V. Alecsandri a fost poetul vitejiei, al barbatiei militare rominesti; ilustrativ este ciclul Ostasilor nostri - inspirat de crincena inclestare a Razboiului de Independenta - in care poetul cinta bravura din unghiul omului de rind, dar si volumul Legende (Continind doua cicluri de versuri, din 1875-1880, ce cuprinde 32 de piese), care infasoara simburele epic in faldurile istorii si ale fantezii, aruncind mereu punti intre real si fantastic.
Dan, capitan de plai (1874) e mai reusit fiindca scriitorul combina mai liber istoria cu fabula; eroii, Dan si Ursan, se plaseaza la granita dintre realitate si mit.
Poemul este alcatuit din sapte parti, precedate de un motor, un fragment dintr-un ,,cintic poporal":,,Frunza verde de malai,
Cine merge sus in rai?
Merge Dan soiman de plai
C-a ucis el mult dusmani,
Un viziu si patru hani" si urmareste reliefarea luptea dirze a celor doi razboinico, Dan si Ursan, impotriva navalitorilor tatari, pe care reusesc sai opreasca si sai tina in lor pina la sosirea orheienilor.
Compozitia si subiectul.
Dan, capitan de plai este impartit in sapte capitole - tablouri (numerotate de autor cu cifre latine), fiecare cuprinzind relatarea uneia din intimplarile care contribuie la conturarea subiectului. In expozitia (I,II) sunt prezentati eroii - Dan, care traieste ,,pe-un munte paduratic", afla, ascultind ce vorbesc ,,doi vechi stejari", ca-i ,,sabie in tara", c-au navalit tatarii si ,,tara-i in foc". Vulturii si ulii (simbolizind pe tatari) ii confirma spusele stejarilor. El hotaraste sa plece deindata impotriva cotropitorilor (intriga), zicindu-si:,,O, Doamne sfinte, mai da-mi zile de trai
Pin ce-oi strivi toti lupii, toti serpii de pe plai".
Capitolele III - IV (subiectul propriu-zis) prezinta intilnirea lui Dan cu Ursan, ca si descrierea luptei celor doi viteji cu oastea tatareasca, lupta care constituie totodata si punctul culminant al poemului. Cei doi sunt inzestrati de autor cu puteri (supranaturale) ca ale eroilor din basme: ei reusesc sa-si taie drum prin ,,neagra tatarime", pina ce se intilnesc fata in fata si isi incruciseaza armele, fericiti de victorie. In cael moment insa, Ursan este ranit, iar Dan iti apara cu strasnicie tovarasul de armes incercind sa-l scoata de pe cimpul de lupta, este el insusi lovit de o alta sageata tatareasca.
Aparitia fulgeratoare a Fulgai (stapinind ca o amazona cei mai focosi cai si galopind salbatic pri spatii pustii), care reuseste sa scoata trupul tatalui ei din incaierare, sosirea arcasilor moldoveni, ,,ce vin c-o falca-n ceruri aprinsi ca niste zmei "" ca si luarea lui Dan prizonier, constituie deznodamintul actiunii.
In final, poemul mai contine un episod emotionant, acela al aducerii lui Dan in fata hanului Ghirai (capitolul VII). Demn, eroul nu-si leapada credinta strabuna, dar isi exprima ultima dorinta: de-a mai putea saruta odata pamintul Moldovei. Este magistral episodul reintoarcerii lui Dan, grav ranit, in cortul hanului, episod incheiat cu moartea eroului.
Poemul se remarca intr-o deavirsita constructie epica, evidenta din felul in care este condusa actiunea, cum sunt inlantuite diferite episoade. Actiunea se desfatoara intr-o gradatie continua si logica, din momentul in care Dan afla de navalirea tatarilor si pina la stingerea lui, in cortul hanului Ghirai.
Naratiunea faptelor se impleteste strins cu dialoguri concise, dar care dau dinadism, cu portretele eroilor, cu descrieri plastice (cum este tabloul zguduitor al arderii satelor in flacari). Scenele de mase, privelistele de ansamblu, sunt zugravite cu aceeasi maiestrie, in culori si linii viguroase; eroii dau dovada de o exemplara barbatie in fata dusmanului, ei capatind proportii legendare; portretele lor sunt ilustrative pentru curajul, spiritul de sacrificii si patriotismul romanilor.
Personajul principal al poemului este Dan. El este o intrupare simbolica a patriotismului si a eroismului anonim popular.
Realizat cu mijloacele cele mai mari ale artei, portretul lui Dan reprezinta, simbolic, vitejia poporului roman in lupta pentru libertate si independenta, pentru pastrarea specificului stramosesc.
