitarii unei grave atingeri aduse interesului public, proiectele de acte normative se supun adoptarii in procedura de urgenta prevazuta de reglementarile in vigoare.
Potrivit legii, participarea cetatenilor si a asociatiilor legal constituite la procesul de luare a deciziilor va avea loc in urmatoarele conditii:
a) anuntul privind sedinta publica se afiseaza la sediul autoritatii publice, este inserat in site-ul propriu si se transmite catre mass-media, cu cel putin 3 zile inainte de desfasurare, si va contine data, ora si locul de desfasurare a sedintei publice, precum si ordinea de zi.
b) participarea persoanelor interesate la sedintele publice se va face in limita locurilor disponibile in sala de sedinte, in ordinea de precadere data de interesul asociatiilor legal constituite in raport cu subiectul sedintei publice, stabilita de persoana care prezideaza sedinta publica. Ordinea de precadere nu poate limita accesul mass-media la sedintele publice.
c) persoana care prezideaza sedinta publica ofera invitatilor si persoanelor care participa din proprie initiativa posibilitatea de a se exprima cu privire la problemele aflate pe ordinea de zi.
d) adoptarea deciziilor administrative tine de competenta exclusiva a autoritatilor publice. Punctele de vedere exprimate in cadrul sedintelor publice de persoanele invitate au valoare de recomandare.
e) minuta sedintei publice, incluzand si votul fiecarui membru, cu exceptia cazurilor in care s-a hotarat vot secret, va fi afisata la sediul autoritatii publice in cauza si publicata in site-ul propriu.
f) autoritatile publice sunt obligate sa intocmeasca si sa faca public un raport anual privind transparenta decizionala. Raportul anual privind transparenta decizionala va fi facut public in site-ul propriu, prin afisare la sediul propriu intr-un spatiu accesibil publicului sau prin prezentare in sedinta publica.
Legea nr. 52/2003 prevede si anumite sanctiuni juridice pentru nerespectarea dispozitiilor sale, respectiv:
a) actiunea in contencios administrativ.
b) raspunderea disciplinara
c) masuri administrative.
C. Procedura avizului conform. Procedura avizului conform este o procedura de exceptie, aplicabila doar cand legea o prevede expres. Astfel, legea poate cere unei autoritati publice sa emita un act administrativ numai dupa consultarea prealabila a unei alte autoritati publice, iar actul administrativ emis trebuie sa fie in conformitate cu avizul astfel obtinut.
In cazul in care autoritatea emitenta nu accepta emiterea actului administrativ cu respectarea avizului conform, are doar optiunea de a nu-l mai emite.
In fine, mai exista avize exprese sau tacite. Un exemplu de aviz tacit este cel prevazut de art. 14 alin. 2 din Legea nr. 215/2001 pentru incheierea acordurilor de cooperare transfrontaliera: in cazul in care avizul nu este eliberat in termenul legal de 30 de zile, el se considera a fi favorabil incheierii acordului.
D. Acordul. Acordul este definit de doctrina ca fiind un consimtamant dat de o autoritate publica altei autoritati publice in vederea emiterii de catre aceasta din urma a unui act administrativ. Prin urmare, acordul trebuie solicitat obligatoriu, ori de cate ori legea prevede acest lucru, iar actul administrativ trebuie sa i se conformeze din punct de vedere al continutului. Acordul se deosebeste de avizul conform prin faptul ca primul produce efecte juridice, actul emis in final fiind rezultatul manifestarii de vointa a mai multor organe administrative, un act juridic complex, in timp ce avizul conform este doar un element component al procedurii de elaborare a actului administrativ.
Consideram ca mai sunt necesare si alte cateva precizari:
- acordul, spre deosebire de avizul conform, este doar o manifestare de vointa a unui alt organ administrativ cu privire la un act administrativ deja elaborat de autoritatea emitenta, fara a exista posibilitatea acelui organ de a interveni in continutul actului;
- avizul conform nu implica raspunderea juridica a emitentului sau, insa emitentul acordului devine coautor al actului administrativ si va raspunde alaturi de autoritatea publica ce l-a elaborat.
- potrivit doctrinei, acordul poate fi prealabil, concomitent sau posterior actului administrativ.
