Creativitate si creatie - delimitari conceptuale

CREATIVITATE SI CREATIE - DELIMITARI CONCEPTUALE

I.1.1 Definitii ale creativitatii

Creativitatea constituie una dintre problemele majore ale contemporaneitatii, devenind un ,,concept central" in psihologie.

Termenul de creativitate a fost larg asimilat in limbile de circulatie internationala abia in a doua jumatate a secolului al XX-lea, desi el mai fusese utilizat sporadic si in trecut. Interesul pentru creativitate este justificat de importanta pe care aceasta dimensiune a personalitatii umane o are pentru probleme de natura sociala, economica, culturala. J.P. Guilford subliniaza importanta creativitatii intr-o publicatie din anul 1950, dupa care ea intra in atentia studiilor si cercetarilor din mai multe universalitati ale lumii. Cu toate ca este foarte veche ca interes pentru ceea ce reprezinta contributia fiecarui individ la destinul cultural al omenirii, modul de abordare stiintific este de data relativ recenta.

Termenul de "creativitate" fusese utilizat, sporadic, si in trecut. In 1877, Littre a introdus adjectivul "creativ" in "Suplimentul" de la "Dictionarul limbii franceze" , cu sensul de "cine are calitatea de a crea" . In 1937, G.W.Gordon Allport adauga la cuvantul englezesc "creative" desinenta "ity" , largind astfel semnificatia cuvantului nou lansat. Prin "creativity" , Allport intelegea dotatie, aptitudine, talent, genialitate, imaginatie creatoare, si chiar inteligenta.

Creativitatii, chiar si astazi, i se identifica anumite sinonime, unele mai reusite, dar altele cu totul unilaterale: inteligenta fluida (R.B.Cattell), gandire directionata creatoare (Ernest Hilgard), gandire divergenta (Jean P.Guilford), rezolvare specifica de probleme (A.Newell, J.C. Shaw si H.A.Simon), rezolvare de probleme slab structurate (Jerome Bruner), imaginatie creatoare (J. Piaget), imaginatie constructiva (Alex Osborn), gandire aventuroasa (F. Bartlett).

Datorita faptului ca fenomenul creativitatii este deosebit de complex, este greu de formulat o definitie unanim recunoscuta. Sub aspect etimologic, conceptul de creativitate isi are originea in cuvantul latin "creare", care inseamna "zamislire, faurire, nastere". In sens general creativitatea poate fi considetata a fi un fenomen general uman, forma cea mai inalta a activitatii omenesti. In sens restrans, putem distinge patru acceptiuni ale termenului de creativitate: ca produs, ca proces, ca potentialitate general umana si ca dimensiune complexa a personalitatii.(M. Zalte, 1994).

1. Creativitatea ca produs. Produsul creator este cel mai cunoscut si mai palpabil criteriu de apreciere a creativitatii.

Cei mai multi psihologi au privit creativitatea din perspectiva caracteristicilor produsului creator. El se exprima fie in ceva material (un proiect, o inventie, un obiect de arta), fie in ceva spiritual (o formula, un principiu, o teorie). Daca produsul indeplineste anumite conditii pentru a fi considerat "creativ", atunci se merge pe drumul invers, de la produs la proces si de la acesta la autor, etichetandu-se toate ca fiind "creative".

Insusirile definitorii pentru produsul creativ sunt:

noutatea si originalitatea lui;

valoarea, utilitatea sociala, si aplicabilitatea vasta;

In functie de unghiul de considerare al originalitatii-flozofie, stiinta, psihologie, arta- i se pot atribui acesteia dimensiunile de: noutate, imprevizibilitate, surpriza si unicitate. Astfel, A. Baden vede in creativitate realizarea de contributii originale din ideile vechi. In privinta criteriului noutatii, opiniile sunt divergente, existand autori care luau in considerare noutatea pentru subiect al produsului creator (Newell, Shaw, Simon, 1963) si altii care considera esentiala noutatea produsului pentru societate (Al. Rosca). Astfel, autorul roman vede in creativitate ansamblul "factorilor subiectivi si obiectivi care duc la realizarea, de catre indivizi sau grupuri, a unui produs original si de valoare". (Al. Rosca, 1981)

Originalitatea valorii nou create poate fi apreciata in doua moduri: subiectiv, cand anumite persoane evalueaza produsul respectiv sub aspectele mentionate anterior si oarecum obiectiv, de fapt static, cand se cauta unicitatea unui raspuns in cadrul unei multitudini de raspunsuri sau slaba frecventa la nivelul unei populatii statistice.

