Modalitati si solutii de integrare a diferitelor categorii de copii cu c.e.s.

MODALITATI SI SOLUTII DE INTEGRARE A DIFERITELOR CATEGORII DE COPII CU C.E.S.

In aceasta societate nu doar primind iti gasesti implinirea, ci si oferind. Fiecare parghie a societatii conteaza si, in consecinta; trebuie sa ne asumam responsabilitatile pentru orice actiune care il priveste si pe celalalt. Ne dorim sa nu fim marginalizati de Europa, sa nu mai fim considerati ca europeni de categoria a doua. Ne dorim integrarea in ceea ce numim civilizatie, normalitate, firesc si viata decenta si de aceea trebuie sa manifestam interes pentru eforturile celor cu putere de decizie.

Problemele ce trebuie solutionate pentru atingerea acestor deziderate sunt cele mai diverse. Una dintre acestea este cea privitoare la copii. Absorbiti de plinatatea sau precaritatea existentei noastre, coplesiti de bucurii sau deznadejdi trecatoare, plini de vise si sperante ades naruite, uitam de semenii care poarta concentrata in ei o imensa suferinta pentru ca noi sa ducem o viata normala.

Sa ne intoarcem spre ei cu sufletul deschis, sa le insuflam speranta ca viata poate avea si clipe frumoase, sa le redam increderea in fortele proprii, sa nu-i lasam sa stea ,,la margine", cu chipuri impietrite si ochi inlacrimati. Sa-i ajutam sa traiasca printre noi si sa se simta utili. Sa nu fim indiferenti!
 Putem face aceasta daca vom cunoaste macar cate putin despre problemele care-i fac sa fie ,,altfel", despre cauzele care le-au generat, despre posibilitatea de a le rezolva, fie si numai partial.

Despre educatie s-a vorbit si se vorbeste mult si, totusi, nu este suficient.

Daca dorim sa intervenim in favoarea copiilor, trebuie sa le oferim tuturor o educatie de calitate si, in mod deosebit, celor cu cerinte educative speciale: o educatie de calitate pentru toti intr-o scoala pentru toti.

Lumea contemporana este tot mai dinamica, influentand politicul, economicul, socialul. Printre primele sectoare sociale afectate de aceste schimbari de durata a fost si ramane invatamantul, indeosebi cel pentru copiii cu cerinte educative speciale - o problema cronica a sistemului educational, care nu poate raspunde exigentelor speciale din motive obiective si subiective.

Azi notiunea de cerinte educative speciale este foarte bogata in sensuri. Nu intentionam sa dam definitii, ci doar sa accentuam campul semantic complex care acopera acest termen din perspectiva abordarii "non-categoriale" a tuturor copiilor.

Cerintele educative speciale constituie un concept aparut recent care defineste cerintele specifice fata de educatie ale copilului derivate sau nu dintr-o deficienta.

Cerintele educative speciale reies din particularitatile individuale de dezvoltare, invatare, relationare cu mediul, din experientele anterioare ale copilului, din problemele sociale si de existenta ale lor.

Cerintele educative speciale pot fi temporare sau se pot instala pentru totdeauna, aparand la etapele cele mai timpurii ale dezvoltarii si la toate nivelurile sistemului de educatie.

Educatia speciala este concept fundamental utilizat in cadrul procesului instructiv-educativ al copiilor cu deficiente si care se desprinde tot mai mult de continutul invatamantului special.

Principiile care stau la baza educatiei speciale:

Toti copiii trebuie sa invete impreuna indiferent de dificultatile pe care le intampina acestia sau diferentele dintre ele;

Societatea si scoala trebuie sa le acorde tot sprijinul suplimentar de care au nevoie pentru a-si realiza educatia in scoala publica;

Formarea si dezvoltarea scolilor incluzive atat in mediu urban cat si in cel rural prin asigurarea resurselor umane cat si a celor materiale;

Educatia egala se realizeaza prin acordarea sprijinului necsar pentru fiecare copil cu deficiente in functie de cerinta individuala.

Activitatea de incluziune si de integrare a copiilor cu deficicente in scoala publica trebuie facuta cu mult simt de raspundere de catre specialistii care actioneaza la diferite nivele structurale.

Activitatea de integrare, activitatea de desfasurata de profesorul itinerant se dovedeste eficienta daca, pe parcursul scolarizarii in scoala de masa, sa o frecventeze regulat, sa participe la actiunile clasei din care face parte si astfel sa devina independent de serviciile educationale de sprijin.

