Principiile administratiei bazata pe lege

Desi expresia si conceptul de lege a administratiei publice difera de la un sistem national la altul, este posibil sa dam o definitie comuna. Astfel, Legea administrativa reprezinta un set de principii si reguli care se refera la organizarea si managementul administratiei publice si la relatiile dintre administratii si cetateni .

Principiile Legii administrative fixeaza standardele serviciilor publice si inspira comportamentul functionarilor publici. In unele tari ele apar, de obicei, in diferite parti ale legislatiei in vigoare, in diferite acte ale Parlamentului, parti specifice ale legislatiei derivate sau in instantele judecatoresti care au de-a face cu litigii care implica administratia publica. Este cazul unor tari ca Belgia, Franta, Grecia, Irlanda si Marea Britanie. In alte tari exista codificari generale in ceea ce priveste procedura administrativa, cu scopul de a sistematiza aceste principii. Acesta este cazul unor tari ca Austria, Danemarca, Germania, Ungaria, Olanda, Polonia, Portugalia si Spania.

Aceste principii nu sunt simple idei bazate pe bunavointa; ele sunt incluse in procedurile administrative de la toate nivelurile. Actorii sectorului public sunt obligati prin lege sa se conformeze acestor principii legale, care trebuie verificate de corpurile de control independente, de sistemele de justitie prin scrutine parlamentare si, in unele cazuri, de persoane individuale autorizate.

In ceea ce priveste legislatia Comunitatii Europene, Curtea Europeana de Justitie a definit un mare numar de principii ale administratiei publice comune statelor membre aflate intr-un proces evolutiv. De asemenea, exista si principii stabilite de catre Curtea Europeana de Justitie pe care toate statele membre trebuie sa le respecte ca legi ale Comunitatii Europene. Printre acestea, sunt: principiul administratiei legale; principiile proportionalitatii, al certitudinii legale, protectia solicitarilor legitime, nediscriminarea, dreptul la o audienta in cadrul procedurilor decizionale in administratie, rapoarte interimare, conditii egale de acces la curtile administrative, responsabilitatea noncontractuala a administratiei publice[2].

Daca incercam sa sistematizam cele mai importante principii ale adminis­tratiei publice comune vestului Europei putem distinge urmatoa­rele grupe:

increderea si previzibilitatea (certitudinea legala);

deschiderea si transparenta;

responsabilitatea;

eficienta si eficacitatea.

Din acestea, mai deriva si alte principii[3].

Principiile administratiei publice si cele ale serviciului public sunt uneori dificil de definit. Deseori, cele doua par sa se contrazica in anumite situatii. Eficienta pare a fi inexistenta in unele proceduri; loialitatea fata de guvern pare a fi in opozitie cu integritatea profesionala si cu neutralitatea politica; deciziile par a fi adoptate uneori in afara legilor in vigoare etc.

Natura evaziva a principiilor administratiei publice este unul dintre motivele pentru care "conceptele oarbe"[4] sunt comune legislatiei administrative si reglementarilor serviciului public. Acesta este de altfel unul dintre motivele pentru care instantele judecatoresti nationale sau Curtea Europeana de Justitie sunt implicate in procesele de solutionare a conflictelor, precum si in cele privind redefinirea continua a celor doua concepte care trebuie readaptate in timp.

1. Increderea si previzibilitatea

O parte dintre principiile si mecanismele administratiei publice favorizeaza intarirea increderii si a previzibilitatii. Ele sunt numite principii de certitudine sau de securitate juridica si au in vedere actiunile si deciziile administrative. Toate aceste principii vizeaza eradicarea arbitrariului din afacerile publice.

a) Legea presupune un mecanism in continua schimbare pentru a asigura increderea si previzibilitatea. Aceasta inseamna ca administratia publica trebuie sa-si desfasoare activitatea conform legislatiei in vigoare.

b) Autoritatile publice adopta decizii respectand reguli si principii gene­ra­le, aplicate impartial oricarei persoane. Este vorba de principiul nediscriminarii care se refera la neutralitatea si generalitatea cererii.