Utilitatea sau eficienta produsului este un criteriu introdus mai mult pentru a distinge rezultatul imaginatiei aplicate de realitate de productiile aberante si rupte de realitate din timpul viselor sau al starilor de alterare a constiintei (datorate febrei, drogurilor), dar mai ales de productiile bolnavilor mintal. In aceste cazuri se poate manifesta o imaginatie debordanta, dar incoerenta si fara posibilitatea traducerii in pracrica. Un produs util raspunde unei nevoi practice, este adecvat realitatii. Pot exista deci, produse originale, dar fara utilitate practica, fara valoare si din acest motiv "cei doi termeni ai definitiei (originalitatea si valoarea) nu pot fi separati" (Al. Rosca, 1981).

2. Creativitatea ca proces vizeaza caracterul fazic, procesual al creativitatii, faptul ca ea necesita parcurgerea unor etape disticte intre ele, numarul acestora variind de la autor la autor.

G. Wallas, E.D. Hutchinson, R. Thomson stabilesc patru etape ale procesul creator:

pregatirea;

incubatia;

iluminarea;

verificarea;

A.    Osborn desprinde sapte etape:

orientarea;

preparatia;

analiza;

ideatia;

incubatia;

sinteza;

evaluarea;

  Indiferent de succesiunea fazelor procesului creator, important ramane caracterul evolutiv, dinamic al creativitatii care devine creatie, trecand din potentialitate in aspecte manifeste.

3. Creativitatea ca potentialitate general umana.

Aceasta acceptiune ofera raspunsul la una dintre problemele mult dezbatute in psihologie: exista oameni noncreatori? De-a lungul timpului au fost formulate o serie de teorii care refuzau creativitatea unor oameni. Astfel creativitatea a fost considerata ca fiind un dar sau har divin rezervat unor privilegiati ai soartei, unei minoritatii. Unii autori o credeau ca fiind o capacitate innascuta, transmisa pe cale ereditara.

Istoria marilor inventii si descoperiri, a operelor de arta si a revolutiilor

tehnico - stiintifice este istoria inteligentei si a creativitatii, care i-a permis omului sa faureasca primele unelte , sa stapaneasca natura prin stiinta si tehnica , sa creeze un peisaj nou pe planeta noastra si sa patrunda in spatiul cosmic . In toate acestea sunt materializate capacitatile creatoare ale omului, inteligenta si sensibilitatea acestuia pentru frumos. In prezent a fost depasita conceptia potrivit careia ereditatea are rolul principal in creativitate (Fr. Galton) si se apreciaza ca aceasta este o capacitate general umana, existand si diverse grade si proportii la fiecare individ. Acest punct de vedere permite stimularea si educarea creativitatii. Dupa unele statistici nu s-a utilizat pana acum nici 3% din potentialul creativ al omenirii, cauzele mai importante fiind analfabetismul si conceptia scolii traditionale, bazata in special pe predarea, memorarea si reproducerea cunostintelor, neglijand dezvoltarea potentialului creator al elevilor si insusirea de catre acestia a unor tehnici de invatare creativa.

Scoala contemporana, centrata pe elev, are un rol bine precizat in dezvoltarea uriasului potential intelectual, reprezentat de inteligenta si creativitate, care, pus in valoare, va asigura progresul socio-uman. In relatia elev-proces de invatamant, cunoasterea nivelului de dezvoltare intelectuala al fiecarui elev este deosebit de importanta pentru folosirea unor metode adecvate, care sa permita individualizarea invatamantului, astfel incat fiecare elev sa-si dezvolte la maxim capacitatile si aptitudinile creatoare prin procesul de invatamant.

4. Creativitatea ca dimensiune complexa a personalitatii.

Creativitatea integreaza in sine intreaga personalitate si activitate psihica a individului iar la randul ei, se subsumeaza si integreaza organic in structurile de personalitate devenind astfel una dintre dimensiunile cele mai complexe ale personalitatii. Creativitatea este o dimensiune de sine statatoare a personalitatii, integrata organic in ea.  

