Familia si psihoterapia familiala. generalitati.

FAMILIA SI PSIHOTERAPIA FAMILIALA. GENERALITATI.

'Familiile indiferent de cum ar fi definite, reprezinta locul in care cautam siguranta si apropierea, si invatam modele de baza atat ale autonomiei cat si ale apartenentei, ale relationalii si comunicarii' (Healey, 1991, p.198).

Caplan (Kom!6si, 1997) discuta noua functii ale familiei, pe care le considera esentiale din punctul de vedere al sanatatii psihice al membrilor acesteia.

Familia asigura acumularea si dispersarea informatiilor referitoare la "Lume"

Atingerea de catre membrii de familie a unei adaptari adecvate in contextul mediului extrafamilial, este mai probabila in conditiile in care intre acestia are loc impartasirea experientelor, cunostintelor lor referitoare la sarcinile care ii asteapta. Majoritatea acestor functii apartin domeniului socializarii, intrucat in zi!eie noastre volumul informational vehiculat este imens, rolul familiei in realizarea aceste: functii, pe de o parte a scazut pe de alta parte s-a modificat si consta indeosebi in oferirea unui spijin in sistematizarea si calificarea informatiei.

Familia este un sistem care asigura orientare si feed-back.

Familia reprezinta mediul in care membrii ei, isi pot exersa diferitele modalitati de comportament aparute ca raspunsuri la reactiile altora. Familia isi indeplineste aceasta functie in conditiile in care incurajeaza membrii ei sa vorbeasca despre evenimentele, problemele lor cotidiene, iar prin reactiile sale, familia califica cele impartasite, si prin aceasta orienteaza persoana. De regula persoana poate integra critica in mod adecvat in trairile si conduitele sale, in conditiile in care detecteaza si simte si in spatele calificarilor negative spijinul emotional.

Familia constituie sursa primara a imaginii asupra lumii si a filosofiei de viata.

Familia constituie sursa principala a totalitatii convingerilor, valorilor, regulilor comportamentale, pe care persoana le insuseste, le interiorizeaza in urma contactului explicit sau implicit cu acestea.

Filosofia de viata a familiei devine unitara in urma manifestarilor deschise congruente ale parintilor, manifestari pe care copii au prilejul sa le observe in nenumarate situatii. Aceste conceptii, valori, reguli, atitudini, odata interiorizate pot conduce la intarirea eului copiilor, ceea ce ii va putea ajuta sa rezolve sau sa treaca cu bine peste dificultati sau de crize, si sa faca fata situatiilor noi nemaiintalnite pana atunci in timpul vietii.

Familia asigura orientare si intermediere in vederea rezolvarii problemelor.

In cadrul familiei se acumuleaza cantitati considerabile de informatii referitoare la sursele la care se poata apela in vederea solutionarii diferitelor categorii de probleme. Una dintre sursele de conflict intrafamiliale - pe linie intergenerationala - este reprezentata tocmai de aparitia, odata cu trecerea timpului, a noi alternative de rezolvare a problemelor, alaturi de cele traditionale.

Famiia este sursa ajutorului concret, instrumental

Oferirea ajutorului intre generatii este reciproca. Cel mai semnificativ sprijinul se poate oferi tocmai in perioada schimbarilor, a crizelor. Valoarea ajutorului - alaturi de spijinul concret, instrumental -consta in faptul ca membrii familiei pot conta la nevoie unii pe altii, si nici nu trebuie sa ceara in mod deosebit ajutor pentru a-1 primi. Pentru persoanele care oricum devin mai vulnerabile in timpul crizei, reprezinta o importanta sursa de siguranta si de forta faptul ca pot primi ceea ce au nevoie, fara a fi nevoiti sa se umileasca, sa se roage insistent sau sa-si piarda din autonomie. Deosebit de securizanta este constiinta faptului ca au dreptul sa ceara si sa primeasca ajutor de la membrii familiei, pur si simplu, in mod natural.

Familia ofera cadrul necesar refacerii fortelor si odihnei

Prin cunoasterea si constanta si acceptarea relativa a regulilor, jocurilor, reactiilor care sunt proprii familiei, membrii acesteia traiesc sentimentul sigurantei si al confortului necesar permiterii abandonului firesc, al relaxarii si odihnei.

Familia asigura cadrul in care persoana poate fi in cea mai mare masura tratata pe masura individualitatii sale, membrii acesteia cautand sa-si satisfaca nevoile reciproc.

Familia are functia de grup de referinta si de control.

