Guvernul romaniei

GUVERNUL ROMANIEI

Cuprins:

1. Rolul si structura Guvernului

2. Regimul investiturii Guvernului

3. Durata mandatului si statutul membrilor Guvernului

4. Primul - ministru

5. Actele Guvernului

5. Controlul parlamentar si raspunderea membrilor Guvernului

6. Test

7. Bibliografie specifica

Obiectivele unitatii de invatare

Dupa studiul acestei unitati de invatare veti reusi sa:

=> prezentati structura Guvernului Romaniei

=> prezentati etapele investiturii Guvernului

=> detaliati statutul membrilor Guvernului

=> detaliati statulul Primului - ministru

=> prezentati regimul juridic al ordonantelor si hotararilor Guvernului

=> detaliati formele de control parlamentar asupra Guvernului

=> prezentati formele de raspundere a membrilor Guvernului

1. Rolul si structura Guvernului

Reflectarea constitutionala a materiei Guvernului si a ministerelor - conceptia Constitutiei Romaniei din 1991, revizuita

Legiuitorul constituant roman din 1991 a inteles sa se indeparteze de formula clasica, consacrata de Constitutia din 1923, imbratisand formulele moderne atat sub aspect terminologic, cat si sub aspectul modului de organizare si structurare a titlurilor Constitutiei.

Astfel, in titlul III consacrat Autoritatilor publice, capitolul al III-lea este dedicat Guvernului, iar cel de al IV-lea reglementeaza Raporturile Parlamentului cu Guvernul.

Cele 9 articole din capitolul intitulat Guvernul trateaza, cronologic, urmatoarele probleme: rolul si structura Guvernului, investitura Guvernului, juramantul de credinta al membrilor Guvernului, incompatibilitati ale functiei de membru al Guvernului, incetarea functiei de membru al Guvernului, Primul-ministru, actele Guvernului, raspunderea Guvernului si a membrilor sai, incetarea mandatului Guvernului.

Capitolul IV vizeaza: obligatia de informare a Parlamentului de catre Guvern si celelalte organe ale administratiei publice, exercitarea controlului parlamentar prin intermediul intrebarilor si interpelarilor, motiunea de cenzura, angajarea raspunderii Guvernului asupra unui program, a unei declaratii de politica generala sau a unui proiect de lege si, in final, delegarea legislativa.

In ceea ce priveste administratia centrala de specialitate, din Constitutie se desprind urmatoarele principii:

1. administratia centrala de specialitate cuprinde 3 categorii de organe:

1. ministere, care sunt organizate numai in subordinea Guvernului;
2. autoritati administrative autonome fata de Guvern;
3. alte organe centrale care pot fi organizate fie in subordinea Guvernului, fie in subordinea unui minister.

2. ministerele se infiinteaza, se organizeaza si functioneaza potrivit legii.

3. autoritatile administrative autonome se pot infiinta prin lege organica.

alte organe de specialitate se pot infiinta de catre Guvern sau ministere in subordinea lor, numai daca o atare competenta le este recunoscuta prin lege ordinara si numai dupa ce au primit aviz de la Curtea de Conturi.

Aspecte de drept comparat privind rolul si structura Guvernului

In terminologia consacrata de doctrina administrativa, Guvernul are sarcina fundamentala de a realiza politica natiunii, el este initiatorul, modelatorul si executantul masurilor de redresare economica, de scadere a inflatiei si stabilizare economica, el raspunde de ordinea publica, de apararea nationala sau de raporturile statului respectiv cu alte state.

Daca ar fi sa se analizeze Constitutiile din punct de vedere al modului in care este reglementat rolul Guvernului, se identifica doua mari sisteme:

1. Constitutii care fac o calificare expresa, uneori mergandu-se pana la rigoarea unei definitii;
2. Constitutii care nu fac o calificare expresa, uneori rolul Guvernului fiind determinat in urma unei interpretari sistematice.

Cele din prima categorie se subclasifica, la randul lor, in trei mari subcategorii:

1. Constitutii care stabilesc un rol trihotomic: politic, legislativ si administrativ,
2. Constitutii care stabilesc un rol dihotomic: politic si administrativ;
3. Constitutii care stabilesc un rol exclusiv politic sau un rol exclusiv administrativ.

Cat priveste modul in care este consacrat rolul politic al Guvernulu, se intalnesc doua mari sisteme:

1. Constitutii care dau dreptul Guvernului de a stabili exclusiv liniile politicii natiunii pe plan intern si extern, executia acestor linii fiind supusa controlului Parlamentului;
2. Constitutii care dau Guvernului numai dreptul de a conduce politica generala a tarii, in limita unor linii stabilite de Parlament, de regula cu prilejul votului de investitura.

S-a convenit ca acele guverne care sunt formate din prim-ministru si membri, deci fara un nivel ierarhic intermediar, sa fie numite guverne cu structura simpla, iar cele care contin o atare ierarhizare, guverne cu structura ierarhica.

In ceea ce priveste determinarea membrilor obisnuiti ai Guvernului, intalnim Constitutii care restrang sfera acestora exclusiv la sfera ministrilor, in sens de titulari de departamente, Constitutii care admit si prezenta ministrilor fara portofoliu, precum si Constitutii care extind sfera membrilor Guvernului si la alte functii de demnitari, cum ar fi secretarii de stat.

Mai trebuie mentionat ca unele Constitutii stabilesc un numar fix de ministri (ex. Constitutia Elvetiei care stabileste 7 ministri), altele stabilesc o cifra minima, altele arata autoritatea care va stabili acest numar, iar cele mai multe lasa problema deschisa, fie pe seama legii, fie a jocului politic cu prilejul formarii Guvernului.

Rolul Guvernului potrivit Constitutiei din 1991

Legiuitorul constituant roman a ales solutia reglementarii exprese a rolului politic si administrativ al Guvernului, aratand, in art. 102 alin. 1: Guvernul, potrivit programului sau de guvernare acceptat de Parlament, asigura realizarea politicii intene si externe a tarii si execita conducerea generala a administratiei publice.

Constituantul roman a achiesat astfel la teza doctrinei occidentale contemporane, dupa care Guvernul este parlamentar prin origine si guvernamental prin functie, retinand ca programul politic ramane un document exclusiv al Guvernului, dar liniile sale de forta sunt acceptate de Parlament. S-a preferat astfel folosirea verbului " a accepta" in locul verbului "a aproba", deoarece verbul "a aproba" ar fi avut semnificatia unei implicari a Parlamentului si in procesul realizarii liniilor politice concretizate in programul de guvernare, ceea ce ar fi dus la o duplicitate politica din partea Parlamentului in momentul declansarii si votarii unei motiuni de cenzura.

