Exista mai multe categorii fantastice: hipnoza, vraja, visul premonitoriu, locul si obiectul nefast, actualizarea trecutului, descinderea pe celalalt taram, insertia visului in realitate .Literatura fantastica releva o modalitate de a percepe lumea, pe aceasta sprijinindu-se arta fantastica, ce aspira sa concureze realul, sa se identifice cu el .In cadrul literarurii romane, exista un concept special, numit Weltanschauung- o literatura fantastica propriu-zisa, ilustrata de un numar mare de autori .Data fiind revelatoarea lui permanenta, fantasticul se constituie intr-o dimensiune definitorie pentru intreaga evolutie a prozei romanesti, inchizand in sine un remarcabil coeficient de spiritualitate matricial diferentiata,care isi impune pecetea inconfundabila .
Perspectiva interpretativa a tipologiilor fundamentale,impuse de raporturile dintre fantastic si categorii precum feericul, miraculosul mitico-magic, ocultismul initiatic, alegoria poetica, vadeste- in conceptia lui Nicolae Ciobanu (Intre imaginar si fantastic) -remarcabila initiativa de a conferi temei un statut ontologic propriu; autorul observa ca "alaturi de statutul de irationala, localizata in orizontul misterului, ideea magica isi releva si functia cognitiva in planul realului obiectiv, creindu-se astfel, cale libera imaginarului fantastic pentru a se proiecta in spatiul rezervat misterului fenomenal .Spiritul creator, aflat in actiune, isi valorifica plenar potentialul narativ tocmai atunci cand penduleaza neistovit intre cele doua forme de "fiintare" si intelegere a magicului ".Conceptul de mare pregnanta semantica lansat de Gilbert Durand este acela de functie fantastica, "un auxiliar al actiunii, intr-un mod mai profund, pentru ca intreaga cultura cu incarcatura ei de arhetipuri estetice, religioase si sociale e un cadru in care actiunea se va desfasura ".Inceputul oricarei creatii a spiritului uman e guvernat de functia fantastica; ea se afla la radacina tuturor proceselor constiintei si se vadeste drept marea originara a spiritului .Exista in om o forta de imbunatatire a lumii, acea forta cu adevarat metafizica de ase ridica impotriva destinului muritor si care constituie sensul suprem al functiei fantastice .
"Daca a trai in lume are valoare religioasa pentru omul arhaic, acesta este rezultatul unei experiente specifice, aceea ce se poate numi spatiu sacru .In intinderea omogena si infinita, hierofania dezvaluie un punct fix absolut, un centru, orientarea si construirea acestuia avand valoare cosmogonica"(Mircea Eliade) . Simbolul cosmic se regaseste in insasi structura unei locuinte; casa e o "imago mundi", imaginea microcosmosului reprezentat de om .Unul din aspectele "casei" este moara, ilustrat in literatura romana, in operele: Moara cu Noroc, Venea o moara pe Siret, de Ioan Slavici, Moara lui Califar, de Gala Galaction si hanul in nuvelele: La hanul lui Manjoala, La conac, In vreme de razboi, iar in literatura universala:
Don Quijote de la Mancha, de Miguel Cervantes, Decameronul lui Boccaccio si Heptameronul Margaritei de Navarra .
In ansamblul prozei lui Ioan Slavici, preocuparea pentru inefabilul lumii inconjuratoare se finalizeaza intr-o suita de nuvele si povestiri ce au la baza evaluarea bogatului material folcloric national, adus in zona de interes a cercetarii constiintelor zbuciumate, intr-un univers existential profund realist .Fiecare din prozele lui Slavici- nuvela, roman, povestire-ilustreaza o teza de viata .Moara cu Noroc este capodopera ce sta in fruntea acestui cod etico- artistic .Toposul morii este exprimat prin imagini arhitectonice care descriu elemante ale naturii, prin acestea fiin cumulate simboluri malefice .Exista o conceptie din antichitate conform careia fiecare loc se afla in stapanirea unor spirite, numite "genius locci", care se revolta impotriva celor ce tulbura linistea; este vorba de motivul locului nefast nefast, motivul minelor, al minelor, care cumuleaza efecte negative asupra constructiei.
Cadrul natural schitat la inceputul nuvelei "Moara cu Noroc" exprima ideea de pustietate: "Drumul de tara o ia prin paduri si peste tarini lasnd la dreapta si la stanga satele
asezate prin colturile vailor", care simbolizeaza nediferentierea originara si totodata intinderea superficiala, sterila, sub care trebuie cautata Realitatea ("Dictionarul de simboluri"). Drumul indica localizarea in spatiu si timp, intersectia elementelor stihiale si a celor primordiale; drumul este normal atunci cand nimic nu-l intrerupe, iar tot ceea ce face ca sa se franga cursivitatea lui exercita o influenta malefica, aducand o tulburare armoniei ,echilibrului natural .Ideea de obstacol poarta influente directe asupra drumului si calatoriei, creind directia ocolului, a mersului imprejur, iar in text este exprimata prin aparitia unui "pripor", insemnand panta abrupta, povarnis: "Timp de un ceas si jumatate, drumul e bun; vine apoi un pripor . ".
