SISTEMUL DE INDICATORI IN MANAGEMENTUL FINANCIAR AL INTREPRINDERII - ELEMENTE DE STRUCTURA SI DETERMINARI

1. Necesitatea utilizarii unui sistem de indicatori

Diversitatea firmelor, a proceselor tehnologice care au loc in cadrul acestora, precum si existenta unor legaturi intre subsisteme si sectoare de activitate ale firmei au condus la necesitatea aprecierii activitatii oricarei firme comerciale printr-un ansamblu de indicatori, care se calculeaza, de obicei, pe perioade bine definite, in conformitate cu modul de organizare a sistemului informational. Fiecare subsistem este caracterizat de faptul ca se comporta ca un sistem autonom, fiind descris prin parametri si indicatori ce definesc existenta si functionarea lui.

Calitatea sistemului de indicatori si capacitatea acestuia de a oferi informatii utile in luarea deciziilor la nivelul microeconomic reprezinta o conditie esentiala in obtinerea unui diagnostic complex si eficient[1].

Conducerea unei intreprinderi, aplicand un sistem de pilotaj performant, calculand ansamblul de indicatori economico-financiari, este necesar sa interpreteze validarea acestora pentru a putea desprinde concluzii judicioase, utile pentru viitor. Analiza valorii acestor indicatori este necesar sa dea raspunsuri la intrebari cum sunt cele referitoare la sanatatea financiara a intreprinderii si daca aceasta este rentabila sau nu.

Importanta unei viziuni sistemice in diagnosticul activitatii societatilor

In diagnosticarea activitatii unei intreprinderi se impune, fara indoiala, utilizarea avantajului metodologic al abordarii sistemice. Aceasta permite perceperea intercorelatiilor dintre fenomene de natura diferita: economice, tehnice, financiare, sociale etc. De altfel, punctele de disfunctionalitate ale intre­prinderii sunt localizate pe modele, pentru ca rationamentele se fac pornind de la fluxurile fizice (materii prime, combustibil etc), informationale (statistice, de piata etc.) si psihologice (nevoile, asteptarile clientului etc).

Abordarea sistemica[2] faciliteaza demersul analizei, dar mai ales ea permite, datorita viziunii globale, gasirea unei logici de ansamblu recomandarilor facute in vederea restabilirii coerentei intreprinderii cu mediul sau.

Orice intreprindere, indiferent de marimea si de natura activitatii, poseda capacitatea de transformare, de autoreglare si o anumita sinergie.

In orice intreprindere au loc transformari fizice (materiile prime sunt transformate in produse finite etc), de informatii (datele informative sunt transformate in informatii incitative etc.) si psihologice (clientii nesatisfacuti sunt transformati in clienti satisfacuti etc). Toate aceste "materiale" de transformat isi au sursa in exteriorul intreprinderii. Ele constituie fluxuri de intrare (input) in sistemul "intreprindere". Pentru ca aceste transformari sa aiba loc, intreprinderea trebuie sa dispuna de capacitatea de a actiona (reactiona) prin resursele sale umane, capacitatea de organizare prin metodele de munca, capacitatea de a fabrica, de a produce cu ajutorul masinilor de care dispune. Aceste competente sunt in interactiune si formeaza asa-zisul "savoir-faire" sau "know-how" al intreprinderii. Rezultatul tuturor transformarilor se concretizeaza in fluxurile de iesire (output) ale "sistemului intreprindere.

Intreprinderea "sistem" trebuie sa aiba totodata capacitatea de a se mentine si evolua sub impactul solicitarilor exterioare coercitive, de a se adapta (sau readapta) la schimbarile de organizare interioara.

Autoreglarea are trei tipuri de surse: juridice (limitele fixate de lege), conflictuale (relatiile cu sindicatele) si operationale (pilotajul realizat pe diverse trepte ierarhice). Capacitatea de autoreglare conditioneaza dinamica transformarilor si sinergia intreprinderii. Ea constituie un factor important al eficacitatii intreprinderii.

Relatiile fundamentale dintre intreprindere si mediul sau, dintre subsis­temele si componentele intreprinderii fac adesea obiectul unor modelari specifice. Modelul redat in continuare, cunoscut sub denumirea de "Modelul A.C.E.", faciliteaza analiza globala si coerenta a activitatii oricarui agent economic (fig.1).

