Notiuni de kinetotolgie

Notiuni de kinetotolgie

1. Notiuni. Terminologie.

>   Recuperarea medicala - activitate complexa medicala, educationala si profesionala prin care se urmareste restabilirea cat mai deplina a capacitatilor functionale reduse sau pierdute de catre o persoana, in urma unor boli congenitale sau dobindite ori a unor traumatisme, precum si dezvoltarea nervoasa compensatorie si de adaptare, respectiv 'o viata activa cu independenta economica si/sau sociala' (Academia Romana de Stiinte).

Dupa OMS, coincide cu debutul bolii si cuprinde masurile terapeutice, medicale, ortopedice, etc. adecvate fazei bolii cat si procedeele menite sa previna sau sa limiteze sechelele.

In convalescenta se urmareste reabilitarea functiei pierdute (partial sau total) prin utilizarea diverselor mijloace terapeutice.

In postconvalescenta se urmareste mentinerea rezultatelor (etapa de stabilizare completa a leziunilor, bolii) si lichidarea deficientelor functionale restante.

>   Recuperarea profesionala (vocationala) - etapa a recuperarii axata pe problema orientarii profesionale; se realizeaza prin efectuarea bilanturilor:

a) de aptitudini ale bolnavului (examen psiho-tehnic)

trasatura personalitatii bolnavului;

aptitudini fiziologice (test de efort si rezistenta);

abilitate gestuala.

b)  de lucru, ce aduce date referitoare la locul de munca (pozitii, solicitari de miscare, surmenare,
etc.); de aici se desprind concluziile: daca se intoarce sau nu la locul de munca (trebuie facute
adaptari?, schimba definitiv sau temporar, recomandari pentru alte meserii).

>   Recuperarea sociala - etapa recuperarii axata pe rezolvarea problemelor vietii cotidiene (toaleta, alimentatie, deplasare, etc.); se utilizeaza in acest scop orteze, proteze, dispozitive corective, etc.

Termenul 'Kinetologie' introdus in 1857 de catre Dally, desemneaza stiinta ce studiaza miscarile organismelor vii si a structurilor ce participa la aceste miscari.

Kinetologia medicala - obiectul de studiu al medicinii fizice; ea cuprinde trei componente:

a) kinetologia medicala profilactica - se ocupa de studiul miscarii ce vizeaza mentinerea si intarirea starii de sanatate;

b)    kinetologia medicala terapeutica - are metode ce vizeaza terapia in sine;

c) kinetologia medicala de recuperare - are metode in scopul tratarii deficientelor functionale din cadrul bolilor cronice.

2. Bazele generale ale miscarii

Caile motorii involuntare (tonice) cuprind: fusul neuromuscular (cu fus si lant nuclear),
organul tendios Golgi, calea aferenta, celule Renshaw, neuronii intercalari, motoneuronii alfa (tonic si
fazic) si gama (statici, dinamici), calea eferenta, fibre musculare. Schematic, mecanismul de reglare a
tonusului muscular, cunoscut sub denumirea de "bucla gama' are urmatorul traseu: motoneuron gama -
fibre Agama - terminatie anulospirala - fibre A motoneuron senzitiv spinal - motoneuron alfa tonic.

Complexul neuromuscular este reprezentat de unitatea motorie - totalitatea fibrelor musculare

inervate de (la care ajung) terminatiile unui axon (neuron).

neuron

Raportul----- ----- -------- = coeficient de inervatie al unitatii motorii.

fibre musculare

Afectiunile SN pot influenta reflexele in unul din urmatoarele trei moduri:

Reflexele diminuate => hiporeflexe sau areflexe

Orice proces care intrerupe (organic sau functional) conducerea intr-o portiune a arcului reflex are drept rezultat hipoactivitatea acestui reflex (in raport cu nivelul afectarii). Leziunea se poate afla la nivelul caii aferente (Ex: tabesul dorsal - sifilisul coloanei medulare) sau eferente (Ex: poliomielita anterioara acuta).

Afectarea trunchiurilor nervoase intereseaza in mod obisnuit atat segmentul aferent cat si pe cel eferent al actului reflex.

Excitabilitatea neuronului motor este conditionata de caile descendente ce ajung la maduva spinarii de la nivelele suprasegmentare.

Reflexe hiperactivate => hiperreflexivitate

Provine uneori de la leziuni inflamatorii ale arcului reflex segmentar (Ex: in fazele precoce al polinevritei).

Persistenta hiperreflexivitatii reflexelor profunde indica aproape intotdeauna distrugerea cailor descendente inhibitorii ale mecanismului segmentar al reflexului (Ex: inhibarea reflexului de intindere in hemipareza spastica).

Atunci cand excitabilitatea neuronului motor este crescuta, descarcarea recurenta de impulsuri poate sa stimuleze neuronii motorii care in mod normal sunt numai facilitati (Ex: semnul Hoffman la batranii cu ateroscleroza cerebrala).