Administratia publica trebuie sa decida in functie de legile in vigoare si de normele stabilite de catre instantele judecatoresti, fara sa ia in considerare nici un alt aspect. Principiul legalitatii este considerat , in doctrina administrativa europeana , ca un principiul esential al Statului de drept , care impreuna cu principiul separatiei puterilor trebuie sa garanteze libertatea cetatenilor impotriva abuzului de putere al executivului.[5]

Litera legii se opune puterii arbitrare, relationarii sau oricarei alte devieri. De asemenea, legislatia se bazeaza pe o ierarhie a regulilor legale, emise de catre instantele judecatoresti independente, si stipuleaza principiul conform caruia nici o autoritate publica nu este investita cu o putere de decizie exclusiva, aceasta fiind in contradictie cu legile in vigoare.

c) O notiune legata de legislatie este si aceea a competentei legale. Autoritatile publice pot decide numai asupra unor probleme aflate in jurisdictia lor legala. In acest context, competenta inseamna puterea de a decide, in mod legal si exclusiv, asupra unei probleme de interes public, lucru care nu numai ca autorizeaza persoana in cauza sa adopte o decizie, dar o si obliga sa-si asume responsabilitatea pentru aceasta. O autoritate publica competenta nu poate renunta la aceasta responsabilitate. Notiunea de competenta este strict definita, astfel incat decizia unei persoane neautorizate (aflate in afara jurisdictiei legale) este nula si va fi declarata nula de orice curte judecatoreasca.

d) Increderea si previzibilitatea administratiei publice nu sunt neaparat in contradictie cu discretia administrativa. Discretia si arbitrarul nu sunt acelasi lucru. Necesitatea discretiei decizionale apare datorita faptului ca legislatia nu poate sa prevada orice tip de situatie care ar putea interveni in timp. Instantele judecatoresti au elaborat insa o doctrina a discretiei decizionale in administratia publica, doctrina care contine principii care guverneaza si constrang exercitarea acesteia.

Unul dintre aceste principii se refera la obligativitatea autoritatilor publice de a actiona numai cu buna credinta, de a urmari interesul public in mod permanent, de a urma proceduri corecte si de a respecta cerinte nedis­cri­minatorii. Astfel, discretia decizionala nu poate opera fara respectarea principiilor generale ale Legii administrative, de vreme ce acestea creeaza practic un echilibru vizavi de puterea decizionala acordata autoritatilor publice[6]. In plus , autoritatea administrativa , atunci cand dispune de putere discretionara , deci de posibilitatea de a alege intre mai multe decizii , toate in egala masura conforme legalitatii , are cel putin o obligatie , pe langa cea fireasca de satisfacere a interesului public, si anume : obligatia de a se plasa in cele mai bune conditii pentru a face o apreciere sanatoasa asupra oportunitatii deciziei sale .

e) Un alt principiu care pledeaza in favoarea increderii si previzibilitatii este principiul legal al proportionalitatii, care presupune ca actiunea administrativa sa decurga ,in mod proportional , cu obiectivul urmarit , si respectiv cu finalizarea pe cale legala , neprivand cetatenii de nici un aspect care sa faciliteze atingerea scopului propus si corect din punct de vedere legal. Ea se afla in stransa legatura cu rezonabilul . [7] Intr-o alta lucrare a sa , aceeasi autoare arata ca proportionalitatea nu trebuie apreciata doar in functie de mijloacele de actiune si de scopul urmarit de administratie, ci si in functie de situatia de fapt careia i se aplica decizia administrativa. Ca urmare , este necesara stabilirea unui raport de echilibru intre situatie , finalitate si decizie caruia sa i se aplice principiul proportionalitatii. Proportionalitatea este relevanta in cazurile anchetelor administrative solicitate (cazuri de expropriere), in care persoanele fizice sunt private de drepturile de proprietar in favoarea interesului public. Aceste principiul este mentionat , in mod expres , si in Tratatul privind o Constitutie pentru Europa, ca principiu de impartire a competentelor intre Uniune si statele membre , potrivit caruia continutul si forma actiunii Uniunii nu vor depasi ceea ce este necesar pentru realizarea obiectivelor stabilite de Constitutie.Totodata articolul II-112 din Carta drepturilor fundamentale inclusa in cadrul Tratatului instituind o Constitutie pentru Europa , prevede ca orice limitare adusa exercitarii drepturilor si libertatilor recunoscute de Carta trebuie sa fie prevazuta de lege si sa respecte esenta drepturilor si libertatilor. Conform principiului proportionalitatii , limitarile pot fi facute numai daca sunt necesare si conforme scopurilor originare , de interes general , recunoscute de catre Uniune sau daca sunt necesare pentru a proteja drepturile si libertatile celorlate persoane.

