Obsesia inaccesibilului si interesul pentru caracterul initiatic al gesturilor, vadite in lirica voiculescina, se regasesc si in proza scriitorului care a refuzat consecvent " candoarea inspiratiei marunte "(Aurel Sasu) in opera ,, Lostrita" scrisa de Vasile Voiculescu. Povestirile, aparute postum, in 1966, afirma un prozator matur, cu nimic tributar poetului.
Maturitatea prozei se releva in ,, trecerea de la natura la cultura, de la afectivitate la intelectualitate" (Aurel Sasu). Cu alte cuvinte natura este dominata de imaginatie, pericolul interpretarilor excesive fiind inlaturat de intelegerea faptului ca ,, nevoia de imaginar si identificarea totemica", la Voiculescu, este de fapt ,, nevoia de a depasi incoerenta rudimentarului si de da un chip estetic principiului cosmic al unitati primordiale" (Aurel Sasu). In acest chip estetic, care da unitate intregi opere intregi opere, sta semnificatia mai profunda a prozei lui Voiculescu si esenta originalitatii ei.
Geneza operei ,, Lostrita"- compusa in 1947 si publicata in volumul ,, Iubire magica"(1966)- se afla in intentia autorului de a proiecta obsesia inaccesibilului in lumea fabuloasa a pescuitului, recuperand estetic semnificatiile profunde ale acestei practici stramosesti. Tema acestei povesti de vanatoare si, totodata, de ,,iubire magice" este aceea a regesiunii in matricea originara.
Povestirea debuteaza in maniera basmului, prin prologul ce fixeaza cadrul si pregateste alunecarea in straniu, se continua cu naratiunea propriu-zisa, tentativele de explicare rationala a faptelor fiind subminate consecvent de elemente ce induc lipsa de precizie, de claritate. Ezitarea transmisa cititorului prin nenumarate elemente est amplificata de finalul deschis. Dupa aluzia la intruparile amagitoare ale diavolului apelor, una dintre ele fiind lostrita - regina a pestilor actiunea este plasata intr-o lume care isi ia toate masurile de precautie impotriva acestei puteri careia nu-I vede decat aspectul malefic. Seductia functioneaza totusi si face victime. Ea il ,,alege" pe Aliman care rade de superstitiile celorlalti si il determina sa treaca printr-o serie de experiente din care suferinta nu poate lipsi. Il vrajeste, ii scapa, reapare primavara (aluzie la preludiul erotic) o data cu ,,naboiul" de ape, si apoi dispare. Bolnav ca un indragostit chinuit de dor, desi a inteles ,, ca nu-I lucru curat", dupa cautari inutile, Aliman, si el ,, invatat al vechii stiinte", apeleaza la u n batran vrajitor. acesta ii confectioneaza o lostrita de lemn, copie fidela a celei vii, pe care Aliman o arunca in ape. O noua revarsare de ape ii aduce o fata. Infatisarea de slabiciune provoaca uimirea si neincrederea celor prezenti la salvarea ei. Aliman o va iubi acuma cu patima, neconditionat, cunoscand fericirea si nesocotindu-l pe Dumnezeu. La propunerea lui Aliman de a face nunta, dornic sa-si statorniceasca norocul, fata rade, pentru ca ,, ea stie de ibovnic si de dragoste, nu-I ardea nici de popa, nici de biserica". La scurt timp este rapita de mama ei, iar Aliman cade in apatie, devenind o prada usoara pentru orice fata. Asa se si intampla. In ajunul nunti lumesti eroul are un vis premonitoriu -se facea ca lostrita reaparuse si vrajitorul le oficia unirea. Zvonul ca lostrita fusese din nou adusa de ape il scoate pe Aliman din indiferenta . atras de chemarea muta a pestilor se arunca in adanc, purtandu-si in brate mult ravnita povara. Apele se inchid deasupra lui, dar lostrita ,, cu trup de ibovnica intinsa la soare" va mai iesi in calea altor flacai ,, aprinsi si fara minte".