Fig. 1 Modelul A.C.E.[3]

Pentru activarea ansamblului de transformari specifice sistemului este necesar un flux de energie provenind din exterior. Este vorba de aporturile (A) de orice natura: materiala, financiara, informationala, experienta etc. Fluxul de iesire este reprezentat de rezultatele transformarilor obtinute pe baza fluxurilor de intrare. Fluxul de intrare este un flux de constrangeri. El franeaza sau stimuleaza dinamica transformarilor sistemului, fiind totdeauna exogen in raport cu acesta si in intercorelare reciproca. Rezultatele obtinute (fluxurile de iesire din sistem) sunt constrangeri care au fost transformate prin interactiunea "om-metode-mijloace tehnice" in produse fmite, cifra de afaceri, informatii, satisfactii ale clientului etc.

O astfel de abordare este esentiala intr-o economie in tranzitie. Un fapt izolat de contextul sau nu poate si nu trebuie sa prezinte interes pentru analist. Utilizarea unor asemenea fapte in fundamentarea recomandarilor diagnosticului poate conduce la erori grave. Demersul diagnosticului economico-financiar nu are deci valoare strategica decat in masura integrarii coerente a unei viziuni globale a intreprinderii ca sistem, care permite replasarea recomandarilor intr-un context operational.

3.Structura sistemului de indicatori in procesul de diagnoza si reflectare a performantelor economico-financiare

Radiografierea si diagnosticarea activitatii societatii sunt conditionate de sistemul de indicatori, de capacitatea informationala a fiecaruia. Acesta trebuie sa fie cuprinzator pentru a permite realizarea scopului informatiei. Sistemele de indicatori nu au o structura standard, aceasta variind in functie de domeniu, autor, tara, etc.

Unii autori, ca de exemplu Paul Halpern, J.Fred Weston, Eugene F.Brigham, in lucrarea "Finante manageriale", grupeaza indicatorii financiari in 6 tipuri[4]:

indicatori de lichiditate

indicatori privind managementul datoriei

indicatori privind managementul activelor

indicatori de profitabilitate

indicatori de crestere

indicatori ai valorii de piata

In conformitate cu recomandarile Bancii internationale de Reconstructie si Dezvoltare, indicatorii de apreciere a activitatii intreprinderii se grupeaza astfel:

A.    Indicatori de lichiditate

a. lichiditatea generala

b. lichiditatea imediata

B.    Indicatori de solvabilitate

a. rata datoriilor

b. rata de solvabilitate

c.  raportul datorie la capital total

d. rata de acoperire a activelor fixe

e.  rata de acoperire a serviciului datoriei

C.    Indicatori de gestiune

a. viteza de rotatie a activelor totale

b. viteza de rotatie a capitalului propriu

c.  viteza de rotatie a stocurilor

d. viteza de rotatie a sumelor debitoare

e.  viteza medie de stocare

f.   controlul cheltuielilor administrative

D.    Indicatori de rentabilitate

a. marja de profit brut

b. marja de profit din exploatare

c.  marja de profit net

d. indicatorul EBIT/Total active

e.  Rata rentabilitatii financiare (ROE - Return on equity)

f.   Rata rentabilitatii economice (ROA- Return on total assets)

Potrivit Ordinului Ministerului Finantelor Publice nr. 616 din 04.05.2000 sistemul indicatorilor economico - financiari este structurat astfel:

indicatori de lichiditate;

a) rata lichiditatii generale

b) rata solvabilitatii generale

c) rata lichiditatii imediate

indicatori de echilibru financiar;

a) rata autonomiei financiare

b) rata de finantare a stocurilor

c) rata datoriilor

d) rata capitalului propriu fata de activele imobilizate

e) rata de rotatie a obligatiilor

indicatori de gestiune;

a) viteza de rotatie a activelor circulante

b) viteza de rotatie a activului total

c) durata medie de recuperare a creantelor

d) durata medie de plata a datoriilor

indicatori de rentabilitate;

a) rata rentabilitatii economice

b) rata rentabilitatii financiare

c) rata rentabilitatii resurselor consumate

d) rata profitului

indicatori ai fondului de rulment;

a) Fondul de rulment

b) Necesarul de fond de rulment

c) Trezoreria neta

d) Fluxul de lichiditati (cash-flow)

