Notiunea de urma a infractiunii

Notiunea de urma a infractiunii

Majoritatea infractiunilor la a caror comitere s-au utilizat arme de foc presupun prezenta subiectului la locul comiterii faptei si savarsirea de catre acesta, in totul sau in parte, a unor actiuni ce produc modificari in ambianta existenta. Aceste modificari sunt cunoscute sub denumirea generica de urme.

In literatura criminalistica, notiunea de urma este prezentata in doua acceptiuni, una in sens larg, si cealalta in sens restrans.

In sens larg, unii autori definesc urmele ca fiind cele mai variate schimbari care pot interveni in mediul inconjurator ca rezultat al actiunii infractorului[2], iar altii ca totalitatea modificarilor materiale produse ca urmare a interactiunii dintre faptuitor, mijloacele folosite si elementele componente ale mediului in care s-a desfasurat activitatea infractionala[3] sau orice modificare materiala intervenita in conditiile savarsirii unei infractiuni .

In sens restrans, prin urma se intelege reprezentarea structurii exterioare a unui obiect pe un alt obiect sau alta substanta[5]

Coroborand, rezulta ca in sens criminalistic, prin urma se intelege; orice modificare materiala produsa ca urmare a interactiunii dintre faptuitor, mijloacele folosite de acesta si elementele componente ale mediului unde isi desfasoara activitatea infractionala, modificari care examinate individual sau in totalitate, pot conduce la: stabilirea faptei, identificarea autorului si a mijloacelor folosite, la lamurirea imprejurarilor cauzei[6]

Sub aspect criminalistic, urmele infractiunii prezinta urmatoarele trasaturi generale:

-apar obligatoriu in timpul savarsirii unei fapte penale;

-crearea lor este rezultanta interactiunii dintre factorii care se manifesta pe parcursul comiterii faptei;

-in timp, urmele sufera o serie de modificari (transformari) care pot duce la diminuarea valorii lor in cursul procesului de identificare.

Urmele formate prin folosirea armelor de foc

Urmele formate prin folosirea armelor de foc pot fi definite ca acele elemente materiale care apar consecutiv tragerii cu o arma de foc, compuse atat din elementele de munitie si urmele pe care acestea le poarta, cat si din efectele produse de tragere asupra tintei si a mediului inconjurator.

Alte definitii intalnite in literatura de specialitate consemneaza diverse variante, in principiu continand aceeasi factori. Astfel, urmele formate in cazul folosirii armelor de foc sunt definite ca urmele create de arma pe cartusul tras si urmele impuscaturii formate pe corpul victimei sau pe obiectele asupra carora si-a exercitat actiunea proiectilul si ceilalti factori suplimentari ai tragerii[7] sau acele elemente materiale care apar pe corpul omenesc sau pe diferite obiecte componente ale mediului, rezultate in urma producerii impuscaturii cu ocazia savarsirii unei infractiuni[8]

In cazul folosirii armelor de foc la comiterea unei infractiuni, se produc doua mari categorii de urme, cunoscute sub denumirea generica "urme ale armelor de foc", care sunt clasificate ca:

- urme principale;

- urme secundare.

Urmele principale rezultate in urma tragerii cu arme de foc (uneori denumite si factori principali ai tragerii) sunt constituite din:

- arma de foc propriu-zisa, care poate fi prezenta sau nu la locul faptei in momentul cercetarii;

- elementele de munitie (proiectile, tuburi, capse, bure) si urmele create de arma pe acestea;

- urmele de intrare si iesire ale proiectilului (perforari sau canale oarbe cu retentia proiectilului);

- urmele de ricoseu;

- urmele sonore (ale armarii, percutiei, detonatiei) si urmele luminoase (flacara de la gura tevii, efectul luminos al proiectilului), daca acestea au fost fixate printr-un procedeu de inregistrare.

