Definirea si etiologia tulburarilor de limbaj

Definirea si etiologia tulburarilor de limbaj

Gutu M. defineste tulburarile de limbaj ca reprezentand "toate abaterile de la limbajul normal. Standardizat, de la manifestarile verbale tipizate, unanim acceptate in limba uzuala, atat sub aspectul reproducerii cat si al perceperii , incepand de la dereglarea diferitelor componente ale cuvantului si pana la imposibilitatea totala de comunicare orala sau scrisa"(Gutu M, 1974). La fel ca si celelalte domenii de dezvoltare si crestere a copilului, care sunt proprii fiecaruia, la fel si dezvoltarea limbajului reprezinta o caracteristica proprie a fiecarui copil. Astfel unii copii pot vorbi mai devreme, iar altii mai tarziu, altii nu au un numar mare de cuvinte/sunete pronuntate gresit iar altii nu.

Pentru a defini tulburarile de limbaj vom schita pe scurt "traseul" limbajului parcurs de catre copil. Inca de la nastere copilul isi manifesta disponibilitatile sale verbale prin strigat. Incepand cu saptamana 3-4 el incepe sa-si exprime satisfactiile, nevoile, prin voce, in special isi exprima starile de foame, de durere sau de disconfort, prin plans. Treptat copilul va ajunge sa distinga intre emisiunile verbale(de durere, confort, placere, satisfactie etc.).

Astfel incepe perioada pre-verbala, perioada in care copilul achizitioneaza si acumuleaza pregatindu-se pentru perioada verbala, care incepe in lunile a noua si a zecea. La varsta de 4-5 luni copilul gangureste deja. La varsta de 6-7 luni copilul trece la urmatoarea perioada, numita perioada de lalatie(care consta in repetari de combinatii silabice, in care consoanele sunt mai mult sau mai putin diferentiate);lalatia este un exercitiu bun care pregateste invatarea folosirii organelor si aparatului fono-articulator.Un lucru foarte important il reprezinta dezvoltarea mijloacelor de expresie ale copilului, inclusiv primele cuvinte articulate cu sens, se afla intr-un raport strans cu interesul pe care il arata cei din mediul familial sau din mediul copilului. Iata cat de importanta si cata insemnatate are mediul familial pentru dezvoltarea limbajului la copil. Si in special prezenta mamei are un rol deosebit de stimulativ pentru toate componentele dezvoltarii copilului: psihica, intelectuala, fizica, emotiv-afectiva si bineinteles asupra dezvoltarii limbajului.

Procesul de vorbire in general incepe astfel: copilul isi insuseste limbajul pe baza imitarii adultilor din mediul apropiat, potrivit urmatorului proces: sunetele emise de adulti(in special de parinti) ascultate si receptate de copil(pe cale auditiva si vizuala) ii activeaza centrii corticali corespunzatori analizatorilor respectivi. Acesti centri vor activa comportamentele motorii si motrico-kinestezici ai lor, conducand astfel la realizarea limbajului expresiv sonor(I. Moldovan, 2006).

Dupa implinirea varstei de 3 ani, copilul stie sa-si spuna numele sa enumere diferite obiecte, sa descrie si sa observe o anumita figura si invata primele cuvinte abstracte. Incepe sa formuleze corect frazele simple, chiar daca sunt alterate frazele mai lungi, in special cele interogative si negative. Este prima varsta a "intrebarilor". Copilul de trei ani intreaba frecvent "de ce?","unde?" sau"de unde?".

La varsta de 4 ani limbajul copilului este construit in cea mai mare parte sub toate aspectele sale, mai putin sub aspectul stilistic. In aceasta perioada, trebuie sa fim mai atenti la limbajul copilului, deoarece incorectitudinile ce apar sub forma distorsionarilor de forme, imposibilitatea pronuntarii lor, omisiunile sau inlocuirile pot avea o valoare patologica(in sensul ca daca nu sunt fixate) ele se pot fixa si deveni tulburari de limbaj. Astfel trebuie sa luam masuri pentru a corecta si a fixa un limbaj corect.

Intre 4-6 ani limbajul copilului se dezvolta si se perfectioneaza sub toate aspectele: se desavarseste sub aspectul fonematic(persistenta unor tulburari in si dupa aceasta perioada de varsta dobandeste o semnificatie patologica). Vorbirea copilului devine plastica si expresiva.

Pe masura ce cresc limbajul copiilor se dezvolta progresiv sub toate aspectele:la

inceput limbajul impresiv - care reprezinta capacitatea copilului de a intelege din ce in ce mai mult comunicarea celor din jur, iar mai apoi limbajul expresiv - aici se poate incadra dezvoltarea vocabularului(nr. de cuvinte mereu in crestere), structura gramaticala(daca la inceput copilul foloseste un cuvant drept propozitie, o data cu trecerea timpului el va invata sa foloseasca partile secundare si acordurile corecte), aspectul sonor(dupa o anumita varsta copilul ar trebui sa pronunte corect sunetele).

