 |  |
|
Omul ca fiinta inteligenta a urmarit intotdeauna satisfacerea necesitatilor proprii cu cheltuieli de munca cat mai reduse. Din cele mai vechi timpuri el a sesizat ca acest lucru este posibil daca se asociaza cu alti oameni, daca desfasoara activitati in comun, daca se organizeaza corespunzator pentru acest tip de activitate. Putem spune ca din totdeauna oamenii, in vederea satisfacerii unor nevoi sociale, au cooperat intre ei, s-au constituit in grupuri de munca, in colectivitati umane organizate, unde cei aflati in fruntea acestora indrumau, coordonau, dirijau si controlau activitatile desfasurate.
Activitatea de conducere a aparut practic o data cu primele forme de organizare sociala si s-a dezvoltat concomitent cu civilizatia umana. Ea se regaseste peste tot in societate, in toate domeniile si pe toate palierele societatii. Aceasta activitate este cunoscuta astazi sub denumirea de management, iar cei care sunt specialisti in derularea ei, manageri.
Incercarile de a stabili etimologia cuvantului "management" au fost numeroase.
Dupa unii termenul provine de la latinescul "manus" (mana) care inseamna in expresie literara "manevrare", "pilotare", adica managerul este cel care se ocupa cu pilotarea, conducerea, care participa nemijlocit la efectuarea actiunii.
Dupa altii, termenul provine de la verbul "to manage" care in limba engleza inseamna a administra, a conduce. De aici au aparut cuvintele derivate "manager" si "management" care inseamna conducator si respectiv, conducere.
A treia categorie de cercetatori apreciaza faptul ca termenul de management vine de la expresia franceza "manier" care inseamna a manui, a modela, a te folosi de oameni in vederea realizarii unui scop si a obtine un rezultat corespunzator. Deci, etimologic, management inseamna "a tine in mana", "a conduce in mod eficient"
W. H. Newman[1] defineste managementul ca "directionare, conducere si control al eforturilor unei grupe de indivizi in vederea realizarii unui anumit scop comun".
Dictionarul International de Management defineste managementul ca fiind "actul, arta sau maniera de dirijare, control si directionare" si "grupul celor care conduce sau directioneaza o intreprindere". Aceasta definitie sugereaza ca managementul implica actiuni direct indreptate spre anumite scopuri; iar managerii sunt oamenii implicati in acest proces.
Un punct de vedere interesant este cel apartinand lui Stephen R. Covey, care face o distinctie intre "Conducere: care sunt lucrurile pe care vreau sa le indeplinesc? si Management: cum sa indeplinesc optimal anumite lucruri?".
Concluzia este: Managementul este eficienta in urcusul pe scara succesului, care, insa, trebuie sa cuprinda atat stabilirea obiectivelor de atins, cat si modul de indeplinire a lor.
Indiferent de domeniul la care se refera, rolul managementului izvoraste din nevoia ca intreaga activitate in acel domeniu sa fie:
planificata
organizata in concordanta cu scopul urmarit
sa conduca la atingerea obiectivului planificat
sa se desfasoare la un nivel profesional corespunzator
sa fie de calitate
sa se desfasoare cu un anumit randament
sa fie eficienta
sa satisfaca nevoile de baza ale celor implicati.
Principalele atribute ale managementului sunt:
a) Activitatea de management are caracter sistemic prin angrenarea in procesul de conducere a tuturor structurilor sistemului, corespunzator nivelului sau ierarhic.
b) Activitatea de management are caracter stiintific. Managerul in intreaga sa activitate apeleaza la cunostinte stiintifice pe care se bazeaza in luarea deciziilor.
c) Activitatea de management are caracter interdisciplinar. Solutiile rezulta prin apelarea la cunostinte din mai multe discipline.
d) Activitatea de management presupune modelarea, adica elaborarea de modele de analiza, construite pe baza realitatii.
e) Activitatea de management necesita utilizarea intregului echipament electronic de calcul oferit de tehnologia actuala, inclusiv sisteme expert si inteligenta artificiala.
f) Activitatea de management are caracter profesionist. Profesia de manager este o realitate fara de care nu putem vorbi de eficienta.