Dupa Guilford personalitatea creatoare se distinge prin:

fluiditate

flexibilitate

originalitate

elaborare

sensibilitate fata de probleme

capacitate de redefinire.

Lowenfeld stabilea unele caracteristici relativ asemanatoare:

sensibilitatea pentru probleme;

receptivitatea pentru orice;

identificarea cu problemele altor oameni si culturi;

variabilitatea ideilor;

capacitatea rapida de adaptare la orice situatie;

originalitatea;

Taylor - anumite trasaturi ale personalitatii cum ar fi :

lipsa de ingamfare;

toleranta fata de situatiile ambigui;

incredere in propria activitate creatoare;

sunt definitorii pentru personalitatile creatoare.

Latura transformativ-constructiva a personalitatii, creativitatea, integreaza intreaga activitate psihica si personalitatea individului si este, in acelasi timp, una din cele mai complexe dimensiuni ale acesteia. In acest sens este relevanta definitia data creativitatii de Paul Popescu-Neveanu, in 1987: "Creativitatea presupune o dispozitie generala a personalitatii spre nou, o anumita organizare (stilistica) a proceselor psihice in sistem de personalitate".

Intelegerea complexitatii creativitatii a determinat o serie de autori sa descrie caracteristicile personalitatii creatoare. J.P. Guilford distinge urmatoarele caracteristici ale personalitatii creatoare: fluiditate, flexibilitate, originalitate, elaborare, sensibilitate fata de probleme, capacitate de redefinire. Lowenfeld stabileste la randul lui urmatoarele trasaturi: sensibilitatea fata de probleme, sensibilitatea fata de fenomenele din mediu, identificarea cu problemele altor persoane si societati, variabilitatea ideilor, capacitatea rapida de adaptare la orice situatie, originalitatea. C. Taylor enumera: toleranta fata de situatiile ambigue, increderea in propriile capacitati creatoare, lipsa de ingamfare. M. Zlate considera ca o persoana inalt creativa este inventiva, independenta, neinhibata, versatila, entuziasta.

Putem defini creatia ca forma superioara de manifestare comportamentala a personalitatii creatoare, prin care produce, in etape, un bun cultural original, cu valoare predictiva pentru progresul social. Creatia reflecta valoarea structurii bio-psiho-socio-culturale a personalitatii dar, in acelasi timp, verifica aceste virtualitati, le pune in miscare, le actualizeaza. Putem spune ca prin intermediul creativitatii, personalitatea umana se incadreaza intr-un spatiu axiologic, omul valorizandu-se pe sine insusi.

I.1.2. Niveluri ale creativitatii

I.A.Taylor distinge cinci niveluri ale creativitatii:

creativitate expresiva, forma fundamentala a creativitatii, care nu este conditionata de nici o aptitudine si e cel mai usor de surprins in desenele copiilor, caracteristicile principale ale acestui nivel al creativitatii sunt spontaneitatea si libertatea de exprimare;

creativitatea productiva - nivelul specific tehnicienilor, pentru ca presupune insusirea unor deprinderi care permit imbunatatirea modalitatilor de exprimare ale creatiei;

creativitatea inventiva - cea care se valorifica prin inventii si descoperiri si care pune in evidenta capacitatea de a sesiza relatii noi si neobisnuite, cai noi de interpretare a unor realitati cunoscute;

creativitatea inovativa presupune intelegerea profunda a principiilor fundamentale ale unui domeniu (arta, stiinta) si apoi modificarea decisiva a abordarii unui anumit fenomen (inovatii care reprezinta aporturi semnificative si fundamentale intr-un domeniu);

creativitatea emergenta - nivelul suprem al creativitatii, la care ajung foarte putini inidivizi si presupune descoperirea unui principiu, a unei idei care sa revolutioneze un intreg domeniu al cunoasterii.

In raport cu aceste trepte de creativitate, orice om normal este capabil cel putin de creativitate productiva. Oricum, totdeauna cand avem de solutionat o problema (deci, cand o situatie nu se poate realiza imediat pe baza cunostintelor acumulate) gandirea implica un minimum de efort imaginativ, in sensul gasirii unor solutii anterior necunoscute.