Influenta familiei in dezvoltarea si integrarea copilului in societate

Rolul familiei este foarte important in dezvoltarea si integrarea copilului in societate, din urmatoarele puncte de vedere:
1.Fizic
2.Intelectual
3.Moral
4. Estetic

1. Familia se preocupa de dezvoltarea fizica a copiilor. Ea asigura hrana si imbracamintea copiilor, ii fereste de pericole, le lasa timp de joaca, le creaza conditii cat mai bune de odihna si se ingrijeste de sanatatea lor. Un regim rational de viata nu poate avea decat urmari pozitive asupra dezvoltarii sale fizice. Familia ii formeaza copilului primele deprinderi de igiena personala si sociala si il obisnuieste sa utilizeze factorii naturali (apa, aerul,soarele)pentru/bunastarea/organismului.
2. Dezvoltarea intelectuala. In cadrul familiei copilul isi insuseste limbajul. Volumul, precizia vocabularului si corectitudinea exprimarii copilului depind de munca depusa de parinti in aceasta directie.
Ca prim factor educativ, familia ofera copilului aproximativ 90% din cunostintele uzuale (ex: despre plante, animale, ocupatiile oamenilor, obiecte casnice etc.). Familia se preocupa si de dezvoltarea proceselor intelectuale ale copiilor. Ea le dezvolta spiritul de observatie, memoria si gandirea. Parintii incearca sa explice copiilor sensul unor fenomene si obiecte pentru a le/putea/intelege.
Copiii pun cele mai multe intrebari in jurul varstei de 3-6 ani, iar parintii ii ajuta sa-ti insuseasca un numar mare de cunostinte, raspunzand cat se poate de/corect/si/exact.
3. Educatia morala a copiilor. In familie se formeaza cele mai importante deprinderi de comportamant: respectul, politetea, cinstea, sinceritatea, decenta in vorbire si atitudini, ordinea, cumpatarea, grija fata de lucrurile incredintate. In realizarea acestor sarcini, modelul parental ajuta cel mai mult; parintele este un exemplu pentru copil. Parintii le spun copiilor ce e bine si ce e rau, ce e drept si ce e nedrept, ce e frumos si ce e urat in comportamente. Aceste notiuni il ajuta pe copil sa se orienteze in evaluarea comportamentului sau si a celor din jur. Tot in sens moral, familia il indruma sa fie sociabil, sa fie un bun coleg si prieten.

,,Cei sapte ani de acasa" -aceste cuvinte spun foarte multe despre familie, credinta, conceptiile oricarei persoane, de mediul in care s-a format individul.

Familia este radacina educatiei. Ea are rolul de a-l introduce pe copil in societate, de a implementa practici educative, constructii cognitive. Tot din mediul familial, copilul, ca un burete, mai ia conduitele si obiceiurile celor din jur. Individul va repeta si va imita oamenii din jur, va avea aceleasi pareri, idei, conceptii. Copilul va mima, gesticula exact ca persoanele din jur.

4. Familia contribuie si la educatia estetica a copilului. Parintii sunt cei care realizeaza contactul copilului cu frumusetile naturii (culorile si mirosul florilor, cantecul pasarilor, verdele campului etc.), cu viata sociala (traditii, obiceiuri stravechi etc.). Mijloacele mass-media si in mod special televiziunea exercita o influenta puternica asupra educatiei estetice. Nu se poate vorbi despre o influenta strict pozitiva sau strict negativa; pe de o parte exista numeroase emisiuni culturale, de imbogatire a cunostintelor, dar pe de alta parte sunt difuzate numeroase programe care pot deforma imaginatia inocenta a copiilor intr-un sens negativ. Parintii trebuie sa controleze atat timpul pe care copilul il petrece in fata televizorului cat si emisiunile pe care le urmareste.

Transformarea individului dintr-o fiinta biologica intr-una sociala se realizeaza prin procesul socializarii. In primii ani de viata socializarea se realizeaza mai ales sub influenta parintilor.

In fiecare familie se formeaza anumite obiceiuri privind modul in care se realizeaza interactiunile dintre membrii sai: manifestarea interesului fata de cei din jur, discutarea problemelor, acordarea ajutorului etc. Psihologii au studiat relatia dintre atitudinile educative ale parintilor si dezvoltarea psiho-sociala a copilului.

Atitudinile educative adoptate in relatiile cu copiii au fost clasificate in functie de doua criterii: -,,relatia afectiva dintre parinti si copii (atitudine calda sau rece)- "gradul de toleranta" (atitudine restrictiva sau permisiva).

Parintele "cald" isi manifesta frecvent afectiunea, dragostea fata de copil, ii acorda atentie, il ajuta daca este solicitat. Este intelegator fata de copil, chiar si atunci cand greseste.

Parintele "rece" este distant, respinge copilul, nu ii satisface dorinta de afectivitate.

Parintele ,,restrictiv" impune copilului intr-un mod destul de rigid respectarea unui numar mare de reguli. Copilul isi desfasoara activitatile in functie de un program strict.

Parintii cu o atitudine ,,permisiva" acorda copilului un grad mult mai mare de libertate. Permisivitatea poate fi de doua feluri: unii lasa copilul sa faca orice, fie din nepasare, comoditate, fie dintr-o dragoste exagerata; altii ii acorda libertate, ii permit sa-si spuna parerea, deoarece au incredere in capacitatea copilului de a actiona corect.

In functie de aceste criterii s-au descris patru atitudini educative: atitudinea calda permisiva, calda-restrictiva, rece-permisiva si rece-restrictiva, fiecare avand efecte diferite asupra dezvoltarii psiho-sociale a copilului.