Acesta este subiectul unei povestiri scrise dupa scenariul general al categoriei fantasticului. Nivelul de suprafata al textului delimitat spatial si temporal, este permanent dublat de un nivel de natura mitica, ce motiveaza interferenta realului cu imaginarul. ,, Vizionarismul intors spre trecut ", observat de C. Ciopraga, este una din notele specifice ale fantasticului cultivat de Voiculesu. El actualizeaza motive si teme mitice - mitul totemic al dublului, motivul metamorfozei diabolice a regnurilor, mitul reintegrari, totul fiind guvernat de o viziune care selecteaza straniul, unicul, spectaculosul.
Lostrita, femeia-peste, simbol al seductiei mortale, este natura insasi, care vine in intampinarea aspiratiei eroului, nu intamplator numit Aliman (numele format prin alipirea prefixului ,,a" la substantivul ,,liman" sugereaza o tinta aflata in afara oricarei conditionari ,, fara liman, limita"). Din aceasta perspectiva, lostrita - pusa in relatie cu alte mituri valorificate aici : mitul stimei, al rusalcai, sirenei sau ondinei -reprezinta anima psihopomp al lui Aliman, calauza venita din lumea apelor primordiale. Rolul de calauza se vadeste in subsumarea unei duble conditii - supraumana si subumana, in acelasi timp. Cand se manifesta la suprafata, printr-o metamorfoza diabolica, a regnurilor - ca ,, fata adusa de ape", lostrita refuza orice tentativa de nuntire lumeasca, pentru ca ,, o initiere eroica nu este niciodata familiala", dupa cum spune vocea autorizata a lui Mircea Eliade. Implinirea ,, aspiratiei virile catre absolut" (D. Pilat) a lui Aliman, calificat pentru aceasta, se petrece sub semnul unei razvratiri impotriva conventiilor, a eresurilor intuind ca numai refacand drumul in ,, contra firului apei" prin cosmica nunta cu lostrita, se va integra in unitatea primordiala. La toate acestea se adauga finalitatea estetica urmarita de Voiculescu, devenita pur exercitiu spiritual, care face din text un spatiu al comunicari esentiale : ambiguitatea deschide multiple porti narative, pe unde cititorul este invitat sa paseasca si sa participe.
Un alt autor care a scris opere ce se incadreaza in fantastic este Mircea Eliade.
"Mircea Eliade este cel mai mare om de cultura, roman, din veacul al XX-lea, - impunandu-se, ca nici un alt carturar, in cultura universala. A mijlocit intre Apusul si Rasaritul indepartat, intre civilizatia materiala si spirit, intre cultura stiintifica si mit, intre profanitate si sacralitate, intre modern si primitiv, intre religii si credinte tribale, intre marile culturi si culturile populare, a mijlocit tot timpul intre noi, romanii - (cu protoistoria si cultura noastra folclorica, plina de simbolisme universale) si lumea cea mare a istoriei; ne-a preluat din minoratul nostru si ne-a inscris in carti ferecate de aur ba chiar a visat de-a lungul unei jumatati de veac - ca tara noastra insasi sa fie mijlocitoarea, pivotul, spunea el, in jurul caruia sa se petreaca intalnirea dintre cele doua lumi extreme, rasariteana si apuseana, care vor hotari de sensul sau nonsensul planetei albastre " - (Constantin Noica).
Aparut inca din secolul trecut (in proza eminesciana si in unele nuvele ale lui Caragiale), fantasticul isi are in Mircea Eliade pe "cel mai important scriitor fantastic in proza romaneasca moderna" (Eugen Simion). Pe scurt, trasaturile prozei fantastice ar putea fi enumerate astfel: proza caracterizata de George Calinescu prin cuvintele Mircea Eliade este cea mai integrala si servila intrupare a gidismului in literatura noastra ; Eugen Simion - trairea autentica si spiritualizarea conflictelor ; proza cu o problematica de tip existentialist: eroi lucizi, problematici, nelinistiti, disponibili pentru toate experientele existentiale ; fantasticul este o revansa a vietii, a frumusetii ei inepuizabile (Sorin Alexandrescu), un fantastic de tip erudit, asemanator in acele privinte cu acela folosit de Ernst Jünger (Eugen Simion).Temele si motivele principale ale fantasticului lui M. Eliade ar fi miturile, relatia dintre sacru si profan, iesirea din timp, lumea ca spectacol, geografia sacra, misterul si magia.