Cu privire la continutul si sfera de cuprindere a managementului, in literatura de specialitate s-au exprimat diferite opinii, totusi, in consens, se apreciaza ca acestea vizeaza toate laturile activitatii umane, iar in efortul de realizare a obiectivelor propuse, diviziunea rationala a muncii si gestiunea ierarhiei autoritatii raman elemente de referinta.
In acest sens unii autori[3] definesc managementul ca un "mod de a conduce si a gestiona rational o organizatie (intreprindere, organizatii publice, asociatii etc.), de a organiza activitati, de a stabili scopuri si obiective, de a construi strategii".
Alti specialisti considera ca managementul este procesul de stabilire si atingere a scopurilor prin utilizarea si coordonarea resurselor umane, tehnice si financiare in contextul unui mediu dat. Astfel:
1. Managementul este un proces de stabilire si atingere a obiectivelor deoarece orice organizatie este creata si opereaza pentru a obtine ceva, de obicei multe lucruri, cum ar fi dezvoltarea unui produs sau sa serveasca nevoile unui grup de clienti etc. Pentru a atinge fiecare scop managerii trebuie sa analizeze obiectivele organizatiei pe care o conduc si sa actioneze in vederea indeplinirii lor.
2. Managementul foloseste coordonatele umane, tehnologice, si resursele financiare. Pentru a indeplini scopurile, managerii folosesc, impreuna cu angajatii, materiale, bani, tehnologie. Acest scop implica determinarea cantitatilor de resurse (cat?) necesare indeplinirii scopului, gasirea acestor resurse (unde?) si administrarea lor (cum?) in asa fel incat scopul sa fie atins la final in cel mai bun mod posibil (de ce?). In concluzie, managementul implica folosirea resurselor aflate in coordonare pentru indeplinirea scopurilor oricarei organizatii.
3. Managementul opereaza in contextul mediului ambiant care cuprinde in principal: concurenta, cererile clientilor, restrictiile legislative etc. Fiecare factor de mediu poate avea o anumita influenta asupra organizatiei, fie in sensul stimularii activitatii, fie in sensul restrictionarii acesteia.
Daca lumea care se afla in jurul managerilor si organizatiilor ar fi stabila, s-ar putea cu usurinta elabora un plan, ducand la indeplinirea lui de catre organizatie, chiar prin angajatii sai si chiar la controlul tuturor operatiilor fara nici un incident. Dar, in realitate, nu toate elementele sunt stabile in mediu, ceea ce face ca si managementul sa fie in continua cautare de noi solutii. In acest scop se poate afirma ca, daca ''managementul este procesul prin care se actioneaza cu si prin altii pentru a realiza obiectivele organizatiei intr-un mediu in continua schimbare''[4], punand accentul pe eficienta folosirii resurselor limitate, in schimb managementul strategic considera ca, determinanta in obtinerea succesului firmei intr-o economie concurentiala este strategia, care trebuie sa asigure avantajul fata de competitori.
In conceptia noastra, in concordanta cu cele semnalate, managementul reprezinta procesul de conducere, care cuprinde atat elaborarea strategiei de dezvoltare pe termen mediu si lung a firmei, cat si organizarea, coordonarea, antrenarea, controlul si evaluarea tuturor activitatilor desfasurate in scopul indeplinirii obiectivelor previzionate.
Aceasta inseamna ca managementul este activitatea care, in concordanta cu telurile si problemele afacerii, stabileste planurile si resursele, termenele si responsabilitatile pentru realizarea acestora, procedurile de lucru in toate stadiile realizarii lucrurilor propuse, precum si controlul activitatilor aferente. Deci, managementul raspunde la intrebarile:
CE trebuie facut?
CINE trebuie sa faca?