Atitudinea calda-permisiva (mediu educativ democratic). Copilul crescut intr-un astfel de mediu stie ca este iubit, are sentimentul securitatii, stie ca poate sa aiba incredere in parinti. Parintii discuta mult cu copilul, ii cer parerea atunci cand se iau decizii importante. Atitudinea permisiva nu inseamna ca se poate face orice. Exista reguli, interdictii si copilul este atentionat sau chiar certat daca nu le respecta. Regulile nu sunt rigide, copilului i se explica semnificatia lor. Permisivitatea se refera mai mult la faptul ca in multe situatii copilul poate sa actioneze asa cum crede, in acest fel parintii ajutandu-l sa devina independent si sa aiba sentimentul responsabilitatii pentru faptele sale.

Copilul crescut intr-un asemenea mediu devine sociabil, prietenos, are incredere in cei din jur, este activ, creativ, are initiativa. Acesti copii sunt neascultatori, mai ales acasa, si sunt destul de agresivi, agresivitatea lor nefiind determinata de frustrari cronice, resentimente. Ei isi permit astfel de comportament pentru ca au sentimentul securitatii si pentru ca stiu ca nu vor fi prea aspru certati. Aceasta agresivitate se va transforma cu timpul in curajul de a se afirma. Au incredere in sine, sunt independenti si bine pregatiti psihologic pentru a se adapta cerintelor vietii.

Atitudinea calda-restrictiva (mediu educativ protector). Si acesti parinti isi manifesta dragostea fata de copil, dar au tendinta sa impuna prea multe reguli, sa controleze prea mult copilul. Ei motiveaza aceste restrictii prin faptul ca fiind adulti, le stiu pe toate mai bine decat copilul. In realitate nu au suficienta incredere in copiii lor. Un alt motiv este ingrijorarea lor exagerata, teama sa nu se intample ceva rau. Restrictiile impuse sunt suportate greu, ele frustreaza copilul, iar frustrarea genereaza tendinte agresive. Dar intr-un mediu restrictiv comportamentele agresive sunt strict interzise. Agresivitatea va fi reprimata, ceea ce determina cresterea nivelului de anxietate. Copilul devine nelinistit, temator, are sentimente de culpabilitate, se simte vinovat pentru ca a produs neplaceri parintilor. Acesti copii sunt conformisti, respecta intotdeauna regulile impuse de altii. La scoala sunt cuminti, constiinciosi, dar mai putin creativi. In relatiile interpersonale sunt politicosi, timizi, retrasi. Fetele suporta mai bine aceasta atitudine educativa decat baietii.

Atitudinea rece-permisiva (mediu educativ de indiferenta). Parintii cu o astfel de atutudine sunt reci din punct de vedere afectiv, nu acorda atentie necesitatilor si dorintelor copilului. In acelasi timp sunt exagerat de indulgenti, aceasta indulgenta fiind motivata de nepasarea fata de copil. Acesti copii sunt frustrati deoarece trebuinta lor de afectivitate nu este satisfacuta. Ei nu se simt iubiti, acceptati, sprijiniti de parinti. Din aceasta cauza devin tensionati, ostili, agresivi. Aceasta agresivitate poate dobandi cu timpul un caracter antisocial.

Atitudinea rece-restrictiva (mediu educativ autocrat). Acesti parinti sunt distanti, ostili, comunica putin cu copilul, nu ii satisfac trebuinta de afectivitate. In acelasi timp ei impun multe reguli, restrictii, nerespectarea lor fiind urmata de pedepse dure. In acest mediu copilul devine frustrat, tensionat, nelinistit, anxios. El are puternice sentimente de culpabilitate, nu are incredere in sine, are sentimente de inferioritate. Multi dintre copiii crescuti de parinti reci si prea autoritari sufera de tulburari nevrotice, au manifestari autoagresive.

Atitudinile educative si portretele psihologice prezentate sunt niste modele teoretice. Realitatea intotdeauna este mai complexa. Sunt familii in care cei doi parinti adopta aceeasi atitudine fata de copil, dar sunt si cazuri in care mama este, de ex., calda si permisiva, iar tatal rece si restrictiv. Nu pot fi neglijate efectele educationale ale bunicilor, fratilor, cadrelor didactice.

Efectele atitudinilor educative depind si de copil. Copilul puternic extravertit se controleaza greu, are tendinte agresive, de aceea parintii trebuie sa-i impuna reguli, sa-i explice necesitatea lor si sa-l invete sa le respecte. Copilul puternic introvertit, linistit, retras, usor pesimist are nevoie de un mediu permisiv, in care sa invete sa actioneze independent. Copilul mic trebuie invatat cum se procedeaza in diferite situatii, ce comportamente sunt permise si ce este interzis.

Un scop important al educatiei este tocmai interiorizarea regulior, normelor de comportament. Dupa interiorizarea lor copilul va actiona corect si atunci cand parintii nu sunt prezenti. La varstele mici educatia trebuie sa fie mai restrictiva, dar cu timpul este bine sa i se acorde copilului mai multa libertate.

Oferind copilului un climat de profunda securitate in conditiile caruia se poate dezvolta armonios, grupul familial ii confera totodata un ideal de sine, o imagine linistitoare a propriului eu, un antidot pentru nelinistile sale interioare.