Pentru intelegerea reala a rolului politic al Guvernului, trebuie coroborate prevederile alin. 1 art. 102, art. 103 alin. 3 si art. 85 alin. 1. De aici rezulta ca votul de investitura al Parlamentului are valoarea unui fapt juridic, el marcheaza incheierea contractului de guvernare intre Parlament si candidatul desemnat pentru functia de prim-ministru.

Prin urmare, liniile politicii guvernamentale sunt concepute si formulate de candidatul desemnat in numele si cu sprijinul unui partid sau a unor partide politice, dar realizarea acestora nu este posibila fara votul Parlamentului. Votul de investitura da legitimitate echipei guvernamentale, in sensul acceptarii unui program politic de partid ca program politic oficial de guvernare a natiunii. Votul de investitura marcheaza trecerea din sfera competitiei pentru putere in sfera exercitarii puterii politice.

In situatia in care in Parlament se creeaza alte raporturi de forte, se stabilesc alte necesitati si prioritati politice, urmare a modificarilor in optiunile electoratului se ajunge la necesitatea unui nou program politic de guvenare, iar solutia tehnica in acest caz este motiunea de cenzura sau determinarea Guvernului in functiune sa-si angajeze raspunderea, potrivit art. 114, asupra unui nou program.

Guvernul are, totodata, rolul de a realiza conducerea generala a administratiei publice, evocandu-se pozitia sa de organ central de competenta materiala generala. Constitutia nu mentioneaza in mod expres aceasta calificare, dar ea se deduce in mod logic, stiindu-se faptul ca administratia publica se realizeaza in cele mai diverse domenii, ramuri si sectoare de activitate.

De altfel, intre sarcina de natura politica si cea de natura administrativa a Guvernului exista o stransa legatura, fundamentul sarcinii administrative gasindu-se in sarcinile de ordin politic. Ratiunea fundamentala a Guvernului o reprezinta asigurarea realizarii liniilor politice interne si externe ale tarii, incorporate in programul de guvernare acceptat de Parlament, ceea ce in planul juridicului inseamna initierea de proiecte legislative, adoptarea de hotarari pentru aplicarea acestora, vegherea ca toate autoritatile administratiei publice sa actioneze cu operativitate si profesionalism in respectarea Constitutiei si a legii. Deci Guvernul trebuie sa conduca, intr-adevar intr-o forma generala, intreaga administratie publica, inclusiv pe cea locala, pentru a-si realiza obiectivele politice ale guvernarii tarii.

Sintagma "execita conducerea generala a administratiei publice" evoca existenta unor raporturi de drept administrativ intre Guvern si orice alta autoritate a administratiei publice, raporturi care difera sub aspectul continutului, in functie de principiile ce stau la baza structurii administratiei:

raporturi de subordonare (fata de minsitere, prefecti);

raporturi de colaborare (fata de autoritatile centrale de specialitate autonome);

raporturi de tutela administrativa (fasa de autoritatile locale alese de cetateni)

Trebuie, de asemenea, amintit ca art. 102 alin. 2 evoca un principiu general al activitatii Guvernului, si anume cooperarea cu organismele sociale interesate. Este vorba despre un principiu care garanteaza transparenta Guvernului, el nefiind un organism plasat inafara societatii civile. De aceea, discutiile cu patronatul, sindicatele, partidele politice, reprezentantii cultelor si a diferitelor grupuri de presiune fac parte din programul de lucru al oricarui Guvern democratic, iar Constitutia Romaniei face din acest principiu unul cu valoare juridica.

Legea nr. 90/2001 reuseste sa scoata in evidenta cele doua sarcini fundamentale ale Guvernului chiar prin definitia asupra Guvernului: Guvernul este autoritatea publica a puterii executive, care functioneaza in baza votului de incredere acordat de Parlament si care asigura realizarea politicii interne si externe a tarii si exercita conducerea generala a administratiei publice.

Aceeasi lege accentueaza, pe langa rolul general al Guvernului si rolul special al acestuia in realizarea obligatiilor statului in domeniul economic, obligatii prevazute in art. 135 alin. 2 din Constitutie.

Structura Guvernului Romaniei, potrivit Constitutiei din 1991

Potrivit art. 102 alin. 3, Guvernul este alcatuit din prim-ministru, ministri si alti membri stabiliti prin lege organica. Rezulta deci ca s-a urmarit consacrarea unei formule de Guvern fara scara ierarhica interioara.

Atunci cand vorbeste despre "alti membri stabiliti prin lege organica" sunt avute in vedere demnitati echivalente acestei functii sau mai mici, in nici un caz nu poate fi vorba despre o functie superioara. Din interpretarea sistematica a Constitutiei, se poate trage concluzia ca toti membrii Guvernului, fie ca au functia de ministru sau alta functie, sunt pe picior de egalitate, avand aceleasi drepturi si obligatii, aflandu-se exclusiv in raporturi de colaborare.

Legea 90/2001 arata:" Guvernul este alcatuit din prim-ministru si ministri.

Din Guvern pot face parte si ministri delegati, cu insarcinari speciale pe langa primul-ministru, prevazuti in lista Guvernului, prezentata Parlamentului pentru acordarea votului de incredere

2. Regimul investiturii Guvernului

Prin "investitura" se intelege complexul de acte si fapte juridice, precum si procedurile corespunzatoare, cerute de Constitutie, pentru a fi in prezenta unei echipe guvernamentale, legale si legitime.

Constitutia din 1866 si apoi cea din 1923 au consacrat un regim parlamentar, in ideea ca Parlamentul era cel care forma Guvernul. Textul constitutional arata ca Regele numeste si revoca pe ministri sai, insa nu se prevedea acordarea votului de investitura de catre Parlament, asa cum trebuia sa se intample intr-un veritabil regim parlamentar. De aceea, Guvernul nou numit putea sa ceara regelui dizolvarea Parlamentului si organizarea de noi alegeri, regula fiind ca alegerile se castiga de catre partidul care este la guvernare.

Aceasta procedura are, potrivit Constitutiei, 4 etape:

1. desemnarea candidatului pentru functia de prim-ministru;
2. solicitarea de catre candidatul la functia de prim-ministru a votului de incredere;
3. acordarea votului de incredere;
4. numirea Guvernului de catre seful statului.

1. Desemnarea candidatului la functia de prim-ministru

Art. 103 alin. 1 arata ca "Presedintele Romaniei desemneaza un candidat pentru functia de prim-ministru, in urma consultarii partidului care are majoritatea absoluta in Parlament ori, daca nu exista o asemenea majoritate, a partidelor reprezentate in Parlament."

Acest text recunoaste partidelor politice parlamentare calitatea de subiecte in raporturile de drept public, mai exact in raporturile de drept constitutional si, dupa caz, de drept administrativ, in virtutea careia ele au dreptul de a pretinde Presedintelui sa le consulte.