Dan, capitan de plai este un poem eroic adica nareazp o actiune mai complicata decit a baladei, cuprinzind mai multe episoade in care se povestesc fapte marete, savirsite de personaje insufletite de sentimente nobile).
V. Alecsandri creeaza un erou miraculos de puternic in lupta (Dan), dusmanii se ingrozesc la aparitia sa, el cunoaste glasurile tainice ale naturii (afla de la niste stejari prapadul din vale); vulturii il calauzesc in drumul sau, iar riul isi micsoreaza undele ca el sa poata trece.
Printr-o varietate de procedee artistice (directe si indirecte), autorul realizeaza portretul complex al acestui erou, un portret fizic si moral.
Astfel, in prima secventa, V. Alecsandri ne prezinta aspectul exterior al personajului si mediul in care traieste: ,,Batrinul Dan traieste ca soimul singuratic
In pestera de stinca, pe-un munte paduratic". Batrinul ostean, cu toate ca a implinit un secol de viata (,,Vechi pustnic, ramas singur din timpul sau afara") si zadarniciile ii amintesc mereu de batrinete (,,Timpul rece apasa-umarul meu
Si cit m-afund in zile tot simt ca e mai greu"), continua sa stea de straja tarii, asa cum l-a ,,deprins Stefan, usoarp tarina-i fie".
Momentele de suprema fericire (amintirile din tinerete), cind tara-i striga ,,La lupta, Dane!", alterneaza cu meditatiile solitarului Dan, legate de eterna tema a mortii: ,,O! lege-a nimicirei! o! Lege nemiloasa!
Cind, cind s-a toci oare a vremii lunga coasa?" este de retinut metafora sugestiva (,,a vremei lunga coasa") pentru ilustrarea ideii de trecere ireversibila a timpului, ca si interogatia retorica (punctind demnitatea celei care incepe sa constate ca batrinetea este virsta neputintei). Regretul dupa anii tineretii este impresionant subliniat de alte doua (sugestive) metafore: Dan priveste ,,Fantoma dragalasa a verdei tinereti
Ce fuge de rasuflul geroasei batrineti". Dan traieste in comuniune totala ca natura, ceea ce configureaza semnificatia simbolica a personajului (sinbol al vitejiei poporului nostru pentru liberate si independenta nationala); el este, asemenea haiducului din baladele noastre populare, un simbol al poporului care a trait in mediul ambiant al naturii ce i-a fost ,,casa". Prin introducerea unor sugestive epitete si comparatii in structura poetica, autorul sugereaza ideea de vechime a batrinului Dan: El este ,,Vechi pustnic ramas singur din timpul sau afara,
Ca pe un gol de munte o stinca solitara"; el a albit de ani si zile, ceea ce presupune si experienta de viata, dar si luarea in considerare a aspectului exterior:Apoi el pleaca fruntea si cade in visare,
Iar muntii,albi ca dinsul,se-nchina-n departare".
Cu privire la titlul poemului, facem urmatoarele precizari: Dan este numele personajului principal, la opozitia dezvoltata ,,capitan de plai" asociaza doi termeni din sfere ale vocabularului foarte indepartate: ,,capitan" este un termen militar, iar ,,plai" este un termen de sfera limbajului comun, denumind ,,partea superioara a unui munte sau deal, aproape plana, acoperita cu pajiste", locul specific al romanului, a carui imagine paradisiaca apare si-n balada Miorita.
In viziunea artistica al lui Alecsandri, Dan este osteanul care sta de veghe la hotarele patriei, care supravegheaza, din porunca domneasca, plaiurile romanesti, avind constiinta datoriei, aceea de a le apara de invaziile straine.
Portretul fizic al ereoului se va intregi de aici in colo cu o suma de trasaturi morale, proprii personajului romantic exceptional, plus in situatii exceptionale. Dan e un mare patriot: ,,Pe cind el tinar" punea in slujba tarii cea mai frumoasa podoaba: ,,dalba-i vitejie", adesea pleca singur ,,prin codrii fiorosi" de la hotare, in care ,,tuna si fulgera" contra cotropitorilor, ,,ca trasnetul era" cind ,,vintura" ostile dusmane. Astfel ,,tara dormea in pace pe timpii cei mai rai": ,,deci ii placea sa-nfrunte dalba-i vitejie
Pe cei care prin lume purtau bici de urgie,
Si mult iubea cind tara striga:,,La lupta, Dane!"
Sa vinture ca pleava ostirele dusmanii.
Atunci a lui minie ca trasnetul era,
In patru mari hotare tuna si fulgera,
Iar tara domnea in pace pe timpii cei mai rai
Cind Dan veghea-n picioare la capatiiul ei".