E. Propunerea. Ca modalitate de implicare a unei autoritati publice in procesul decizional derulat de o alta autoritate publica, propunerea implica emiterea actului administrativ numai in urma unei astfel de propuneri. Continutul actului administrativ trebuie sa se conformeze propunerii, in caz contrar actul este ilegal. De aceea, autoritatea publica are doar doua optiuni in cazul in care propunerea nu este multumitoare: de a cere modificarea propunerii sau formularea uneia noi, sau de a nu adopta actul.
Subiectul nr.43
Intrarea in vigoare a actelor administrative: sensul notiunii si principiile aplicabile.
Intrarea in vigoare a actelor administrative desemneaza momentul de la care acestea produc efecte juridice, adica se nasc drepturi si obligatii pentru subiectele de drept vizate prin acele acte, de aceea determinarea acestui moment este deosebit de importanta in dreptul administrativ.
Ca regula generala si ca principiu statuat in lege, actele normative intra in vigoare de la momentul publicarii sau aducerii la cunostinta publica, iar actele individuale din momentul comunicarii lor persoanelor interesate.
Un principiu important, care guverneaza regimul juridic al actelor administrative si este legat de momentul intrarii in vigoare a acestora este principiul neretroactivitatii actelor administrative normative. Principiul neretroactivitatii actelor administrative cu caracter normativ, este statuat, in primul rand, de legea noastra fundamentala, care in art. 15 alin. 2, arata ca "legea dispune numai pentru viitor". Desi textual se face referire doar la lege, principiul este aplicabil, din motive de identitate de ratiune, si actelor administrative normative. Prin urmare, prin acte normative nu pot reglementate, cu efect retroactiv, diferite situatii juridice, deoarece ar fi absurd sa i se pretinda unui subiect de drept sa respecte anumite dispozitii reglementare si sa raspunda pentru o conduita pe care a avut-o anterior intrarii in vigoare a acelui act, care tocmai reglementeaza aceasta conduita.
Prin exceptie de la regula conform careia actele administrative produc efecte din momentul publicarii, aducerii la cunostinta publica sau comunicarii, unele acte produc efecte ulterior acestei date. Pentru aceasta este nevoie ca o dispozitie a actului sa stabileasca o alta data de intrare in vigoare, ulterioara momentului publicarii/comunicarii, sau ca o lege sa reglementeze acest aspect pentru o categorie mai mare de acte .
De asemenea, si principiul neretroactivitatii actelor administrative comporta exceptii: actele de anulare (sau de revocare) ale unui act emis anterior produc efecte retroactiv, din momentul in care a fost emis primul act; de asemenea, actele prin care se solutioneaza recursurile administrativ jurisdictionale au efect retroactiv .
Subiectul nr.44
Incetarea efectelor actelor administrative: enumerarea situatiilor si scurta analiza a acestora.
Anularea
Anularea reprezinta manifestarea de vointa a unei autoritati publice prin care se desfiinteaza efectele juridice ale unui act administrativ emis de o alta autoritate publica. Consideram ca ne aflam in prezenta anularii atunci cand sanctiunea intervine din exteriorul autoritatii publice, propria desfiintare a actului administrativ de catre autoritatea publica emitenta fiind denumita revocare.
Anularea este o forma specifica de desfiintare a actelor administrative, ea fiind inaplicabila celorlalte forme de activitate administrativa, faptul administrativ si operatiunea administrativa.
Anularea poate fi dispusa de autoritatea publica superioara, de autoritatea publica insarcinata cu anumite atributii de control specializat, sau de instanta de judecata.
Inexistenta
Doctrina sustine ca un act administrativ este inexistent in situatia in care nu prezinta nici macar aparenta de legalitate, deoarece incalcarea legii este atat de evidenta, incat oricine o poate sesiza.
Consecinta imediata a acestei stari de fapt este aceea ca, spre deosebire de actul nul, actul inexistent nu trebuie executat, iar inexistenta lui poate fi constatata de orice subiect de drept, nu numai de instanta de judecata. Prin urmare, vor fi competente sa constate inexistenta unui act administrativ atat autoritatea ierarhic superioara, cat si alte autoritati publice, instanta de judecata si chiar persoanele fizice si juridice.