Prin urmare, Presedintele poate desemna un candidat politic, un sef de partid sau un alt fruntas al unui partid politic, dar poate desemna si un candidat care nu apartine nici unui partid politic.

El nu poate insa sa desemneze un candidat care nu se bucura de sustinere politica, deoarece partidele, in urma negocierilor, isi asuma responsabilitatea guvernarii.

2. Solicitarea votului de investitura

In cea de-a doua etapa, centrul de greutate cade pe candidatul la functia de prim-ministru, care are numai 10 zile la dispozitie pentru a intocmi programul politic al guvernarii pe care intentioneaza s-o realizeze, precum si lista Guvernului.

Programul guvernarii se intocmeste impreuna cu partidul sau partidele care, urmare a negocierilor politice purtate cu Presedintele Romaniei, vor sustine Guvernul. In ipoteza asumarii responsabilitatii guvernarii de catre un singur partid politic, programul candidatului la functia de prim-ministru va fi programul politic al acelui partid. In cazul unei coalitii guvernamentale, programul va fi axat pe programul unui singur partid, la care achieseaza partenerul sau partenerii politici de guvernare. Se deduce de aici ca o majoritate parlamentara formata din coalitii de partide nu este necesar si o coalitie guvernamentala. Tocmai de aceea trebuie admis ca orice schimbare in compozitia fortelor care si-au asumat sarcina guvernarii, cu implicatii asupra continutului programului de guvernare, presupune un nou vot de investitura. Daca insa la guvernare, in timpul mandatului unui Guvern, se asociaza si un alt partid, dar pentru realizarea aceluiasi program, un nou vot nu mai apare necesar.

Candidatul la functia de prim-ministru poate sa-si depuna mandatul Presedintelui inainte de implinirea termenuluui de 10 zile, daca apreciaza ca nu va obtine sprijinul politic necesar ori daca nu a solicitat votul de incredere in acest interval. Presedintele ii va retrage mandatul si va incepe noi consultari pentru desemnarea unui nou candidat la functia de prim-ministru.

Cu toate acestea, termenul de 10 zile nu este un termen de decadere, deoarece prelungirea discutiilor politice asupra programului si a listei guvernului peste cele 10 zile nu duce la imposibilitatea solicitarii votului de investitura.

Termenul de 10 zile semnifica limita de la care Presedintele Romaniei poate retrage candidatului mandatul acordat spre a incepe noi negocieri.

3. Acordarea votului de incredere

Votul de incredere se acorda de cele doua Camere ale Parlamentului, in sedinta comuna, Camerele fiind egale sub aspectul implicarii lor politice. Pentru simetrie juridica, prezentarea si dezbaterea motiunii de cenzura se va face tot in sedinta comuna a Camerelor.

Legiuitorul precizeaza ca are loc o dezbatere, nu o simpla prezentare sau pura informare, ceea ce inseamna luari de cuvant, formularea de observatii, de propuneri, iar membrii echipei guvernamentale pot fi chemati in fata comisiilor de specialitate ale Camerelor. Este de la sine inteles ca in urma dezbaterilor, programul prezentat poate fi modificat, uneori pentru a da satisfactie partidelor ce vor constitui viitoarea opozitie sau pentru a se ajunge la intelegere cu grupuri de presiune, cum ar fi sindicatele.

Votul de incredere are ca obiect programul, in forma sa finala si lista in ansamblul ei a Guvernului, nu fiecare membru in parte. Pe parcursul dezbaterilor parlamentare, candidatul la functia de prim-ministru poate opera modificari in lista Guvernului, precum si in programul politic propus, daca acestea sunt necesare pentru obtinerea votului de investitura.

Prin votul de investitura nu se creeaza baza noii organizari ministeriale, ci se da doar legitimitate echipei. Organizarea ministeriala presupune depunerea tuturor diligentelor in vederea adoptarii de acte normative pentru a se creea cadrul constitutional si legal in vederea functionarii ministerelor nou create. Daca pe lista Guvernului se propun si alte categorii de functii decat cele din legea organica, dupa obtinerea votului de investitura, aceasta lege trebuie modificata corespunzator. Refuzul unei echipe guvernamentale de a realiza aceasta consonanta are semnificatia unui comportament neconstitutional, putandu-se sesiza si Curtea Constitutionala. In temeiul reglementarilor actuale, ramane de discutat daca aceasta instanta se poate sesiza si din oficiu.

In cazul neacordarii votului de incredere, procedura de investitura se reia, Presedintele organizand noi consultari politice, pentru a desemna un nou candidat, care poate fi si persoana desemnata anterior.

d. Numirea Guvernului si juramantul de credinta

Dupa obtinerea votului de incredere, Presedintele Romaniei, potrivit art. 85 alin. 1 din Constitutie, numeste Guvernul; abia prin decretul prezidential de numire candidatul la functia de prim-ministru devine prim-ministru.

Esential insa in procedura de investitura este votul Parlamentului, el are valoare de fapt juridic, care marcheaza incheierea unui contract de guvernare intre Parlament, prin vointa majoritatii si candidatul la functia de prim-ministru.

Actul Presedintelui de numire a Guvernului, ramane fara consecinte juridice in ceea ce priveste raporturile dintre Presedinte si Guvern.

Procedura de investitura presupune asadar un complex de raporturi de drept public in care ne apar ca subiecti Presedintele Romaniei, candidatul la functia de prim-ministru, Parlamentul, Guvernul si Curtea Constitutionala.

Potrivit art. 104 alin. 1, Primul-ministru si ceilalti membri ai Guvernului vor depune individual, in fata Presedintelui, juramantul de credinta pe care art. 82 il prevede pentru Presedinte. Data depunerii juramantului reprezinta data de la care Guvernul, in intregul sau si fiecare membru in parte incep exercitarea mandatului.

3. Durata mandatului si statutul membrilor Guvernului

Durata mandatului Guvernului

Durata mandatului Guvernului intr-un regim parlamentar este data de durata mandatului Parlamentului (in realitate, de durata existentei majoritatii parlamentare), iar intr-un regim prezidential de durata mandatuluui Presedintelui.

