elemente de ergonomie

INTRODURE IN DOMENIUL ERGONOMIEI

Mai putin decat o stiinta, dar mai mult decat o tehnica, ergonomia este considerata o tehnologie a comunicarilor in sistemele oameni-masini .

Ea provoaca si structureaza colaborarea unui ansamblu de stiinte si tehnici (psihologie, sociologie, fiziologie, medicina muncii, stiintele economice, stiintele tehnice, matematica, analiza muncii), avand deci, un caracter interdisciplinar.

Miscarea mai veche, de ergologie , urmarea doar studiul formulei om-masina, pe cand ergonomia, cu o orientare mult mai larg aplicativa, are in vedere perfectionarea sistemelor oameni-masini, mai precis ameliorarea muncii propriu-zise, avandu-se in vedere uneltele, masinile, atelierele, salile de control, etc.

Prin sisteme, intelegem configuratii de variabile si interactiuni, tinzand catre un anumit scop. Dactilografa, cu manuscrisul si masina ei de scris, pilotul cu avionul sau, dentistul cu scaunul sau, etc., reprezinta un sistem simplificat, de tipul om-masina, adica un post de munca unde intervine amplu formula simpla S-O-R (stimul-organism-raspuns). Dar transportul calatorilor de la Timisoara la Bucuresti, de pilda, implica mai multe masini, avioane, mai multe echipaje, aeroporturi, turnuri de control, echipamente complicate, radar, meteorologi, instalatii diverse, ceea ce pune in evidenta un sistem mult mai complex, de tipul oameni-masini, in care modelele de analiza sunt de genul S-R (stimul - raspuns).

In ceea ce priveste comunicarea, ea are aici un sens larg, vizand relatiile intre om si masini, masini-unelte, aparate, ordine, instructiuni, precum si intre oamenii insisi, la baza fiind semnalele ( intrarea ) si raspunsurile la aceste semnale ( iesirea"), totul constituind acel proces denumit, in general, munca.

De aceea ergonomia este definita, in ultima analiza, ca o disciplina care studiaza munca in vederea ameliorarii ei, staruind asupra tuturor coordonatelor: omul (sau oamenii), masina (sau masinile), mediul in care se lucreaza, scopul comun urmarit, reteaua de comunicatii intre elemente.

In aceasta conceptie, ergonomia nu se ocupa de omul izolat, asa cum procedeaza antropologia sau psihologia si nici de masina izolata, ca preocupare a inginerului. In sistemul oameni-masini, accentul cade pe interactiunea oamenilor si masinilor si tocmai aceasta confera ergonomiei originalitate si eficacitate.

Ergonomia depaseste faza studiului muncii din perspectiva masinii (perioada care a durat pana aproape de secolul al XX-lea), o depaseste si pe cea centrata asupra omului (perioada human engineering - adaptarea masinii la om) si evolueaza, concentrandu-si atentia asupra sistemului, tinand seama de caracteristicile ambilor factori de baza (om-masina) si urmarindu-se adaptarea unuia la celalalt, in vederea obtineri unei performante globale maxime. Asadar, nici antropomorfism, nici mecanicism, ci intelegerea desavarsita atat a omului, cat si a masinii, pentru o interactiune stiintifica si eficienta, pentru realizarea unui tot functional, prin descoperirea celor mai bune aranjamente ale diverselor elemente, unele fata de celelalte.

Evolutia acestor straduinte nu este inca terminata si asa se explica absenta unei denumiri universal acceptate: tarile europene (inclusiv Marea Britanie) si Estul vorbesc de ergonomie , pe cand in SUA, circula expresiile factori umani , ingineria factorilor umani , psihologie inginereasca , ingineria om-masina .

Pentru intelegerea mai justa a tematicii ergonomiei, Montmollin procedeaza la o serie de distinctii:

ergonomie preventiva, in care sistemul se afla doar in stare de proiect, practicata indeosebi in sectoarele militare si spatiale;

ergonomie corectiva, care studiaza sisteme deja realizate, avand largi aplicatii in industrie;

ergonomia productiei, in care se inglobeaza si transporturile si operatiunile militare;

ergonomia produsului sau a postului de munca, care studiaza uneltele, automobilele, etc.;

ergonomia de laborator (ergonomul cercetator), cu fazele ei de experimentare si cu procedee de stimulare;

ergonomia de teren (ergonomul practician), urmarind ameliorari imediate si validari ale concluziilor de laborator. 

Cu toate discutiile, frontierele ergonomiei nu sunt suficient precizate, dat fiind caracterul ei interdisciplinar. Se poarta insa discutii cu privire la relatia ergonomie - fiziologia muncii, dar raspunsurile corporale ale operatorului uman nu reprezinta decat un aspect minor. In munca moderna, fundamentala in comunicarea dintre om si masini, este informatia simbolica. A studia mecanismele musculare nu inseamna numaidecat a studia munca.

Tot astfel, medicina muncii nu poate fi denumita ergonomie atata vreme cat se rezuma la examinarea periodica a sanatatii muncitorului, la masuri de prevedere a accidentelor sau la impiedicarea aparitiei oboselii. Medicina muncii se integreaza in ergonomie abia in momentul in care studiaza realmente sistemele oameni-masini, in scopul adaptarii omului la munca sa si pentru imbunatatirea performantelor sistemelor.

Aceleasi informatii sunt valabile si pentru specialistii utilizati in birourile de metode, unde se studiaza doar timpul si miscarile, timpul standard rezultat din cronometraje, etc. In acest sens, este de dorit ca inginerii de metode sa fie ergonomisti, pentru ca numai asa se va putea sesiza ansamblul caracteristicilor muncii umane de astazi.

Mai departe, ergonomia are ambitia de a organiza ea insasi, sisteme (acea inginerie de sisteme a anglo-saxonilor) in care sa se discute la nivel de uzina, intreprindere, grup social - aici intervenind nu numai anumite tehnologii, ci si psihologia sociala, sociologia, economia, politica, structurile (industriale), organizarea raportului de forte.

Pentru delimitarea frontierelor se mai adauga ca, desi ergonomia se sprijina larg pe psihologie, indeosebi pe cea experimentala, de unde isi ia metode si date, si pe cea sociala (explorarea relatiei oameni-oameni), totusi nu poate fi vorba de o identificare: psihologia este o stiinta, ergonomia este o tehnica, iar ergonomului ii sunt necesare cunostinte serioase de teorie a comunicarilor, decizie, ecologie, psihologie sociala, programare de limbaje de ordin superior, cercetare operationala, psihologie experimentala si joc operational.