Conform Reglementarilor Contabile Romanesti armonizate cu Directivele Europene (Ordinul 1752/2005) si Standardele Internationale de Contabilitate, gruparea indicatorilor economico-financiari se realizeaza intr-un sistem care are urmatoarea structura:

Indicatori de lichiditate

a) indicatorul lichiditatii curente

b) indicatorul lichiditatii imediate

Indicatori de risc

a) indicatorul gradului de indatorare

b) indicator privind acoperirea dobanzilor

Indicatori de activitate:

a) viteza de rotatie a stocurilor

b) viteza de rotatie a debitelor-clienti

c) viteza de rotatie a creditelor-furnizor

d) viteza de rotatie a activelor imobilizate

e) viteza de rotatie a activelor totale

Indicatori de profitabilitate:

a) rentabilitatea capitalului angajat

b) marja bruta din vanzari

c) solvabilitatea

Reflectand asupra tipologiei si incadrarii indicatorilor intr-o structura de sistem ne permitem sa formulam cateva aprecieri:

in practica conducerii, indicatorilor fundamentali trebuie sa li se asocieze un sistem de indicatori cu caracter de norma, intr-o expresie complexa, cu ajutorul caruia managerul poate cunoaste si urmari evolutia variabilelor de sistem, poate regla activita ile, in scopul atingerii obiectivului urmarit si reflectat prin nivelul indicatorului fundamental, fie el si cel al rentabilitatii.

calitatea sistemului de indicatori si capacitatea acestuia de a oferi informatii utile in luarea deciziilor la nivelul microeconomic reprezinta o conditie esentiala in obtinerea unui diagnostic complex si eficient.

4. Cateva aspecte privind aprecierea ratelor financiare

Ratele sunt extrem de utile pentru o analiza financiara completa, reprezentand un instrument valoros, daca sunt aplicate corect[5]. Totusi, ratele financiare se bazeaza pe ipoteze care nu sunt aplicabile intotdeauna. Modul de calcul al ratelor financiare si compararea nivelului acestora genereaza uneori confuzii determinate de: utilizarea unei baze de comparatie nepotrivite, neluarea in considerare a perioadei tranzactiilor, situatia aparitiei unor cifre negative, folosirea unor metode contabile diferite etc, astfel:

a) Ipotezele de proportionalitate

Analiza pe baza ratelor financiare este destinata sa faciliteze efectuarea de comparatii intre firme, eliminand diferentele legate de dimensiunea acestora si perioada de raportare. Ipoteza esentiala pentru ca analiza pe baza ratelor sa fie utila este proportionalitatea care exista sau care trebuie sa existe intre doua variabile utilizate pentru calculul unei rate financiare. De aici deriva utilitatea pentru analist, respectiv posibilitatea de a compara o anumita rata cu un standard de performanta presupus.

Exista insa cateva nuantari de care trebuie sa se tina seama in procesul de analiza. Proportionalitatea include si ideea ca relatia intre numitor si numarator nu depinde de dimensiunea afacerii, ipoteza care face abstractie de existenta costurilor fixe datorita carora variatia costurilor totale nu este similara cu variatia vanzarilor.

De asemenea, ipoteza proportionalitatii intre numitor si numarator este incorecta, chiar si in absenta existentei costurilor fixe. Teoria si cercetarile empirice au aratat ca intre stocuri si vanzari nu exista o relatie liniara. De exemplu, dublarea vanzarilor va implica o crestere a stocurilor cu doar 40%, ceea ce va determina o incetinire a duratei medii in zile a unei rotatii intr-o proportie similara.

b) Baza de comparatie

Una dintre dificultatile utilizarii metodei ratelor in diagnosticarea situatiei financiar-patrimoniale a firmei provine din faptul ca baza de comparatie relevanta poate fi diferita, functie de pozitia utilizatorului informatiilor in raport cu firma. De exemplu, o rata foarte ridicata a lichiditatii reprezinta o situatie pozitiva pentru furnizorii de capital pe termen scurt, dar pentru actionari indica un management slab al capitalului de lucru si al lichiditatilor.