Caracterele specifice fantasticului in proza lui Eliade, trasaturile lui sunt: faptul ca este un fantastic de tip erudit - autorul facand apel la stiinta, istorie, psihanaliza, filozofie, si, in special, la mituri. Tema principala a fantasticului lui Mircea Eliade este relatia dintre sacru si profan, relatie profund fructificata in nuvela La Tiganci . Iesirea personajelor lui Mircea Eliade din profan se produce preponderent ca o ruptura de nivel, in urma carei rupturi, personajul se trezeste undeva, in viitor - cazul lui Iancu Gore din Douasprezece mii de capete de vite un negustor care, dupa bombardament iese din adapost intr-un alt timp - la fel se intampla si lui Gavrilescu din La Tiganci si al altor personaje din nuvelistica fantastica a lui Eliade care intra, pe neasteptate, intr-un univers paralel caracterizat prin alta masura a vremii. Vom intalni, cateodata, oameni comuni care intra in situatii anormale, viata lor devenind un sir de probe initiative. Singura data cand vom intalni in fantasticul eliadesc inspaimantatorul va fi in Domnisoara Christina, roman al carui subiect este construit pe tema unui posibil contact intre oameni si strigoi, care tulbura.
Unul dintre simbolurile obsesive pentru Eliade este camera secreta. De obicei inchisa, adapostind o taina infricosatoare, la care nu are acces decat fiinta initiata, camera este un microcosmos care reediteaza personalitatea fiecaruia.
Initierea inseamna a te acorda sufletului armonios al Marelui Suflet al Lumii. Nota Fa considerata de fizicienii si misticii orientali - nota dominanta a naturii explica de ce Gavrilescu este muzician. Trecerea lui sugereaza cu fiecare camera o alta etapa a vietii marcata de cele sapte portaluri, cele sapte chei:
Dana - pentru care trebuie cheia caritatii si iubirii nemuritoare. Gavrilescu vorbeste despre iubirea lui pentru Hildegard, ceea ce in Maitreyi inseamna declansarea iubirii sale pentru eroina.
Shala - care inseamna a avea cheia armoniei in cuvant si actiune pentru a elimina Karma. In camera a doua Gavrilescu canta la pian. Allan nu are cheia fiindca nu realizeaza aceasta identitate intre gand, cuvant si fapta.
Kshanti - care inseamna dulcea rabdare, pe care nimic nu o poate tulbura. Gavrilescu nu are rabdare, Allan si Maitreyi nu au rabdare, de aceea rateaza drumul.
Vairagya - care inseamna perceperea adevarului, indiferenta la placere si durere. O gasim in romanul Maitreyi prin Swami Madhvananda, pe care Allan il cauta dar nu-l intelege.
Varya - este energia neimblanzita ce-si deschide calea spre adevarul supranatural, iesirea din noroiul minciunilor terestre. Aceasta energie pare o a avea Maitreyi, poate si Gavrilescu, cand pare a iesi in supranatural.
Dhyana - cheia care duce spre contemplarea eterna. Maitreyi ii spune lui Allan ca se vor vedea intr-o reincarnare urmatoare.
Prajna - cheia care face din om un sfant, il dumnezeieste.
La Eliade, camera are un sens special pentru ca se leaga de o experienta personala, pe care el o numeste ,,descoperirea misterului", si care se inscrie in primele sale amintiri. Este vorba despre camera musafirilor din casa de la Ramnicul Sarat, in care el intra pe furis : ,,[ . ] storurile erau lasate si perdele grele, de catifea verde, erau trase. In odaie plutea o lumina verde, irizata, ireala, parca m-as fi aflat dintr-o data intr-un bob urias de strugure.(Memori).
Ca in toate operele sale, si in nuvela ,, La Tiganci" construieste o poveste fantastica in cadrul real al Bucurestiului interbelic. Personajul principal al nuvelei este un profesor de pian, care traieste din meditati si se considera pedepsit pentru pacatele sale. Personaj fara idealuri si fara perspective, acesta traieste o experienta stranie, in momentul in care manifesta un neinteles interes pentru un personaj. Gavrilescu calatoreste cu tramvaiul intr-o zi caniculara de vara, caldura ,, caldura incinsa si inabusitore" lucru ce favorizeaza halucinatia, simbolizand maturizarea spirituala a personajului, iar calatoria simbolizand cautarea sinelui.