Potrivit art. 110 alin.1 , Guvernul isi exercita mandatul pana la validarea alegerilor parlamentare generale. Pana la aceasta data, Guvernul este deci in plenitudinea prerogativelor, cu exceptia rezervelor impuse de prelungirea mandatului Parlamentului. Dupa data validarii alegerilor, si pana la depunerea juramantului de membrii noului Guvern, el devine Guvern demisionar si va indeplini numai actele necesare pentru administrarea treburilor publice, asa cum prevede art. 110 alin. 2 din Constitutie. Sintagma "pana la data validarii alegerilor parlamentare generale" trebuie inteleasa ca se refera la validarea mandatelor deputatilor si senatorilor. In mod firesc deci pana ce Parlamentul rezultat din alegeri nu este inca in situatia sa-si manifeste vointa, Parlamentul anterior fiinteaza in continuare. In schimb, o data validate mandatele deputatilor si senatorilor, noul Parlament va trebui sa-si exprime propria optiune cu privire la componenta Guvernului si programul acestuia, pentru ca ele sa corespunda configuratiei politice rezultate din alegeri.

Mandatul Guvernului poate inceta si inainte de data validarii alegerilor parlamentare generale, adica in urma demiterii Guvernului.

Potrivit art. 110 alin. 2 din Constitutie, Guvernul este demis:

- in urma adoptarii unei motiuni de cenzura;

- in urma pierderii de catre Primul-ministru a calitatii de membru al Guvernului.

Din coroborarea art. 110 alin. 2 cu art. 107 din Constitutie, rezulta ca Primul-ministru isi pierde calitatea de membru al Guvernului ca urmare a:

1. demisiei;
2. decesului;
3. pierderii drepturilor electorale;
4. interventiei unei stari de incompatibilitate;
5. imposibilitatii de a-si exercita  atributiile mai mult de 45 de zile;
6. suspendarii;
7. interventiei altor cauze prevazute de lege.

Conditii pentru functia de membru al Guvernului

Esential in definirea statutului juridic al membrilor Guvernului este compatibilitatea sau incompatibilitatea acestei functii cu alte functii publice, precum si cu functii private.

Desi nu in mod expres, Constitutia Romaniei cere implicit existenta drepturilor electorale, precizand in art. 106 ca pierderea acestora duce la incetarea functiei de membru al Guvernului.

In ceea ce priveste conditia varstei, aceasta este varsta de la care se pot exercita drepturile electorale - 18 ani impliniti. Nu pot intra in discutie debilii si alienatii mintal, pusi sub interdictie si nici persoanele condamnate prin hotarare judecatoreasca, definitiva, la pierderea drepturilor electorale.

La toate acestea se mai adauga si conditia exclusiva a cetateniei romane, precum si conditia domiciliului in tara, potrivit art. 16 alin. 3 " Functiile si demnitatile publice, civile sau militare, pot fi ocupate, in conditiile legii, de persoanele care au cetatenia romana si domiciliul in tara".

Incompatibilitati ale functiei de membru al Guvernului

Functia de membru al Guvernului este incompatibila cu oricare functie publica de autoritate, cu exceptia celei de deputat sau de senator. Specific sistemului parlamentar este cumulul dintre calitatea de parlamentar si cea de membru al Guvernului. Nu este totusi de conceput ca un parlamentar, adica un ales al poporului, sa detina o functie care sa-l puna intr-un raport de subordonare fata de un membru al Guvernului. Astfel, nu este posibil ca un ministru care este seful administratiei specializate rspective sa fie si director in acelasi minister sau in alt minister.

In practica au aparut discutii cu privire la semnificatia expresiei "functii publice de autoritate", interesand daca intra aici functiile din consiliile de administratie ale societatilor comerciale cu capital de stat, functiile de consilieri locali, functiile didactice, functiile de directori de edituri sau diverse publicatii.

Astfel, functia de profesor universitar nu este incompatibila cu aceea de ministru, in schimb functia de director, prorector, decan, deci functiile de conducere din invatamant au caracterul unor functii publice de autoritate.

Criteriul general care opereaza in aceste situatii este urmatorul: orice functie de conducere din organele administrative ne apare ca o functie publica de autoritate, incompatibila cu functia de membru al Guvernului. De asemenea, intra in aceasta sfera functiile de conducere ale diferitelor servicii publice administrative din invatamant, sanatate, nu insa si functia de specialist intr-un asemenea serviciu public.

Sunt, de asemenea, functii publice de autoritate cele de consilieri locali si judeteni, precum si orice functie, aleasa sau numita, cu caracter public, prin care se executa legile, putandu-se utiliza mijloace de coercitiune si sanctiune statala.

Legea nr. 90/2001 mai adauga urmatoarele incompatibilitati:

- exercitarea de acte de comert, cu exceptia vanzarii sau cumpararii de actiuni sau de titluri de valoare;

- exercitarea functiei de administrator ori de cenzor la societatile comerciale sau de reprezentant al statului in adunarile generale ale unor asemenea societati ori de membru in consiliile de administratie ale regiilor autonome, companiilor nationale si societatilor nationale;

- exercitarea unei functii publice in serviciul unei organizatii straine, cu exceptia acelor functii prevazute in acordurile si conventiile la care Romania este parte.

Incetarea functiei de membru al Guvernului

Functia de membru al Guvernului inceteaza:

1. in urma pierderii drepturilor electorale;
2. in urma decesului;
3. ca urmare a revocarii;
4. ca urmare a pierderii drepturilor electorale;
5. ca urmare a incompatibilitatii;
6. in cazul imposibilitatii exercitarii functiei mai mult de 45 de zile;
7. in cazul suspendarii;
8. in alte cazuri prevazute de lege.

Revocarea unui membru al Guvernului poate interveni numai intr-o situatie normala, concretizindu-se intr-o remaniere guvernamentala, pe cand suspendarea intervine intr-o situatie anormala, cand s-a cerut urmarirea penala a respectivului membru al Guvernului. In ambele cazuri, competenta revine Presedintelui.

Revocarea nu are semnificatia unei sanctiuni, ci a unei masuri juridice, care reflecta un joc politic al fortelor ce formeaza echipa guvernamentala, pe cand suspendarea are caracterul unei sanctiuni prin care se concretizeaza raspunderea administrativ-disciplinara.

Traditional, in literatura de drept public se foloseste si notiunea de destituire, pe care legiuitorul constituant a evitat-o, ar ea ar putea fi prezenta in legea responsabilitatii ministeriale. Putem considera ca un membru al Guvernului este destituit daca s-a adoptat, in conditiile art. 113, o motiune de cenzura cu privire la activitatea sa. Pe data adoptarii motiunii de cenzura, postul pe care l-a ocupat cel destituit devine vacant, Presedintele fiind indreptatit sa faca o noua numire, la propunerea primului-ministru. Motiunea de cenzura poate viza numai unii membri ai Guvernului sau un singur membru, intrucat fiecare membru al Guvernului, potrivit art. 109 alin. 1, raspunde politic in fata Parlamentului atat pentru propria activitate, cat si pentru activitatea Guvernului in ansamblu.