Urmele secundare (denumite si factori secundari ai tragerii) sunt constituite din:

- urmele rezultate din actiunea flacarii ;

- urmele rezultate din actiunea gazelor;

- urmele de pulbere arsa (funingine);

- urmele de pulbere nearsa;

- inelul de stergere;

- inelul de metalizare.

Identificarea, fixarea, ridicarea si exploatarea acestor urme este obiectul balisticii judiciare.

Din punctul de vedere al balisticii judiciare, prin urme formate in cazul folosirii armelor de foc se inteleg pe de o parte urmele lasate de arma pe cartusul tras, iar pe de alta parte urmele impuscaturii formate pe corpul victimei sau pe obiectele asupra carora si-a exercitat actiunea proiectilul, ceilalti factori suplimentari ai tragerii .

Urmele de pe tubul de cartus, formate in timpul celor trei actiuni distincte (incarcare, tragere, extragere) sunt produse prin contactul direct dintre acesta si arma.

Piesele principale care concura la formarea urmelor sunt percutorul, peretele frontal al inchizatorului, gheara extractoare, ejectorul (pragul sau umarul aruncator) si peretii camerei cartusului.

Se mai pot intalni si urme lasate de catre umerii incarcatorului si de placa ridicatoare a cartuselor (la arme automate si semiautomate).

Urmele de pe proiectil au caracter dinamic, fiind create prin frecarea acestuia in cursul miscarii de translatie, de plinurile ghinturilor tevii (uneori si de goluri in cazul utilizarii de munitie supracalibru). Prin interpretarea acestora se poate identifica generic tipul si modelul armei (in functie de pas, latime, unghi, directie si numar) iar prin examinari comparative, arma cu care a fost tras proiectilul respectiv.

Urmele de impuscare

Urmele specifice lasate de proiectil, cunoscute in literatura de specialitate si sub denumirea de factori primari ai impuscaturii sau urme principale, sunt rezultatul actiunii directe a acestora asupra tintei si se prezinta sub trei forme:

- urme de perforare, in cazul cand proiectilul a traversat tinta;

- urme de patrundere, in cazul in care proiectilul ramane in interiorul tintei (sau canale oarbe);

urme de ricosare, cand proiectilul, atingand tinta sub un unghi ascutit si avand o energie cinetica insuficienta pentru a invinge rezistenta acesteia, este deviat.

In cazul in care se pune problema stabilirii calibrului armei (si implicit al proiectilului) numai pe baza interpretarii orificiilor produse de proiectile (urme de perforare), este necesar sa se ia in consideratie faptul ca pentru acelasi calibru exista o mare varietate de tipuri si modele de proiectile, ale caror efecte asupra tintei difera (datorita materialului din care sunt confectionate, geometriei constructive si a particularitatilor constructive).

Necesitatea de a stabili tipul si sistemul unei arme de foc, a armei in sine, pe baza unui proiectil, a unui tub de cartus sau a altor urme balistice se impune in cazul comiterii unei infractiuni la care infractorul a folosit o arma de foc. Aceasta este cu atat mai important cu cat anumite concluzii referitoare la tipul, calibrul, sistemul armei, pot constitui un indiciu deosebit de valoros pentru formarea cercului de banuiti.

De asemenea, in cazul descoperirii unor arme de foc detinute fara drept, starea de functionare sau nefunctionare a acestora influenteaza in mod hotarator incadrarea juridica a faptei.

Expertiza balistica judiciara, respectiv expertiza criminalistica a armelor de foc, este una dintre cele mai complexe examinari la care sunt supuse atat armele, cat si munitia, urmele folosirii lor si imprejurarile legate de folosirea lor.

Desi putin aplicate (in practica judiciara romana acestea nu au fost inca aplicate practic), sunt cunoscute in literatura de specialitate metode de identificare a armelor de foc dupa zgomotul produs la armare si percutie, iar mai recent sunt in curs de desfasurare studii privind identificarea generica a armelor de foc dupa emisia luminoasa (flacara de la gura tevii).