Tara apare personificata, iar Dan - un simbol al existentei milenare a poporului roman, un simbol al luptei pentru apararea fiintei nationale, si, pentru inlaturarea cotropitorilor straini, e demn si viteaz, neinfricat. Vertutile eroului sunt hiperbolizate si puse in evidenta printr-un stil retoric, colorat cu epitete, personificari, comparatii sau metafore (dalba-i vitejie, bici de urgie, mina lui ca trasnetul era, tara dormea-n pace, cind Dan veghea la capatiiul ei, codrii fiorosi, vulturi carpatici, zborul indraznet, cortegi falnici). Ca in legendele populare (Dan si Ursan nu figureaza in documente istorice de aceea se presupune ca sunt plasmuiri ale imaginatiei poporului), eroul vorbeste cu murgul sau, cind sprinten da-nlaturi sforaind, zicindu-i: ,,N-aibi grija, mai, soimane! Eu am si duc cu mine
O vraja de dusmani rea si buna pentru tine". Vorbirea directa, marcata grafic prin folosirea ghilimelelor, invioreaza actiunea, iar metafora (,,o vraja rea de dusmani") evidentiaza o trasatura morala esentiala a eroului: curajul in primejdie. Tot odata se introduce in poem un motiv specific al comuniunii om - natura care vor capata o mai mare amploare in cel de-al doilea capitol.
Folosind pesonificarea, dar si vorbirea directa, autorul nil prezinta pe batrinul Dan ca pe eroul basmelor populare; el intelege glasul naturii, aude conversatia a doi stejari, ,,crescuti dintr-o tulpina", despre primejdia in care se afla patria, pantru ca au navalit tatarii. Acestia ,,ard satele romane", ,,ard holdele-n cimpii" si iau in rubie ,,fete si copii": ,,Batrinul Dan asculta graind doi vechi stejari
Crescuti dintr-o tulpina pe culmea cea de munte" ( . ) ,,O! frate, zice unul, un vint in miez de noapte
Adusu-mi-au din vale lung vaiet, triste soapte!
Esabie in tara! Au navalit tatarii!" ( . ) ,,Asa! raspunde altul,acolo in departare zarit-am asta noapte pe cer lumina mare!
ard satele romane! Ard holdele-n cimpii!
Ard codrii!..sub robie cad fete si copii" ( . ) ,,Batrinul Dan aude, suspina si nu crede!".
Prezentarea personajului central se face acum prin verbe la prezentul istoric (asculta, ard, zbor, aude, suspina, nu crede), prin repetitia insistenta a verbului ,,ard", prin enumerarea (satele, holdele, codrii ard) si inversiune (,,adusu-mi-au din vale lung vaiet"). Propozitiile sunt scurte, tonul grav, marcat si de multimea exclamatiilor retorice (,,Ard satele romane!").
Desi batrin, Dan porneste la lupta, minat de un fierbinte patriotism: ,,Batrinul Dan desprinde un palos vechi din cui
Si palosul luceste vios in mina lui
Batrinul Dan pe sinu-i apasa a lui mina
Si simte ca tot mai bate o inima romana". Aceasta importanta trasatura morala rezolta de faptele personajului plecarea lui la lupta. Un rol important joaca aici epitetul. Dan e batrinul, palosul e vechi - deci sugestia vechimii se impune de la sine. Foarte expresiv devine epitetul verbului ,,luceste voios", in care intentia personificatoare a autorului e clara.
Batrinul ostean al lui Stefan cel Mare uraste de moarte pe toti dusmanii tarii el si-a pastrat vigoarea sufleteasca, fapt ce rezulta din autocaracterizarea ce si-o face in verurile: ,,Pe inima si palos rugina nu s-a pus.
O! Doamne, Doamne sfinte, mai dami zile de trai
Pin' ce-oi strivi toti lupii, toti serpii de pe plai!' Fa tu sa-mi para numai atunci palosul greu
cind inima-n ceta-va sa bata-mi piept-ul meu,
S-atunci inima numai de-a bate sa-n cete
Cind voi urca sub tarna a dusmanilor cete!".
Vedem ca maretul om de munte invoca devinitatea cerindu-i zile de trai pentru a putea strivi pe toti dusmanii tarii. Metafora e, in acest pasaj, de esenta populara: lupi si serpi sunt invadatorii, simbolizind pe tatarii veniti in cetate, care-si joaca armasarii in balti de singe si pe caree viteazil doreste sai culce sub tarina. Opservam ca verbele sunt la modul imperativ iar repetitiile abunda. Tonul avintat, specific epocii pasoptiste, si deci romanticului poet Vasile Alecsandri care era tonul potrivit pentru aceasta impresionata ruga.
Tot in mod indirect, prin faptele sale de arme, ni-l prezinta Alecsandri pe eroul sau si-n secventa a sasea, in care lupta cu oastea tatareasca reprezinta punctul culminant al poemului.