De asemenea, utilizarea ca baza de comparatie a mediei ramurii este foarte utila in comparatiile din cadrul ramurii, dar aproape fara relevanta pentru companiile din alte ramuri de activitate.

c) Perioada analizata si "aranjarea vitrinei"

Informatiile, pe baza carora se calculeaza ratele financiare, sunt furnizate la un moment dat (de exemplu la data de 31 decembrie), anul fiscal fiind intr-o serie de activitati diferit de ciclul operational. In cazul activitatilor influentate de sezonalitate (agricultura, turism, anumite tipuri de comert etc), ratele financiare nu reflecta in mod corect activitatea de exploatare a firmei, deoarece acestea sunt determinate pe baza conturilor anuale. De unde si necesitatea de a utiliza mai multe informatii.

Alaturi de problemele legate de periodicitatea informatiei utilizate, apare o alta determinata de posibilitatea ca ratele sa fie manipulate de management, prin operatii de "aranjare a vitrinei". Tehnicile din aceasta categorie pun intr-o lumina favorabila situatia firmei. De exemplu, in cazul unei intreprinderi cu o lichiditate generala de 1,5 (active circulante de 600.000 lei si datorii curente de 400.000 lei) se achita o parte din datorii prin folosirea aproape integrala a disponibilitatilor (200.000 lei), iar rata lichiditatii devine 2,0.

Orice rata financiara poate fi manipulata printr-o tranzactie ce afecteaza, deopotriva, numitorul si numaratorul, daca rata este inferioara unei unitati, se va utiliza o tranzactie care sa majoreze cele doua componente ale ratei, iar in cazul in care rata este peste 1, se va utiliza o tranzactie care sa scada atat numitorul, cat si numaratorul.

d) Numerele negative

Exemplul urmator ilustreaza atentia de care trebuie sa dea dovada analistul financiar, atunci cand calculeaza ratele pe baza unor cifre negative. Cele doua intreprinderi au o situatie diametral opusa, dar rentabilitatea financiara este aceeasi.

- lei -

e) Metodele contabile

Schimbarea metodelor contabile poate afecta semnificativ nivelul ratelor financiare. Exemplul urmator evidentiaza impactul deciziei privind reevaluarea activelor imobilizate asupra rentabilitatii activului.

- lei -

Cele doua intreprinderi sunt similare, numai ca intreprinderea B a optat pentru reevaluare. Desi este evident ca intreprinderea B este mai profitabila decat A, totusi calculul ratei rentabilitatii activului pe baza informatiilor furnizate de contabilitate conduce la o concluzie contrara.

Datele furnizate de documentele de sinteza stau la baza determinarii ratelor financiare ale intreprinderii. In cele mai multe cazuri nu exista o cerinta explicita de prezentare a ratelor financiare in rapoartele anuale prezentate diferitilor utilizatori.

Modul de prezentare a ratelor financiare a constituit obiectul a numeroase studii dintr-un dublu punct de vedere, si anume: al uniformitatii in ceea ce priveste calculul si, respectiv, al motivatiei pentru prezentarea voluntara a acestora.

Gibson a realizat in anul 1982, pe un esantion de 100 de companii, un studiu bazat pe utilizarea ratelor financiare in rapoartele anuale ale acestora (tabelul 2). Acesta evidentiaza faptul ca, in rapoartele anuale ale companiilor, cele mai utilizate rate financiare sunt cele privind rentabilitatea (cea mai frecventa este, desigur, rentabilitatea capitalului actionarilor) si indatorarea.

Tabelul nr. 1

In general, studiile care au vizat aceasta problema au relevat in mod indirect importanta mediei ramurii ca baza de comparatie relevanta. Firmele au tendinta sa prezinte in mod voluntar acele rate financiare care depasesc media ramurii.

Desi metoda ratelor constituie un instrument operational si eficient in diagnosticul economico-financiar al intreprinderii, totusi nu trebuie pierdute din vedere limitele acestei metode:

ratele nu constituie decat o metoda de analiza ca oricare alta, care nu
trebuie absolutizata;

tratand documentele de sinteza de la sfarsitul exercitiului, semnificatia ratelor va fi pur statica. Putem sa o comparam cu metoda Tabloului angajamente-resurse (sau studiul finantarii perioadei), care are meritul de a pune in evidenta fluxurile financiare ale intreprinderii;

ratele se prezinta sub forma unor raporturi intre posturile financiare ale bilantului, fapt ce ridica problema "permanentei" in utilizarea metodelor de evaluare ale acestor posturi;

documentele contabile de sinteza nu tin cont intotdeauna de realitatea economica.