CUM trebuie facut?
CAND? si
UNDE trebuie sa se faca?
La intrebarea: ce este managementul? Arta sau stiinta? Sau, deopotriva, arta si stiinta? Raspunsul nu poate fi dat decat dupa prezentarea chiar si sumara a dezvoltarii in timp a cunostintelor in acest domeniu. Astfel, daca la inceput managementul era considerat ca o arta, pe masura acumularii experientei, a formularii unor principii si legitati, a dezvoltarii unor metode si proceduri specifice de investigare si actiune, a capatat tot mai mult caracteristicile unei stiinte.
Multi ani managerii au considerat ca luarea unei decizii este arta pura, un talent ce se dezvolta pe baza de experienta. Aceasta interpretare a aparut deoarece erau utilizate diferite stiluri in abordarea proceselor manageriale, stiluri care presupuneau creativitate, intuitie, experienta, toate acestea neglijand abordarea analitica si sistematica.
Ca arta, managementul este legat de calitatile managerului pentru ca rezultatele depind de experienta, aptitudinile si capacitatile lui de atragere a oamenilor pentru indeplinirea celor stabilite. Arta conducerii consta tocmai in legatura stiintei cu experienta practica.
Arta, in management, semnifica "a sti cum sa faci" pentru a obtine un rezultat practic sau cum spun unii specialisti, arta este o cunoastere de comportament. Arta are o relativa autonomie fata de existenta, care se innoieste continuu, fiind un element caracteristic al culturii, indeplinind functii de cunoastere. Pentru a fi un bun manager, aptitudinile personale ale acestuia trebuie educate sau cultivate. Adica se face apel la sistemul de cunostinte care reprezinta stiinta managementului. Arta conducerii firmei a fost definita de Fr. Taylor, considerat ca unul din parintii managementului stiintific, in urmatorii termeni: "sa stii exact ceea ce doresc sa faca oamenii si sa vezi daca aceasta se face in chipul cel mai bun si cel mai ieftin". Dar, managementul, ca oricare alta arta necesita si cunostinte ordonate (stiintifice) pentru a ajunge la un rezultat concret, dezirabil.
Ca stiinta, managementul are un obiect de studiu bine conturat, metode riguroase si instrumente de investigatie si de lucru cu caracter general a caror utilizare sa asigure folosirea optima a potentialului uman, material, financiar, si informational al organizatiei. Aplicarea acestor deziderate in practica depinde insa de capacitatea de intelegere si de profesionalismul managerului.
Frederick Taylor spunea: "cunostintele exacte formeaza stiinta, iar aplicarea lor in practica pentru atingerea unui anumit scop, constituie o arta". Astfel, managementul imbina cunostintele cu talentul managerilor de a aplica aceste cunostinte la conditiile concrete ale fiecarei firme. Deci, pe langa cunostinte sunt necesare si aptitudini, cu alte cuvinte, managementul apare intr-o dubla ipostaza si ca stiinta si ca arta, cele doua ipostaze fiind complementare. Trebuie sa spunem insa ca arta de a conduce se bazeaza inainte de toate, pe cunoasterea stiintei conducerii, a realitatii concrete si apoi pe talentul sau aptitudinile managerului de a aplica principiile, regulile, metodele etc. puse la dispozitie de stiinta conducerii, la situatia pe care o are in fata la un moment dat. Oamenii care nu au nici un fel de aptitudini in aceasta directie, oricat ar apela la cunostintele, principiile, metodele etc. puse la dispozitie de stiinta conducerii, nu sunt capabili sa conduca pe altii si daca totusi o fac, rezultatele pe care le obtin sunt din cele mai slabe.
In concluzie, putem spune ca managementul este stiinta si arta de a conduce eficient, de a optimiza valorificarea tuturor resurselor in vederea obtinerii succesului.