f) Un principiu care pledeaza in favoarea "administratiei legale" este acela al corectitudinii procedurale[10]. Aceasta inseamna ca trebuie sa existe proceduri care sa aplice legea in mod clar si impartial, sa acorde atentie valorilor sociale, cum ar fi respectul fata de oameni si protectia demnitatii lor. Un exemplu concret al corectitudinii este principiul care prevede ca nici un om nu va fi privat de drepturile sale fundamentale fara a fi avizat in prealabil si audiat intr-o maniera corespunzatoare.

g) Termenul-limita este unul dintre elementele care sustin incre­derea si previzibilitatea in administratia publica. Intarzierile in adoptarea deciziilor sau in finalizarea procedurilor administrative pot cauza adevarate frustrari, injustitii, putand afecta in mod negativ atat interesul public, cat si cel privat. Intarzierile pot aparea datorita resurselor neadecvate sau din lipsa unei posibile rezolvari pe cale politica.

Dar, deseori, acest fenomen este asociat cu ineficienta si incompetenta functionarilor publici. Procedurile legale pot facilita rezolvarea problemelor prin stabilirea unor limite clare de timp pentru finalizarea fiecarui caz.

h) Pe de alta parte, un serviciu public cu o schema de recrutare si avansare bazata pe merit si care presupune o pregatire regulata poate reduce incompetenta in cadrul administratiei publice, stimuland astfel adeva­ratele valori.Profesionalismul si integritatea profesionala in serviciul public duc la incredere si previzibilitate in administratia publica.

Integritatea profesionala a serviciului public se bazeaza pe impartia­li­ta­te si independenta profesionala. Impartialitatea se refera la absenta prefe­rintelor personale. In domeniul administratiei publice, preferinta inseamna a favoriza un anumit aspect al unei situatii date, cauzand un detriment nejusti­ficat si nedrept interesului general sau drepturilor altor parti interesate. Adesea are sens de prejudecata sau de judecata gresita. Pierderea independentei profesionale are drept cauze mita, presiunile, ambitia politica necontrolata si dorinta asidua de promovare. Mita inseamna, in acest caz, un profit ilegal. Presiunile genereaza pierderea independentei, provocata de teama. Ambitia politica si lacomia profesio­­nala pot pune functionarii publici in situatii voit avantajoase pentru superiorii lor, provocand supunerea oarba a acestora in fata dorintelor sefilor si chiar privand-i de obisnuinta de a gandi.

Un serviciu public al carui sistem de recrutare si promovare este in primul rand bazat pe patronajul politic sau pe aliante de diferite tipuri este mai expus riscului de a desconsidera integritatea profesionala decat un sistem care se bazeaza pe merite.

Un serviciu public in care functionarii au un statut specific care traseaza in mod clar atat drepturile, cat si indatoririle acestora, furnizand un nivel al veniturilor corect si proportional, face ca acesti functionari sa fie mai putin expusi coruptiei. El contribuie in mod decisiv la cresterea valorii inte­gritatii profesionale. Cum s-a spus inainte, integritatea profesionala afecteaza in mod pozitiv ceea ce numim increderea in administratia publica si previzi­bilitatea actiunilor acesteia. Cu toate acestea, trebuie spus ca independenta serviciului public nu inseamna neaparat libera judecata si opinie a repre­zentantilor sai. Exista standarde profesionale care trebuie respectate si aspecte legale care trebuie urmate. Este necesar sa existe un echilibru legal intre notiunea de independenta si cea de loialitate.