Avand in vedere incidenta deprecierii monetare asupra stocurilor intreprinderii, putem nota un numar de parametri susceptibili sa modifice calculul si chiar ratele, si care tin mai ales de aspectele juridice si fiscale.

Cu toate ca analiza ratelor financiare ofera informatii utile asupra conditiilor financiare si operationale dintr-o intreprindere, exista totusi probleme inerente si limite ale acestei analize, care trebuie luate in considerare cu toata atentia.

5. Armonizare si redundanta in sistemul de indicatori

Pentru toate categoriile de analiza economico-financiara (post-factum, curenta, previzionala, statica, dinamica) indicatorii constituie corelatii de eficienta economica fie a activitatii, fie a structurilor. In analiza diagnostic se recomanda a se construi un "tablou de bord" care sa contina un set de indicatori pertinenti in raport cu obiectivele procesului decizional. In literatura de specialitate din domeniul financiar, cat si in activitatea practica sunt utilizati peste 100 de indicatori economico-financiari. Unul dintre motivele proliferarii acestora il reprezinta faptul ca ei servesc nu numai scopului analizei financiare externe, ci sunt utilizati si ca instrument de analiza si evaluare interna a companiei.

Managerul are nevoie de informatii detaliate pentru a evidentia si remedia probleme specifice ale companiei. Desi in teorie se opereaza cu un numar mare de indicatori, in practica, fiecare firma utilizeaza o gama relativ restransa, care reflecta mai bine realizarea intereselor sale economice si financiare.

Problema relevantei si redundantei indicatorilor financiari a fost abordata destul de serios in ultimii ani. Pinches a examinat un numar de 48 de indicatori pentru care a evidentiat cate 7 puncte cheie.

In aceste conditii, studiul propune un numar de 14 indicatori financiari reprezentativi in procesul de diagnostic financiar[6]:

Indicatorii financiari permit analiza particularitatilor diferitelor domenii de activitate. In acest context trebuie retinut faptul ca indicatorii pe ramuri de activitate preiau caracteristicile fiecareia dintre acestea. Exista o serie de studii care au analizat aceste aspecte si au incercat sa puna in lumina corelatia dintre nivelurile indicatorilor financiari si elementele specifice diferitelor ramuri de activitate.

5.1. Relevanta informatiei financiar-contabile continuta de indicatorii traditionali de masurare a performantelor intreprinderii

Primele studii realizate in aceasta directie, la sfarsitul anilor 1980 (Rappaport 1983, 1986; Hergert, 1983) au ajuns la concluzia ca marimea indicatorilor financiari determinati pe baza informatiilor cuprinse in rapoartele financiar-contabile nu reusesc sa explice modificarile cursului actiunilor si profitabilitatea pe termen lung a firmei. Studiile ulterioare au incercat sa contrazica aceste concluzii, dezvoltand teorii privind ierarhizarea indicatorilor de performanta a intreprinderii in vederea unei mai bune cuantificari a performantelor managementului.

In anul 2005 s-a realizat un studiu[7] privind relevanta informatiei financiar-contabile continuta de indicatorii traditionali de masurare a performantelor intreprinderii in cazul societatilor listate pe BVB. Acesta a fost realizat pe un esantion de 34 de societati comerciale listate la Bursa de Valori Bucuresti.

Baza de date a fost formata din indicatori financiari-contabili determinati pe baza informatiilor disponibile in rapoartele firmelor pentru perioada 2000-2004. Principala sursa de informatie a constituit-o baza de date formata din bilanturile si conturile de profit si pierdere raportate de societati comerciale respective, organizata si administrata de societatea de consultanta BERG. Datele au fost completate cu informatii disponibile pe site-ul www.bvb.ro, www.mfinante.ro.

In urma acestor teste au fost retinuti foarte putini dintre indicatorii financiari selectati ca fiind relevanti din perspectiva informatiei continuta, privind performantele viitoare ale firmelor respective. In plus, acestia nu s-au mentinut de la o perioada la alta. O exceptie ar constitui-o indicatorul financiar MB (Raportul dintre capitalizarea bursiera a firmei si valoarea contabila a capitalurilor proprii, termenul anglo-saxon "Market to Book Ratio"), insa a carui putere explicativa se diminueaza de la o perioada la alta. In aceste conditii nu se poate considera acest indicator ca o referinta utila pentru managementul intreprinderilor respective in activitatea sa de gestiune a activitatii acestora si maximizare a valorii capitalurilor proprii.