Clonusul apare atunci cand asincronismul descarcarii neuronilor motorii intr-un reflex de intindere este pierdut; in acest caz urmeaza o serie de contractii fazice repetate, in mod regulat suprapuse peste o contractie tonica (Ex: clonusul piciorului in hemipareza spastica).

Tipul raspunsului reflex la o excitatie standard se poate transforma intr-un nou raspuns => reflexe
patologice.

Se considera reflexe patologice raspunsurile care nu apar la subiectii normali (Ex: semnul Babinski in afectarea cailor piramidale).

Controlul involuntar al motricitatii se face la doua nivele:

>   medular prin urmatoarele reflexe medulare: miotatic (dinamic, static, negativ), de greutate, de acomodare, de tendon, flexor (extensor incrucisat pin mecanismul de inervatie reciproca).

Intreaga activitate reflexa de la nivel medular este in conexiune si in control permanent al zonei supramedulare.

>   supramedular prin reflexe posturale si reflexe de locomotie (Ex: reactiile de redresare, de echilibrare, de stabilitate).

Reflexele supraspinale actioneaza prin modificarea reflexelor spinale (Ex: reflexele tonice cervicale simetrice-asimetrice; reflexele labirintice statice-kinetice)

Caile motorii voluntare - descriu reglarea cerebrala a activitatii motorii prin:

>   Teoria reglarii directe, volitionale, prin tractul piramidal (pornit direct din cortex);

>   Teoria patternurilor, evidentiaza faptul ca activitatea musculara decurge dupa patternuri motorii, adica se dezvolta in copilarie pe masura ce SN se mielinizeaza, devenind din ce in ce mai precise odata cu varsta; aceste patternuri de activitate par sa se dezvolte in engrame la nivelul sistemului extrapiramidal si nu depind ce cortexul voluntar.

Orice activitate motorie declansata supraspinal este initiata in formatiunile piramidale si extrapiramidale. Aceste formatiuni emit impulsuri depolarizante ce se transmit neuronilor medulari alfa si gama, descarcarea acestora ducand la contractii ale musculaturii striate.

2.3. Controlul motor - reprezinta atat reglarea miscarii propriu-zise, cat si ajustarile dinamice posturale. Dezvoltarea controlului motor presupune urmatoarele 4 etape:

>  Mobilitatea - capacitatea de a initia o miscare voluntara si de a o executa pe intreaga amplitudine de miscare articulara posibila;

>  Stabilitatea - capacitatea de cocontractie eficienta in posturi de incarcare articulara;

>  Mobilitatea controlata - capacitatea de a efectua miscari in "lant kinetic inchis', cu amplitudine si forta functionala, in conditii de mentinere a echilibrului corporal;

>  Abilitatea - capacitatea de a efectua miscari in "lant kinetic deschis'.

Schemele de miscare, formate pe baza sistemului "incercari si erori', se memorizeaza (neurologic vorbind) sub forma engramelor senzitivo-senzoriale ale miscarilor motorii. Rapiditatea miscarii voluntare este determinata de existenta engramelor (scheme de miscare imprimate senzitivo-senzorial prin antrenament, incepand din copilarie, la nivelul cortexului senzitiv). Pentru abilitatea miscarii sunt necesare insa engrame imprimate direct in cortexul motor, unde miscarea voluntara se desfasoara dupa un program preexistent, iar contributia voluntara consta doar in initierea, sustinerea si oprirea miscarii (restul se face numai dupa engrama).

In dezvoltarea miscarii umane, de la nastere pana la varsta cronologica actuala, se disting urmatoarele stadii:

I.  0-3 luni. Stadiul miscarilor neorganizate (primul model de flexie);

II.    4-6 luni. Stadiul miscarilor necoordonate (primul stadiu de extensie);

III.  7-10 luni. Stadiul de debut al coordonarii (al doilea stadiu de flexie);

IV.  1-24 luni. Stadiul coordonarii partiale (al doilea stadiu de extensie);

V.    2-5 ani. Stadiul controlului total al corpului.

In cadrul stadiilor de dezvoltare neuromotorie se descriu posturile caracteristice, reflexele si reactiile motorii, capacitatile de miscare si principalele caracteristici psiho-motorii, comportamentale si senzitivo-senzoriale.

Dezvoltarea neuromotorie normala a copilului se poate imparti in 3 tipuri de reflexe motorii principale:

>  Reflexe de atitudine - programate in trunchiul cerebral (Ex: reflexele tonice cervicale, labirintice)

>  Reactii de rectitudine - formate in mezencefal, prin care se mentine corpul drept in spatiu (Ex: reactia optica/labirintica de indreptare a capului/corpului)

>  Reactii de echilibru - programate in cortex, prin care se controleaza mentinerea centrului de greutate in interiorul bazei de sustinere.

