Sistemul si structura limbii

Sistemul si structura limbii

In conceptia lui Saussure, limba este considerata ca fiind mai mult sau mai putin stabila, ca sistem "static" (sincronia fiind o abstractizare stiintifica necesara pentru a studia modul cum funtioneaza limba si trasaturile ei), caracterizat printr-o anumita structura. (Structura este definita ca un sistem ce funtioneaza dupa niste legi.) Saussure defineste limba ca un sistem de semne (semne lingvistice), ale carui elemente stabilesc intre ele anumite raporturi. Regulile care ordoneaza sistemul au la baza doua tipuri de relatii: de selectare si de combinare, numite paradigmatice si respectiv sintagmatice.

Sistemul limbii este totalitatea invariantelor (a unitatilor obtinute prin reducerea variantelor unei limbi), identificate la fiecare nivel al limbii si care contracteaza intre ele relatii de un tip special, de domeniul generalului, numite relatii paradigmatice. Aceste relatii izvorasc din insusirile, atributele, laturile unitatilor, dar in acelasi timp valoarea fiecarei unitati depinde de toate celelalte din sistem (e o corelatie foarte puternica).

(Sistemul este ansamblul unitatilor cu relatiile lor. Descrierea unui sistem se face prin elementele sale in raport cu relatiile specifice pe care le contracteaza. Relevant in definirea elementelor sistemului este locul pe care aceste elemente il ocupa in ansamblul sistemului.)

In procesul de comunicare, elementele sistemului sint selectate, scoase din relatiile lor paradigmatice si obligate sa apara simultan, in acelasi enunt, in calitate de constituenti ai acestuia. De data aceasta, relatiile in cauza se numesc sintagmatice si depind de posibilitatile de combinare a unitatilor limbii. Totalitatea posibilitatilor de combinare, respectiv totalitatea relatiilor sintagmatice ale unitatilor in cadrul unei limbi formeaza structura limbii. Relatiile sintagmatice tin de domeniul particularului.

Limba are doua laturi: sonora (materiala) si ideala. Ferdinand de Saussure (in capitolul despre natura semiotica a limbajului) vorbeste de doua laturi, signifiant si signifié, legate indisolubil. Louis Hjelmslev numeste cele doua laturi expresie si respectiv continut. Planul expresiei este latura sonora a limbii, in timp ce planul continutului este latura conceptuala a limbii.

Cele doua planuri sint alcatuite din substante total opuse, dar au la baza acelasi principii de organizare, se poate vorbi deci de un paralelism de organizare, asa cum se detaliaza in continuare. Insa nu exista un izomorfism perfect intre cele doua planuri ale limbii. Pe de o parte, unitatile de expresie sint discrete si se caracterizeaza prin linearitate, adica se succed in lantul vorbirii, in timp ce, in planul continutului, unitatile se caracterizeaza prin simultaneitate.

Unitatile si nivelele limbii

Ferdinand de Saussure, in capitolul I din Cours de linguistique générale despre natura semiotica a limbajului, vorbeste de doua laturi, signifiant si signifié, legate indisolubil. Louis Hjelmslev va numi cele doua laturi expresie si respectiv continut. Planul expresiei este latura sonora a limbii, in timp ce.planul continutului este latura ideala, conceptuala sau notionala. Semnul lingvistic si deci si limba au caracter biplanar.

Unitatile limbii sint alcatuite din fascicule de trasaturi distinctive, puse in lumina prin raportul de comutare: o modificare dintr-un plan implica o modificare in planul opus.

In structura limbii, unitatile nu exista in stare pura, ele se combina pentru a forma mesajul lingvistic. Combinarea se face nu la intimplare, ci conform unui principiu fundamental, stratificarea, si anume, o unitate de un anumit rang este formata dintr-o combinare de unitati de rang imediat inferior. De aici deriva structura limbii sub forma de etaje, nivele, organizate in mod ierarhic. Ierarhia consta in faptul ca fiecare unitate superioara este diferita din punct de vedere functional de o unitate inferioara.

Unitatile au trasaturi comune: fiecare unitate inferioara este minimala in cadrul unitatii superioare sau se poate identifica cu ea. Cind unitatile sint folosite intr-un nivel imediat superior, ele se realizeaza, de obicei, sub forma de variante. Ridicindu-se de la un nivel la altul, o unitare isi pierde din individualitate in ansamblubl din care face parte.

Aceasta ierarhizare a nivelelor limbii este rezultatul unei operatii de analiza (asa-numita analiza in constituenti imediati), intrucat in sirul vorbirii unitatile nu apar in cadrul unei structuri etajate, ci al unor relatii de incluziune, unitatile de un anumit rang incluzand pe cele de rang inferior.

Identificarea unitatilor lingvistice are la baza doua operatii fundamentale:

. segmentarea: descompunerea enunturilor in elemente din ce in ce mai reduse, pina cind acest lucru nu mai este posibil

/ c / a / r /

. substitutia: permite identificarea elementelor obtinute prin procedeul segmentarii, asigurind corectitudinea aplicarii acestuia

par, bar, dar

cer, cir

cal, cap

Dupa manifestarea pe cele doua planuri (planul expresiei si planul continutului), unitatile limbii se impart in monoplane si biplane.

Numarul unitatilor difera de la un nivel la altul, numarul creste cind trecem de la un nivel inferior la unul superior: cel mai putin numeroase sint fonemele; morfeme sint mai multe decit foneme, cuvinte mai multe decit morfeme, iar numarul enunturilor este practic infinit.