Precizam si faptul ca sanctiunea inexistentei actului administrativ poate fi prevazuta expres, in lege (de exemplu, in art. 100 si art. 108 din Constitutie) sau poate reiesi din anumite formalitati procedurale esentiale, stabilite tot prin lege, si a caror nerespectare impiedica producerea efectelor juridice ale actului administrativ, cum ar fi publicarea, comunicarea, semnarea etc.
Revocarea
Revocarea actului administrativ reprezinta manifestarea de vointa prin care autoritatea emitenta a actului determina incetarea, cu efect retroactiv, a efectelor actului emis cu incalcarea legii. Revocarea este numita si retractare sau retragere.
Revocarea are intotdeauna efecte retroactive si este corespondentul institutiei anularii, doar ca apartine chiar autoritatii care a emis actul. Observam ca, prin efectul retroactiv se deosebeste fundamental de abrogare, care produce efecte doar pentru viitor.
Revocarea unui act conduce la repunerea in functie a actului anterior ce avea ca obiect aceleasi situatii juridice, atunci cand un astfel de act exista. Daca se ataca in justitie actul de revocare, situatiile juridice in cauza vor fi guvernate tot de actul anterior (in lipsa unei suspendari a actului de revocare) sau de actul revocat (daca decizia de revocare a fost suspendata). In fine, in cazul anularii actului de revocare, actul revocat este considerat ca fiind producator de efecte juridice fara intrerupere, cu alte cuvinte si pentru perioada cat a fost revocat.
Suspendarea
Suspendarea actelor administrative este o modalitate de incetare temporara a efectelor juridice ale actului administrativ, atunci cand exista dubii in privinta legalitatii sau oportunitatii acelui act. Spre deosebire de revocare, care este un principiu a regimului juridic al actelor administrative, suspendarea este o exceptie a acestuia.
Este necesar sa retinem faptul ca suspendarea poate fi hotarata de autoritatea care poate dispune si revocarea actului administrativ (vezi autoritatea emitenta), de autoritatea superioara acesteia (insa numai cand legea prevede expres aceasta putere), de instanta de judecata, sau se poate produce de drept. Este evident ca autoritatea emitenta, indrituita sa-si revoce propriul act administrativ, poate sa-l si suspende, avand dubii fie cu privire la ilegalitatea actului, fie cu privire la oportunitatea acestuia.
De drept, autoritatile ierarhic superioare sau autoritatile de control specializat pot suspenda actele administrative ale autoritatilor inferioare daca exista dubii privind legalitatea sau oportunitatea acestora, atunci cand legea prevede aceasta masura. Printre sanctiunile contraventionale complementare prevazute de Ordonanta Guvernului nr.2/2001 se afla si suspendarea avizului, acordului sau autorizatiei de exercitare a unei activitati.
Modificarea
Modificarea unui act administrativ consta in schimbarea expresa a textului unora sau mai multor articole ori alineate ale acestuia si in redarea lor intr-o noua formulare. Modificarea unui act administrativ conduce, prin urmare, la incetarea efectelor juridice a dispozitiilor modificate, cu incepere de la publicarea/comunicarea noului act administrativ, astfel cum a fost modificat, sau a actului de modificare.
Consemnam faptul ca modificarea nu trebuie confundata cu completarea actului, care este o forma de modificare, insa fara efecte asupra dispozitiilor cuprinse in act, si, prin urmare, fara a produce incetarea unor efecte juridice ale actului administrativ.
Modificarea unui act administrativ este utila numai atunci cand sunt afectate mai putin de jumatate din prevederile actului vizat prin modificare, in caz contrar fiind preferabila solutia abrogarii actului si emiterea unuia nou
Abrogarea
Abrogarea consta, in esenta, intr-o revocare/anulare a unui act administrativ, cu efect numai pentru viitor si poate afecta atat actele normative, cat si actele individuale. Competenta de abrogare apartine autoritatii emitente sau celei ierarhic superioare, precum si autoritatii care, desi nu este ierarhic superioara, este situata la un nivel superior din punct de vedere al activitatii de legiferare si normativa (de exemplu, minister fata de consiliu local).