Peter Druker considera ca: "Managementul este mai mult o practica decat o stiinta sau o profesie, desi contine elemente din amandoua". Mai mult, el subliniaza faptul ca obiectivul managementului este eficienta economica si deci, un manager trebuie sa conduca efectiv firma in aceasta directie, sa nu-si cheltuiasca timpul cercetand obiective si alte aspecte care nu tin de activitatea firmei.
Pe de alta parte, se stie ca rezultatele unui manager depind nu numai de numarul de decizii, prevederi, dispozitii sau structuri de organizare create intr-o anumita perioada de timp, ci in special, de calitatea lor. Important este, de exemplu, nu cate ore lucreaza un manager, ce executa el - activitati, participari la sedinta etc. - ci care este eficienta activitatilor desfasurate. Acordand prea mare importanta unor probleme curente, dar care consuma o mare parte din timp, managementul poate scapa din vedere tocmai activitatile importante sau parti din ele care se refera la conceptia manageriala. Ori eficienta in management este tocmai raportul dintre timpul destinat activitatii de conceptie si fondul total de timp disponibil, un raport echilibrat intre conceptie (teorie) si practica (rutina), intre perspectiva si prezent.
Daca tinem seama de complexitatea si dinamismul problematicilor sistemelor economice contemporane este greu de acceptat ideea ca managerul trebuie sa fie prin excelenta un practician. O asemenea abordare are succes numai in masura in care procesele care fac obiectul conducerii au o oarecare repetabilitate, in conditiile in care mediul se modifica relativ incet, altfel ponderea experientei practice pierde teren semnificativ in fata profesionalismului.
O alta conceptie considera managementul ca o profesie. In aceasta perspectiva managerii, ca si alti profesionisti (medici, avocati etc.) trebuie sa fie socializati la valori specifice profesiunii lor si patrunsi de principii etice care sa le ghideze comportamentul. Oricare ar fi firmele care angajeaza asemenea manageri, ele vor beneficia de intreaga lor competenta profesionala, de valorile profesionale interiorizate si de grija lor de a-si proteja reputatia in fata omologilor.
In concluzie, putem spune ca managementul este deopotriva practica si profesiune, este un proces complex care presupune profesionalism.
In evolutia sa de-a lungul timpului, managementul a parcurs mai multe etape, dintre care sunt de retinut:
etapa conducerii empirice, unde intuitia si experienta conducatorului a detinut locul principal
etapa consolidarii conceptelor teoretice generale ale managerului, ca stiinta
etapa contemporana a dezvoltarii stiintei managementului
Stiinta managementului este disciplina care se ocupa cu studierea proceselor si a relatiilor de management in vederea descoperirii principiilor si legitatilor care le guverneaza existenta. Prin cunoasterea acestor principii si legitati se urmareste conceperea de noi sisteme, metode, tehnici si modalitati de conducere de natura sa asigure obtinerea si cresterea competitivitatii activitatii practice desfasurate.
Caracteristic stiintei managementului firmei este situarea in centrul investigatiilor sale, a omului in toata complexitatea sa, ca subiect si ca obiect al managementului, prin prisma obiectivelor ce-i revin, in stransa interdependenta cu obiectivele, resursele si mijloacele sistemelor in care este integrat. Efectul acestei abordari il constituie analiza multilaterala a relatiilor si proceselor de management ce se reflecta in caracterul multidisciplinar al cunostintelor manageriale subordonate direct sporirii eficientei intreprinderii.
Managementul stiintific reprezinta ansamblul proceselor prin care elementele teoretico-metodologice furnizate de stiinta managementului sunt operationalizate in practica
Din cele de mai sus rezulta ca stiinta managementului este furnizorul elementelor teoretico-metodologice, iar managementul stiintific este factorul de aplicare in practica a acestora. Totodata, managementul stiintific presupune si un efort creator de adaptare si combinare a diferitelor tehnici si metode de conducere pentru rezolvarea obiectivelor specifice previzionate. Astfel, managementul stiintific devine izvorul, sursa unui bogat material informational necesar dezvoltarii si conceperii de noi si moderne metode si tehnici de management. Deci, managementul organizatiei este domeniul unde stiinta si practica se intrepatrund cu cele mai bune rezultate pentru aceasta, unde intre teoreticienii si practicienii managementului exista o stransa colaborare.