3..2.2. Deschiderea si transparenta

Deschiderea sugereaza faptul ca administratia este dispusa sa accepte un control sau o evaluare dinafara, in timp ce transparenta semnifica gradul de deschidere in cazul unui control, al unei verificari sau al unei evaluari.

Aceste doua caracteristici permit:

pe de o parte, ca orice cetatean implicat intr-o procedura administrativa sa poata urmari derularea acesteia;

pe de alta parte, administratia permite o evaluare venita din partea unor institutii autorizate.

Cele doua principii sunt instrumente necesare pentru respectarea legii, pentru egalitatea in fata legii si pentru responsabilitate.

Ca regula generala, politica administratiei publice ar trebui sa fie una de deschidere si transparenta. Numai cazuri de natura exceptionala ar trebui tinute secret si clasate ca si confidentiale, cum ar fi cele legate de securitatea nationala sau alte aspecte similare. De asemenea, datele personale nu trebuie relevate unor terte parti.

In trecut, principiul de deschidere in democratiile vest-europene avea doua aplicatii:

pe de o parte, era stipulat principiul conform caruia legile intrau in vigoare numai dupa publicarea lor intr-un buletin sau ziar oficial;

pe de alta parte, deciziile administrative erau aplicabile numai dupa comunicarea si acceptarea lor de catre cei in cauza.

Deschiderea si transparenta in administratia publica servesc doua obiective precise:

in primul rand, respecta interesul public in masura in care limiteaza slaba administrare[11]si coruptia;

in al doilea rand, sunt esentiale pentru respectarea drepturilor individuale, in masura in care furnizeaza motivele necesare adopta­rii deciziilor administrative si, in consecinta, ajuta partile interesate sa-si exercite dreptul de a solicita recursul.

Putem vorbi de cateva aplicatii practice ale acestor principii :

actiunile administrative trebuie sa fie motivate si subscrise celei mai apropiate autoritati competente;

registrele publicate trebuie sa fie accesibile publicului;

agentii autoritatilor trebuie sa-si faca publica identitatea;

functionarii publici trebuie sa accepte anumite restrictii in ceea ce priveste castigul din activitati private, care in orice caz trebuie sa fie anuntate si autorizate inainte de a avea loc;

autoritatile publice au obligatia de a face cunoscute motivele deciziilor lor.

La nivelul statelor membre ale Uniunii Europene , se constata tendinta generala de a impune autoritatilor publice obligatia de a-si motiva actele, atat in cazul celor cu caracter normativ , cat si a celor cu caracter individual .[13] Un document administrativ sau o decizie trebuie insotita de o motivatie. Din aceasta trebuie sa rezulte argumentele care au condus la adoptarea deciziei finale si, de asemenea, trebuie sa arate corelarea celor solicitate cu legislatia in vigoare. In consecinta, aceasta motivatie ar trebui sa includa atat faptele si evidenta acestora, cat si o justificare legala. Acest document este foarte important in cazurile in care o solicitare a unei parti interesate este respinsa. Intr-un astfel de caz, motivatia trebuie sa arate clar de ce argumentele prezentate de catre partea solicitanta nu au putut fi acceptate. Acest act este un instrument al deschiderii si transparentei in administratie , precum si al responsabilitatii acesteia, care permite controlul jurisdictional din partea Curtilor judecatoresti.

Astfel , un cunoscut autor francez [14]arata ca necesitatea motivarii actelor administrative este determinata de urmatoarele motive:

pentru a face cunoscute motivele luarii unei decizii ;

pentru a explica continutul si semnificatia deciziei respective;

pentru a evita conflictele intre administratie si cei administrati.

Din aceste considerente , numerosi autori de drept administrativ sunt favorabili introducerii in Codul de procedura administrativa a caracterului obligatoriu al motivarii actelor administrative .