In eforturile de a descrie creativitatea, actul de creatie, s-au formulat variate criterii prin care se poate diferentia activitatea creatoare de cea reproductiva, de serie. Astfel, I.A.Taylor enunta doua criterii: insemnatatea economica, socio-culturala, stiintifica a performantei creatoare, dublata de recunoasterea sociala si rezultatele activitatii creatoare, formulate coerent si inteligibil. Fr. Bacon considera ca atat performanta, cat si produsul creator trebuie sa dispuna de un grad ridicat de neobisnuinta, sa fie rar intanlit in activitatea respectiva, dar sa fie si adecvat realitatii, pentru ca unele solutii neobisnuite pot fi consecinta unor confuzii sau pot fi bizare.

A. Koestler stabileste trei criterii esentiale prin care se poate diferentia originalitatea de rutina: nivelul de constiinta caracteristic activitatii de cautare a ideilor si solutiilor (persoanele inalt creative folosesc toate nivelurile - constient, subconstient, inconstient); tipul de experienta preferat (persoanele inalt creative fac apel la mijloace, experimente noi, necunoscute, iar cele slab creative doar la modalitatile verificate, care au dus anterior la rezultate); natura obstacolului ce trebuie depasit si tipul obiectivelor alese (persoana inalt creatoare alege situatii problematice noi, diferite de experimentele traite anterior, sau cunoscute).

I.1.3. Etapele procesului de creatie

Creativitatea se evidentiaza mai intai in raport cu actul, cu procesul de creatie, fenomen de extrema complexitate prin care se elaboreaza fie o opera de arta, fie o inovatie tehnica, un mecanism, un aparat, fie o noua teorema matematica. Procesul de creatie este un fenomen complex, ce pune in miscare toate mecanismele psihologice ale creatorului, toate resursele dobandite prin experienta, este o modalitate prin care acesta isi poate valoriza insusirile de personolitate. Procesul creator desemneaza aspectele psihologice ale activitatii creative, mecamismele si dinamica psihologica a creatorului, de la aparitia problemei la realizarea produsului creativ, obiectivizarea ideii creatoare (Al. Rosca, 1981). Acest proces poate avea o durata mai mare sau mai redusa, in functie de domeniul de activitate, experienta creatorului, conditiile externe sau interne ale creatiei.

Datorita complexitatii sale, fenomenul creativitatii a dus la formularea diveselor modele care isi propun sa surprinda dinamica etapelor ce se deruleaza in timpul demersurilor creative. In literatura de specialitate exista si autori, desi in numar redus, care contesta existenta creativitatii ca un proces ce se desfasoara in etape (Wertheimer, Vinacke). In 1976, Silvano Arieti, in lucrarea "Creativity: The Magical Synthesis" prezinta 8 modele formulate in secolul al XX-lea.

Dintre toate, cel mai cunosc este modelul propus de G. Wallas, care prezenta creativitatea ca un proces ce se desfasoara in patru etape:

prepararea (etapa in care se defineste problema care este analizata, studiata);

incubatia (etapa ce presupune lasarea la o parte a problemei pentru o anumita perioada);

iluminarea (momentul in care apare ideea, solutia creatoare);

verificarea (etapa de materializare a ideii creatoare).

Cu diferentele de rigoare, aceste etape se intalnesc atat in creatia artistica, cat si in cea stiintifica sau tehnica. Nu intotdeauna etapele se succed in aceasta ordine si nu intotdeauna sunt la fel de importante.

Prima si ultima faza (pregatirea si verificarea) sunt organizate in mod rational si se desfasoara constient, fiind proprii creatiei stiintifice si tehnice. Celelalte doua (incubatia si iluminarea) sunt nelipsite in orice proces creator, indiferent de domeniu.

Prepararea

Este perioada in care se aduna informatii, se fac observatii, se delimiteaza scopul sau problema, se schiteaza o ipoteza sau un proiect general. Nu este o etapa strict delimitata doar la faza incipienta, ci presupune raportarea la informatiile asimilate in toata istoria sa culturala. Este deci o etapa intensa si de lunga durata. Prepararea este dominata de instruire, deoarece, pentru actul de creatie se impun trei tipuri de pregatiri, cu grade de generalitate diferite, descrescatoare: cultura generala, o experienta deosebita de viata (Shakespeare a facut studii colaterale in stiintele naturii, iar Flaubert in istorie, de exemplu); pregatirea generala sau pregatirea de specialitate pentru domeniul respectiv ; pregatirea specifica pentru o anumita problema pe care creatorul isi propune sa o rezolve (sunt adunate toate informatiile referitoare la problema respectiva, creatorul intreaba, citeste, discuta, face investigatii).

