Dupa Mihai Eminescu, George Bacovia este unul dintre cei mai de seama poeti romani de o originalitate incontestabila.
Bacovia este creatorul unei poezii de atmosfera. Referindu-se tocmai la aceasta, Eugen Lovinescu observa ca este o atmosfera dezolanta : "de toamne reci, cu ploi putrede, cu arbori cangrenati, limitat in peisajul de mahala de oras provincial" plasat intre cimitir si abator. Pretutindeni, in versurile bacoviene plutesc tristetea, spaima de neant care davine obsedanta.
Volumele de poezii( printre care, Plumb, Stante burgheze, Comedii in fond, Scantei galbene) poarta in chip vadit pecetea influentei lui Edgar Poe si mai ales a unor simbolisti francezi : Rollinat, Laforgue, Baudelaire si Verlaine. Influentele de factura simbolista se concretizeaza la Bacovia prin : gustul pentru satanic, prin atmosfera de nevroza, ideea mortii, cromatica si nu in ultimul rand prin predilectia pentru muzica. Impresiile sunt sugerate prin corespondente muzicale, prin culoare, ele fiind tributare unor pictori impresionisti ca Renoir si Degas.
George Bacovia se defineste ca poet al toamnelor reci, al iernilor care creeaza impresia de sfarsit de lume, al caldurilor toride, cand cadavrele se afla in descompunere sau al primaverilor iritante, nevrotice (Cuptor, Decembrie, Lacustra, Nervi de primavara). Cadrul de manifestare il constituie orasul de provincie in care totul este cenusiu, in parcurile solitare canta o fanfara militara : cafenelele sunt marcate de saracie. Pe acest fundal terifiant, alaturi de copii, de fecioarele tuberculoase, de muncitoarea palida si de poetul insusi, aflat intr-o continua peregrinare, se mai proiecteaza : toamna, primavara, vara, frigul, golul, somnul, raceala, umezeala, nevroza, descompunerea, plansul, ploaia, tristetea. Intr-o asemenea ambianta poetul ramane un inadaptat, de unde nevoia sa de evadare din aceasta lume.
Opera lui Bacovia este o lunga confesiune, confesiunea unui om coplesit de platitudinea vietii cotidiene, de obsesia mortii intr-un imperiu al tristetii. In linia corespondentelor lui Baudelaire (« parfum, culoare, sunet se-ngana si vorbesc ») Bacovia este adeptul auditiei colorate.
Tristetea poetului, amaraciunea, melancolia sunt sugerate in maniera simbolista de peisajul dezolant al toamnei, imobilitatea singuratica a iernii, decorul banal al unui peisaj de targ provincial.
Intaiul sau volum se deschide cu poezia Plumb, universul operei bacoviene este melancolia, toamna care buciuma a agonie in tarait de ploaie si fum. Violetul, ultima culoare a spectrului luminii sugereaza crepusculul, de asemenea cenusiul pe care il evoca plumbul sugereaza apasarea. Urmarind in acest univers poetic cateva teme, vom vedea ca in ceea ce priveste poezia de dragoste, iubirea este o chestiune de decor, nesemnificativa, poetul simbolist este plictisit chiar si in dragoste spre deosebire de romantici, la care iubirea era tema predilecta.
Poezia simbolista, in general, evoca o atmosfera de tristete care impinge catre moarte, si din aceasta stare poetul nu poate fi scos nici de catre iubita sa. Deceptia este deci foarte puternica. Chiar in poezia Decembrie, in care atmosfera de dragoste este mai senina, iubita nu este asociata cu gandul mortii, dar zilele poetului sunt una cu vijelia.
Te uita cum ninge-n decembre Si mana fotoliul spre soba
Spre geamuri, iubito, priveste La horn sa ascult vijelia
Mai spune s-aduca jaratec Sau zilele mele - tot una -
Si focul s-aud cum trosneste As vrea sa le-nvat simfonia
In poezia Cuptor iubita ii aminteste starea de dezagregare a naturii, descompunerea materiei sub spectrul infiorator al mortii.
Sunt cativa morti in oras, iubito, Cei vii se misca si ei descompusi
Chiar pentru asta am venit sa-ti spun Cu lutul de caldura asudat ;
Pe catafalc, de caldura-n oras E miros de cadavre, iubito,
Incet, cadavrele se descompun. Si azi, chiar sanul tau e mai lasat.
Universul poetic bacovian este dominat de culoarea cenusiu, insemnand tristetea, apasarea. La Bacovia exista mestesugul de a folosi culori epitete, care se repeta obsedant, fara ca poezia sa devina plictisitoare. Acest univers liric se desfasoara in culorile contrastante alb-negru.
In legatura cu arta poetica, Tudor Vianu afirma ca "sensibilitatea fuzioneaza cu tema lirica", devenind un act esential. Bacovia nu comunica sugestii apeland la modalitati specifice impresionistilor ; culorile sale nu numai ca nu au nuante, dar ele sunt foarte concentrate, transformandu-se in adevarate strigate ale unui suflet impovarat de tristete si insingurare. Sentimentul singuratatii, acela al pustietatii interioare este realizat prin corespondenta intre sentiment si muzica, intre sentiment si culoare. Gama de culori, care este foarte restransa, se bazeaza pe o serie de motive tipic-simboliste - uratul, plictisul, tristetea, vagabondajul si monotonia, acestea avand corespondente in instrumentelor muzicale. De exemplu, melancolia grava este sugerata de vioara si clavir, iar nevroza este redata de culorile verde crud, de albastru si roz in plan cromatic, iar in cel muzical de violina si flaut.
Sentimentul insingurarii totale este exprimat si in poezia Lacustra, care graviteaza in jurul unor motive simboliste : noaptea, ploaia, golul, moartea, plansul si nevroza. Poetul este despartit de lume printr-un gol istoric . Exista o puternica senzatie de dezagregare, sub imperiul apei, a universului si a lumii. Daca in intreaga poezie universala apa fertilizeaza, iar focul are menirea de a purifica, la Bacovia aceste elemente reprezinta moartea lenta.
Asadar, opera lui George Bacovia in totalitatea ei constituie un avertisment dat lumii de la care nu se asteapta nici un raspuns. De aici rasul absurd, sentimentul de singuratate si nervozitatea poetului, iar elementele care au ca efect dezagregarea universului sunt : focul care mocneste si agonizeaza, apa care descompune si vantul ale carui sunete lugubre sunt simbolurile unui dezechilibru cosmic.