Chiar la nivelul Uniunii Europene , asigurarea transparentei in activitatea institutiilor , organismelor , birourilor si agentiilor Uniunii a fost reglementata , in mod expres , in Tratatul instituind o Constitutie pentru Europa ( art. 1-50), care prevedea ca acestea isi vor desfasura activitatea in modul cel mai deschis posibil. In acelasi timp, oricarei persoane fizice rezidente intr-un stat membru si oricarei persoane juridice cu o reprezentanta inregistrata intr-un stat membru ii este recunoscut dreptul de acces la documentele institutiilor , organismelor , birourilor si agentiilor Uniunii.

In egala masura , principiul democratiei participative , prevazut in art. 1-47 din Tratatul instituind o Constitutie pentru Europa , impunea ca institutiile Uniunii sa acorde cetatenilor si asociatiilor reprezentative posibilitatea de a-si face cunoscute opiniile si de a face schimb de opinii in mod public in toate domeniile de actiune ale Uniunii . Institutiile Uniunii sunt obligate prin Constitutie sa mentina un dialog deschis, transparent si constant cu asociatiile reprezentative si cu societatea civila .[17] Totodata, cetatenii constituiti intr-un grup de cel putin un milion de persoane au drept de initiativa populara , Comisia europeana fiind obligata sa elaboreze o propunere legislativa in sensul dorit de cetateni.

Totodata libertatea de informare reprezinta un drept fundamental intr-o democratie. Importanta accesibilitatii administratiei fata de public si transparenta de care da dovada sunt universal recunoscute. Ele reprezinta o dimensiune a calitatii. Chiar daca in unele tari, libertatea de informare este inradacinata deja de secole in cadrul legislatiei (Suedia-1766, SUA - 1966), cea mai mare parte a legilor privind accesibilitatea publicului fata de administratie nu au aparut decat in cursul ultimilor doua decenii sub impulsul unor evenimente importante precum: democratizarea tarilor in tranzitie, scandalurile, modernizarea autoritatilor publice, dezvoltarea societatilor cunoasterii si presiunea internationala.

In Europa Centrala si de Est, caderea regimurilor comuniste a permis inscrierea in constitutie a principiului libertatii de informare. Accesul la informatiile administratiei publice este reglementat intr-o serie de legi.

Primele sunt legi care definesc procedurile si anume:

v    Tipul documentelor publice

v    Institutiile care se supun acestor legi

v    Termenele de raspuns care trebuie respectate

v    Exceptiile de la accesul la informatii

v    Modalitatea de a actiona in caz de refuz.

Motivele cele mai frecvente, pentru care informatiile nu sunt facute publice sunt: protectia securitatii nationale si a relatiilor internationale, protejarea vietii private, confidentialitatea comerciala, aplicarea legii si ordinii publice, obtinerea de informatii considerate secret profesional si caracterul intern al anumitor dezbateri.

Cea de a doua serie de legi reprezinta o legislatie specifica referitoare la informatiile protejate, considerate secrete de stat.

Protejarea informatiilor personale si accesul la informatiile individuale sunt si ele, in egala masura reglementate , in cea mai mare parte a tarilor intr-o legislatie distincta, ce confera cetatenilor dreptul la acces la dosarele lor personale aflate in cadrul institutiilor publice si private.

Termenele in care autoritatile publice trebuie sa raspunda la cererile de informatii difera de la o tara la alta (de la raspunsul imediat pana la trei luni).

In Romania, doua legi asigura respectarea principiilor deschiderii si transparentei: Legea nr. 544/2001 si Legea nr. 52/2003.

c Legea nr. 544/2001[18] stabileste liberul acces la informatiile de interes public. Asigurarea de catre autoritatile si institutiile publice a accesului la informatiile de interes public se face din oficiu sau la cerere, prin intermediul compartimentului pentru relatii publice sau al persoanei desemnate in acest scop.