Legea nr. 24/2000 consacra regula potrivit careia prevederile cuprinse intr-un act administrativ normativ, contrare unei noi reglementari de acelasi nivel sau de nivel superior, trebuie abrogate. In doctrina s-a subliniat ca abrogarea poate fi totala sau partiala. Abrogarile partiale sunt asimilate modificarilor, actul administrativ abrogat partial ramanand in vigoare prin dispozitiile sale neabrogate. In cazul unor abrogari partiale intervenite succesiv, ultima abrogare se va referi la intregul act administrativ, nu numai la textele ramase in vigoare. Abrogarea unei dispozitii sau a unui act normativ are totdeauna caracter definitiv. Nu este admis ca prin abrogarea unui act de abrogare anterior sa se repuna in vigoare actul normativ initial
Subiectul nr.45
Constitutionalitatea functiei publice in Romania: modalitatile reglementarii functiei publice in legislatia actuala.
Constitutia
Romaniei din 1991 modificata in
O problema extrem de importanta a vizat clarificarea prin lege organica a naturii juridice si a statutului functiei publice. Astfel, necesitatea elaborarii unui Statut al functionarilor publici a fost prevazuta expres in alineatul 3 al art. 73 din Constitutia Romaniei, republicata. Formularea textului art. 73 face si delimitarea dintre regimul statutar pentru functionarii publici si regimul contractual pentru restul salariatilor, bazat pe regimul de dreptul muncii si pe contractul individual de munca.
Statutul functionarilor publici a fost adoptat sub forma Legii nr.188/1999 si a suferit modificarile la care am facut trimitere anterior cum au fost cele introduse de O.U.G. nr. 229/2008 sau O.U.G. nr. 3/2009. Potrivit prevederilor art. 73 alineat 3 din Constitutie, acesta sta la baza statutelor judecatorilor, procurorilor, militarilor, politistilor, personalului Camerelor Parlamentului, Curtii Constitutionale, Curtii de Conturi, Avocatului Poporului s.a.
Subiectul nr.46
Definitia si trasaturile functiei publice in legislatia actuala.
Cu privire la definirea notiunii de functie publica, toti autorii de drept administrativ au formulat definitii care difera intre ele si intre ele si cea adoptata de legiuitor.
Astfel, profesorul Antonie Iorgovan afirma ca prin functie publica se intelege "situatia juridica a persoanei fizice investita, legal, cu atributii in realizarea competentei unei autoritati publice ce consta in ansamblul drepturilor si obligatiilor care formeaza continutul juridic complex dintre persoana juridica si organul care l-a investit".
Legea nr.188/1999 republicata privind Statutul functionarilor publici, in articolul 2 alineat 1 se opreste la definitia urmatoare: "Functia publica reprezinta ansamblul atributiilor si responsabilitatilor, stabilite in temeiul legii, in scopul realizarii prerogativelor de putere publica de catre administratia publica centrala si locala".
Principalele trasaturi ale functiei publice sunt urmatoarele:
reprezinta un set de atributii si responsabilitati;
atributiile si competentele ce ii constituie continutul sunt stabilite prin acte normative;
presupune un ansamblu de activitati prin care se realizeaza interesele generale ale statului sau ale unei colectivitati locale;
atributiile si responsabilitatile sunt permanente si sunt exercitate in mod continuu;
atributiile si responsabilitatile sunt executate de catre titularii functiilor publice, investite legal in cadrul organelor administratiei publice, in cadrul serviciilor publice.
Subiectul nr.47
Scopul reglementarii si principiile functiei publice in Romania.
Intrucat administratia publica, in ansamblul sau, reprezinta o constructie ierarhizata si ca in cadrul ei intalnim si vorbim frecvent despre raporturi de supraordonare sau de subordonare, ierarhia si clasificarea functiilor publice nu a fost lasata la latitudinea hazardului, momentului sau bunului plac, ci presupune stabilirea prin actele normative de infiintare, organizare si functionare. Prin aceste normative se stabilesc, de regula, si ierarhii in cadrul aceleasi functii, respectiv gradele si clasele profesionale.
Doctrina si legiuitorul a incercat sa grupeze si sa clasifice functiile publice utilizand, de-a lungul timpului, criterii diverse. Astfel doctrina romaneasca in domeniul administratiei publice a avansat mai multe criterii si forme de clasificare a functiilor publice, diversitatea putand fi explicata prin existenta unor orientari diferite in abordarea fenomenului, a absentei, chiar in legislatie, a unei terminologii coerente si unitare, a prelungitei absente a Statutului functionarilor publici sau a Codului de procedura administrativa in a doua jumatate a secolului XX.
