Notiunea de cetatenie

Notiunea de cetatenie

Aparitia cat si dezvoltarea notiunii de cetatenie reprezinta parti componente ale unui proces de lunga durata iar in viziunea unor autori acesta se imparte in doua etape, "prima se intinde pana la 1789, iar cea de a doua dupa acest an revolutionar".[1]

Notiunea de cetatenie poate fi utilizata in doua sensuri, unul juridic si unul politic, de exemplu atunci cand este privita ca o apartenenta a unui individ la o colectivitate umana (natiune, popor) organizata in stat. Desi pentru stiinta dreptului constitutional intereseaza, in primul rand, sensul ei juridic, analiza cetateniei trebuie totusi facuta pornindu-se totusi de la legatura indisolubila ce exista intre aspectele sale politice si cele juridice.

In literatura de specialitate, notiunea de cetatenie are doua acceptiuni. "In primul rand, notiunea de cetatenie este  utilizata pentru a desemna o institutie juridica, adica o grupare de norme juridice cu un obiect comun de reglementare. Dar, notiunea de cetatenie este folosita si pentru a caracteriza conditia (starea) juridica ce se creea acelor persoane care au calitatea de cetatean. In aceasta a doua acceptiune , cetatenia se axeaza in jurul ideii de subiect de drept si numai aici se vorbeste de cetatenia unei persoane, dobandirea si pierderea cetateniei".

In literatura juridica  cetatenia a fost conceputa ca o legatura intre individ si stat sau ca o legatura politica si juridica, o apartenenta juridica sau o calitate a persoanei. Analiza opiniilor exprimate in doctrina juridica chiar mai veche, prezinta un anumit interes teoretic in stabilirea conceptului de cetatenie.

Intr-o opinie, cetatenia era privita ca legatura care uneste un individ, un grup sau anumite bunuri cu un stat anumit. Aceasta opinie este caracteristica unor autori care considerau ca raporturile juridice se pot stabili si intre persoane si bunuri, nu numai intre persoane. Teza era principial gresita, nestiintifica, intrucat raporturile juridice se pot stabili numai intre oameni, uneori ele incheindu-se cu privire la bunuri. Niciodata raporturile juridice nu pot lua nastere intre oameni si bunuri.

Dintr-un alt unghi de abordare, se pleaca de la definirea cetateniei de la teza conform careia statul ar fi suma celor trei elemente: teritoriu, populatie si suveranitate. Astfel, cetatenia este definita ca legatura politica sau juridica sau ca o calitate a persoanei, in virtutea careia persoana face parte din populatie, care ar fi unul din elementele constitutive ale statului.

O definitie considerata corecta priveste cetatenia ca fiind legatura politica si juridica permanenta dintre o persoana fizica si un anumit stat. Aceasta legatura se exprima prin totalitatea drepturilor si obligatiilor reciproce dintre o persoana si statul al carui cetatean este, in plus, aceasta este o legatura juridica speciala, reflectata si pe plan extern, pastrata si prelungita oriunde s-ar gasi persoana, in statul sau de origine, in alt stat, pe mare, in cer sau in cosmos.

Pentru a defini cetatenia romana trebuie sa pornim de la faptul ca cetatenia are un continut si o finalitate care se coreleaza cu realitati economice, sociale si culturale concrete, dintr-o societate data. Astfel, este de remarcat faptul ca titlul de cetatean dovedeste apartenenta cetateanului la statul roman, stat in care suveranitatea nationala apartine poporului. Cetatenii romani se bucura de drepturi si libertati democratice, drepturi care nu sunt numai proclamate, ci si garantate in exercitarea lor efectiva. Beneficiari ai drepturilor si libertatilor, cetatenii romani sunt in acelasi timp si titularii unor indatoriri. Titlul de cetatean roman impune devotament si fidelitate fata de patrie, slujirea intereselor poporului precum si indeplinirea cu buna-credinta a obligatiilor inscrise in Constitutie si legile tarii. Egali in drepturi si indatoriri, cetatenii romani sunt raspunzatori deopotriva pentru dezvoltarea economica si sociala a tarii, pentru apararea suveranitatii si independentei nationale.

In definirea cetateniei romane trebuie plecat de la faptul ca ea reprezinta expresia relatiilor social-economice, politice si juridice, dintre persoanele fizice si statul roman. Privita astfel, apare deosebit de limpede ideea ca cetatenia romana nu este o simpla legatura politica sau juridica intre individ si colectivitatea politiceste organizata, ci este o integrare angajata in sanul acestei colectivitati. Totodata, este de remarcat faptul  ca numai persoanele fizice au cetatenie , in sensul pe care-l dam acestei categorii juridice.

Astfel, cetatenia romana trebuie considerata ca acea calitate a persoanei fizice ce exprima relatiile permanente social-economice, politice si juridice dintre persoana fizica si stat, dovedind apartenenta sa la statul roman si atribuind persoanei fizice posibilitatea de a fi titularul drepturilor si indatoririlor prevazute de Constitutia si de legile Romaniei.

In fine, pentru explicarea conceptului de cetatenie se impun cateva precizari privind terminologia intrebuintata. Astazi, cele mai multe constitutii si legi folosesc termenul de cetatenie pentru a desemna aceasta relatie de apartenenta.

Initial cetatenia a fost desemnata prin termenul nationalitate, termen pe care il intalnim si astazi, de exemplu, in Constitutia Frantei in art. 34. Rememorand cateva reglementari juridice din Romania se poate observa ca in anul 1877 s-a adoptat legea pentru acordarea cetateniei romane ofiterilor de origine romana care au servit in armata straina (M. Of. Nr. 117 din 26 mai 1877); in anul 1924 s-a adoptat legea privitoare la dobandirea si pierderea nationalitatii romane (M. Of. Nr. 41 din 24 februarie 1924), urmata de doua regulamente, unul privitor la constatarea nationalitatii romane si altul privitor la dobandirea nationalitatii romane prin naturalizare si la redobandirea acestei nationalitati; in anul 1939 s-a adoptat legea privitoare la dobandirea si pierderea nationalitatii romane (M. Of. Nr. 16 din 19 ianuarie 1939); incepand cu anii 1948 legile s-au referit la cetatenia romana (Decretul nr. 125/1948, Decretul nr. 33/1952, Legea nr. 24/1971, Legea nr. 21/1991).

Renuntarea, in timp, la termenul nationalitate poate fi explicata prin aceea ca nationalitatea este o categorie politica, ea indica apartenenta la o natiune. Pentru a se evita confuziile si mai ales speculatiile posibile, din punct de vedere juridic al omului. Aceste explicatii prezinta interes pentru cel care dorind sa rezolve probleme juridice privind apartenenta juridica a unei persoane la un anumit stat, trebuie sa identifice continutul reglementarilor juridice ale timpului la care se refera.