Studiile referitoare la etiologia intarzierilor in dezvoltarea limbajului mentioneaza patru tipuri de factori:

a) factori neurogeni - acea categorie de factori legata de anumite leziuni cerebrale. Consecintele unor astfel de afectiuni se repercuteaza mai ales asupra motricitatii, sub aspect de debilitate sau intarziere motorie, ce se manifesta inclusiv la nivelul aparatului fono-articulator.

b) factori somatogeni - cei care determina sau se asociaza cu o intarziere generala, din punct de vedere neuropsihic. In cadrul acestora pot fi cuprinse anumite suferinte sau boli cronice, cu o actiune indelungata, anumite boli infectioase, care se succed sau care afecteaza anumite componente ale sistemului nervos central sau periferic si alte tulburari sau boli ca rahitismul, rujeola, varicela si unele forme usoare de encefalita sau encefalopatii.

c) grupa factorilor psihogeni - cuprinde atitudini sau situatii legate direct de mediul familial si social in care copilul creste si se dezvolta. Din aceasta categorie fac parte:

○ factorii dismaturativi - conduc la aparitia si instalarea "sindromului de abandon".

factorii nevrozanti - conduc la o atitudine sau la un sindrom "reactiv", de opozitie, refuz de comunicare, mutism voluntar, tendinta de a fugi de medii in care se comunica, retragere in sine si izolare.

factori constitutivi - legati de particularitatile psihosomatice, intelectuale si psihofiziologice ale subiectilor.

d) factorii constitutionali - limbajul copilului se formeaza si se dezvolta in urma interactiunii dintre principalele analize si organizari proprii centrilor nervosi si datele lingvistice provenite din mediu.

Tulburarile de limbaj se pot identifica la nivelul limbajului oral sau scris. In

limbajul oral:

○ imposibilitatea pronuntiei si/sau a articularii unuia sau a mai multor sunete,

○ omisiunea din vorbire a unuia sau a mai multor sunete,

○ inlocuirea unui sunet cu perechea sa sau cu un alt sunet, considerat de catre copil ca apropiat(sau identic) cu cel inlocuit,

○ pronuntarea defectuasa sau imprecisa a unuia sau a mai multor sunete,

○ repetitia unui sunet sau a unor silabe, aflate la inceputul sau in interiorul unor cuvinte,

○ blocarea sau imposibilitatea pronuntarii unor sunete sau silabe de catre copil

○ deprecierea ritmului si fluentei vorbirii cu cat aceasta devine mai grea sau neimaginabila,

○ aparitia unor tulburari de rezonanta hiper sau hiponazala,

○ instalarea unor ticuri sau grimase in timp ce incearca sa vorbeasca,

○ aparitia unor sunete parazite menite sa ajute sau sa suplineasca pronuntia corecta a unor sunete,

○ tulburari de voce.

In limbajul scris putem identifica:

omisiuni de litere,

omisiuni de silabe,

inlocuiri de litere sau de silabe,

scrisul "in oglinda",

scrisul inegal si inestetic,

scrierea repetata a unor grafeme,

scrierea sinuasa, dizarmonica.

In lucrarea de fata ne vom referi in special la tulburarile de vorbire orale la copii prescolari.

Pornindu-se de la etiologia si simptomatologia tulburarilor de limbaj, literatura de specialitate prezinta o varietate de clasificari. Astfel in logopedie exista mai multe tipuri de clasificari ale tulburarilor de limbaj, care au de cele mai multe ori un caracter limitat. Pentru ca in toate aceste clasificari se adopta de obicei un singur criteriu, ele sunt unilaterale si nu reflecta varietatea handicapurilor de limbaj. O clasificare la care se tine seama de mai multe criterii in acelasi timp, pare mult mai adecvata, criterii precum cele: anatomofiziologic, lingvistic, etiologic, simptomomatologic si psihologic, aceasta clasificare este elaborata prin prisma tuturor acestor planuri in convergenta si s-a impus cel mai pregnant in literatura de specialitate romana si straina. Clasificarea respectiva cuprinde urmatoarele categorii de tulburari de limbaj:

● tulburari de pronuntie: dislalia, rinolalia, disartria.

● tulburari de ritm si fluenta a vorbirii: balbaiala, logonevroza, tahilalia, tumultus sermonis.

● tulburarile de voce: afonia, disfonia, fonostenia, mutismul patologic.

● tulburari ale limbajului scris-citit: dislexia, alexia si disgrafia, agrafia.

Prognosticul favorabil in munca de corectare impune intervenirea cat mai de timpuriu posibil pentru a putea remedia repede deficientele, cu tehnici relativ simple, depistarea timpurie da totodata posibilitatea interventiei specializate logopedice, ale carei rezultate pot "tine pasul" cu nivelul general de dezvoltare verbala a tuturor copiilor. Cazul contrar, al debutului neobservat, neglijat in perioada optima de intervenire, formeaza inevitabil efectul unui lung tratament de mai tarziu.    .