Partile de vorbire - limba araba

PARTILE DE VORBIRE - LIMBA ARABA

In marea majoritate a limbilor exista doua tipuri esentiale de cuvinte, care se opun net unul altuia: numele si verbul. Numele indica "lucrurile", adica obiectele concrete sau notiunile abstracte. Verbul indica "procesul", adica actiunea, starea sau trecerea de la una la alta. Cele doua tipuri de cuvinte se deosebesc unul de celalalt prin diferite procedee gramaticale.

Limba araba cunoaste cele doua categorii, autorii de gramatici distingandu-le inca din perioada clasica. Numele a fost definit astfel: الاسم ما يدلّ إلى معنىً في نفسه دلااةً مجَّردةً عين الاقتران "numele este ceea ce indica un sens prin el insusi fara conexiune (de timpuri)" iar verbul a fost definit astfel:ا لفعل ما يدلّ على اقتران حدث بزمان " verbul este ceea ce indica conexiunea dintre un proces (eveniment)si un timp". Altfel spus, numele este un cuvant-notiune, iar verbul este un cuvant-proces.

In anumite situatii se pot insa stabili unele apropieri intre verb si nume. In masura in care numele devine apt de a exprima un proces, pastrand integral comportamentul numelui, el se apropie de verb. Acesta este cazul particular al numelui de actiune si al participiului activ. Pe de alta parte, atat verbul cat si adjectivul indeplinesc functia de predicat. Pornind de la aceasta functie adjectivul ( ca subdiviziune a numelui ) se poate incarca usor de miscare si poate deveni un verb veritabil. Verbele calitative de tipul fa'ula si فَعِلَ fa'ila, de exemplu, comporta ideea de trecere, de devenire: شَرُفَ sarufa " a deveni nobil", apoi numai ca "rezultativ" : " a fi nobil". Araba clasica prezinta chiar cazul adjectivului ramas veritabil intermediar intre nume si verb.

O radacina se poate manifesta- si se manifesta- atat in nume cat si in verbe si nu trebuie sa se supuna problema care din cele doua a aparut primul. Situatia difera de la caz la caz, iar in unele situatii lucrurile sunt atat de complexe intrucat nu se poate da un raspuns categoric.

5.1. Verbul ar avea ca trasaturi distincte, care il deosebesc net de nume, persoana si timpul. Ca sens, verbul exprima in primul rand o actiune (خَرَجَ arağa " a iesi"), apoi perceperea ( سَمِعَ sami'a " a auzi"), devenirea ( اِصْفَرَّ i farra " a deveni galben") si o calitate de durata mai lunga (حَصُنَ ha una " a fi frumos") sau o mai scurta ( فَرِحَ fari a " a fi bucuros").

Dupa numarul de radicale din care este alcatuit, se disting verbul triconsonantic si verbul cvadriconsonantic. De la fiecare din aceste doua tipuri se dezvolta sisteme de teme derivate, care, de asemenea, au o flexiune completa.

5.2 Numele are ca principala caracteristica modificarea dupa caz. Nominativul este cazul subiectului, acuzativul este cazul obiectului si al circumstantei, iar genitivul este cazul determinantului din starea de anexiune si al numelui regizat de prepozitie. Chiar daca din motive care tin de structura cuvantului, cazul nu poate fi marcat printr-un indiciu extern, functia sa este indicata cu ajutorul contextului.

Autorii arabi au definit numele prin opozitie cu verbul si particula:

الاسم المقابل الفعل و الحرف

Adjectivul, in morfologia araba, nu este considerat ca o parte separata de vorbire, opusa substantivului sau paralela cu el. El se refera la nume, calificandu-l, dar nu este considerat ca element esential in organizarea vorbirii. El poate fi inlocuit in aceasta calitate de un verb. De asemenea, cuvintele care in alte limbi sunt adjective in araba pot desemna fie calitatea, fie obiectul, trecerea de la o valoare la alta fiind foarte frecventa. Aceasta remarca este valabila atat pentru adjectivul calificativ propriu-zis cat si pentru participii - intermediare intre verb si nume-si adjective de relatie.

Se apreciaza ca nu exista motive pentru a separa, din considerentele mentionate, adjectivul de substantiv in limba araba.

Acelasi lucru se poate spune si in legatura cu numele de numar (numeralul cardinal). Cat priveste numeralul ordinal, acesta are o situatie identica cu cea a adjectivului.

Nici pronumele nu sunt separate de categoria larga a numelui. In gramaticile arabe nu exista un termen sub care sa fie grupate toate tipurile de pronume. Ca subcategorii ale numelui se disting insa:

pronumele personal ( اِسم مُضمَر ism muḍmar "nume ascuns sau subinteles")

- demonstrativul si relativul ( اِسْم مُبهَم ism mubham " nume cu sens imprecis")

De asemenea, se observa ca nici adverbul nu se constituie in araba intr-o categorie distincta. El aduce, de fapt, numai o determinare unui element al frazei. Aceste doua subcategorii sunt opuse celorlalte nume, cuprinse sub termenul de اِسم ذَاهِر ism ahir "nume aparent, clar".

In cadrul categoriei foarte largi a substantivului propriu_zis s-au distins urmatoarele subcategorii:

-nume proprii (ألْعلَم al-'alam)

-nume concrete ( اِسْم عين ism "ayn)

-numele abstracte ( ism ma"nan

-diminutivul (تَسْجِير tasġīr) si augmentativul

- colectivul ( اِسْم الجِني)

- numele de unitate (اِسْم الوهدة ism al_wahda)

-pluralul intern ( جعم التّكسير ğam' attaksīr)

- numele de numar (اِسم العدد ism al- 'adad)

- numele de abundenta ( ism al-katrat

-numele de recipient ( اِسم الوَعائ ism alw'aī')

Numele de abundenta si cel de recipient sunt formatii denominative identice, in realitate, cu numele de loc si, respectiv, numele de instrument de la derivatele nomino-verbale.

La aceste subcategorii care tin de nume trebuie adaugate o serie de derivate nominale de origine verbala:

-infinitivul sau numele de actiune ( مَصْدَر ma dar

-participiul activ sau numele de agent (اِسم الفَعِل ism al-fa'il)

-participiul pasiv sau numele de pacient (اِسم ألمَفعول ism al-maf'ul)

-numele de instrument (اِسم ألآلا ism al-'ala)

-numele de loc si timp (اسم ألمَكان و ألزمان isma al-makan wa az- zaman

-numele de maniera ( ism an- naw' sau اسم الهيعَ al-hay'a)

5.3. Particulele. Cuvinte ajutatoare invariabile, particulele include prepozitiile, conjunctiile si alte tipuri de particule. O parte din aceste cuvinte au fost dintotdeauna invariabile, iar o alta parte sunt forme "inghetate"ale unor nume care, cu sensul lor initial, au flexiune cazuala.