Fiecare autoritate sau institutie publica are obligatia de a comunica din oficiu urmatoarele informatii de interes public:

a)   actele normative care reglementeaza organizarea si functionarea autoritatii sau institutiei publice;

b)   structura organizatorica, atributiile departamentelor, programul de functionare, programul de audiente al autoritatii sau institutiei publice;

c)   numele si prenumele persoanelor din conducerea autoritatii sau a institutiei publice si ale functionarului responsabil cu difuzarea informatiilor publice;

d)   coordonatele de contact ale autoritatii sau institutiei publice, respectiv: denumirea, sediul, numerele de telefon, fax, adresa de e-mail si adresa paginii de Internet;

e)   sursele financiare, bugetul si bilantul contabil;

f)    programele si strategiile proprii;

g)   lista cuprinzand documentele de interes public;

h)   lista cuprinzand categoriile de documente produse si/sau gestionate, potrivit legii;

i)    modalitatile de contestare a deciziei autoritatii sau a institutiei publice in situatia in care persoana se considera vatamata in privinta dreptului de acces la informatiile de interes public solicitate.

Toate aceste informatii sunt publicate si actualizate anual intr-un buletin informativ.

Se excepteaza de la accesul liber al cetatenilor urmatoarele infor­matii:

a)   informatiile din domeniul apararii nationale, sigurantei si ordinii publice, daca fac parte din categoriile informatiilor clasificate, potrivit legii;

b)   informatiile privind deliberarile autoritatilor, precum si cele care privesc interesele economice si politice ale Romaniei, daca fac parte din cate­goria informatiilor clasificate, potrivit legii;

c)   informatiile privind activitatile comerciale sau financiare, daca publicitatea acestora aduce atingere principiului concurentei loiale;

d)   informatiile cu privire la datele personale;

e)   informatiile privind procedura in timpul anchetei penale sau disci­plinare, daca se pericliteaza rezultatul anchetei, se dezvaluie surse confi­den­tiale ori se pun in pericol viata, integritatea corporala, sanatatea unei persoane in urma anchetei efectuate sau in curs de desfasurare;

f)    informatiile privind procedurile judiciare, daca publicitatea acestora aduce atingere asigurarii unui proces echitabil ori interesului legitim al orica­reia dintre partile implicate in proces;

g)   informatiile a caror publicare prejudiciaza masurile de protectie a tinerilor.

c Legea nr. 52/2003[19] stabileste regulile procedurale minimale aplicabile pentru asigurarea transparentei decizionale in cadrul autorita­tilor administratiei publice centrale si locale, alese sau numite, precum si a altor institutii publice care utilizeaza resurse financiare publice, in raporturile stabilite intre ele cu cetatenii si asociatiile legal constituite ale acestora.

Principiile care stau la baza transparentei decizionale sunt:

a)   informarea in prealabil, din oficiu, a persoanelor asupra pro­blemelor de interes public care urmeaza sa fie dezbatute de catre autoritatile administratiei publice centrale si locale, precum si asupra proiectelor de acte normative;

b)  consultarea cetatenilor si a asociatiilor legal constituite, la initia­tiva autoritatilor publice, in procesul de elaborare a proiectelor de acte normative;

c)   participarea activa a cetatenilor la adoptarea deciziilor administra­tive si in procesul de elaborare a proiectelor de acte normative, cu respectarea urmatoarelor reguli:

sedintele autoritatilor si institutiilor publice sunt publice;

dezbaterile vor fi consemnate si facute publice;

minutele acestor sedinte vor fi inregistrate, arhivate si facute publice.

Autoritatile administratiei publice obligate sa respecte transpa­renta decizionala sunt:

autoritatile administratiei publice centrale: ministerele, alte organe centrale ale administratiei publice din subordinea Guvernului sau a ministerelor, serviciile publice deconcentrate ale acestora, precum si autoritatile administrative autonome;

autoritatile administratiei publice locale: consiliile judetene, consiliile locale, primarii, institutiile si serviciile publice de interes local sau judetean.

A. Participarea la procesul de elaborare a actelor normative

In cadrul procedurilor de elaborare a proiectelor de acte normative, autoritatea administratiei publice are obligatia sa publice un anunt referitor la aceasta actiune in site-ul propriu, sa-l afiseze la sediul propriu, intr-un spatiu accesibil publicului si sa-l transmita catre mass-media. Autoritatea adminis­tratiei publice va transmite proiectele de acte normative tuturor persoanelor care au depus o cerere pentru primirea acestor informatii.