Rezultatele acestor teste, confirma concluziile studiilor anterior realizate pe cele doua piete de capital romanesti (BVB si RASDAQ) pentru perioada 1998-2001[8]. Conform acestor studii, pentru investitorii ce tranzactioneaza pe piata de capital romaneasca, informatia cuprinsa in indicatorii financiari-contabili de performanta nu este relevanta. Din aceasta perspectiva, acestia nu-si fundamenteaza decizia de investitie prin luarea in considerare a informatiei disponibile prin intermediul raportarilor financiare.

Rezultatele neconcludente ce au caracterizat testele realizate pot fi si rezultatul selectarii pentru analiza a unui set de indicatori financiari ce nu reprezinta suportul deciziilor de investire a actionarilor. Acest inconvenient poate fi inlaturat prin apelarea la o baza mai extinsa de indicatori financiari, respectiv non-financiari, cuantificand astfel o gama mai larga de informatii la care au acces investitorii pe piata de capital. Ramane insa de rezolvat problema standardizarii si cuantificarii valorii acestora. In plus, gradul redus de dezvoltare al pietei de capital romanesti implica o fundamentare redusa a cursului actiunilor firmelor tranzactionate pornind de la nivelul performantelor inregistrate de catre acestea. Perioada de timp pentru care au fost disponibile datele poate fi considerata una de tranzitie, in acel interval survenind multiple modificari in ceea ce priveste reglementarile contabile, reevaluarea activelor, redimensionarea capitalului social, privatizarea societatilor detinute intr-o anumita proportie de catre AVAS.

6. Criterii si coordonate in constituirea unui sistem optimal de indicatori - conditie a managementului financiar performant

In conditiile unei economii de piata, o intreprindere urmareste sa fie performanta pentru a mentine si creste partea de piata pe care o detine si a putea face fata concurentei. Aceasta presupune folosirea unui ansamblu de indicatori care sa permita evaluarea performantelor realizate si compararea cu performantele obtinute de intreprinderile concurente pentru o pozitionare obiectiva sub raport economic. Din randul acestor indicatori de masurare a performantei economice fac parte indicatorii care masoara pentru intreprindere nivelul rentabilitatii, al productivitatii, randamentul activelor, eficacitatea si competitivitatea.

Decizia constituie un act de conducere de o deosebita importanta care stabileste modul si/sau calea pe care se angajeaza mijloace umane si materiale pentru indeplinirea sarcinilor prezente si pentru dezvoltarile lor in viitor, precum si pentru depasirea unor dificultati sau inlaturarea unor deficiente care apar pe parcursul desfasurarii unor activitati.

Practica conducerii intreprinderii a demonstrat ca realizarea unor indicatori calitativi si cantitativi ridicati este conditionata in mare parte de activitatea decizionala pe care factorii de conducere o desfasoara la diferite nivele.

Procesul de luare a deciziei a evoluat de la decizia luata pe baza de intuitie, practica, logica si bun simt la deciziile luate pe baze stiintifice folosind metoda modelarii, a calculelor matematice comparative si a tehnicii de calcul oferite de calculatoarele electronice. Aplicarea metodelor stiintifice nu implica insa inlaturarea metodei intuitive.

Diagnosticarea starii de sanatate a intreprinderii care sa permita evidentierea cauzelor care au determinat dificultatile intampinate si adoptarea unei strategii adecvate de redresare si de dinamizare a activitatii, cu obiective si masuri adecvate, reprezinta punctul de plecare al unui proces complex. Pentru a putea obtine rezultatele dorite este necesar sa se asigure o buna urmarire a aplicarii masurilor adoptate si aducerea corecturilor necesare politicilor adoptate prin interventii energice si operative ale organelor de conducere.

Stabilirea strategiei de pus in aplicare cu obiective precise de redresare si dinamizare presupune o buna planificare strategica, o planificare operationala si sociala si o planificare bugetara, cu masuri si actiuni concrete care sa permita obtinerea rezultatelor estimate. Odata cu aceasta se impune o buna organizare a controlului si urmaririi acestor prevederi si aducerea de modificari la previziunile si obiectivele prevazute in functie de abaterile care se constata pe parcursul aplicarii acestora pe baza unui feed-back operativ si eficient.