Punctul culminant al trairii emotionale si momentul contopirii pastelului cu idila, il constitue versurile: 'Clopotul vechi imple cu glasul lui sara
Sufletul meu arde-n iubire ca para ".
Relatia intre cele doua planuri dezvaluie nu numai plasticitatea nebanuita a imaginilor vizuale si acustice, dar mai ales originalitatea viziunii eminesciene privind reflectarea din perspectiva lumii interioare a lumii obiective, de afara.
Spatiul terestru este fixat la inceput intr-un cadru mitic ( 'Sara pe deal, buciumul suna cu jale
Turmele-l urc, stele le scapara-n cale '), sugerand miscarea spre nemarginire. Tendinta de avantare a teluricului spre cosmos este evidenta si in versurile din strofa a treia 'Stresine vechi casele-n luna ridica '. Cosmicul este surprins in miscarea lui fundamentala, amplificand emotia apropiatei intalniri a celor doi indragostiti: 'Luna pe cer trece-asa sfanta si clara ( ) Nouri curg, roze-a lor siruri despica '.
Salcamul singuratic, simbol al vesniciei si martor ocrotitor al iubirii, impreuna cu dealul de la marginea satului, delimiteaza zona dragostei celor doi tineri de restul lumii. Spectacolul naturii este chemat sa sustina, prin efectele lui de rezonanta afectiva, izbucnirea de nestapanit a sentimentului iubirii. Jalea buciumului si plansul apelor sunt ecoul trairilor sufletesti ale fetei in momentul atat de tensionat al asteptarii. Imaginile vizuale si auditive sunt prinse intr-o miscare continua, sugerand prin tehnica paralelismului, cu ajutorul epitetelor si metaforelor, portretul iubitei si intensitatea trairilor ei: 'Luna pe cer trece-asa sfanta si clara
Ochii tai mari cauta-n frunza cea rara
Stelele nasc umezi pe bolta senina
Pieptul de dor, fruntea de ganduri ti-e plina '.
Pastelul inserarii, perceput vizual, dar mai ales acustic, aduce elemente specifice plaiurilor mioritice.