Este evident ca aceste sisteme si criterii de clasificare evocate nu mai au astazi decat o valoare doctrinara si scolastica, intrucat practica ultimilor ani, in legislatia in domeniu, a adus acele elemente de clasificare juridica si teoretica absolut necesare. Este, insa, cert ca legea romaneasca actuala nu este inca suficient de riguroasa in tratarea problematicii functiei publice si a functionarilor publici. De aceea, cei mai multi autori trateaza in comun cele doua notiuni, argumentele invocate si opiniile exprimate completand reciproc lacunele despre care aminteam.
Potrivit art. 7 alineat 1 litera "a" din Legea nr.188/1999, dupa caracterul atribuit, functiile publice se clasifica in:
a) functii publice generale, care reprezinta ansamblul atributiilor si responsabilitatilor cu caracter general si comun tuturor autoritatilor si institutiilor publice, in vederea realizarii competentelor lor generale;
b) functii publice specifice, care reprezinta ansamblul atributiilor si responsabilitatilor cu caracter special al unor autoritati si institutii, in vederea realizarii competentelor specifice pe care le au.
Art. 10 stipuleaza ca, in functie de nivelul atributiilor titularilor lor, functiile publice se impart in trei mari categorii: functii publice corespunzatoare categoriei inaltilor functionari publici; functii publice corespunzatoare categoriei functionarilor publici de conducere; functii publice corespunzatoare functionarilor publici de executie.
In conformitate cu prevederile art. 7 alineat 1 lit. c) si art. 8, functiile publice se clasifica si in:
functii publice de stat: functii care sunt stabilite si avizate, potrivit legii, in cadrul ministerelor, organelor de specialitate ale administratiei publice centrale, precum si in cadrul autoritatilor administrative autonome;
functii publice teritoriale: functiile publice stabilite si avizate, potrivit legii, in cadrul institutiei prefectului, serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor si ale celorlalte organe ale administratiei publice centrale din unitatile administrativ-teritoriale;
functii publice locale: functiile publice stabilite si avizate, potrivit legii, in cadrul aparatului propriu al administratiei publice locale si al institutiilor publice subordonate acestora.
Prin derogare de la dispozitiile Legii nr.188/1999 privind Statutul functionarilor publici, republicata, prin Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr.56/2004 a fost instituita functia publica specifica de manager public, potrivit careia, titularul acesteia are rolul de a contribui la asigurarea eficientei si a continuarii reformei in administratia publica si la implementarea acquis-ului comunitar.
Subiectul nr.48
Notiunea de functionar public in legislatia Romaniei: definirea si prezentarea modului de reglementare legala actuala.
Pentru ca serviciile publice sa-si realizeze sarcinile pentru care au fost organizate este necesar ca functiile publice - acele grupari de atributii, puteri si competente - sa fie ocupate de persoane fizice cu o pregatire de specialitate.
Persoanele fizice care ocupa, in conditiile legii, functiile publice din cadrul autoritatilor administratiei publice centrale, locale si din cadrul autoritatilor si serviciilor publice au calitatea de functionari publici
Regimul juridic al functionarilor publici este stabilit printr-o serie de acte normative, incepand cu Legea nr.188/1999, republicata, privind Statutul functionarilor publici, care defineste functionarul public, clasifica categoriile de functionari publici, reglementeaza raporturile juridice dintre functionarii publici si autoritatile si institutiile publice din administratia publica centrala si locala.
Pentru a stabili sfera acestei categorii de functionari va trebui sa apelam la textul de lege. Astfel, in articolul 2 alineat 2 al Legii nr.188/1999, republicata, privind Statutul functionarilor publici "functionarul public este persoana numita, in conditiile prezentei legi, intr-o functie publica".
Intr-un sens mai larg, prin notiunea de functionar se intelege orice persoana care lucreaza in sectorul public, adica in cadrul administratiei publice centrale sau locale si a altor servicii publice, chiar daca sunt organisme private.