Va trebui deci admis ca destituirea unui membru al Guvernului, ca sanctiune specifica dreptului administrativ, intervine atat pentru a concretiza raspunderea politica, urmare a unei motiuni de cenzura, cat si raspunderea penala, urmare a unei hotarari judecatoresti de condamnare. In acest din urma caz, destituirea este o sanctiune administrativa complementara unei sanctiuni penale principale.

Potrivit art. 107 alin. 3, Presedintele poate desemna un alt membru al Guvernului, la propunerea primului-ministru, pentru a exercita atributiile celui care si-a prezentat demisia, a fost revovat, este in imposibilitate, dar numai pentru o perioada de cel mult 45 de zile. Rezulta ca un membru al Guvernului, care este in imposibilitatea de a-si exercita functia, isi va pierde calitatea de membru al Guvernului numai dupa o perioada de 45 de zile, indiferent daca in aceasta perioada a fost numit prin cumul un ministru interimar sau nu. Masura revocarii poate sa intervina si in perioada de 45 de zile.

Legea 90 vine cu unele precizari, mai ales de ordin procedural administrativ, aratand ca demisia din functia de membru al Guvernului se anunta public, se prezinta in scris primului-ministru si devine irevocabila din momentul in care s-a luat act de depunerea ei, dar nu mai tarziu de 15 zile de la data depunerii.

Cu privire la revocarea din functie, aceasta se face de Presedintele Romaniei, prin decret, la propunerea primului-ministru, aceasta masura intervenind in caz de remaniere guvernamentala.

Textul nu a suferit modificari dupa revizuirea Constitutiei, dar se intelege, fata de continutul alin. 3 al art. 85 din Constitutia revizuita ca atunci cand remanierea guvernametala are semnificatia unei restructurari a Guvernului si/ sau dupa caz, a schimbarii compozitiei politice, revocarea poate interveni numai pe baza aprobarii Parlamentului, acordata la propunerea Primului-ministru.

Daca incetarea calitatii de membru al Guvernului intervine ca urmare a demisiei, a pierderii drepturilor electorale, a incompatibilitatii, a decesului si in alte situatii prevazute de lege, Presedintele Romaniei, la propunerea primului-ministru declara vacanta functia de membru al Guvernului.

In ipoteza in care un membru al Guvernului a fost condamnat penal printr-o hotarare judecatoreasca definitiva sau in cazul in care s-a declarat, prin hotarare judecatoreasca irevocabila, ca averea sa a fost dobandita ilicit, Presedintele Romaniei emite, la propunerea primului-ministru, un decret de demitere din functie.

Primul - ministru

In Constitutie se arata ca Primul-ministru conduce Guvernul si coordoneaza activitatea membrilor acestuia, respectand atributiile ce le revin.

Astfel, Primul ministru are anumite atributii ce tin de realizarea sarcinilor politice ale Guvernului:

a. prezinta Camerei Deputatilor si Senatului rapoarte si declaratii cu privire la politica Guvernului, iar acestea ce urmeaza sa fie dezbatute cu prioritate;

b. propune Presedintelui Romaniei revocarea si numirea unor membri ai Guvernului;

c. cere Presedintelui Romaniei sa participe la anumite sedinte de Guvern, cand apreciaza ca prezenta Presedintelui este necesara;

d. contrasemneaza decretele prezidentiale;

e. semneaza hotararile si ordonantele aprobate de Guvern.

La aceste atributii mai trebuie adaugate cele de reprezentare a Guvernului, precum si atributii speciale de numiri si eliberari din functie (a conducatorilor organelor de specialitate din subordinea Guvernului, a secretarului gneral si a secretarilor generali adjuncti ali Guvernului, a personalului din aparatul Primului ministru).

Primul-ministru este vice-presedintele C.S.A.T.

In indeplinirea atributiilor ce ii revin, primul-ministru emite decizii, care sunt, ca natura juridica, acte administrative.

5. Actele Guvernului

Actele Guvernului se impart in doua categorii:

acte exclusiv politice (motiuni, declaratii);

acte juridice.

Regimul constitutional al hotararilor de Guvern

Din interpretarea art. 108 din Constitutie, rezulta ca hotararile sunt actele Guvernului care dezvolta o reglementare stabilita prin lege, asigurand punerea in executare a legii, pe cand ordonantele inlocuiesc legile. Hotararea este deci actul administrativ al Guvernului, pe cand ordonanta este actul de guvernamant.

In alti termeni, prin hotarare se realizeaza competenta originara a Guvernului, tipica pentru rolul sau de autoritate executiva, adica de autoritate chemata sa execute legile adoptate de Parlament, putand fi atacata in fata instantei de contencios administrativ, potrivit art. 21 si 52 din Constitutie.

Legea este insa direct aplicabila si fara o hotarare de Guvern, hotararea concretizeaza instructiunile de aplicare la care trimite de cele mai multe ori chiar legea. De aceea nu este de conceput emiterea de hotarari de Guvern care sa nu se intemeieze pe lege, dar pentru aceasta nu este necesar ca legea sa contina o norma de trimitere. Hotararea de Guvern intervine atunci cand executarea unei prevederi din lege reclama stabilirea de masuri sau a unor reguli subsecvente, care sa asigure corecta lor aplicare. Hotararea intervine deci secundum legem si praeter legem, fiind de neconceput hotarari de Guvern emise direct in aplicarea Constitutei.

Atat hotararile, cat si ordonantele se semneaza de primul-ministru si se contrasemneaza de ministri care au obligatia punerii lor in executare si se publica in Monitorul Oficial al Romaniei. Nepublicarea atrage inexistenta hotararii sau a ordonantei. Doar hotararile care au caracter militar nu se publica, ele urmand sa fie comunicate numai institutiilor interesate. Semnaturile Primului-ministru si a ministrilor care au obligatia punerii lor in execuare, precum si publicarea sunt conditii de validitate, insa lipsa unei semnaturi atrage doar nulitatea, putand fi acoperita, in functie de imprejurari.

In ceea ce priveste sintagma "ministri care au obligatia punerii in executare", Constitutia a avut in vedere exclusiv pe membrii Guvernului si nu pe alti demnitari. Astfel, semnaturile unor secretari de stat sau ale altor conducatori de organe administrative de specialitate pot doar sa insoteasca semnaturile ministrilor, dar acesti demnitari nu pot semna ei in locul ministrului respectiv.