In afara cunostintelor generale si specifice, creativitatea presupune detinerea unor deprinderi intelectuale sau motrice, utile in muzica, tehnica, arte plastice.

Conditiile ambientale sunt importante pentru o desfasurare adecvata a procesului creator, mai ales in etapa de preparare, aceasta insemnand un climat securizant, stimulativ, al carui continut poate fi diferit de la un creator la altul (Schiller agrea mirosul de bere, Ibsen vroia sa vada bibelouri, Kipling scria doar cu cerneala neagra).

Pregatirea specifica incepe dupa ce se stabileste tema, dar este utila doar cand este insotita de o cultura generala vasta, de cunoasterea domeniului general pentru care creeaza. De exemplu, E. Zola a studiat viata minerilor pentru a scrie "Germinal", iar Camil Petrescu a studiat documentele Revolutiei de la 1848 inainte de a scrie "Un om intre oameni" .

Incubatia

Incubatia intervine in urma unei perioade de munca obositoare, fara ca solutia sa apara. Este o faza de asteptare tensionala, cand are loc distantarea de problema, de tiparele anterioare, producandu-se cea de-a treia faza. Este deci rastimpul eforturilor, incercarilor sterile. Concretizarea proiectului initial nu este satisfacatoare. A. Munteanu crede ca este o faza de asteptare, in care creatorul, desi este racordat inca in problema, isi schimba terenul de confruntare din zona constientului intr-o zona mai periferica, mai obscura a psihicului . In aceasta faza este pregatita iluminarea sau clipa de inspiratie, faza in care este finalizata sinteza datelor adunate in faza de pregatire. In privinta nivelului de organizare functionala a sistemului psihic uman, la care se deruleaza etapa de incubatie exista divergente de opinii in literatura de specialitate. Unii autori considera ca incubatia, prin intermediul uitarii, elimina pistele gresite alese in perioada prepararii, ca impune o orientare spre experienta interioara sau ca este mai degraba o conditie a creatiei decat o etapa a ei. Unii considera ca are o structura inconstienta, altii identifica structura preconstienta a incubatiei sau stabileste interventia unor factori abisali in procesul creator.

M. Bejat descrie incubatia ca fiind un proces de natura inconstienta, care poate fi incadrat intr-o activitate constienta de investigare, comparare, ordonare si verificare si este utila atunci cand preocuparile constiente pot fi transferate la nivel inconstient, sub o forma difuza. Fiind urmata de o perioada de odihna, preocuparea pentru o anumita problema determina polarizarea unor focare de excitatie mai redusa, care pot avea legatura cu aceasta (M. Bejat, 1971). Incubatia poate dura mult timp, chiar ani de zile. Ideea poate aparea brusc, atunci cand activitatea este reluata dupa acest repaus, care poate insemna procese de lucru, de pregatire a drumului spre iluminare.

Iluminarea (inspiratia)

Iluminarea sau momentul "Aha" cum mai este cunoscuta, reprezinta un moment crucial in procesul de creatie deoarece, constituiet momentul fericit cand apare solutia sau, in arta, cand opera e vazuta integral. Acest fenomen se produce uneori in mod spectaculos. I se spune "inspiratie" daca artistul traieste opera intens, constient de toate componentele si detaliile ei. In stiinta se vorbeste de "intuitie" (o cunoastere integrala, sintetica a demonstratiei care elucideaza toate aspectele problemei). Iluminarea este descrisa ca o aparitie brusca a solutiei la probleme ce se afla in centrul preocuparilor creatorului si este o etapa care antreneaza intreaga personalitate a individului, fiind o pendulare intre planul afectiv si cel cognitiv (A. Munteanu, 1994). In marturisirile lor, multi inventatori spuneau ca, in momentul cand ajungeau la solutia creatoare, erau surprinsi de simplitatea ei sau de faptul ca nu fusese identificata datorita unor premise gresite de la care se plecase in rezolvare (de aici rezida rolul incubatiei in procesul creator care face ca pistele gresite sa dispara si ii permite gandirii creatoare sa caute altele).