Caplan arata ca membrii familiei au nevoie de convingerea si de sentimentul potrivit careia familia ii cunoaste, este interesata de persoana lor, de ceea ce este important pentru ei, de convingerea ca parerea celor din familie este exprimata in contextul dragostei, al intelegerii, al acceptarii cu scopul de a-i ajuta, si ca aceste pareri sunt indreptatite si realiste. Din acest motiv se acorda o importanta semnificativ mai mare observatiilor venite din interiorul familiei decat celor din afara acesteia, si ca urmare aceste observati influenteaza membrii de familie intr-o mai mare masura decat celelalte venite din alte surse.

Totodata familia exercita un control permanent asupra comportamentului membrilor ei. Modelele comportamentale ale recompensei si ale pedepsei se schimba de la o cultura, subcultura la alta, si de fiecare data exprima si masura in care un membru de familie confruntat cu acestea este sau nu acceptat, iubit.

Familia este sursa primara a identitatii personale

Garantia rezolvarii cu succes a provocarilor cu adevarat dificile

ale vietii, trebuie cautata in conturarea clara si in stabilitatea identitatii personale, a imaginii de sine a persoanei, ceea ce se construieste in cadrul si datorita familiei de origine, in timpul situatiilor de criza oamenii devin mai nesiguri, mai influentabili, mai dependenti, in aceasta stare familia prin acceptarea pe care o ofera, poate contribui la intarirea, stabilizarea sentimentului de identitate, poate contrabalansa slabiciunea actuala a persoanei prin reflectarea succeselor din trecut.

Familia creste rezistenta la solicitarile emotionale

Din punctul de vedere a! sanatatii mentale, cresterea rezistentei la solicitarile emotionale, reprezinta una dintre cele mai importante functii ale familiei. De aceasta rezistenta, depinde caracterul constructiv sau destructiv al adaptarii persoanei la situatii de viata dificile, sau la situatii critice, de criza.

Komlosi (1997) arata ca in conditiile in care familia se confrunta cu o perioada incarcata cu dificultati, de fiecare data coexista si isi exercita influenta mai multe nivele ale problemei: a. problemele intrapsihice ale membrilor familiei

b. problemele datorate structurarii si functionarii rolurilor in cadrul sistemului familial

c. conflictele interpersonale actuale

d. problemele care isi fac simtita influenta in sfera relatiilor dintre familia nucleara (cuplul) si rudele acesteia

e. tensiunile existente intre familie sau anumiti membrii ai familiei si grupurile de referinta

f. efectele negative, generatoare de probleme ale deciziilor luate la nivel macrostructural

Capacitatea familiei de a rezolva probleme este schimbatoare, chiar daca se poate vorbi de o relativa constanta a acestei abilitati, in cadrul unei familii date (Cseh-Szombati in Komlosi, 1997). Acelasi autor arata ca, aceasta capacitate de a rezista la greutati, coreleaza semnificativ cu abilitatea de adaptare a membrilor cuplului unul la celalalt.

Caplan si Killilea (Komlosi, 1997) discutand principalele caracteristice ale sistemelor capabile sa ofere suport, afirma ca aceste grupuri:

1. arata persoanei ca este unica

2. demonstreaza fata de ea un interes personal

3. vorbesc limbajul persoanei

4. confrunta persoana cu expectante clare

5. califica performantele persoanei intr-o maniera deschisa

6. demonstreaza fata de persoana un comportament in care se regasesc deopotriva recompense si pedepse.

Sistemele (grupurile) capabile sa ofere sprijin, sunt sensibile la nevoile individuale ale persoanei. Daca ofera ajutor, atunci fac acest fapt mobilizand intotdeauna resursele personale ale celui ajutat, sarcinile sunt distribuite intre cei care ajuta si cel care beneficiaza de acest suport, si prin punerea la dispozitie a diferitelor modalitati de spijin (instrumentar, financiar, informational) urmaresc imbunatatirea capacitatii de rezolvare a problemei de care dispune persoana ajutata.

1.1. Definirea, clasificarea psihoterapiHor fami!ia!e.

Komlosi (2000) arata ca oferirea unei definitii a psihoterapie! familiale, nu constituie o incercare simpla, deoarece pe de o parte nu exista o teorie integrativa a acestor tipuri de psihoterapii, pe de alta parte, diferitii specialisti in domeniu le clasifica in mod diferit. Totusi aceasta categorie de interventii si-a creat propriile metode terapeutice. Clasificarea propusa de Gurman si Kniskem (Komlosi, 2000) utilizeaza drept criteriu tipurile de teorii care stau la baza interventiilor terapeutrice si vorbeste astfel de terapii familiale: psihanalitice, intergenerationale, sistemice, comportamentale, si de cele care sunt utilizate in domenii specifice ale patologiei. Walsh (idem) foloseste criteriul modelelor de baza vehiculate de diferitele orientari, vorbind astfel de psihoterapii familiale: structurale, strategice, comportamentale, psihodinamice, si de cele bazate pe modelul schimbului social.