Lingvistica structuralista delimiteaza urmatoarele unitati ale limbii, considerate de la cele mai simple catre cele complexe (pe baza principiului stratificarii :

. trasatura distinctiva: elemental minim indivizibil care poate fi identificat si substituit

. fonem: elementul decompozabil minim

. morfem: unitatea formata din foneme care se integreaza intr-o unitate mai mare: cuvintul

. cuvint: unitatea libera si semnificativa cea mai mica; poate forma propozitii

. enunt: unitate predicativa (cu valoare de predicat) structurata ce contine mai mult de un cuvint

Detalii:

Trasaturile distinctive:

- in planul expresiei: trasaturile distinctive ale fonemului (ex.: /p/ = labialitate + surditate + ocluzivitate)

- in planul continutului: trasaturile distinctive semantice = seme (ex.: "scaun" = ,cu spatar' + ,cu picioare' + ,pentru o persoana' + ,pentru a se aseza' + ,fara brate')

Trasaturile distinctive reprezinta ultimul rezultat al analizei lingvistice, constituie nivelul cel mai de jos al structurii lingvistice.

Unitati monoplane: fonemul si semantemul

- in planul expresiei: fonemele

- in planul continutului: semantemele (fascicule de seme) - exista doua categorii de trasaturi semantice: lexicale (ex.: baiat/fata) si gramaticale (ex.: cazurile)

Unitati biplane: morfemul, cuvintul, enuntul

Morfemul

- in planul expresiei: morfemele = ansamblu de foneme

- in planul continutului: morfemele preiau semantemele, ca atare vor exista morfeme lexicale (alcatuite din semanteme lexicale) si morfeme gramaticale (alcatuite din semanteme gramaticle).

Aici exista o asimetrie intre cele doua planuri:

- in planul expresiei, morfemul are o realizare liniara (insiruire de foneme succesive);

- in planul continutului, morfemul presupune realitarea simultana a tututor trasaturilor

Cuvintul

- combinatie de morfeme

Morfemele, in cadrul cuvintului, se realizeaza prin variante (ex.: flexiunea nominala si verbala, masa-mese, port-purtam). Ele se prezinta intr-o succesiune liniara in ambele planuri, deci se corecteaza asimetria anterioara.

Enuntul

Problema nivelului superior cuvintului este controversata. S-a propus ca unitate superioara sintagma, o imbinare de cel putin doi termeni semnificativi. Dar structura binara a sintagmei contrazice principiul stratificarii, conform caruia o unitate de un anumit rang poate fi formata si dintr-o singura unitate de rang inferior.

Analiza constituentilor imediati se reda printr-un arbore. Structural, nivelele au o organizare arborescenta:

S

| | |

c c c c

| | |

m m m

| | | |

f s f s

| | | | | |

ts ts ts ts ts ts

unde:

S = secventa, enunt

c = cuvint

m = morfem

f = fonem

s = semantem

ts = trasaturi distinctive

Exemplu:

Unitatile limbii se organizeaza pe diferite nivele. Nivelele de organizare a limbii (nivele limbii) pe baza principiului stratificarii sint urmatoarele:

. nivelul fonologic: nivelul semnificantului fonetic; se inscrie numai in planul expresiei; unitatea sa minimala este fonemul;

. nivelul morfologic: nivelul semnelor lingvistice elementare, primare sub aspect structural; se inscrie in amindoua planurile: in planul expresiei, este manifestarea semnificantului morfemului, iar in plan semantic, desfasoara sensuri virtuale (lexicale si gramaticale), care vor deveni reale la nivelul imediat superior, prin cuvint; unitatea sa minimala este morfemul; morfemul este cea mai mica unitate semnificativa a limbii, adica putatoare de sens:,

. nivelul lexical: nivelul semnelor lingvistice complexe finite, rezultind din intrarea in relatii sintagmatice incheiate (inchise) a morfemelor lexicale si gramaticale; se inscrie numai in ambele planuri ale limbii; unitatea sa minimala este cuvintul (cea mai mica unitate prin care limba semnifica si denumeste totodata);

. nivelul sintactic: nivelul inscrierii semnelor lingvistice complexe autonome (cuvintele), prin relatii sintagmatice externe, in enunturi de diferite dezvoltari, care realizeaza in interpretarea lingvistica a realitatii semnificatii incheiate, univoce si lipsite de ambiguitatea elementelor considerate izolat; se inscrie in amindoua planuri ale limbii; unitatea sa minimala este enuntul

Aceste nivele sint organizate in mod ierarhic (teoria nivelelor, cf. Émile Benveniste, 1966), formind structura limbii. Ierarhia nivelelor limbii este urmatoarea (cu usoare variatii in literatura de specialitate):

Émile Benveniste, "Les niveaux de l'analyse linguistique", in Émile Benveniste, Problèmes de linguistique générale I. Paris: Gallimard, 1966, p. 19-31.

André Martinet introduce conceptul de dubla articulare a limbajului:

- segmentarea enuntului in morfeme (unitati biplanare, putatoare de sens) = prima articulare

- segmentarea enuntului in foneme (unitati monoplanare, nesemnificative) = a doua articulare

Corespunzator nivelurilor limbii identificate de structuralism, s-au conturat discipline lingvistice care le studiaza pe fiecare in parte si care pot fi considerate drept "interne", centrale lingvisticii:

. fonetica: studiul proprietatilor acustice si articulatorii ale sunetelor unei limbi;

. fonologie: studiul sistemului de sunete al limbii;

. morfologie: studiul structurii gramaticale a cuvintelor;

. lexicologie: studiul vocabularului;

. sintaxa: studiul structurii enuntului si al relatiilor dintre elementele unui enunt si dintre enunturi;

. semantica: studiul semnificatiei (la nivelul cuvintului sau al enuntului)