El nu are numai adoratori, ci si atei. A fost negata chiar existenta lui proprie. A avut detractori si poate avea oricand.
Epopeea homerica nu este o opera naiva si populara, nu e folclor. Ea infatiseaza o viata destul de inaintata, o mentalitate serioasa si civilizata, care nu rareori trece peste starea mijlocie a zilelor noastre. Indeosebi se adresa unei elite sociale, clasei dominatoare, curtilor princiare si regale ale unei epoci de cavalerism asemanator cu acela al evului mediu. Mai presus de toate e arta, dar nu arta anarhic individuala sau eterata, meteorica , abstracta, asa- zisa arta pentru arta, menita a satisface o minoritate disparenta de esteti si ultrarafinati, ci o estetica complexa sau integrala, caracteristic clasica, adica destinata pentru multime, pentru lumea vie si framantata de toate nevoile vietii, pentru desfatarea si alimentarea spirituala a acelei colectivitati constiente sau instinctive a carei inlantuire de solidaritate si sanatate sufleteasca ii legitimeaza numele generic de natiune.
Fantazia elina, izvor neistovit de mituri, a vazut in Homer o personalitate reala, cum vedea in toti eroii ei legendari. A inteles perfect si intuitiv ca o asemenea opera mareata si covarsitor de impunatoare nu poate izvori decat din creierul unei mari individualitati temperamentale, aparitie asa de rara in viata popoarelor. De aceea corifeii literari din toate timpurile l-au conceput pe Homer ca personalitate unica, reala nu gregara si colectiva. Dovada aceasta absolut valabila, peremptorie chiar, despre existenta pozitiva a nemuritorului aed, constituie cea mai autorizata si categorica dezmintire a negatiunii filozofice, a pedantismului si criticismului scolastic.
Toti marii inspirati ai muzelor, Vergiliu, Dante, Milton, Goethe, Mistral, au salutat in Homer pe parintele lor si au fost mandri si fericiti dea fi urmasii lui, "homerizi", dupa Goethe, sau "umble escoulan dou grand Oumero", (Modesti ucenici ai marelui Homer), dupa Mistral.