Managementul urmareste, in primul rand, atingerea scopurilor prin utilizarea unor surse variate in contextul mediului si, in al doilea rand, asigurarea succesului unei organizatii prin asumarea unor responsabilitati tehnice, administrative si institutionale. Chiar daca aceasta afirmatie pare simpla, dezvoltarea acestor doua principii ale managementului a durat secole intregi; au derivat de-a lungul timpului din surse diferite.
Unele principii sunt bazate pe pricepere si intuitie, altele reflecta experienta si succesul antreprenorilor sau initiativa muncitorilor din organizatia respectiva. Daca la inceput intuitia si experienta au fost primele surse in formarea stiintei managementului, ulterior cercetarea a devenit o sursa importanta si definitorie in consolidarea si dezvoltarea principiilor managementului.
Intuitia. Instinctul si intuitia au constituit multa vreme sursele de inspiratie in activitatea de management. Antreprenorii - cei care incepeau afaceri - se bazau pe intuitie si instinct. Dintre acestia o parte reuseau, dar cei mai multi nu. Pe scurt, managementul bazat pe instinct si intuitie reuseste rareori in zilele noastre, deoarece intr-o lume in care competitivitatea creste continuu, chiar si o mica greseala poate cauza un mare dezastru.
Experienta. Experienta reprezinta o sursa majora pentru dezvoltarea principiilor managementului, deoarece asa cum artizanul sau mestesugarul isi repeta indemanarea si ii invata (antreneaza) pe ucenici, la fel si managerii experimentati ii antreneaza pe cei noi. Acest lucru este adevarat si se verifica in practica in privinta infiintarii companiilor si a existentei lor, unde regulile si metodele de politica manageriala s-au dezvoltat de-a lungul multor ani.
Uneori experienta este aplicabila direct, alteori indirect. In acest caz managementul ofera legatura intre aplicarea creativa a ceea ce ai invatat si aprofundarea cunostintelor prin experienta celorlalti.
Cercetarea. A treia sursa de dezvoltare a stiintei si practicii managementului este cercetarea realizata prin cunoasterea aprofundata a informatiilor furnizate din mediu si din interiorul firmei, informatii prelucrate si analizate cu ajutorul metodelor folosite de stiintele economice inrudite. Este vorba atat de cercetarea experimentala, cat si de cea teoretica, folosita pentru rezolvarea celor mai complexe situatii concrete ivite in activitatea firmelor, si a caror rezultate, prin generalizare, pot contribui la dezvoltarea stiinta managementului.
In acest sens, timpul a demonstrat faptul ca cercetarea experimentala efectuata in domeniul managementului a dus la dezvoltarea substantiala a principiilor acestuia. De asemenea, este cunoscut faptul ca, in zilele noastre cercetatorii din domeniul psihologiei sociale, sociologiei si psihologiei sunt implicati in experimente care, intr-un viitor apropiat, isi vor cere meritul in dezvoltarea cunostintelor de management. In plus prin folosirea computerului si a situatiilor simulate pe calculator, chiar si practicienii in management pot crea situatii ipotetice prin care sa observe cum o actiune sau o decizie particulara poate sa afecteze intr-un fel sau altul un rezultat final.
O alta sursa importanta in dezvoltarea stiintei managementului este cercetarea teoretica. Domenii ca economia, psihologia si istoria au generat teorii care au contribuit la succesul managementului in organizatii. Multe din ideile vechi despre management au fost bazate pe teorii din domeniul economic care au contribuit la intelegerea notiunilor de conturi, venituri si motivatie umana etc. Astazi, cercetarile in domeniul managementului folosesc informatii din diferite domenii si teorii integrate in sistemul propriu pentru a forma o intelegere coerenta despre modul in care, cum si de ce organizatiile economice au devenit ceea ce sunt.