Anuntul referitor la elaborarea unui proiect de act normativ va fi adus la cunostinta publicului cu cel putin 30 de zile inainte de supunerea spre analiza, avizare si adoptare de catre autoritatile publice. Anuntul va cuprinde o nota de fundamentare, o expunere de motive sau, dupa caz, un referat de aprobare privind necesitatea adoptarii actului normativ propus, textul complet al proiectului actului respectiv, precum si termenul-limita, locul si modalitatea in care cei interesati pot trimite in scris propuneri, sugestii, opinii cu valoare de recomandare privind proiectul de act normativ.

B. Participarea la procesul de adoptare a deciziilor

Participarea persoanelor interesate la lucrarile sedintelor publice se va face in urmatoarele conditii:

a)   anuntul privind sedinta publica se afiseaza la sediul autoritatii publice, inserat in site-ul propriu si se transmite catre mass-media, cu cel putin 3 zile inainte de desfasurare;

b)   acest anunt trebuie adus la cunostinta cetatenilor si a asociatiilor legal constituite care au prezentat sugestii si propuneri in scris, cu valoare de recomandare, referitoare la unul dintre domeniile de interes public care urmeaza sa fie abordat in sedinta publica;

c)   anuntul va contine data, ora si locul de desfasurare a sedintei publice, precum si ordinea de zi.

Autoritatile publice sunt obligate sa intocmeasca si sa faca public un raport anual[20] privind transparenta decizionala, care va cuprinde urma­toarele elemente:

numarul total al recomandarilor primite;

numarul total al recomandarilor incluse in proiectele de acte normative si in continutul deciziilor adoptate;

numarul participantilor la sedintele publice;

numarul dezbaterilor publice organizate pe marginea proiectelor de acte normative;

situatia cazurilor in care autoritatea publica a fost actionata in justitie pentru nerespectarea prevederilor privind transparenta deci­zio­nala;

evaluarea proprie a parteneriatului cu cetatenii si asociatiile legal constituite ale acestora;

numarul sedintelor care nu au fost publice si motivatia restrictio­narii accesului.

3. Responsabilitatea

In general, raspunderea inseamna ca o persoana sau o autoritate trebuie sa explice si sa justifice propriile sale actiuni. Cu alte cuvinte, aceasta inseamna ca orice organism administrativ trebuie sa raspunda de actele sale in fata unei alte autoritati administrative, legislative sau judecatoresti. Raspunderea mai presupune si faptul ca nici o autoritate nu trebuie scutita de verificari din partea altor autoritati. Aceasta se poate efectua prin mai multe mecanisme diferite:

de catre instantele judecatoresti;

prin apelul la corpuri administrative superioare;

de catre un functionar insarcinat cu sondarea opiniei publice;

prin inspectii facute de catre comisii speciale;

prin anchetele comisiilor parlamentare.

Responsabilitatea este un instrument care verifica daca principiile privind respectarea legii, deschiderea, transparenta, impartialitatea si egali­tatea in fata legii sunt respectate. Responsabilitatea este esentiala pentru consolidarea unor valori ca eficienta, increderea sau previzibilitatea in administratia publica

Responsabilitatea nu este o notiune abstracta, ci, dimpotriva, apare ca un concept concret, explicat prin procedee specifice, formale:

pe de o parte, se urmareste in ce masura sunt respectate principiile europene, impuse in administratia publica, de catre functionarii publici si de catre autoritatile publice;

pe de alta parte, se are in vedere cat de strict sunt urmate procedurile legale specifice administratiei.

Supravegherea este necesara pentru a crea sentimentul respon­sabilitatii, pentru a avea siguranta ca organismele administrative isi exercita activitatea conform legii si ca urmaresc procedurile stabilite. Institutiile si mecanismele de supraveghere monitorizeaza si controleaza functionarii publici. Scopul supravegherii este sa stabileasca daca serviciile publice isi exercita functiile in mod efectiv, eficient si in limitele de timp stabilite, precum si daca principiile si procedurile stipulate de reglementari specifice sau generale sunt respectate. Se poate spune ca procesul de supraveghere apare ca parte componenta a principiului "administratiei legale".