Principial, fazele fundamentale ale studiului ergonomic al unui post de munca sunt:

analiza muncii - definirea variabilelor si reliefarea celor mai de seama;

experimentarea, care masoara interactiunile variabilelor identificate prin analiza si permite aplicarea de masuri practice.

In ambele faze, ergonomistul utilizeaza modelul: un ansamblu de elemente care reproduc partial un alt ansamblu de elemente, mai bogat, acesta din urma fiind considerat ca o norma cu care se compara modelul, norma care se numeste realitate .

Pentru aceeasi realitate sunt posibile mai multe modele diferite, in functie de elementele selectionate, dupa utilitatea diferita (la un pod: macheta de lemn, planurile inginerului, formulele matematice, etc.) iar eficienta modelului este asigurata de comoditatea cu care se poate lucra asupra lui.

Fata de teorie, modelul are teluri mai modeste; in structura interna a teoriei sunt si proprietati euristice, pe cand modelul are un scop pur utilitar si in acest sens, ergonomia nu elaboreaza teorii, ci apeleaza frecvent la modele, pe care le schimba mereu, pentru a intelege mai bine sistemele sau situatiile complexe.

In analiza muncii, cel mai simplu model al unui post de munca (industrial, administrativ, militar, etc.) este cel prezentat in figura 8.1., care arata forma de comunicare intre om si masina: masina emite informatie pentru om (semnale: presiunea unei conducte de gaz, codificata pe manometru, etc.), iar omul emite informatii pentru masina (raspuns: inchiderea unei conducte de gaz, etc.).

Figura 8.1. Modelul ergonomic al unui post de munca

Elementele si dialogul se studiaza asadar, impreuna, plecandu-se atat de la om, cat si de la masina, intrucat numai in felul acesta se poate vorbi de adaptare, in functie de informatiile pe care le primeste fiecare dintre factorii principali ai sistemului.

In practica, modelele pot fi mai complicate, intervenind notiuni si situatii variate (canal, codaj, decodaj, raspuns codificat, etc.) care, in principiu, se sprijina pe o aceeasi teorie a informatiei, fundamentata pe masurarea cantitatii de informatie omisa sau primita, operatorul uman fiind considerat si el drept un canal de transmitere a informatiei, canal cu linie unica si cu insusiri limitate, ceea ce explica erorile si omisiunile.  

Modelele prilejuiesc ergonomului elaborarea tehnicii de analiza a muncii, de identificare si cuantificare a variabilelor caracteristice acelor munci. In mod frecvent, aceasta tehnica ergonomica este altceva decat cronometrajul, observatiile instantanee, invatarea personala, observarea muncitorului in timpul muncii si interogarea muncitorului - procedee care au nevoie de reale imbunatatiri.

In schimb, analiza erorilor umane la o munca data este esentiala ergonomiei, intrucat procura informatii referitoare la comportamentul operatorului: semnale nepercepute, decizii premature, raspunsuri neadecvate, etc.

Pentru usurarea analizei s-au stabilit liste cu principalele erori savarsite de om si cu cauzele lor (Kidd), precum si taxonomii sistemice ale erorilor in sistemele om-masina (Meister si Rabideau). Fitts si Jones (1947) au stabilit un numar de 460 de erori de pilotaj (manopera inadecvata si gresita lectura a instrumentelor de masurare), cercetare confirmata in 1963 de sovieticii Ponomarenko si Siskov, mentionandu-se sase categorii de erori: de substitutie, de ajustare, datorita uitarii, de inversiune, datorita unei actiuni neintentionate sau incapacitatii de a sesiza sau de  a ajunge la o comanda. Sunt amintite: analiza legaturilor, in cazul unui pupitru sau al unui tablou de bord, cu semnale si comenzi (rezultatele pot duce la modificarea dispozitiei materiale a postului de munca ) si acele check-lists ergonomice, liste de intrebari la care analistul trebuie sa raspunda sistematic (inaintea zborului, echipajul verifica totul pana la o anumita lista ). Montmollin nu este un partizan al acestor liste stabilite a priori, intrucat o decizie nu poate fi luata cu anticipatie si nici categoria de analiza nu poate fi predeterminata.

Un rol semnificativ in analiza ergonomica a muncii, a postului de munca si a sistemelor oameni-masini, il are intinderea si volumul sarcinii de lucru, care se traduce in sarcina perceptiva sau mintala. Masurarea acestei sarcini, tema actuala a ergonomiei, se face prin:

calcularea cantitatii de informatie (semnale) emisa de masina;

prin studiul greselilor (erori si omisiuni);

prin utilizarea tehnicii sarcinii adaugate (paralel cu sarcina principala, subiectul mai executa una, foarte simpla, de obicei automatizata, fara a dauna temei de baza iar sarcina principala este masurata prin degradarile performantelor celei de-a doua teme, secundare).

In efortul de ameliorare a munci umane, tema majora la care mediteaza fara ragaz ergonomul, un ajutor pretios il da experimentarea, faza manipularii variabilelor care constituie postul de munca, faza modificarii configuratiei variabilelor independente.

Progresul tehnic nu se poate realiza numai prin previziunile bunului simt, ci si prin experimentare, in laborator si pe teren. Experimentul ergonomic de laborator nu difera esential de cel organizat de psihologia experimentala. In laborator se pot repeta experientele, se controleaza mai eficient variabilele, se pot mentine constante si li se pot masura precis interactiunile, totul dupa un plan experimental, riguros pus la punct. In schimb, terenul este mai realist si este indicat ca rezultatele de laborator sa fie utilizate cu multa prudenta in atelier, cu atat mai mult cu cat observatiile experimentale pot fi executate si pe teren, simularea fiind o metoda frecventa in cercetarile spatiale, in aviatie si in industria de automobile; se creeaza apoi situatii experimentale de teren pentru depistarea corelatiilor dintre variabile. Actul final al experimentarii ergonomice il constituie validarea, care verifica daca la postul de munca, transformat sau creat, se pot obtine performantele prevazute.

Discutarea conceptelor si cercetarilor prezentate anterior este motivata de progresul industriei moderne si al automatizarii, in care omul, din muncitor manual, se poate transforma treptat in muncitor intelectual, perceptia predominand asupra actiunii, asupra energiei musculare.

Ergonomia perceptiei semnalului este mult mai larg studiata decat ergonomia raspunsului (dar fara sa avem solutii satisfacatoare in ceea ce priveste semnificatia semnalului).