In sens restrans, afirma toti analistii, notiunea de functionar este echivalenta aceleia de functionar public, adica persoana investita intr-o functie publica in cadrul autoritatilor si institutiilor publice ale statului si unitatilor administrativ-teritoriale.
Subiectul nr.49
Functionarul public: principalele trasaturi.
Din textul definitiei propuse, la care putem adauga si comentariile anterioare, pot fi extrase si formulate principalele trasaturi ale conceptului de functionar public, acestea putand fi formulate astfel:
functionar public este acea persoana ce este numita intr-o functie publica, in conditiile legii;
pentru a fi numit intr-o functie publica, functionarul public trebuie sa indeplineasca criteriul si conditiile stabilite de lege;
numirea in functia publica este facuta prin actul unilateral de vointa al autoritatii publice;
functionarul public indeplineste atributiile si are responsabilitati din competenta autoritatii in care este numit;
indeplinirea atributiilor si responsabilitatilor poate fi facuta pe termen nedeterminat sau pe termen determinat;
pe timpul indeplinirii functiei publice, functionarul public uzeaza de prerogativele de putere publica;
in cadrul raporturilor juridice de drept administrativ, functionarul public poate apare ca subiect subordonat structurilor ierarhice superioare si supraordonat in relatiile cu ceilalti subiecti de drept
Subiectul nr.50
Functionarul public: conditiile cumulative necesare ocuparii unei functii publice.
Potrivit prevederilor Legii nr.188/1999, poate ocupa o functie publica persoana care indeplineste urmatoarele conditii :
a) are cetatenia romana si locuieste in Romania;
b) cunoaste limba romana, scris si vorbit;
c) are varsta de minimum 18 ani impliniti;
d) are capacitate deplina de exercitiu;
e) are o stare de sanatate corespunzatoare functiei publice pentru care candideaza, atestata pe baza de examen medical de specialitate;
f) indeplineste conditiile de studii prevazute de lege pentru functia publica;
g) indeplineste conditiile specifice pentru ocuparea functiei publice;
h) nu a fost condamnata pentru savarsirea unei infractiuni contra umanitatii, contra statului sau contra autoritatii, de serviciu sau in legatura cu serviciul, care impiedica infaptuirea justitiei, de fals sau ori a unor fapte de coruptie sau a unei infractiuni savarsite cu intentie, care ar face-o incompatibila cu exercitarea functiei publice, cu exceptia situatiei in care a intervenit reabilitarea;
i) nu a fost destituita dintr-o functie publica in ultimii 7 ani;
j) nu a desfasurat activitate de politie politica, astfel cum este definita prin lege.
In afara acestor conditii, art. 16 impune si alte criterii pentru functionarii publici care realizeaza managementul de nivel superior din administratia publica centrala si in autoritatile administrative autonome, si anume:
studii universitare de licenta, absolvite cu diploma, respectiv studii superioare de lunga durata, absolvite cu diploma de licenta sau echivalenta;
cel putin 5 ani vechime in specialitatea studiilor necesare exercitarii functiei publice;
absolvirea programelor de formare specializata pentru ocuparea unei functii publice corespunzatoare categoriilor inaltilor functionari publici, ori a exercitat un mandat complet de parlamentar;
promovarea concursului national pentru intrarea in categoria inaltilor functionari publici.
Problematica functiei publice si a modului de investire a functionarilor prin numire, repartizare ori prin alegere am abordat-o sumar in capitolul anterior si urmeaza a fi dezvoltata in capitolele urmatoare. Aceleasi comentarii le facem si cu privire la competenta, drepturile si obligatiile cu care este investit, respectiv atributiile si responsabilitatile pe care le indeplineste functionarul public.
Subiectul nr.51
Modalitati legale de recrutare a functionarilor publici.
Potrivit prevederilor Legii nr.188/1999 privind Statutul functionarilor publici, totalitatea functionarilor publici din autoritatile si institutiile publice constituie Corpul functionarilor publici. Ocuparea functiilor publice vacante si a functiilor publice temporare si intrarea in Corpul functionarilor publici se face prin promovare, transfer, redistribuire si concurs.