Regimul constitutional al ordonantelor

Ordonanta, ca act juridic al Guvernului, este expresia unei competente legislative delegate, ea depaseste sfera stricta a conducerii generale a administratiei publice, aparand ca o modalitate de participare a Guvernului la realizarea puterii legislative, Cum, insa, Parlamentul este organul reprezentativ suprem si unica autoritate legiuitoare a tarii ( art. 61 alin. 1), se intelege ca participarea Guvernului la activitatea de legiferare trebuie autorizata de Parlament, pe de o parte si nu poate fi decat o participare limitata, pe de alta parte. Intr-adevar, regula in materia emiterii ordonantelor de catre Guvern o reprezinta abilitarea acestuia de catre Parlament, numai in cazuri exceptionale Guvernul poate adopta ordonante de urgenta, deci fara o lege speciala de abilitare. Dar si ordonantele de urgenta inta in vigoare numai dupa depunerea lor spre aprobare la Parlament, care se convoaca in mod obligatoriu, daca nu se afla in sesiune.

Prin urmare, se poate vorbi depre regimul constitutional normal al ordonantelor, care evoca regula abilitarii si despre un regim constitutional de exceptie, regimul ordonantelor de urgenta.

In ceea ce priveste regimul ordonantelor emise in baza legii de abilitare, legiuitorul constituant a lasat la latitudinea Parlamentului emiterea acestei legi. In practica, se poate spune ca s-a stabilit regula abilitarii Guvernului numai pe perioada vacantei parlamentare. Nimic nu opreste insa Parlamentul sa abiliteze Guvernul sa emita ordonante si pe timpul sesiunilor sale.

Se observa ca legiuitorul constituant a inteles sa admita delegarea legislativa pe cale de ordonanta simpla numai in materia legilor ordinare. Sfera acestei materii rezulta, prin eliminare, deoarece sfera legilor organice este expres si limitativ prevazuta de Constitutie.

Art. 115 admite ca ordonantele de urgenta ar putea fi adoptate si in materia legilor oganice.

Problema care ramane este respectarea exigentei impuse de art. 114 alin. 4 din Constitutie, ca ordonanta de urgenta sa fie emisa in mod real "in situatii extraordinare a caror reglementare nu poate fi amanata".

Daca in forma initiala ordonanta de urgenta se funamenta pe situatii exceptionale care, potrivit art. 93, justificau instituirea starii de asediu sau de urgenta, in noua conceptie prin revizuirea Constitutiei, situatia extraordinara consta intr-o stare de urgenta in reglementarea unui aspect ce nu comporta nici un fel de amanare.

Se observa totodata, ca in alin. 5 ( art. 115) din noua redactare vine cu proceduri parlamentare care impun dezbaterea acelerata a ordonantei de urgenta, in corelare cu procedura de legiferare prevazuta de art. 75: in ambele camere se aplica de drept procedura de de urgenta, iar in Camera de reflectie termenul, la indeplinirea caruia orodonanta se prezuma absolut ca aprobata, este unic, de 30 de zile.

De asemenea, prin alin. 6 a aceluiasi articol enuntat mai sus, se uemareste reglementarea expresa a limitelor de admisibilitate a ordonantelor de urgenta, in domeniile respective ( nu pot fi adopatate in domeniul legilor constitutionale, nu pot afecta regimul institutiior fundamentale a tarii, drepturile, libertatile si indatoririle prevazute de Constitutie, drepturile electorale si nu pot viza masuri de trecere silita a unor bunuri in proprietatea publica) asemenea ordonante neputand fi emise, iar daca se adopta, totusi, atunci Guvernul savarseste un abuz, iar ordonanta este neconstitutionala, fiind un temei de sesizare la Curte Constitutionala.

Revenind la ordonantele obisnuite, legea de abilitare trebuie sa stabilesca, in mod obligatoriu, domeniul si data pana la care se pot emite ordonante, cu precizarea ca acest domeniu nu poate fi de natura legii organice.

Fostul alin. 5 al art. 114 al Constiutiei din 1991, a devenit alin 7 al art. 115 la are ne referim, a suferit prin Lega de revizuire a Constitutiei doar o corectie redactionala, care nu reflecteaza fodnul problemei. Noua redacatre scoate in evidenta ca ordonantele cu care a fost sesizat Parlamentul, lasanu-se sa se inteleaga ca este vorba atat de ordonante emise in baza legii de abilitare cat si ordonante de urgenta, care se emit fara o abilitare prealabila, se aproba sau, dupa caz se resping prin lege, ceea ce inseamna ca proiectele de legi initiate de Guvern vor fi, dupa caz, proiecte de lege pentru aprobarea unei ordonante sau pentru respingerea unei ordonante.

Alin. 8 al art. 115 rezolva problema efectelor produse de ordonante, legea de aprobare sau, dupa caz de respingere a ordonantei de urgenta urmand sa reglementeze, cand se imaune, si masurile necesare cu privire la efectele juridice produse pe perioada cat s-a aplicat ordonanta.

Regimul constitutional al acestor ordonante impune aprobarea lor de catre Parlament, dar textul constitutional vorbeste despre ordonante care se supun aprobarii ulterioare a Parlamentului si ordonante care nu se supun acestei aprobari. Din text rezulta ideea unei increderi a Parlamentului in Guvern, mai ales ca ordonantele pot fi atacate pe calea exceptiei de neconstitutionalitate la Curtea Constitutionala. Regula de drept comun este aceea ca ordonantele nu se supun aprobarii Parlamentului, aprobarea fiind necesara numai daca legea de abilitare o cere in mod expres.

Indiferent de situatie, ordonantele nu pot depasi sfera legii de abilitare, iar modificarea legii de abilitare nu are ca efect modificarea sau abrogarea ordonantei.

Desi este un act normativ al Guvernului cu caracter legislativ, ordonanta nu isi pierde caracterul de act administrativ, ca orice act juridic al Guvernului. Aprobarea sau respingerea ordonantelor se face print-o lege in care vor fi cuprinse si ordonantele ale caror efecte au incetat, intrucat au fost emise peste termenul de abilitare. Desi, ca regula, ordonantele nu se supun aprobarii Parlamentului, atunci cand totusi legea o cere, Guvernul este tinut sa le supuna aprobarii Parlamentului pana la implinirea termenului.

Pana la implinirea acestui termen, nimic nu poate opri Guvernul sa-si modifice propria ordonanta, dar dupa sesizarea Parlamentului aceasta operatiune nu mai este posibila.

Odata cu aprobarea Parlamentului, ordonanta trece din sfera actelor Guver0nului in sfera actelor legislativului. Ordonanta se transforma in lege, operatie care nu exclude adoptarea de catre Parlament a unor modificari, dupa cum Parlamentul o poate aproba sau respinge in intregime. Daca legea de aprobare a ordonantei este declarata neconstitutionala, decizia Curtii Constitutionale are ca efect scoaterea ordonantei din circuitul juridic.