In modelul elaborat de Robert M. Gagné pentru analiza muncii, sunt precizate, pentru operatorul uman, trei functii:

simpla detectare a semnalului (proces senzorial);

identificarea lui (mecanism la un nivel mai complex in care, datorita memoriei si invatarii, intervine clasarea si triajul );

interpretarea (functia cea mai complexa, care permite precizarea semnificatiei semnalului: o pata pe ecranul radar nu ramane, pentru operator, o simpla pata, ci ea este interpretata conform instructiunilor, ca avion amic sau inamic).

Pentru teoria informatiei, discriminarea intre mai multe semnale prezentate simultan reprezinta un aspect central, intrucat se poate calcula cantitatea de informatie emisa de aceste semnale, corelata cu puterea de discriminare a operatorului uman. Cercetarile lui Miller arata ca, pentru aproape toate domeniile senzoriale, canalul uman se satureaza in jurul a trei biti (unitate care exprima cantitatea de informatie) si ca acest canal uman nu suporta un flux mai mare de informatie. Iar pentru un post de munca este util sa se studieze entropia maximala pentru a realiza un acord cu capacitatea de canal a operatorului.

Interpretarea semnalului reprezinta un vast sector din care ergonomia nu a cercetat decat o foarte mica parte. Psihologii secondati de lingvisti, abia incep sa fie preocupati de codaj si semnificatie, desi aici este vorba de capitolul esential al sarcinilor intelectuale. In comparatie cu discriminarea, la interpretare se au in vedere

tablourile de control, tablourile unice de semnalizare, pe care sunt grupate toate instrumentele de masura;

modurile de aranjare a acestora care faciliteaza perceptia si intelegerea fiecaruia dintre ele de catre operator: tablourile de bord la submarine, la centralele electrice, etc.

Asadar, structura unui pupitru de comanda nu este conceputa la intamplare. Ergonomia enunta cinci principii, dintre care unele privesc discriminarea semnalului, iar altele interpretarea lui:

importanta (rol primordial: dispozitiv de alarma de pilda);

localizarea optimala, in vederea rapiditatii raspunsului (manete la indemana);

frecventa de utilizare a unor instrumente;

functionalitatea (grupare rationala dupa functie in procesul general, pompe si vane de o parte, cuptoare si rampe de alta);

secventa de utilizare (grupare dupa frecventa de utilizare a doua instrumente unul dupa altul).

Tabloul de semnalizare este intuit, in ceea ce priveste semnificatia lui, prin instructiunile care se dau operatorului, acesta structurandu-si un comportament adaptat, raspunzand intr-un anumit fel la fiecare semnal.

Semnificatia acestuia este, deci, conturata de catre instructiuni, de catre consemn, la un semnal anume, fiind o dependenta cronologica si logica intre semnale si raspunsuri. Eficienta instructiunilor este aplicata si asigurata prin modelul conceput, care a constituit planul de plecare in structura si redactarea lor, in asa fel incat subiectul sa le asimileze cu usurinta si sa-si formeze o reprezentare mintala clara despre ceea ce are de facut.

In perceperea semnalelor de munca, limbajul joaca un anumit rol, intrucat cu ajutorul lui se face un pas inainte in interpretarea mesajului. In ergonomie, psiholingvistica prinde teren si se urmareste alcatuirea unei semiologii a semnalelor - stiinta vietii semnelor de viata sociala - extinzandu-se vocabularul obisnuit la semnale care nu sunt numai simple cuvinte. Alaturi de lingvist si psiholog, ergonomul opereaza cu notiuni ca semn, semnificatie, cod, simbol, paradigma, sintagma, etc.

De fapt, comunicarea in sistemul oameni-masini are loc nu numai prin cuvinte, ci si prin semne care nu au echivalent in limbaj, dar care au semnificatia unei propozitii (semnal rutier, stationarea oprita; un bec care se aprinde este un ordin, micsoreaza debitul de gaz, etc.).

Pentru operator, semnalele de munca reprezinta un adevarat limbaj, cu legatura intre ele, specialistii intrebandu-se daca nu este cazul sa se reliefeze chiar o retorica ergonomica prin analize semiologice si lingvistice si prin adancirea studiului limbajului dintre om si calculatoarele electronice.

Codajul face parte din semiologia amintita, iar codurile industriale, repertoarele, etc., sunt construite din semne care traduc cuvinte si fraze, iar codificarea se realizeaza prin respectarea unor variate norme psihologice, fiziologice, sociale, adoptandu-se semne abstracte, simbolice, cu motivatie speciala (un chibrit aprins semnalizeaza pericol de incendiu, etc.). Relatia dintre limbaj/cuvinte si unelte, masini, sisteme si operatii are o covarsitoare insemnatate in cercetarile ergonomice, intrucat cuvintele fac astazi parte integranta din sistemele oameni-masini, urmarindu-se descifrarea sensului continut in cuvinte, sens care indica operatorului o anumita activitate: identificare, numaratoare, localizare, comparare, verificare, etc.

Pentru fiecare dintre aceste activitati, ergonomia cauta cele mai bune elemente (semnale) de codificare (cifre, litere, cuvinte, forme, culori, grafisme, configuratii, simboluri) in functie de caracteristicile psihofiziologice ale diversilor operatori care vor avea de citit, de numit si interpretat informatia-semnal.

In acest sens, la alcatuirea tipurilor de cod (cod-culori, cod numeric, cod ideografic, cod abstract, etc.) se tine seama de calitatea informatiei, de factorii perturbatori (stress psihologic: descarcarea unui condensator, de pilda) si de variabilele dependente (durata invatarii, erori, timp de reactie, nivel cultural).

Consideratiile de pana aici s-au referit la semnal si la organizarea lui rationala. Ergonomia arata, insa, un egal interes si celui de-al doilea factor fundamental: raspunsul.

Acesta nu poate fi disociat de semnal, munca fiind o succesiune de semnale si raspunsuri. Nu se poate vorbi, deci, de raspuns pur , detasat de semnalul sau. Prin semnal, masina pune o intrebare, iar comportamentul raspuns este reactia la intrebarea pusa. De aceea, studiul raspunsului este subordonat studiului semnalului. Din aceasta pozitie, ergonomia cauta sa aduca precizari referitoare la instrumentele de raspuns:

comenzi cu efect discontinuu: butoane, pedale, intrerupatori, comutatori rotativi, leviere;

comenzi cu efect continuu: manivele, volane, butoane, turnante, tinandu-se seama de forma lor, de dimensiuni, frictiune statica, frictiunea Coulomb, inertia.