Komlosi (2000) defineste psihoterapia familiala drept 'acea metoda psihoterapeutica care incearca in cadrul sistemului familial, descoperirea si ameliorarea problemelor emotionale care actualmente impanzesc familia, prin faptul ca ajuta membrii acesteia sa opereze schimbari in cadrul modelelor lor relationale disfunctionale. Din acest motiv in centrul atentiei se situeaza comportamentul relational aparut in situatia <aici si acum>' (p. 364).

1.2. Scurta prezentare a caracteristicilor metodei

In comparatie cu terapiile individuale in psihoterapia familiei relatia terapeutica de regula se caracterizeaza prin incredere si dependenta mai reduse fata de terapeut, durata terapiei este mai limitata, dar metoda este capabila de influentarea intregii familii pe termen lung. Din punctul de vedere al numarului de sedinte, psihoterapiile familiale cu 4-6 sedinte sunt considerate interventii scurte, cele care au o durata de 15-30 de sedinte, fac parte din categoria interventiilor lungi (Komlosi, 2000).

Fazele procesului terapeutic.

a. Faza de inceput

Dateaza inca din momentul in care cineva din familie ia legatura cu un terapeut, care considera ca este indicata aceasta forma de terapie.

in functie de terapeuti sau de situatie se incepe cu intreaga familie si se continua dupa un timp cu cuplul parental, sau invers.

Komlosi (2000) arata ca, indiferent de orientarea terapeutului in faza initiala a terapiei acesta trebuie sa stabileasca legatura terapeutica atat cu fiecare membru al familiei cat si cu familia ca intreg; sa identifice cu precizie problema cu care se confrunta familia si sa contureze planul de interventie; sa obtina acordul familiei pentru tratament; sa creeze conditii care asigura prezentarea familiei in continuare la terapie.

Primul interviu are o importanta deosebita din punctul de vedere al evaluarii, al stabilirii diagnosticului si al crearii de ipoteze.

Dupa Haley (Komlosi, 2000) primul interviu poate fi structurat intr-un numar de pasi clar decelabili:

implicarea membrilor de familie in terapie

cautarea motivelor solicitarii terapiei si sondarea expectantelor fata de procesul terapeutic

facilitarea interactiunilor intre membrii de familie

formularea de catre membrii de familie a schimbarilor dorite de ei, ceea ce serveste la stabilirea scopurilor terapeutice.

b. Faza intermediara

Se caracterizeaza de regula prin: prezenta unor nivele motivationale diferite fata de implicarea in procesul terapeutic; intensificarea rezistentelor constiente si inconstiente; intelegerea de catre familie a faptului ca structura ei precum si modelele interactionale se pot schimba, coalitiile destructive pot fi dizolvate, autonomia membrilor de familie poate sa creasca, se poate ameliora rigiditatea rolurilor jucate, pot fi impartasite sentimente, trairi tinute secret de multa vreme.

Faza de pregatire a incheierii

Incheierea procesului terapeutic survine de regula dupa un anumit numar de sedinte, de regula prestabilite. Naturalmente daca este nevoie se poate stabili un nou contract terapeutic.

1.3. Indicatii-contraindicatii, arii de utilizare.

Psihoterapia familiala poate fi indicata ori de cate ori etiologia si mentinerea problemei, a tulburarii psihice se lega de situatia familiala, cand purtatorul simptomului este un copil sau adolescent, cand apare cererea unui membru de familie, referitor la realizarea terapiei cu intreaga familie.

Ackerman (Komlosi, 2000) este de parere ca aceasta forma de terapie este contraindicata in conditiile in care:

intre membrii cuplului este in derulare un proces de despartire ireversibil

unul dintre parinti (membrii cuplului) se afla intr-o stare paranoica activa

parintii sunt incapabili de sinceritate intrucat neadevarul este adanc inradacinat in modul de comunicare al familiei.

exista un secret semnificativ, care face imposibila comunicarea deschisa in cadrul familiei.

exista o prejudecata religioasa, culturala sau de alta natura, impotriva acestui gen de interventie.

exista pericolul unei decompensari severe (psihiatrice, criminalistice, somatice) in conditiile dizolvarii mecanismelor de aparare extrem de rigide.

Printre ariile de utilizare a psihoterapiei familiei se numara:

a. domeniul medical: psihiatric, pediatric, oncologic, medicina interna.

b. consilierea educationala

c. asistenta sociala

d. bisericile, cultele