Deznodamintul actiunii, aflat in finalul poemului in tabloul al saptelea, este foarte emotionant. In el sunt reliefate alte calitati ale eroului: demnitatea sa inalta, dragostea de patri, de credintas trabuna, intalepciunea si maretia.
Ghirai, hanul, infrint atit de rusinos de romini, si umilit precum un lup din codrii ce-au fost de cini gonit, nu treste ginduri de crunta razbunare contra lui Dan. Cu inima haina, dupa trei zile si trei nopti de framintari, il cheama pe viteaz la el in cort; prin ochii lui trec fulgeri si amenintari ingrozitoare. Si urmeaza o secventa de mare dramatism: desi cuprins de lanturi, maret intra romanul. Dealogul lor incordat, pe care il voi transcrie mai jos, are valente simbolice profunde si dezvaluie tot inderect alte trasaturi morale iesite din comun: intalepciunea, demnitatea, inteligenta, inaltul patriotism.
La intrebarea lui Ghirai ,,Ce simte firul ierbii cind coasa e vecina?", eroul da raspunsul cuvenit: ,,Ea pleaca fruntea-n pace ( . )
Caci are sa rodeasca mai frageda la anul!" Se subliniaza deci atit inteligenta batrinului ostean, cit si experienta de viata, demnitatea si intelepciunea sa. Sensurile simbolice subliniate de autor sunt acestea: ,,firul ierbei" - simbol al vietii amenintate cu moartea, care ,,are sa renasca mai frageda" - reprezinta o sugestie pentru intreg poporul roman, harazit sa reziste la marile furtuni ale istoriei vitrege, sa renasca mereu, ca pasarea Phoenix, prin puterea de sacrificiu a vitejilor ei. Dan e plin de optimism, isi exprima increderea in virtutile urmasilor sai, capabili si ei sa lupte si sa invinga.
Hanul, care cunoaste prenumele eroului din ,,graiul plin de lacrimi ai orfanilor din lume", cit si inteligenta sa vie si intelepciunea, ii propune un tirg rusinos: iertarea de moarte in schimbul lepadarii de legea stramoseasca (deci si de calitatea de crestin ortodox si de apartenenta etnica, cea de raman): ,, Dar imi fac mila, de ani si de-a ta minte,
Gindind la batrinetea ce-apasa-al meu parinte,
Si vreu, cu daruri multe, pe tine-a ta iertare
De veri tu sa te lepezi acum de legea ta!".
Raspunsul demn al lui Dan il uimeste pe Han, dar ii si impune respect: ,,Ceahlaul sub furtuna nu scade musinoi!
Eu, Dan, sub vintul soartei sa scad pagin nu voi.
Deci nu-mi convine viata miselnic cistigata,
Nici pata fardelegii in fruntea mea sapata.
Rusinea-i o rugina pe-o arma de viteaz.
Cui place sa roseasca, roseasca . eu nu vreu
Nici pata pe-a mea arma, nici pe obrazul meu.
Alb am trait un secol pe plaiul stramosesc
Si vreu cu fata alba senin sa ma sfirsesc,
Ca dup-o viata lunga, ferita de rusine,
Mormintul meu sa fie curat si alb ca mine!".
Sa subliniem, in acest peisaj, mai intii semnificatiile simbolice. In raspunsul dat lui Ghirai se vorbeste de faptul ca ,,Ceahlaul . nu scade musinoi". Este aici un simbol poetic, poate cel mai indragit de poporul roman, muntele, loc de refugiu in restriste, dar si de inaltare sufleteasca (e lacasul zeilor in antichitate), simbolul rezistentei in timp la cele mai grele incercari prin care a trecut acest popor. Sa observam apoi ca opozitia simpla ,,Dan" determina pronumele personal ,,eu" si ca imbinarea celor doua cuvinte aminteste de forma voivodala ,,Io, Mircea" si confera exprimarii o anumita maretie si solemnitate. In felul acesta, moartea eroului din final - simbolul luptei pentru apararea fiintei nationale - apare, sub pana lui Alecsandri, ca o moarte tragica, sublima.
Abundenta figurilor de stil: epitete, comparatii, metafore (,,rusinea-i o rugina", ,, . un vierme", ,,fata alba", ,,viata lunga", mormintul ,,curat si alb" ,,ca mine") confera versurilor citate mai sus un puternit continut emotional. Fragmentele, comentate pina acum, dar in special capitolul al VII-lea, sunt dominate de cele doua sentimente cardinale: onoarea si dezonoarea, in jurul carora se tes metaforele si alegoriile. Punerea discreta in antiteza a celor doua sentimente amplifica expresivitatea poetica.