In prezentarea fiecarui reflex sau reactii se mentioneaza varsta la care apare (si eventual dispare), modul de provocare, raspunsul asteptat si semnificatia functionala (Ex: Reactia Landau - nu este o schema izolata, ci de fapt urmarea altor reactii: de redresare labirintica, optica, corp pe corp, corp pe cap si corp pe redresare cervicala. Apare la 3-4 luni si persista pana la 12-24 luni. Mod de provocare - se pozitioneaza copilul in suspendare orizontala, sustinut cu o mana de sub toracele inferior. Raspuns - capul se extinde, apoi spatele, soldurile, ambele membre superioare se abduc din umeri. Semnificatie: aceasta schema rupe complet pozitia fetala; o proasta reactie arata hipotonie sau probleme congenitale).

Etapele miscarii voluntare Motivatia - informarea SNC asupra unei necesitati, ce este analizata, integrata si transformata in cortex in "idee';

Programarea - transformarea idei (in cortex, cerebel si ganglionii bazali) in program de miscare;

Luarea deciziei de a face o miscare - reprezinta un act cortical constient;

Executia - intrarea in actiune a sistemului piramidal si extrapiramidal, ca sisteme motorii ce transmit comanda motrica neuronilor medulari (alfa si gama) si de aici aparatului efector (muschi-articulatie), ce realizeaza miscarea voluntara conform planului elaborat si transmis de cortex;

Ajustarea permanenta tonico-fazica a miscarii prin receptorii proprioceptivi, vizuali, vestibulari, etc (feed-back-ul).

Din punct de vedere cibernetic, in contextul miscarii intervin trei sisteme:

A) Sistem informational format din:

aferente proprioceptive si somestezice constiente ce urmeaza mai multe cai:

ajung la nivelul radacinii posterioare din maduva, de unde, fara sinapsa, formeaza caile ascendente Goll si Burdach, ce se indreapta apoi spre bulb, talamus, cortex parietal;

fac sinapsa in maduva cu motoneuronul cornului anterior, intervenind in reflexele senzitivo-

motorii;

spinocerebeloasa directa ori prin substanta reticulata ascendenta, ajungand la cerebel.

aferente proprioceptive inconstiente pornesc de la fusul muscular si organul Golgi, se transmit prin intermediul caii spinocerebeloase spre cerebel si nucleii bazali; se pot transmite in mod direct si spre cortexul motor.

aferente vestibulare au receptori in ampulele canalelor semicirculare, in utricula si sacula; ajung la nucleii vestibulari din planseul ventriculului al IV-lea, de unde pornesc conexiuni spre cerebel, talamus, cortex; asigura echilibrul static si dinamic al corpului.

aferente senzoriale de la nivelul organelor de simt care se integreaza in cortex; vazul are un rol deosebit in supravegherea miscarii voluntare, putand inlocui partial proprio- si exteroceptia.

B) Sistem reglator, cu doua componente:

spinal prin intermediul buclei gama;

supraspinal cu rol in controlul miscarii (substanta reticulata, cerebel, talamus, cortex).

C) Sistem efector - reprezentat de unitatea functionala muschi-articulatie.

Bibliografie

Baciu, I. (1979) Fiziologie, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti

Caplan, L.B. (1985) Handbook of Clinical Neurology - vol.I, Amsterdam, The Netherland, Elsevien

Cordun, M. (1999) Kinetologie Medicala, Editura AXA, Bucuresti

Demeter, A. (1967) Fiziologie, Editura C.N.E.F.S., Bucuresti

Dragan, I. (1994) Medicina sportiva aplicata, Editura Editis, Bucuresti

Dragan, I. (2002) Medicina sportiva, Editura medicala, Bucuresti

Enoka R. (1994) Neuromechanical Basis of kinesiology, Editura Human Kinetics SUA

Flora, D. (2002) Tehnici de baza in kinetoterapie, Editura Universitatii din Oradea

Groza, P. (1991) Fiziologie, Editura Medicala, Bucuresti

Haulica, I. (1996) Fiziologie umana, Editura Medicala, Bucuresti

Kolb, B., Whishawi, I. (1990) Fundamentals of Human Neuropsychology, N.Y., W.H. Freeman

Kretschmann, H., Wenirich V. (2006) Cranial Neuroimaging and Clinical Anatomy, 2nd Ed. Stutgard Thieml, Germany

Matcau, L., Matcau D. (2001) Diagnosticul neurologic in practica medicului de familie, Timisoara

Marcu, V si colab. (2003) Psihopedagogie pentru formarea profesorilor, Ed. Universitatii din Oradea

Mogos, Gh. (1985) Compendiu de anatomie si fiziologie, Editura Stiintifica, Bucuresti

Papilian, V. (1982) Anatomia amului, - vol.II - Splanhnologia, Ed. Didactica si Pedagogica Bucuresti

Sbenghe, T. (2002) Kinesiologie. Stiinta miscarii, Editura Medicala, Bucuresti

Schmid, G.R. (1993) Anatomia sistemului nervos central, Litografia UMF, Cluj-Napoca