Timpii de reactie se inglobeaza in adaptarea raspunsului la semnalele discontinue, ca si problema codajului semnal-raspuns, urmarindu-se ca fiecare comanda sa fie plasata imediat dedesubtul semnalului caruia ii este asociata.

In ceea ce priveste raspunsul la semnalele continue, se releva ca in acest proces, sistemul om-masina urmareste un obiectiv, conform unei finalitati anumite, executand sarcini de urmarire (conducerea unui automobil, prin intermediul volanului). Structurarea comportamentului raspuns (adaptarea) este conditionata si de factorii de mediu. Acestia influenteaza totodata si perceperea semnalului si procesul de munca, in general. Este vorba despre iluminat, temperatura, umiditate si zgomot industrial.

Principiile de rationalizare a postului de munca sunt extinse asupra sistemului oameni-masini (S.O.M.), privit ca un ansamblu de posturi de munca, articulate intre ele.

Intre post si sistem nu este decat o diferenta de nivel, cu deosebirea ca in sistem are loc o transformare a informatiei, cu trecerea acesteia prin diferitele posturi juxtapuse, de la intrare pana la iesire (informatia -semnal; informatia-raspuns). In linii mari, analiza S.O.M. incepe prin constituirea unui model cu care se trece la simulare si se termina cu validarea, tinandu-se seama de importanta S.O.M. si de scopurile urmarite prin analiza.

Modelele pot pune in valoare legaturile dintre oameni si masini si oameni-masini: modelele de organizare spatiala, de organizare secventiala a informatiilor (metoda Kurke; metoda organigramelor, cu ajutorul careia se programeaza functionarea S.O.M; metoda lui Birmingham si Taylor) si de organizare a interactiunilor (model necesar la repartizarea functiilor intre om si masini). Sunt apoi cunoscute, modelele de tipul catalogului de functii (enumerarea lor), care utilizeaza numai o dimensiune si care pot depista si reproduce o structura si nu ajuta la intelegerea functionarii; exceptie face catalogul intocmit de Reed si colab. (1963), pentru sistemele de vehicule spatiale cu om la bord.

In analiza posturilor de munca, accidentele de munca - socotite de Faverge ca disfunctii ale sistemului - nu sunt neglijate de ergonom, intrucat ele reprezinta un mesaj bogat in informatii utile cu referire la structura  si functionarea unui S.O.M. iar pentru ameliorarea ansamblului de sistem este necesara crearea unui model al functionarii unor celule/unitati ale sistemului (disfunctie).

In conceptia lui Faverge, accidentele au loc adesea la frontiera sistemelor (celula) iar studiul accidentului inseamna si precizarea acestei frontiere. Geneza disfunctiei este comportamentul primejdios, cand celula nu da raspunsul adecvat din cauza unei comunicari inexacte sau rau intelese de catre receptor.

Un adjuvant pretios in activitatea de descifrare a unui S.O.M. este simularea (model care a suferit anumite modificari) prin care se cerceteaza functionarea unui S.O.M. in stadiul proiectiei sau cand cercetarea reala este prea costisitoare (cazul zborurilor spatiale) ori modelul care trebuie experimentat este prea complicat. Simularea opereaza deci, la nivel de cercetare, la nivelul studiului preliminar al unui sistem (testare realista), la nivel de verificare a functionarii si la nivel de formare a operatorilor umani. Ea se aplica unui model fizic (macheta), logic sau matematic complet (sistemul intreg) sau partial (uneori fara om). Se simuleaza numai intrarile si iesirile, sau numai intrarile, si situatiile critice pentru antrenarea personalului si pilotilor in domeniul aeronautic, naval si spatial, apelandu-se la calculatoarele numerice, etc.

Actiunea finala a analizei S.O.M este validarea, adica realizarea sigurantei ca sistemul functioneaza realmente sau ca a fost realmente imbunatatit prin interventia ergonomica. La validare, se procedeaza la o alegere/definire a criteriilor, care pot fi de ordin economic (costul de fabricatie si cel de functionare al S.O.M) sau referitoare la timpul utilizat in anumite faze cruciale sau la dereglari (mecanice sau umane), la circulatia informatiilor, rapiditatea si usurinta de formare a oamenilor, performante (care trebuiesc cautate pentru fiecare caz). Consecutiv alegerii, se trece la masurarea criteriilor.

Obiectivul de seama al ergonomiei ramane perfectionarea sistemelor oameni-masini. In acest sens, actiunile ergonomului sunt indreptate spre repartitia functiilor intre om si masina. In istoria muncii, omul a trecut pe seama masinii, succesiv, functiile de agent motor, de transmitere a informatiilor iar mai recent, unele functii de receptie si de transformare a informatiei, incercand sa se debaraseze si de cele de decizie.

Problema impartirii atributiilor (om, masina) se pune chiar in faza de conceptie a sistemului, ca un principiu al ergonomiei preventive. Repartitia se efectueaza pe baza cataloagelor de functii (metoda criticata de Montmillin), dar mai ales plecand de la o analiza detaliata a functiilor si de la valori sociale, economice si politice. De fapt, sarcinile care revin masinii privesc calculatorul electronic, asa ca se poate vorbi de o distribuire a functiilor intre om si calculator, acesta din urma depasind pe om in viteza si precizie, explorand orbeste toate solutiile posibile, conform unei anumite programari, intrecand fiinta umana si in ceea ce priveste memorarea de lunga durata. Omul depaseste insa calculatorul, prin rapiditatea acceptabilitatii memoriei, prin posibilitatile de recunoastere si stabilire rapida a claselor de echivalente, prin gandirea probabilistica si prin aptitudinea de a se corija.

Problema inteligentei artificiale ramane o preocupare de viitor. In tematica perfectionarii S.O.M. este discutata si echilibrarea posturilor de supraveghere - indeosebi in industriile puternic automatizate - in sensul stabilirii sistematice a numarului de operatori pentru pupitrele de semnalizare si de comanda, in functie de ansamblul de sarcini pe care le poate efectua operatorul. Intrucat semnalele sunt aleatorii, este necesara si cunoasterea prealabila a comportamentului operatorului in situatiile de supraveghere, apelandu-se la modelele teoretice si simulare prin calculator (metoda Sigel si Wolf). In continuare, ergonomul calculeaza si coeficientul de slabiciune (parti albe) ale S.O.M., precizand siguranta, atat pentru masina, cat si pentru om. Referitor la operatorul uman, studiile arata ca el poate fi facut raspunzator in proportie de 25-40%. Eroarea umana (deviere de sistem) joaca un rol deosebit in S.O.M si de fiecare data este indicat sa i se calculeze intinderea, in contextul ei particular, in vederea unei predictii satisfacatoare.