Concursul este metoda cea mai indicata pentru recrutarea viitorilor functionari publici, intrucat asigura cel mai inalt grad de transparenta, controlul opiniei publice asupra politicilor si practicilor de personal din administratia publica si este eliminat subiectivismul in alegerea personalului, intrucat concursul se tine numai daca au fost indeplinite toate conditiile de forma si de fond stabilite, iar, ulterior, numirea pe post se va face doar daca cei admisi au indeplinit, in cel mai inalt grad, conditiile prestabilite .
Potrivit legii, concursul pentru ocuparea functiei publice va fi organizat, astfel: pentru inalti functionari publici, de catre o comisie de concurs, formata din 5 personalitati recunoscute ca specialisti in administratia publica, numita prin decizia primului-ministru, la propunerea ministrului administratiei si internelor; pentru ocuparea functiilor publice de conducere generale si specifice, exceptandu-le pe cele de sef de birou si sef de serviciu, functia publica de secretar al comunei, de catre Agentia Nationala a Functionarilor Publici;pentru ocuparea functiilor de secretar al comunei, de sef de birou si sef de serviciu, si pentru toate functiile publice de executie, de catre autoritatile sau institutiile publice din administratia publica centrala si locala;
In vederea verificarii si a validarii conditiilor legale de organizare si desfasurare a concursurilor pentru ocuparea functiilor publice vacante de catre autoritatile si institutiile publice organizatoare, Agentia Nationala a Functionarilor Publici desemneaza un responsabil de procedura, care este un functionar public, reprezentant al acesteia in comisia de concurs.
Subiectul nr.52
Raportul de serviciu al functionarului public: prezentare generala, continutul si caracteristicile acestuia.
Raportul de serviciu al functionarului public, cu autoritatea din care acesta face parte, este un raport de drept public (administrativ), intrucat partile nu pot negocia continutul acestuia iar obiectul sau consta in realizarea atributiilor de putere publica. Legiuitorul a tinut sa faca precizari, definind functia publica, cu care este inzestrat un functionar public, ca fiind "ansamblul atributiilor si responsabilitatilor stabilite de autoritatea sau institutia publica, in temeiul legii, in scopul realizarii prerogativelor de putere publica" ale acesteia.
Continutul acestui raport de serviciu este reprezentat de totalitatea drepturilor si obligatiilor corelative ale partilor angajate in acest raport, drepturile uneia avand corespondent in obligatiile celeilalte, si invers. Totusi, ele raspund capacitatii de a se realiza competenta autoritatii sau institutiei publice.
In virtutea caracterului de act de putere publica al raportului de serviciu, fundamentat pe un act de autoritate cu caracter unilateral, modificarea lui se face tot printr-un act unilateral emis de aceeasi autoritate sau institutie publica. Rezulta ca acest tip de raport juridic se poate modifica prin delegarea sau detasarea functionarului public, prin transferarea temporara, prin mutarea intr-un alt compartiment al autoritatii sau institutiei publice sau prin exercitarea cu caracter temporar a unei functii publice de conducere.
In cazul raportului de serviciu al functionarului public, drepturile si obligatiile acestuia nu pot fi negociate, ele fiind prestabilite prin lege. De aceea, drepturile si obligatiile functionarului public se realizeaza prin fixarea lor in fisa postului, de catre autoritatea sau institutia publica, corespunzatoare functiei publice indeplinite si reprezinta atat obligatii cat si drepturi pentru functionarul public, stabilite in temeiul legii pentru realizarea scopului pentru care a fost infiintata functia publica detinuta .
Atributiile prevazute in fisa postului, alaturi de celelalte eventuale drepturi si obligatii prevazute de lege, constituie continutul obligatoriu al raportului juridic de serviciu
Raportul de serviciu are cateva elemente esentiale: functia, salariul si locul de munca. Locul de munca al functionarului public, deci implicit si postul, respectiv functia publica indeplinita pot fi modificate, in mod temporar, prin actul de vointa al autoritatii sau institutiei publice, prin: delegare, detasare, transfer, mutare in cadrul altui compartiment al autoritatii sau institutiei publice si prin exercitarea cu caracter temporar a unei functii publice de conducere.
Potrivit prevederilor Statutului functionarilor publici, dreptul comun in materia acestor institutii ale dreptului ramane Codul Muncii, astfel incat si in masura in care Statutul functionarilor publici nu contine suficiente precizari ori nu discerne prin reglementari speciale, se vor aplica prevederile Codului Muncii.