Intuitia a fost descrisa pe larg de H. Poincare, ilustru matematician a sec.XX, care afirma ca solutiile problemelor i-au aparut surprinzator, in momente de relaxare, cand nu se gandea deloc la problemele respective. Dar iluminarea nu se produce totdeauna sub aceasta forma spectaculoasa. De multe ori ea are loc treptat, creatorului venindu-i cate o idee care il face sa progreseze putin. Peste cateva zile poate face un alt pas inainte si asa mai departe, pana la deplina rezolvare a problemei sau conceperea operei in intregime. Din ce se cunoaste, se pare ca exista particularitati specifice: sunt personalitati la care intuitia survine brusc, puternic si global (cum a fost Henri Poincare) si altele care progreseaza treptat (cum a fost Albert Einstein). Fleming marturiseste ca intamplarea a jucat un rol important in descoperirea penicilinei, dar adauga faptul ca intamplarea nu trebuie asteptata pasiv, ci provocata: "Intamplarea nu ajuta decat o minte pregatita, caci o minte nepregatita nu vede mana care i-o intinde intamplarea" .

Definind iluminarea ca "o stare mai lunga sau mai scurta de tensiune interioara puternica in desfasurarea proceselor sufletesti, in cursul careia se desemneaza liniile generale sau fragmente ale viitoarei opere", N. Parvu aminteste care sunt principalele caracteristici ale acestei etape: spontanietatea, necesitatea, vibratia afectiva (N. Parvu, 1967). Spontanietatea actului de iluminare este perceputa ca atare de creator si este consecinta trecerii rapide de la un nivel inconstient la nivelul constiintei, intr-o forma organizata. Momentul inspiratiei mai este insotit si de o efuziune afectiva, in care creatorul are sentimente de agitatie, fericire sau durere, in alternanta, variatiile fiind diferite de la un individ la altul.

Verificarea

Ultima etapa, verificarea, este etapa prin care se desavarseste procesul creator, cand este obiectivata, materializata ideea creatoare intr-un fapt explicit, perceptibil, care poate fi un tablou, o poezie, un mecanism, o teorie stiintifica. Materialul obtinut in etapa anterioara, cea de inspiratie, este ajustat, solutiile creatoare sunt verificate, revizuite in caz ca este nevoie, aceasta etapa putand fi extinsa pe perioade indelungate (cum este in cazul lui Newton sau al lui Darwin care si-au extins elaborarea si verificarea teoriilor sale pe ani de zile). In tehnica, creatorul isi revizuieste creatia, face retusuri, verifica daca proiectul sau poate fi aplicat in practica.Tot acum sunt eliminate eventualele erori sau lacune.

In arta, de exemplu, in aceasta ultima faza opera sufera un proces dialectic de acceptare sau respingere, prin transformarea acesteia intr-o forma obiectiva, accesibila consumatorilor de cultura. Drumul operei catre public poate fi ingreunat de tendinta creatorului spre perfectiune si astfel el recurge la revizuiri succesive ale operei (M. Eminescu a scris 14 variante ale "Luceafarului", Lev Tolstoi elabora cate 7-8 variante ale operelor sale principale). Desi autorul este cel care hotaraste cand opera va fi prezentata publicului, nivelul autenticitatii si valoarea produsului creator sunt stabilite de public, de societate (A.Munteanu, 1994).

Dupa cum arata si Al. Rosca, procesul creator nu este o manifestare spontana si inconstienta, ci presupune munca de pregatire, verificare a solutiilor obtinute, care uneori pot avea durate destul de lungi. Astfel, D.M. Kedrov a stabilit urmatoarele perioade in incercarile de descoperire a legii sistemului periodic al elementelor chimice: faza de pregatire a durat 15 ani, descoperirea a avut loc pe 18 februarie 1869, faza de prelucrare a durat aproape 3 ani, iar verificarea s-a derulat in 30 de ani, pana la moartea creatorului.

Se poate concluziona ca procesul creator cuprinde dinamica psihologica de la acumularea informatiilor necesare, generarea ipotezei de lucru, a solutiei creatoare, pana la realizarea produsului creativ. In procesul creator sunt implicate procese cognitive, afective, motivationale, factori de personalitate, intreaga personalitate a creatorului.