In ultima vreme, in urma impulsului dat de Faverge, ergonomia inclina sa considere S.O.M. ca un organism, ca un sistem deschis, atribuindu-se aspecte dinamice: activitate, adaptare, homeostazie, autoorganizare, reglare, etc. Acestui ultim concept, (activitatile de reglare in S.O.M), i se acorda mai multa atentie. Prin reglare se intelege introducerea unei anumite ordini intre activitatile/fazele sistemului (de pilda, activitatile de productie si cele de prevenire intr-un complex industrial), ceea ce permite comparatii intre componentele echipelor din diverse santiere si luarea de masuri adecvate (cresterea productiei, etc.).

Interventia ergonomica urmareste imbunatatirea performantelor sistemelor oameni-masini, eficienta fiind exprimata de raportul dintre volumul ameliorarii si costul ei. In principiu, domeniile de seama ale activitatii ergonomice sunt adaptarea masinii la om ( human engineering ) si adaptarea omului la masina (selectie si formare).

Aplicatii largi ale ergonomiei se intalnesc frecvent in aviatie, domeniul spatial, siderurgie, laminoare, precum si in industriile automatizate - ele fiind precedate de o analiza preliminara a muncii, analiza care difera dupa cum se intentioneaza sa se actioneze asupra omului sau asupra masinii. Principiile ergonomice pot fi utile si in problemele de transfer ale invatarii si in invatamantul programat (un bun program de formare pretinde o analiza a muncii).

In ultima analiza, practica ergonomica are drept scop major eficienta. Ergonomia nu este destinata ergonomilor, ci acelora care utilizeaza sistemele oameni-masini: industriasi, administratori, sindicalisti, militari . Ergonomul nu ofera tehnici, ci solutii. Ca si inginerul, el realizeaza, dar fara sa se transforme in simplu reductor al trudei muncitorului (oboseala, accidente). Prin activitatea sa, ergonomul se situeaza la nivelul intreprinderii, cautand realizarea unui compromis intre scopul final economic si constrangerile imperative, traduse tot in termeni economici.

Sistemul oameni-masini, in mersul sau evolutiv, paralel cu cresterea importantei muncii intelectuale, deschide inca un vast camp de cercetari, cu mai multa eficacitate, ergonomia urmand sa apeleze mai insistent la psihologia sociala si la sociologie.

Ergonomia si-a ocupat incet locul adecvat in industrie si apoi in crearea produselor de consum. In ziua de azi, ergonomia joaca un rol din ce in ce mai mare in planificarea si crearea produselor de consum si a sistemelor industriale.

Cauzele, care au condus la raspandirea in cerc larg a ergonomiei, sunt urmatoarele:

In lupta pentru concurenta, care se intensifica, producatorii trebuie sa fie atenti la calitatea produselor create si a sistemelor. Producerea si utilizarea eficienta a produselor devine prima sarcina pretutindeni.

Accentul pus pe siguranta, asigurarea de catre stat a protectiei in caz de accidente, duce la o perfectionare a masinilor, produselor, sistemelor de productie. Un punct de vedere important devine excluderea efortului fizic si mental intensiv (de exemplu, oboseala, monotonie, stres).

Drept rezultat al progresului tehnic si social, oamenii au din ce in ce mai mult posibilitatea lucrarii umanizate (alegere libera si afirmare de sine, o posibilitate care presupune progres) la locul de munca si in activitatile din timpul liber.

Ergonomia, care potriveste munca si omul, este de mult timp, mai mult decat o moda trecatoare. Astazi, producatorii nu trec pe langa ergonomie. Cine vrea sa se impuna pe piata, trebuie sa confirme ca ia in considerare cunostintele ergonomice actuale in crearea produselor. Producatorii nu se folosesc de ergonomie doar in cadrul reclamelor, ci si in cazul crearii produselor.

Cu toate ca oamenii stiu si sunt capabili sa se adapteze la instrumente, aparate, sistemele cele mai contradictorii, din ce in ce mai multi devin constienti de faptul ca adaptarea costa bani. De exemplu, adaptarea la o interfata fizica prost creata a unui calculator, poate cauza dureri de cap, de spate, oboseala ochilor. Dupa acestea, duce la scaderea eficientei lucrului, la oboseala rapida, la timp de invatare prelungit, greseli mai grave, multe absente, nefolosirea suficienta a instrumentului de lucru si chiar parasirea locului de munca.

Pe langa acestea, in urma relatiei om-masina prost create, continutul muncii poate fi deopotriva plictisitor si frustrant, ceea ce determina pentru utilizator, o mai mare incarcare fata de cat ar trebui (Pearce, 1983).

TEORII DE UTILIZARE A ERGONOMIEI

Din punct de vedere al utilizarii practice, putem deosebii doua sectoare:

Ergonomia sistemului de ocupatie (ergonomia productiei, ergonomia operativa) al carei obiect este dezvoltarea unei unitati de productie (om-masina-mediu), optimizarea sistemului la nivele de dezvoltare din ce in ce mai inalte;

Ergonomia consumatorului (ergonomia produsului, obiectului) care se ocupa cu realizarea exigentelor ergonomice ale produselor care sunt sau pot fi dorite.

In tabelul 8.1. sunt vizibile acele diferente care fac oportuna alegerea intre aceste doua accente de viziune. Desigur, exista produse la care aceasta separare, putin artificiala, nu este categorica, dar indiferent de aceasta, este indicata luarea in considerare a celor spuse mai sus in timpul planificarii si pentru determinarea cunostintelor de calificare pentru produsele create.

O astfel de despartire a ergonomiei este indicata din motive metodologice, deoarece cele doua teritorii necesita abordari diferite.

Tabel 8.1. Diferente intre planificarile de sisteme orientate pe consumator si orientate spre ocupatie (tehnologie si productia), a modurilor de abordare ale acestora.

Ergonomia ocupatiei

In acest caz, obiectul analizei este atat relatia om-masina sau om-ambianta, interpretata intotdeauna in ambianta obiectuala si personala determinata, cat si imbunatatirea eficientei activitatii de munca realizata in anturajul om-masina, atat din punctul de vedere al randamentului sistemului, cat si al efortului muncitorului. Asa este, de exemplu, conducerea unui autobuz, in care conducatorul este cel mai important component al sistemului om-masina-mediu, fata de ale carui aptitudini (pregatire si deprinderi) si motivatie, se stabilesc cerinte relativ determinate.