Subiectul nr.53
Delegarea functionarului public: definire si conditii legale specifice.
Delegarea functionarilor publici se dispune in interesul autoritatii sau institutiei publice in care este incadrat functionarul public, pe o perioada de cel mult 60 de zile calendaristice intr-un an, care consta in schimbarea temporara a locului de munca, in vederea indeplinirii de catre acesta a unor activitati in afara autoritatii sau institutiei publice, dar in interesul acesteia, in aceeasi localitate sau in alta localitate. Ea se dispune in interesul autoritatii sau institutiei publice in care este incadrat functionarul public, pentru indeplinirea unor activitati de aceeasi natura cu cele din sfera competentelor sale, inscrise astfel in fisa postului. Pe timpul delegarii, functia si salariul raman neschimbate.
Delegarea se poate face pe o perioada de cel mult 60 de zile calendaristice intr-un an. Delegarea pe o perioada mai mare de 60 de zile calendaristice in cursul unui an se poate dispune numai cu acordul scris al functionarului public, dar, si in acest caz, ea nu poate depasi 90 de zile calendaristice intr-un an. In toate situatiile in care delegarea functionarului are loc in alta localitate decat sediul autoritatii sau institutie, autoritatea sau institutia publica este obligata sa suporte costul integral al transportului, cazarii si al indemnizatiei de delegare.
Functionarul public poate refuza delegarea numai daca se afla in una dintre urmatoarele situatii: graviditate; isi creste singur copilul minor; starea sanatatii, dovedita cu certificat medical, face contraindicata delegarea.
Subiectul nr.54
Detasarea functionarului public: definitie si conditii legale specifice.
Detasarea functionarului public, la fel ca si delegarea, este o alta masura cu caracter temporar, pe care o poate dispune conducatorul autoritatii sau institutiei publice din care face parte un functionar public. Ea este intotdeauna o masura in interesul autoritatii sau institutiei publice in care urmeaza sa-si desfasoare activitatea functionarul public, pentru o perioada de cel mult 6 luni. Detasarea produce schimbarea locului de munca al functionarului public pentru indeplinirea unor activitati in interesul altei autoritati sau institutii publice, in aceeasi localitate sau in alta localitate.
Durata detasarii este de cel mult 6 luni, insa, cu acordul scris al functionarului public, acesta poate fi detasat mai mult de 6 luni in cursul unui an calendaristic. Pe perioada detasarii, functionarul public isi pastreaza functia si drepturile salariale. In situatia in care la autoritatea sau institutia publica la care se face detasarea salariul pentru functia publica corespunzatoare este mai mare, functionarul public detasat are dreptul la acest salariu.
De asemenea, pe timpul detasarii intr-o alta activitate, functionarul public are si o serie de alte drepturi, si anume: dreptul la plata cheltuielilor de transport dus si intors, cel putin o data pe luna; dreptul la plata cheltuielilor de cazare; dreptul la plata unei indemnizatii de detasare.
Dispozitiile de detasare, similar celor de delegare, reprezinta acte administrative de autoritate cu caracter obligatoriu pentru functionarii publici, iar refuzul nejustificat de a le exercita poate atrage aplicarea unor sanctiuni disciplinare. Detasarea se poate dispune numai in situatia in care pregatirea profesionala a functionarului public corespunde atributiilor si responsabilitatilor functiei publice pe care urmeaza sa fie detasat.
Numai in cazuri exceptionale, expres prevazute de lege, un functionar public poate refuza detasarea. Unele sunt similare cu cele din cazul delegarii. La acestea, legea a mai adaugat alte trei, respectiv: detasarea urmeaza sa aiba loc intr-o alta localitate in care nu i se asigura conditii corespunzatoare de cazare; este singurul intretinator de familie; exista motive familiale temeinice care justifica refuzul de a da curs detasarii.
Acest document nu se poate descarca
| E posibil sa te intereseze alte documente despre:
|
| Copyright © 2024 - Toate drepturile rezervate QReferat.com | Folositi documentele afisate ca sursa de inspiratie. Va recomandam sa nu copiati textul, ci sa compuneti propriul document pe baza informatiilor de pe site. { Home } { Contact } { Termeni si conditii } |
Documente similare:
|
Cauta document |