Aceste institutii si mecanisme de supraveghere pot avea mai multe forme: instantele judecatoresti, procuratura, functionarii insarcinati cu sondarea opiniei publice, audieri interne si externe, inspectorate, autoritati decizionale, comisiile parlamentare, presa etc. Toate aceste mecanisme sunt concepute pentru ca legea, transparenta, responsabilitatea, eficacitatea si eficienta sa fie respectate. Ele trebuie sa protejeze atat interesul public, cat si pe cel privat, sa sporeasca calitatea procesului de adoptare a deciziilor si sa imbunatateasca responsabilitatea, securitatea legala si legitimitatea administratiei publice.

Nici o alta institutie contemporana nu are atat de multe si variate tipuri de verificare ca administratia publica. Acest lucru genereaza ideea rolului special pe care serviciul public il are in societatile democratice moderne.

Modernizarea administratiei publice implica trecerea de la un sistem bazat exclusiv pe input-uri la un sistem centrat pe output-uri. Aceasta presupune o definire mai clara a obiectivelor si a metodelor care trebuie urmate. Pe de alta parte, managementul cotidian al activitatii va trece in responsabilitatea unor unitati operationale si nu in cea a administratiilor centrale.

Conceptul care rezuma cel mai bine aceasta miscare a reformei este responsabilitatea completa. Ea are in vedere pe de o parte transferarea unor mai mari responsabilitati managerilor operationali si serviciilor desconcentrate si sporirea autonomiei acestora, iar pe de alta parte mentinerea si intarirea responsabilitatii, in mod particular prin folosirea abordarii contractuale.

4. Eficienta si eficacitatea

O dimensiune specifica a responsabilitatii se refera la eficienta adminis­tratiei publice. Ea reprezinta raportul dintre rezultatele obtinute si mijloa­cele angajate. Recunoasterea eficientei ca o valoare importanta pentru serviciul public este de data relativ recenta. Cum statul a devenit producatorul serviciilor publice, s-a introdus notiunea de productivitate in administratie. Astazi, datorita constrangerilor fiscale din multe tari, performanta administra­tiei publice in a asigura servicii publice societatii este din ce in ce mai urmarita.

Eficienta atrage eficacitate. Ea:

reprezinta raportul dintre rezultatul obtinut si obiectivul care trebuie atins;

consta in siguranta faptului ca performantele administratiei publice se indreapta catre scopurile propuse, solutionand pro­blemele publice pe cale legala;

consta in analizarea si evaluarea politicilor publice specifice si asigurarea ca acestea sunt corect implementate de catre admi­nis­tratia publica si de catre functionarii publici.

In constitutiile vest-europene de data mai recenta, ca aceea a Spaniei (1978), eficienta si eficacitatea administratiei publice au fost semnalate ca principii constitutionale, impreuna cu alte principii clasice, cum sunt respectarea legii, transparenta si impartialitatea.

In alte state, Legea administrativa se refera adesea la economie, eficienta, eficacitate (cunoscute ca "cele trei E-uri") si la respectarea legii, ca principii care trebuie sa conduca administratia publica si activitatile si deciziile functionarilor publici.

Eficienta, ca valoare manageriala, poate parea in conflict cu legea si cu procedurile administrative. Managerii publici vad adesea procedurile legale ca inamici ai eficientei. Unele proceduri stabilite pot fi in conflict cu un anumit aspect economic si pot afecta in mod negativ balanta dintre costurile si beneficiile financiare ale unei actiuni administrative. Acest conflict genereaza mai multe dezbateri:

Printre cele institutionale, se poate aminti procesul transferarii activitatilor de productie catre sectorul privat prin proceduri contractuale, administratia publica fiind factorul care concepe aceste contracte si apoi le monitorizeaza.

Legislatia CE prevede necesitatea unei administratii eficiente[21], avand in vedere in special directivele si reglementarile Comunitatii. Acest lucru a obligat mai multe state membre sa faca modificari in structurile administrative si in aranjamentele decizionale, cu scopul de a sustine efectiv si in mod eficient legislatia europeana si, de asemenea, de a asigura o cooperare efectiva intre institutiile Comunitatii Europene.