Figura 8.2. Graficul schematic al sistemului om-masina - nivelul I (Frieling-Sonntag, 1987)

Putem infatisa un sistem om-masina in cea mai simpla forma asa cum se poate observa in figura 8.2. Numim cele mai simple masini, acele instrumente care functioneaza pe baza principiilor mecanice (parghie, scripete, povarnis) (Bubb, 1981).

Cu ajutorul instrumentelor simple, prin implicari manuale, omul controleaza direct procesul muncii. Cu cat formatul instrumentului este mai confortabil, cu atat este mai usoara executarea procesului muncii. Punctul de atingere este acea arie de prindere, unde este tinut si controlat instrumentul. In cazul instrumentelor simple, prin formarea modului de prindere, este in mare masura influentabila masura sarcinii de munca a omului.

In urmatorul nivel de dezvoltare, procesul de lucru este realizat de masini. Sarcina omului este sa porneasca diferitele functii de munca cu ajutorul organelor de manuire (brate, manivele, roti de mana, clape, intrerupatoare). Procesul de lucru, modificarea prizei de lucru cu ajutorul instrumentelor, poate fi supravegheat direct (fig. 8.3.).

Forta de munca umana se revarsa asupra instrumentelor de manuire si nu direct asupra piesei de lucru. Munca omului, in primul rand, se poate usura prin formarea optima a posibilitatilor de receptare a informatiilor si a organelor de manuire.

Figura 8.3. Graficul schematic al sistemului om-masina - nivelul II (Frieling-Sonntag, 1987)

In al treilea nivel de dezvoltare, masina este controlata de unul sau mai multe calculatoare, deci punctul de atingere nu este masina de lucru (de prelucrare), ci calculatorul care controleaza functiile masinii (fig. 8.4.).

Calculatorul inregistreaza si prelucreaza informatiile care provin din procesul de munca si cu ajutorul programului instalat, controleaza functiile necesare ale masinii. Omul pune in functiune calculatorul si controleaza actiunile prin tastatura, cu mouse-ul sau direct prin monitor. Muncitorul este informat despre modificarile piesei de lucru si despre procesele realizate in momentele actuale in forma codificata, exclusiv prin semnalari (de exemplu, pe monitor).

Figura 8.4. Graficul schematic la sistemului om-masina - nivelul III (Frieling-Sonntag, 1987)

Sistemele om-masina de acest tip sunt folosite atat la controlare de procese, cat si in prelucrarea de metal, la aparatele tehnice cu grad inalt de automatizare. Despartirea spatiala a omului si a procesului de lucru poate fi foarte mare intr-un astfel de control al sistemului. Ca sa fie posibila conducerea si controlul relativ optim, sunt necesare semnalari adecvate, care pot informa cuprinzator utilizatorul despre starile de functionare si fac posibila reactia rapida in situatii de exceptie (erori, deranjamente).

Desigur, in practica, tranzitia intre gradele de dezvoltare prezentate se face continuu si aceasta ofera posibilitati pentru alte diferentieri.

Ergonomia consumatorului

Abordarea ergonomica a consumatorului cuprinde un teritoriu esential mai mare, in relatie cu cel precedent. Aici, in mod similar analizei de valoare, trebuie cercetat daca produsele create pentru consumul uman (utilizarea umana) au acele caracteristici care pot fi stabilite ca cerinte ergonomice. Ramanand la exemplul anterior, astfel sunt pasagerii in autobuz, care sunt obiectele functionarii sistemului si de aceea, fata de ei abia se pot stabili cerinte serioase, deoarece scopul este acela ca toti: copil, om in varsta, slab, scund, inalt, etc., sa ajunga la destinatia propusa, in siguranta, placut, confortabil.

Ergonomia consumatorului se ocupa cu cercetarea si aplicarea cunostintelor care se refera la cat sunt de sigure, adecvate, eficiente, confortabile, satisfacatoare din punct de vedere estetic, produsele folosite de consumatori si serviciile la care au acces. Cunostintele se refera la utilizarea normala si utilizarea previzibila, dar nu dupa destinatie, cu luarea in considerare a conditiilor economice, tehnice si legale. Cercul consumatorilor nu este omogen (ceea ce se poate afirma, intr-o anumita masura, despre subiectele de cercetare ale ergonomiei de ocupatie). Acestuia poate sa apartina orice persoana, cu orice varsta, sex, nivel de pregatire, sanatos sau cu capacitate de munca redusa.

Produsele pot fi de mai multe feluri (Meyer, 1979):

Produse care satisfac dorinte si necesitati umane - nu sunt folosite in continuare pentru munca productiva (mobila, unelte casnice);

Produse care pot fi numite specializate (jocuri, mijloace de invatare) si care sunt folosite de un strat mai restrans de oameni, cu interese, cunostinte speciale;

Produse cu rol dublu: pot participa la productie sau la activitatea consumatorilor (mijloace de transport, unelte de mana).

Importanta ergonomiei consumatorului creste, deoarece:

Creste numarul produselor, care devin tot mai complexe.

Nu se modifica doar modul producere, dar se nasc si noi idei, se pot impune noi necesitati.

Se schimba mediul social, creste pregatirea, nivelul de cunoastere, nivelul de trai al populatiei si ca urmare, oamenii devin mai exigenti fata de produse.

Reglementarea legala se intensifica

Pentru umanizarea lucrarii si protectia interesului consumatorului se redacteaza regulamente de stat, directive tehnice, recomandari.

Produsele comunica!

Produsele de consum se pot reda intr-un sistem de coordonate cu doua dimensiuni (y = comunicare, x = functie). Pe aceasta baza, in raport cu obiectul designului, dimensiunile pot fi exprimate mai categoric, de exemplu, in cazul unei pagini de ziar: frumusete, citet.

Comunicarea este si ea o functie a produsului, avand o atat de mare importanta in crearea produselor moderne, incat este indicata separarea aceste functii de celelalte si tratarea ei ca o entitate speciala.

