Sisteme de asigurare

Sisteme de asigurare

Prin sisteme de acoperire in asigurare se intelege modul in care se stabileste nivelul despagubirii si deci raportul dintre dauna (paguba) de asigurare si indemnizatia (despagubirea) de asigurare (volumul despagubirii).

Problema sistemului de acoperire in asigurare se pune numai in cazul asigurarii contra pagubelor (de daune), deci numai in cazul asigurarii de bunuri si de raspundere civila. In asigurarile de persoane aceasta problema nu se pune deoarece indemnizatia se plateste, independent de dauna, in functie de un singur element: suma asigurata (in raport de care s‑a calculat si prima de asigurare); astfel fiind, in caz de moarte sau invaliditate permanenta partiala, plata proportional redusa a sumei asigurate nu este consecinta aplicarii vreunui sistem de acoperire in asigurare, ci a faptului ca evenimentul s‑a realizat numai partial; calculul nu se face in functie de elemente ca dauna (suferita de asigurat ori beneficiarul asigurarii) sau valoarea de asigurare, ci numai in functie de gradul invaliditatii.

I.1.1.       Sistemul acoperirii proportionale (regula proportionalitatii)

Esenta lui consta in aceea ca indemnizatia de asigurare reprezinta aceeasi parte de dauna, pe care o reprezinta suma asigurata fata de valoarea de asigurare; de exemplu un bun in valoare de 10 mil.lei a fost asigurat (suma asigurata) la 8 mil.lei (deci in proportie de 80%); daca bunul piere partial (de exemplu 50%, iar valoarea pagubei este 5 mil.lei), asiguratorul nu va plati decit 4 mil.lei (80% din paguba). Atfel spus, despagubirea va fi egala cu paguba numai daca suma asigurata este egala cu valoarea bunului din momentul producerii evenimentului. Daca asiguratul doreste o acoperire integrala a pagubei, in caz de marire a valorii bunului in cursul perioadei de asigurare - indiferent de cauza (inflatie, imbunatatiri aduse bunului etc.) - trebuie sa ceara modificarea sumei asigurate (cu modificarea corespunzatoare a primei de asigurare). Daca bunul nu este asigurat la intreaga valoare (subasigurare, indiferent ca ea a fost voluntara sau involuntara, initiala sau posterioara nasterii raportului de asigurare) se considera ca diferenta dintre suma asigurata si valoarea bunului din momentul ivirii cazului asigurat a fost asigurata de insusi asiguratul si, drept consecinta, dauna va fi suportata in mod proportional de asigurator si de asigurat, ca si cum ar fi doi asiguratori (coasigurare).

Regula proportionalitatii, apicabila in principiu in materia asigurarii facultative de bunuri, prezinta importanta numai in caz de pieire partiala a bunului asigurat. In caz de pieire totala, asiguratorul suporta integral paguba, in limita sumei asigurate. In materia asigurarii de raspundere civila, cu toate ca si aceasta este o asigurare de daune (contra pagubelor), sistemul acoperirii proportionale nu poate fi aplicat daca obiectul asigurarii (despagubirile datorate tertului) este nedeterminat si nedeterminabil pina in momentul realizarii riscului (nu exista o valoare asigurabila anterioara); deci se aplica, de regula, sistemul primului risc.

I.1.2.       Sistemul primului risc

Asiguratorul suporta dauna in intregime in limitele sumei asigurate. Deci raportul dintre suma asigurata si valoarea bunului nu are importanta. De exemplu, un bun in valoare de 10 mil.lei a fost asigurat la 5 mil.lei (50% din valoare), iar paguba este de 4 mil.lei; asiguratorul va plati nu 50% din paguba, ci 4 mil.lei, fiindca nu depaseste suma asigurata; daca paguba ar fi fost de 7 mil.lei, asiguratorul ar plati numai 5 mil.lei (in limita sumei asigurate).

Sistemul primului risc se practica in asigurarea bunurilor din gospodaria casnica etc. In materia asigurarii de raspundere civila, aplicarea acestui sistem se impune daca obiectul asigurarii este nedeterminat.

Sistemul primului risc, mai avantajos pentru asigurati, influenteaza in mod corespunzator si nivelul primelor de asigurare.

I.1.3.       Sistemul acoperirii limitate

Atit sistemul acoperirii proportionale, cit si sistemul primului risc, pot fi combinate cu sistemul acoperirii limitate potrivit caruia asiguratorul suporta paguba numai peste o anumita limita, numita fransiza, determinata in cifre absolute si/sau procentual (de exemplu 5% din paguba). In limita fransizei asiguratul este propriul sau asigurator.

Fransiza poate fi deductibila (absoluta), care se deduce din orice paguba (de exemplu fransiza determinata in procente din paguba), sau nedeductibila (simpla), care nu se deduce din paguba daca cuantumul ei depaseste valoarea fransizei. De exemplu, in materie de raspundere civila, fransiza prevazuta de lege de 500.000 lei este nedeductibila; daca paguba tertului este pina la 500.000 lei, asiguratorul nu plateste despagubiri, dar daca paguba este mai mare, despagubirea platita de asigurator va fi integrala, in limita sumei asigurate. Rezulta ca, in cazul fransizei nedeductibile, asiguratul este propriul sau asigurator numai daca paguba nu depaseste valoarea fransizei.

Sistemul fransizei nedeductibile contribuie la decongestionarea asiguratorului prin eliminarea pagubelor marunte, iar fransiza deductibila la cointeresarea asiguratului in prevenirea producerii cazului asigurat. In ambele cazuri, fransiza atrage si reducerea primelor de asigurare.