Astazi principiile managementului care ghideaza actiunile managerilor actuali deriva din toate cele trei surse. Unele s-au constituit pe baza acumularii experientei si a practicii trecute, insa cele mai multe au la baza rezultatele cercetarilor teoretice si experimentele efectuate in domeniu.
Managementul ca stiinta si practica este foarte sensibil la schimbarile care se produc astazi in societate. Aparitia unor ramuri noi de management precum: managementul schimbarii, managementul conflictului, al riscului, cultura organizationala, managementul resurselor umane etc., sunt exemple concludente in acest sens.
In conditiile actuale, o serie de factori determina o evolutie rapida, si in consecinta, o adaptare in dinamica a managementului la principalele schimbari din viata tehnica și economica. Printre acestia sunt de mentionat:
accelerarea ritmului de inovare si innoire tehnica si tehnologica, iar ca urmare, reactiile organizatiilor economice trebuie sa fie rapide;
cresterea si complexitatea mecanismelor de piata datorita, in special, sporirii competitiei pe piata interna si internationala;
extinderea si adancirea proceselor de integrare economica la scara regionala si europeana;
introducerea in proportie de masa a calculatoarelor electronice in activitatea economica;
extinderea politicilor manageriale macroeconomice;
accentuarea dificultatilor pentru majoritatea firmelor de a avea acces liber si rapid la resursele de materii prime si energetice.
Desigur ca pe langa factorii mentionati sunt si factori conjuncturali, care pot contribui la o serie de schimbari in domeniul managementului. Astfel, avem in vedere factorii care sunt generati de instabilitatea monetara, factori specifici unor economii care cunosc perioade de tranzitie etc.
In corelatie cu aceste transformari, cele mai semnificative evolutii si orientari in managementul contemporan se refera la:
a) Cresterea caracterului interdisciplinar al activitatii de conducere a afacerilor prin absorbirea si asimilarea a noi elemente de la alte stiinte, adaptarea acestora la nevoile concrete ale managementului aplicativ;
b) Accentuarea caracterului anticipativ al conducerii reflectat in cresterea importantei managementului strategic si deci a strategiilor de dezvoltare care definesc directiile viitoare de evolutie a firmelor;
c) Intarirea viziunii globale, integratoare a managementului. Abordarea problemelor conducerii nu se mai poate face secvential, rezolvarea lor necesita atat realizarea corelarii si interpatrunderii dintre subsistemele organizatiei, cat si a luarii in calcul a interdependentelor dintre organizatie si mediul ei ambiant;
d) Cresterea flexibilitatii sistemelor de management care asigura un dinamism sporit ansamblului deciziilor si actiunilor factorilor de conducere;
e) Profesionalizarea functiei de management, ceea ce presupune ca managerul sa posede aptitudini, calitati si o pregatire profesionala corespunzatoare;
f) Accentuarea laturii motivationale care reflecta schimbari in modul de abordare de catre management a factorului uman si in special schimbari in ceea ce priveste instrumentele de motivare utilizate;
g) Accentuarea caracterului national si sectorial al managementului in paralel cu cresterea universalitatii lui;
h) Luarea mai mult in considerare de catre management a presiunii miscarilor si organizatiilor sindicale din unitati, ramuri sau la nivel national cu implicarea de cele mai multe ori a guvernului in negocierile tripartite patronat - guvern - sindicate pentru stingerea conflictelor colective de munca;
i) Cresterea in importanta a managementului schimbarii si a managementului conflictelor in conditiile in care convulsiile sociale si dezechilibrele economice se mai mentin inca, in conditiile in care societatea evolueaza si impune noi masuri de restructurare economica la nivel micro si macro economic;
j) Dezvoltarea conceptului de reengineering (reproiectare) al firmelor de reconsiderare a culturii organizatiilor, a firmelor si in general, ca manifest pentru o revolutie in managementul afacerilor;
k) Accentuarea laturii creative a managementului prin cresterea gradului de participare a personalului firmei - manageri si executanti - la realizarea obiectivelor noi asumate.