Sarcina comunicativa a obiectelor este explicarea lor insisi. Si cele mai sincere obiecte, care se limiteaza la functii, comunica. Pentru a se putea utiliza bine, trebuie sa-si faca inteleasa functia pe care o au. Creatiile de arta au o functie unica - comunicarea. Cu cat ne apropiem mai mult dinspre arta spre practica, devin mai importante alte functii, in dauna comunicarii. Teoretic, exista obiecte, care se pot utiliza exclusiv functional, care nu au continut comunicativ intentional (de exemplu, o creanga, o piatra). Insa obiectele create de om, poarta continut comunicativ, proprietatea cunoasterii umane fiind acea ca atribuie semnificatie obiectelor care initial nu au semnificatie, adica intr-un nor, de exemplu, vede o fata, o piatra are simbolistica, etc.

Consideram ca in sistemul de coordonate, intentia comunicativa a creatorului este cea care trebuie luata in considerare. Cand un obiect comunica in dauna functiei (nu-si poate indeplini corect functia, deoarece continutul comunicativ il opreste - de exemplu, un deschizator de sticle in forma de sirena sau functia schimba total comunicarea - de exemplu, o scrumiera, care are pe fund o pictura), atunci minte (kitch) sau este un obiect de decor.

In fiecare obiect, tinand cont de teritoriul de utilizare, de exigentele consumatorilor, de piata, se pot realiza functiile si se formeaza proportia corecta a comunicarii si a functiei. Pare evident cat este de important pentru designeri insusirea deprinderilor necesare pentru recunoasterea constienta si formarea proportiilor. Un tirbuson, intrucat este instrumentul de lucru al chelnerului, contine putine elemente de comunicare, referitoare exclusiv la functie. Un alt tirbuson, care este un dar, doreste, in primul rand sa comunice prestigiu, bunastare, tehnica.

Dimensiunea comunicarii duce de la extrema comunicare despre sine (obiect), la extrema comunicare despre utilizator.

Cele mai multe obiecte create pentru consumatori, nu fac doar ceva pentru posesor (de exemplu, transporta din punctul A in punctul B), dar exprima si conceptia posesorului in legatura cu valorile de inalt grad (de exemplu, pun in vedere prestigiul, randamentul sau aventura, etc.) - vorbesc despre sensul vietii (Peter, Olson, 1984).

Cu cat functia este mai complicata, cu atat este mai inalt continutul comunicativ minim, care insoteste produsul. Continutul comunicativ al obiectelor care folosesc la indeplinirea sarcinilor foarte simple si unice este minim (de exemplu, creion, cheie, deschizator de conserve). Tot acestor obiecte, li se pot atribui, pe langa pastrarea functiei initiale, sarcini comunicative (exemplul tipic este cadoul de reclama ieftin).

Este caracteristic ca un obiect creat exclusiv din motive functionale, sa inceapa brusc sa comunice - de exemplu, lucrul realizat printr-un obiect, dintr-o cauza oarecare, ajunge "la moda" - si elementul functional, despartindu-se de functia initiala, incepe viata pur comunicativa (de exemplu, military style).

Pentru designeri, sarcinile variaza in cele patru campuri create de aceste dimensiuni:

Functie minima, comunicare minima - sarcina este executarea functiei si  obiectul sa arate functia (de exemplu: ciocan, deschizator de conserve, scobitoare, breloc, set tacamuri);

Functie maxima, comunicare minima - sarcina este executarea usoara, rapida, eficienta (profesionala) a functiei si obiectul sa prezinte functia (de exemplu: bisturiu oftalmologic, unelte  pentru profesionisti, elemente ascunse de structura, in navigarea cosmica, in armata, in inginerie, medicina, folosite si de cei cu capacitate redusa de lucru, cu aceste obiecte speciale putandu-se atinge randament maxim);

Functie minima, comunicare maxima - sarcina este realizarea functiei, obiectul sa prezinte utilizatorul (de exemplu: cutit de supravietuire Rambo , ceas Swatch, cadouri, obiecte de prestigiu, obiecte de reclama si obiecte care aplica functia initiala intr-un alt context: coif de scafandru sau casca de miner, ca obiect de decor). Practic, majoritatea kitschurilor sunt obiecte de acest fel.

Functie maxima, comunicare maxima - sarcina este realizarea usoara, eficienta (profesionala) a functiei si prezentarea utilizatorului (de exemplu: foarfeca Fislars, telecomanda de televizor, clanta, tabloul de bord al masinii, in general toate produsele cu valoare rezistenta in timp, care dezvolta gusturi comune (ecologic, reciclabil), care imbunatatesc calitatea vietii, presupun o utilizare minima de materiale, minime pierderi, sunt economice, intensifica caracterul imperativ, ascund un lucru delicat - de exemplu, injectarea insulinei, care corespund exigentelor grupului, care caracterizeaza consumatorul sau exigentele total individuale, formate in procesul de socializare - stil de viata).

Desigur, valabilitatea exemplelor se poate modifica odata cu schimbarea, mai ales a continutului comunicativ, dar si functional, a relatiilor dintre conditiile tehnologice, tehnice si societate.

NOTIUNI CHEIE ALE ERGONOMIEI: INCARCARE SI SOLICITARE

Intre om si ambianta exista o relatie permanenta, necesara. Efectul acesteia consta in schimbari atat in ambianta, cat si in organismul uman. Schimbarile din organismul uman fac necesara functionarea continua a proceselor de adaptare. Cauza formarii lor poate fi atat efectul mediului asupra organismului, cat si al organismului asupra mediului. Ambele inseamna incarcare pentru organism. Daca acest efect - schimbarea organica pentru om - este daunator, indiferent sau util, se poate constata mai mult sau mai putin exact, pe baza judecatilor subiective si pe baza schimbarilor psihofiziologice care pot fi masurate obiectiv. Omul nu simte incarcarea, ci schimbarea de functie, provocata in organism de aceasta sau suma schimbarilor.

Numim solicitare, modificarile de functii psihofiziologice cu masura, caracter, orientare, diferind de la individ la individ si de la caz la caz, care sunt efectul incarcarilor (Erdilyi-Mitsdnyi, 1979).

Solicitarea poate fi definita si ca stare fiziologica, psihologica pozitiva si negativa, care depinde de masura si de timpul de actionare al factorilor incarcatori care actioneaza asupra omului care lucreaza, stare care este in influenta reciproca cu aptitudinile si motivatiile individului.

Solicitarea este considerata, in general, ca efect incarcator cu consecinte negative, cu toate ca fiecare activitate are elemente schimbatoare care dezvolta personalitatea, ofera placere, adica sunt progresive.

Ca sa intelegem mai clar si categoric aceste notiuni importante, cu mare semnificatie practica din punct de vedere al utilizarii ergonomiei, trebuie sa diferentiem cele trei componente ale relatiei incarcare-solicitare: incarcare, solicitare, consecinta.