5. Controlul parlamentar si raspunderea membrilor Guvernului

Obligatia de a informa Parlamentul

Precizari in legatura cu aceasta institutie:

a. controlul sub forma obligatiei de a prezenta informatii priveste atat Guvernul, cat si orice organ al administratie publice, atat la nivel central, cat si la nivel local (inclusiv, deci, autoritatile alese, ce realizeaza administratia publica in virtutea principiului autonomiei locale);

b. este vorba un control politic, nefiind de pilda de conceput anularea unui act administrativ de o Camera sau o comisie parlamentara;

c. solicitarile facute de catre Camere sau comisii nu pot depasi sfera activitatii guvernamentale si a administratiei publice;

d. obligatia de aprezenta informatii si documente exista numai daca cererea vine din partea presedintilor Camerelor sau comisiilor, nu si din partea unui parlamentar;

e. solicitarea informatiilor si documentelor trebuie sa vizeze situatii ce tin obiectiv de natura controlului parlamentar si nu interese personale ale parlamentarilor;

f. obiectul controlului il reprezinta doar informatiile si documentele care pot fi publicate.

Controlul parlamentar prin intrebari, interpelari si motiuni simple

Potrivit art. 112 din Constitutie, Guvernul si fiecare membru al sau sunt obligati sa raspunda la intrebarile sau la interpelarile formulate de deputati sau de senatori, iar Camerele pot adopta o motiune simpla prin care sa-si exprime pozitia cu privire la problema de politica interna sau externa ori, dupa caz cu privire la o problema ce a facut obiectul interpelarii.

Rezulta deci ca exista o diferenta intre intrebare si interpelare, intelegandu-se ca interpelarea se refera la strategii politice, ducand la dezbateri parlamentare, care nu sunt necesare in cazul intrebarii.

Prin intrebare se intelege o simpla cerere de raspuns daca un fapt este adevarat, daca o informatie este exacta, daca Guvernul si celelalte organe ale administratiei publice inteleg sa comunice Camerei actele si informatiile solicitate sau daca au intentia sa adopte o hotarare intr-o anumita problema.

Prin interpelare se intelege o cerere adresata Guvernului, prin care se solicita explicatii asupra politicii Guvernului in probleme importante ale activitatii sale interne si externe.

Intrebarile pot fi scrise si orale, iar cele scrise se impart in doua categorii:

1. intrebari la care raspunsul urmeaza a fi dat in scris;
2. intrebari la care raspunsul se da oral de la tribuna Camerei.

In ceea ce priveste procedura interpelarii, in regulamentele Camerelor se regasesc urmatoarele dispozitii:

1. se face in scris si se citeste in sedinta publica;
2. se inscrie intr-un registru special, se afiseaza la sediul Camerei si se comunica celui interpelat;
3. dezvoltarea interpelarii are loc intr-o alta sedinta publica, cand se va da si raspunsul la interpelare, urmat de eventuale replici si interventii ale parlamentarilor;
4. Camera poate sa adopte o motiune prin care sa-si exprime pozitia cu privire la problema ce a facut obiectul interpelarii.

Notiunea de raspundere politica a Guvernului si a ministrilor

Potrivit art. 109 alin. 1 din Constitutie, Guvernul raspunde politic numai in fata Parlamentului pentru intreaga sa activitate, fiecare membru raspunde solidar cu ceilalti membri pentru activitatea si actele Guvernului. Raspunderea intervine pe terenul raului infaptuit, ea presupune declansarea unei proceduri, concretizandu-se in final intr-o sanctiune sau alta.

Sanctiunea cea mai severa care intervine in cazul raspunderii politice a Guvernului este demiterea prin retragerea increderii de catre Parlament, iar procedura care trebuie respectata pentru aplicarea acestei sanctiuni formeaza institutia motiunii de cenzura, institutie traditionala a dreptului public modern.

S-a impus totusi teza dupa care responsabilitatea ministeriala cuprinde o forma politica si o forma juridica, aceasta din urma fiind de doua categorii:

responsabilitate penala;

responsabilitate civila.

Distinctia dintre responsabilitatea politica si cea juridica pleca de la faptul ca prima intervenea ca urmare a jocurilor politice, fara ca activitatea vreunui ministru sa vina in conflict cu vreun text pozitiv de lege, pe cind responsabilitatea juridica intervenea fie cand s-au comis fapte penale, fie cand s-au produs pagube, fara sa fie vorba de fapte penale.

In concluzie, cand vorbim despre raspundere politica, trebuie sa acceptam ideea unei culpe a celui care raspunde, implicit ideea incalcarii unor norme de drept constitutional sau de drept administrativ. Acest lucru este necesar pentru a se deosebi raspunderea politica din sistemul de partid de raspunderea politica din sistemul statal.

De aceea, trebuie sa se faca distinctie intre demisia de buna vooie si cea fortata, respectiv intre remanierea guvernamentala dictata de jocuri si strategii politice si destituirea unui membru al Guvernului ca urmare a votului de blam dat de Parlament.

Raspunderea politica si motiunea de cenzura

Potrivit art. 113 din Constitutie, motiunea de cenzura poate fi initiata de cel putin o patrime din numarul total al deputatilor si al senatorilor, comunicandu-se Guvernului pe data depunerii. Ea se dezbate in sedinta comuna a celor doua Camere, dupa 3 zile de la data cand a fost prezentata in sedinta comuna si se adopta cu votul majoritatii deputatilor si senatorilor.

Cei care au initiat-o nu mai pot depune o noua motiune in aceeasi sesiune, exceptie facand ipoteza raspunderii Guvernului.

Angajarea raspunderii Guvernului de catre Primul-ministru

Teoria contractului de guvernare admite initiative in ceea ce priveste denuntarea acestuia nu numai din partea Parlamentului, ci si din partea Primului-ministru.

Este posibil ca la un moment dat intre Guvern si majoritatea parlamentara sa nu mai existe o consonanta politica perfecta. Un Guvern responsabil nu poate accepta aceasta stare de incertitudine. Operatia politica prin care are loc aceasta clarificare de pozitii se cheama angajarea raspunderii Guvernului de catre Primul-ministru in fata Parlamentului.

Potrivit Constitutiei, Guvernul isi poate angaja raspunderea in fata Camerei Deputatilor si a Senatului, in sedinta comuna, asupra unui program, a unei declaratii de politica generala sau a unui proiect de lege. Dupa prezentarea unuia dintre aceste documente, in termen de 3 zile, se poate depune o motiune de cenzura, cu respectarea regulilor art. 113. Votarea motiunii de cenzura are ce efect demiterea Guvernului, iar daca aceasta este respinsa, se admite ca Guvernul a gastigat, mai exact proiectul de lege se considera adoptat, iar programul sau declaratia de politica generala devin obligatorii pentru Guvern. In aceasta situatie, Guvernul obtine o lege fara ca Parlamentul, stric teoretic, sa fi deliberat.

