Iubirea este un sentiment ce nu poate fi definit in cuvinte. Este un sentiment care ne face mai buni, mai intelegatori, chiar cu noi insine. Prin intermediul iubirii ne putem exprima si, in acelasi timp, putem fi intelesi deoarece nu exista om ce nu cunoaste acest sentiment. Iubirea poate fi de mai multe feluri: iubirea de semeni, fata de Dumnezeu, de parinti, de rude, de prieteni etc. Iubirea este o forta atat de puternica, incat realizarea ei consta intr-un amplu proces de formare si de cunoastere.
Referindu-ne la cuplul pe care il intalnim in "Enigma Otiliei" de George Calinescu - Felix si Otilia - acestia sunt personajele centrale ale acestui roman, care dau o nota de modernitate romanului si in jurul carora graviteaza ceilalti membrii ai mediului de la inceputul secolului douazeci, aflati sub influenta covarsitoare a banului. "Enigma Otiliei" este un roman balzacian, un roman al paternitatii esuate (pentru ca cele doua personaje se vor descurca, pana la urma, singuri in viata) si nu numai. Majoritatea personajelor din roman sunt conduse de anumite instincte: instinctul nonpaternitatii (Felix si Otilia), instinctul avaritiei (mos Costache), instinctul inavutirii (Stanica Ratiu), instinctul posesiunii nelimitate (Aglae si Aurica) etc.
G. Calinescu si-a conturat foarte bine personajele, pe care le-a incadrat in anumite tipare caracteriologice. Astfel, Felix Sima este tanarul onest care isi cauta, cu multa insistenta, un drum in viata. Inca de la inceputul romanului, autorul ni-l descrie in mod direct: "Uniforma neagra ii era stransa bine pe talie, ca un vesmant militar, iar gulerul tare si foarte inalt si sapca umflata ii dadeau un aer barbatesc si elegant. Fata ii era insa juvenila si prelunga, aproape feminina din pricina suvitelor mari de par ce-i cadeau de sub sapca, dar coloarea maslinie a obrazului si taietura elinica a nasului corectau printr-o nota voluntara intaia impresie". El are optsprezece ani, este fiul doctorului Iosif Sima - fratele sotiei lui Constantin Giurgiuveanu - fost medic militar, care a murit cu un an in urma. Iosif Sima, fiind si el vaduv de "vreo zece ani", si-a tinut baiatul mai mult in pensionate si in internate. In urma terminarii studiilor la Liceul Internat din Iasi, vine in 1909, la Bucuresti, la tutorele sau, unchiul Constantin Giurgiuveanu, cu dorinta de a urma Facultatea de Medicina.
Otilia Marculescu este destul de greu de incadrat intr-o anumita tipologie, tocmai enigma personalitatii ei fiind tema dominanta a romanului, sugerata si de titlul acestuia. Aceasta se cunoaste cu Felix inca din copilarie si in fiecare an, cu ocazia sarbatorilor si nu numai, ea scria "unchiului Iosif" intreband ce mai face "varul Felix", iar el il intreba pe "unchiul Costache" ce mai face "verisoara Otilia". Astfel, cei doi erau "in chip oficial intimi prin corespondenta si desigur ca, daca s-ar fi intalnit, n-ar fi putut decat sa continue si oral stilul familiar din scrisori". Ea este personajul care da o nota de certa modernitate, ea fiind singura care sparge tiparele clasice. Otilia este unicul personaj cu adevarat viu in acest carusel al mastilor: arivistul, avarul, fata batrana si un om bogat, dar mai in varsta, Pascalopol. Este o fata fascinanta, naturala, imprevizibila, denotand o fragilitate mascata, cu toate calitatile puritatii varstei adolescentine, sugerate in diverse imprejurari, descrise in tonuri romantice de scriitor, inconfundabila prin portretul ei cu trasaturi delicate, pline de tinerete si de inocenta: " . un cap prelung si tanar de fata, incarcat cu bucle, cazand pana pe umeri [ . ] Fata, subtirica, imbracata intr-o rochie foarte larga pe poale, dar stransa tare la mijloc, si cu o mare colereta de dantela pe umeri, ii intinse cu franchete un brat gol si delicat". Personajul se autocaracterizeaza de mai multe ori: "Ce sentimentala sunt!". Pe Felix il intreaba daca vor sa fuga impreuna si il pofteste in prima noapte sa doarma la ea in camera, ea amenajandu-si un alt loc pentru dormit. Camera ei este plina de nimicuri femeiesti, pentru care o fata batrana ca Aurica este invidioasa. Deruta pe care o starneste provine din faptul ca ea oscileaza de la o extrema la alta, nenorocul ei fiind de a se misca intr-o lume oranduita de tipare. Otilia este totusi un personaj enigmatic, ipostaza a eternului feminin, reusind sa se manifeste cu toata prospetimea intr-un mediu ostil, condus de interese meschine. Fata de Otilia, personajele masculine ale romanului arata un interes mai vizibil sau mai discret, admiratie sau dragoste, care o situeaza in permanenta in centrul atentiei.
Felix si Otilia sunt prezentati in perioada adolescentei, care simbolizeaza o perioada de puritate, de naturalete si de fascinatie. Adolescenta reprezinta una dintre minunatele perioade din viata unui om - atunci vrei sa cunosti lucruri noi, interesante, esti plin de viata si simti ca toata lumea e a ta. In aceasta perioada unii adolescenti isi creeaza o lume proprie in care toate lucrurile sunt asa cum vor ei, iar altii isi formeaza idei, conceptii despre viata si nu numai.
Felix simte pentru Otilia o dragoste pura, specifica varstei, uneori chinuita de incertitudini, Pascalopol, care o cunoaste de cand era mica, adopta o atitudine paterna, tarziu schimbata in sentimente de dragoste autentica. Insa, Otilia nu doreste sa-l impovareze pe Felix cu o casatorie prematura, nepotrivita carierei sale si il lasa in mediul provincial in care se afla, sa-si gaseasca succesul, si, dupa moartea lui mos Costache, pleaca in strainatate cu Pascalopol. Dupa cativa ani, Pascalopol ii reda libertatea deoarece diferenta de varsta dintre cei doi era prea mare si, in plus, el constentizeaza ca Otilia nu-i impartasea aceleasi sentimente profunde; ea isi gaseste fericirea pe alte taramuri, departe de tara.
In finalul romanului, Otilia va fi vazuta intr-o alta postura, pe un tarm al unei insule exotice, insa fara farmecul de altadata: "Dupa cateva vorbe banale, mosierul scoase din buzunar o fotografie care infatisa o doamna foarte picanta, gen actrita intretinuta, si un barbat exotic, cu floare la butoniera. Fotografia era facuta la Buenos Aires".
Enigma ei, care a intretinut vie actiunea romanului, se spulbera. Otilia, fata insetata de ideal si aventura, a devenit o femeie cu o aparenta obisnuita, greu de remarcat intr-un mediu anodin (obisnuit). Viata ei se apropie de apogeu si acest lucru vorbeste de la sine: secrete au numai femeile tinere sau care isi mentin tineretea printr-o forta interioara enigmatica. De asemenea, Felix va ramane fara nici un secret si va ajunge un doctor renumit, incapabil sa se opuna procesului extinctiei (mortii).
In incheiere putem afirma ca iubirea si timpul (mai ales trecerea lui) pot schimba mult o persoana, din punct de vedere fizic si moral, si ca viata pe care o avem si tot ceea ce ni-i se intampla, inclusiv mediul in care traim si persoanele cu care traim, ne pot schimba radical modul de gandire, de viata, de a privi lucrurile.