Cateva parti componente, caracteristice ale acestora, sunt prezentate in continuare.

Incarcari

Incarcari cauzate de factori generali (in afara locului de munca):

situatia familiala, varsta;

situatia financiara;

situatii traumatice ( traume fizice, psihice);

expectante in cadrul grupului de referinta.

Incarcari cauzate de continutul muncii

incarcari cauzate de organizarea muncii

conflict de rol;

conflict de cooperare (in cadrul grupului, intre grupe, intre sef si angajati);

asumarea responsabilitati (pentru material, pentru om);

impartirea muncii;

stimulare;

politica de firma si conducere (scopuri de productie);

nesiguranta locului ocupat in organizatie.

incarcari care provin din proprietatile sarcinii de lucru

impartirea functiilor;

formarea locului de munca;

mediul fizic de lucru;

ritmul muncii;

metoda de lucru;

constructia timpului de lucru;

posibilitatea contactului social;

normele cantitative si calitative;

variatia, bogatia muncii.

Schimbarea

Efecte fiziologice

schimbari biochimice;

modificari de circulatie si respiratie;

modificari ale sistemului digestiv;

modificari ale activitatii nervoase.

Efecte psihice

modificari ale functiilor psihice (senzatie, perceptie, atentie, memorie, gandire, afecte).

Consecinte

Consecinte negative (care cauzeaza capacitate de lucru redusa):

oboseala, monotonie, stres, saturare;

daune organice (de exemplu, ulcer stomacal);

daune ale personalitatii (de exemplu, nevroza);

repercusiuni comportamentale;

accident;

abstinenta, schimbarea locului de munca;

consumul exagerat al medicamentelor;

scaderea randamentului;

conflicte interpersonale;

nemultumire.

Consecinte pozitive

adaptare, antrenare;

experimentare;

multumire;

dezvoltarea personalitatii (aptitudini si motivatie).

In concluzie, orice activitate a consumatorului, utilizatorului oricarui produs, pe langa atingerea randamentului dorit, duce la solicitare.

In functie de modul, gradul, masura solicitarii si de conditiile individuale de randament, consecintele in esenta lor pot fi deopotriva dezavantajoase si progresive.

In caz de solicitare, consecintele se leaga procesele de invatare mai mult sau mai putin constiente. Acest efect de invatare poate obtine scaderea solicitarii si intensificarea eficienta si permanenta a randamentului, prin imbunatatirea reglarii actiunii cognitive si prin reglementarea mai buna a efortului psihofiziologic. Din punct de vedere al dezvoltarii ergonomice de produs, are semnificatie speciala solicitarea psihica, ale carei consecinte caracteristice sunt oboseala, monotonia, saturatia psihica, starilor de stres. In esenta, acestea sunt diferite stari de lipsa, caracterizate de scaderi reversibile ale randamentului individual (aptitudini, deprinderi de realizare) si care conduc la tulburari ale reglementarii proceselor psihofiziologice. Insa, daca nu ne stau la dispozitie posibilitati de compensare psihofiziologice, realizarea activitatii devine labila si va avea loc o scadere cantitativa sau calitativa in rezultatul activitatii.

Aceste schimbari se insotesc pe de o parte, de neechilibrarea proceselor de reglare fiziologice si motivationale (Rahmert si Luczar, 1973). Pe de alta parte, provoaca modificari de stare generala, care sunt traite direct sau indirect in moduri diferite.

Pierderea stabilitatii reglementarii activitatii se poate explica pe de o parte, prin tulburari de reglare stimulativa (lipsa de motivatie, labilitate afectiva), pe de alta parte, prin labilitatea reglementarii de executare (structura cognitiva si senzorio-motrica a actiunii) (Mitsch, 1972).

Diferite forme ale consecintelor solicitarii psihice sunt prezentate in tabelul 8.2. Diferentierea diagnostica a acestor consecinte este foarte importanta, deoarece prevenirea, scaderea efectelor sale, lupta impotriva lor, necesita chibzuinte pe parcursul planificarii oricarei activitati (lucru, joc, sport) si la alegerea, instruirea, pregatirea, omului potrivit.

Pentru a prezenta relatia dintre randament, solicitare, activitate, aducem ca exemplu activitatea de lucru. Cei mai importanti factori ai continutului muncii sunt urmatorii:

produsul si tehnologia de productie legata de el;

impartirea de munca organizationala si cooperarea;

dezvoltarea tehnica, automatizarea instrumentului de lucru (impartirea functiilor intre om-instrument de lucru);

factori ai mediului social

factori ai mediului fizic

conditii de materie, energie, asigurare de informatii.

Gandindu-ne in schema cauzala, continutul de munca, in sens psihologic, este o variabila cu caracter de stimul. Astfel actioneaza asupra omului, care pe baza aptitudinilor sale si pe baza motivatiei, are doua reactii, una externa, care este randamentul de lucru si una interna, care este solicitarea.

Pentru definirea starii de solicitare, trebuie analizate conditiile de adecvare individuala, posibilitatile subiective, aptitudinile subiective si exigentele fata de continutul muncii.

Tabel 8.2. Forme ale consecintelor solicitarii psihice

Aptitudinile si motivatiile sunt asa numitii factori de solicitare, care in unele cazuri determina in ce masura factorii incarcatori duc la solicitarea actuala.

Solicitarea ca variabila externa, poate actiona asupra aptitudinilor si motivatiei. Cu aceasta logica se pot analiza probleme ca:

efectul factorului incarcator asupra muncitorului este nociv sau are consecinte progresive, adica il ajuta in activarea aptitudinilor potentiale;

care sunt motivatiile in legatura cu munca eficienta, care dau rezultate in cazul diferitelor stari de solicitare;

in ce masura influenteaza aptitudinile personale si facultatile locului de munca, trairea subiectiva a solicitarii

Pe baza interdependentelor, problema se poate ivi din necoordonarea a cel putin doua blocuri din cele patru. Se intampla des ca pe parcursul planificarii, organizatorii sa fie atenti doar la un grup de factori. Astfel se nasc solutii unilaterale, nesatisfacatoare, ineficiente. Pentru evitarea acestora, pentru descoperirea relatiilor intre efectele incarcatoare, starile de solicitare si consecintele acestora, trebuiesc analizate si evaluate urmatoarele:

sarcina

conditiile de executare

cerintele activitatii

procesul executarii activitatii

rezultatele activitatii

parametrii psihofiziologici, date despre starea generala.