Psihoterapie si consiliere

PSIHOTERAPIE SI CONSILIERE

Terapia psihologica a clientului, in special reinsertia si reabilitarea sociala a acestuia, nu presupune neaparat psihoterapie, ci si consiliere.

Consilierea constituie una din cele patru forme de munca individuala cu clientul, alaturi de munca cu cazul, supervizarea si rezolvarea de probleme. Toate cele patru forme presupun anumite calitati ale asistentului social: buna comunicare si relationare rapida, management in echipa, empatie, stapinirea diferitelor nivele ale interventiei. Toate cele patru forme ajuta clientul sa revina la starea si comportamentul anterior, printr-o abordare etapizata, dar numai consilierea pune in miscare componente psihodinamice adesea ignorate sau necunoscute.

Intrucit unii teoreticieni afirma ca consilierea este cuprinsa in psihoterapie ca un instrument subordonat, este absolut necesar sa lamurim care sint asemanarile si deosebirile dintre ele.

Astfel, referindu-ne la definitia propusa de G.Ionescu pentru psihoterapie, putem spune ca primele doua categorii de persoane (omul sanatos aflat in dificultate si cel cu probleme de relationare umana) pot fi ajutati psihologic prin consiliere.

Definitia consilierii

Dupa 'British Association for Counselling' (1994), consilierea inseamna utilizarea priceputa si principiala a relatiilor interpersonale pentru a facilita autocunoasterea, acceptarea emotionala si dezvoltarea optima a resurselor personale. Scopul general al consilierii este acela de a furniza ocazia de a lucra in directia unei vieti  mai satisfacatoare si mai pline de resurse. Relatia de consiliere variaza in functie de cerere, dar ea poate fi centrata pe aspectele dezvoltarii, rezolvarea de probleme specifice, luarea de decizii, controlul starilor de criza, autocunoasterea, munca cu conflictul interior, imbunatatirea relatiilor cu ceilalti.

Diferente intre consiliere si psihoterapie

1. Consilierea este centrata pe schimbarea evolutiva, in timp ce psihoterapia e centrata pe schimbarea revolutiva;

2. Psihoterapia este realizata de psihiatri si psihologi cu o inalta specializare (formarea in psihoterapie putind dura pina la opt ani!), care inteleg mai profund cauzalitatea problemei si actioneaza la alte nivele de constiinta;

3. Psihoterapeutul adopta de cele mai multe ori un model patologic, in timp ce consilierul adopta unul educativ, in termeni non-medicali (de ex. deficienta, lipsa, neajuns);

4. Clientii care intra in psihoterapie au probleme grave, tulburari psihice ce pot primi eticheta unui diagnostic psihiatric; tocmai de aceea, psihoterapia este mai profunda si mai de durata decit consilierea. Clientii care vin pentru consiliere sint oameni sanatosi psihic, dar care se afla in dificultate/ de ex. tocmai s-au pensionat, sau au dificultati de relationare interumana.

5. Perspectiva istorica este de asemenea diferita: consilierea se centreaza pe 'aici si acum', pe prezent, orientindu-se asupra problemelor de dezvoltare, in timp ce psihoterapia pune accentul pe tratament si reconstructie, privind prezentul ca pe expresia unei istorii repetate intr-un context actual mereu schimbat. Psihoterapeutul incearca sa-si ajute clientii abordind conflictele profunde, primare,  prin restructurarea bazelor personalitatii de-a lungul unei durate mari de timp; consilierul abordeaza mai ales conflictele actuale interpersonale, ajutindu-si clientii prin adaptari cotidiene la probleme si dezvoltind personalitatea deja existenta;

6. Consilierul are o atitudine suportiva si facilitativa:; psihoterapeutul interpreteaza, confrunta, restructureaza.

In concluzie, e greu sa faci diferenta intre consiliere si psihoterapie, ele practic aflindu-se pe un continuum; tocmai de aceea, in ultimii ani, tot mai multe carti moderne poarta titlul de 'Consiliere si psihoterapie'.

Intrebari:

1. Care sint caracterisitcile specifice ale interventiei psihoterapeutice fata de alte tipuri de interventii la indemina asistentului social? Dati trei exemple;

2. Enumerati si aplicati la un caz concret obiectivele psihoterapiei

3. De ce credeti ca succesul in psihoterapie trebuie sa se bazeze pe increderea clientului in terapeut?