In ipoteza in care o motiune de cenzura nu se depune, se pot organiza dezbateri, dar ele nu sunt decat de clarificare.

Presedintele Romaniei nu este tinut de aceasta procedura, el trateaza legea respectiva ca pe orice alta lege, putand cere Parlamentului reexeminarea acesteia. In cazul in care Presedintele cere reexaminarea acesteia, dezbaterea legii se va face in sedinta comuna a celor doua Camere, aplicandu-se regulile de cvorum dupa cum este vorba despre o lege organica sau una ordinara.

Raspunderea penala a membrilor Guvernului, potrivit Constitutiei Romaniei

Raspunderea penala a membrilor Guvernului este reglementata in Constitutie in art. 109 alin. 2, iar din coroborarea textului constitutional, a Legii nr.115/1999 si a dispozitiilor procedurale penale, rezulta urmatoarele concluzii:

- se stie ca procesul penal are mai multe faze, prima fiind urmarirea penala realizata de organele de cercetare penala prevazute de Codul de procedura penala si alte legi speciale;

- potrivit art. 23 alin.11 din Constitutie, pana la ramanerea definitiva a hotararii judecatoresti de condamnare, persoana este considerata nevinovata, aceasta dispozitie aplicandu-se deci si ministrilor;

- traditionala punere sub acuzare dobandeste in cazul ministrilor, sub aspect strict procesual penal, semnificatia unei plangeri prealabile pentru inceperea urmaririi penale. Este posibil ca inceperea urmaririi penale sa nu duca la punerea in miscare a actiunii penale, ceea ce ar aduce ministrului in cauza calitatea de inculpat. Deci nu trebuie confundat momentul punerii in miscare a actiunii penale cu momentul inceperi urmaririi penale, deoarece urmarirea penala se face in rem, iar punerea in miscare a actiunii penale se face in personam.

- trimiterea in judecata se face prin aprecierea si decizia procurorului, autoritate neutra;

- votul unei Camere sau solicitarea Presedintelui pe ideea inceperii urmaririi penale a membrilor Guvernului nu leaga cu nimic pe procurorul competent, este doar o conditie ca acesta sa poata actiona, deci sa-si inceapa ancheta;

- de vreme ce competenta de judecata apartine Curtii supreme de Justitie, se subintelege ca inceperea urmaririi penale, apoi trimitera in judecata sunt de competenta Parchetului General de pe langa CSJ;

- Legea nr. 115/1999 introduce necesitatea unei comisii pentru faza politica, deoarece dezbaterea propunerii de incepere a urmaririi penale in Camera Deputatilor sau in Senat se face pe baza raportului intocmit de aceasta comisie. Raportul comisiei se inscrie cu prioritate pe ordinea de zi a Camerei Deputatilor sau a Senatului, legea impunaand prezenta obligatorie a celui in cauza la dezbatere. Aceasta persoana are dreptul sa isi exprime punctul de vedere cu privire la fapta ce constituie obiectul cererii de a fi urmarit penal, precum si asupra cererii de ridicare a imunitatii parlamentare, daca este cazul.

- seful statului are posibilitatea sa dispuna suspendarea ministrului pentru care el sau una din Camere au cerut inceperea urmaririi penale, fiind o masura de protectie a interesului public. Pe perioada suspendarii exercitarea atributiilor nu este posibila.

- in ipoteza in care Parchetul General a dispus scoaterea de sub urmarire penala, Presedintele isi va retracta decretul de suspendare, precum si pe cel de numire, prin cumul, a unui ministru interimar. Daca Presedintele refuza sa-l reincadreze pe cel suspendat, se poate pune problema raspunderii acestuia;

- daca a avut loc trimiterea in judecata si deci CSJ s-a sesizat, prin rechizitoriul Parchetului General, suspendarea membrului Guvernului, care acum are calitatea de inculpat, opereaza de drept, in virtutea textului constitutional;

- textele privind raspunderea penala a membrilor Guvernului se aplica, deopotriva, atat membrilor Guvernului in functiune, cat si celor care au exercitat aceasta functie;

- in concluzie, fata de dispozitiile legale in vigoare, se poate sustine ca un membru al Guvernului raspunde penal pentru infractiuni prevazute in Legea raspunderii ministeriale, precum si pentru alte infractiuni prevazute de Codul penal sau in legi penale speciale;

- de asemenea, membrii Guvernului raspund penal, in conditiile dreptului comun, pentru infractiuni savarsite in afara exercitiului functiei lor.

Raspunderea patrimoniala a Guvernului si a ministrilor, potrivit Constitutiei

Constitutia actuala, in partea consacrata materiei Guvernului, nu contine reglementari speciale cu privire la raspunderea pentru pagube a Guvernului sau a ministrilor, dar reglementeaza contenciosul administrativ pentru daune, de unde se poate trage concluzia unei teorii a raspunderii administrativ - patrimoniale (art. 21 coroborat cu art. 52).

De aici rezulta ca atat Guvernului, in ansamblul sau, cat si ministrilor, ca autoritati ale administratiei publice, li se aplica regimul dreptului comun al contenciosului administrativ, cand paguba este cauzata printr-un act administrativ ilegal sau printr-un refuz nejustificat. Mai mult, cand se ataca un act al unui ministru, poate fi chemat in judecata si ministrul respectiv. Daca actul administrativ ilegal a produs o paguba, actiunea va fi introdusa impotriva ministerului, dar poate fi chemat si ministrul alaturi de functionarul care a elaborat actul sau se face vinovat de refuzul rezolvarii cererii.

6. TEST

Exemple de subiecte de sinteza

1. Care sunt etapele investiturii Guvernului?

2. Care este structura Guvernului, potrivit Constitutiei?

3. Prezentati statutul primului -ministru.

Care sunt diferentele dintre intrebari si interpelari ca forme de control asupra Guvernului?

5. In ce consta raspunderea penala a membrilor Guvernului?

6. In ce conditii angajeaza Primul - ministru raspunderea Guvernului?

7. Prezentati conditiile in care se depune o motiune de cenzura.

Exemplu test tip grila

Motiunea de cenzura reprezinta:

a. sanctiunea cea mai severa care intervine in cazul raspunderii politice a Guvernului

b. o procedura parlamentara ce nu antreneaza in niciun caz incetarea mandatului Guvernului

c. o forma de verificare a Guvernului de catre Parlament

7. Bibliografie selectiva

Antonie Iorgovan, Tratat de drept administrativ, volumul I, Editura All Beck, Bucuresti, 2002

Dana Apostol Tofan, Drept administrativ, volumul I, Editura All Beck, Bucuresti, 2004

Verginia Vedinas, Drept administrativ, Editura Universul Juridic, Bucuresti, 2006