Evidentierea celor mai recente evolutii si tendinte la nivel global demonstreaza ca, pentru a exista, firmele sunt tot mai mult obligate sa-si restructureze radical obiectivele si strategiile de piata precum si sistemele de management.
Firma de succes de astazi nu se mai considera ca un ansamblu de compartimente, ci ca un sistem menit sa asigure derularea proceselor interne de afaceri. Firmele sunt obligate sa stapaneasca procese de baza, precum elaborarea de noi produse, obtinerea si executarea continuu de noi comenzi. Fiecare proces presupune parcurgerea mai multor etape si necesita o analiza din partea mai multor compartimente ale firmei. Deseori se apeleaza la echipe interdepartamentale pentru parcurgerea nestingherita a fiecarui proces, fara probleme personalul de marketing intrand in legatura cu cel din compartimentele de cercetare, aprovizionare, desfacere, productie si financiar.
Prezentul si viitorul prefigureaza schimbari in teoria si practica managementului. Astfel, flexibilitatea functionarii firmelor si preocuparea pentru imbunatatirea continua a produselor trebuie sa inlocuiasca inclinatia inca manifestata spre productia de masa destinata pietelor mari, care se baza in trecut pe principii cat de cat viabile. Climatul de incertitudine si concurenta vor deschide noi perspective managerilor avizati.
Aprecierile specialistilor in domeniu pun in evidenta provocarea, ca o noua caracteristica a managementului, intr-un mediu al schimbarilor tehnologice rapide, al comprimarii duratei ciclurilor de productie, al competitiei globale, cand acestea se transforma in forte care cer schimbarea.
Ciclurile de innoire devin din ce in ce mai scurte, iar o suprematie decisiva intr-un domeniu dureaza cel mult 18 luni. In aceasta situatie exista doua variante posibile: fie cresterea volumului si vitezei de cumparare-vanzare pentru a ramane in topul firmelor prospere, solutie care nu aduce nimic nou in privinta innoirii sau imbunatatirii productiei, fie imbunatatirea continua a produselor existente si lansarea ciclica de noi produse in care scop se vor aplica masuri corespunzatoare, ca de exemplu:
ridicarea calitatii serviciilor la nivelul standardelor internationale
cresterea capacitatii de raspuns datorita flexibilitatii ridicate
promovarea inovatiei permanente cu ciclu scurt de aplicare
cautarea de noi piete s. a.
Procesul trecerii spre societatea postindustriala caracterizata prin utilizarea extinsa a tehnologiilor informationale si a comunicatiilor avansate (TIC) este marcat si de schimbarea paradigmelor in toate domeniile de activitate, cu implicatii economice, sociale, de mediu de o mare amploare.
Schimbarea paradigmelor organizationale si manageriale presupune trecerea:
de
la centralizare la descentralizare
de la ierarhia rigida la flexibilitate
la utilizarea unor noi modele de organizare in unele flexibile, "clustere", tehnoposuri, in care un rol deosebit revine IMM- urilor (bazate pe high-tech), firmelor si birourilor virtuale
de la "succesul pe o piata nationala" la "succesul pe o piata globala"
de la "ciclurile tehnologice lungi" la "inovarea continua"
de la "productia de masa" la "productia flexibila si diversificata"
de la "avantajul comparativ" la "avantajul competitiv" s.a.
In aceste conditii, pentru a practica un management eficient trebuie luata in considerare deviza prin care se apreciaza faptul ca, in prezent, "nimic nu e permanent" si "aproape nimic nu este previzibil".
management
stiinta managementului
managementul stiintific
Ce se intelege prin management?
Care este rolul managementului intr-o organizatie?
Care sunt atributele managementului?
Cum se explica faptul ca managementul este deopotriva stiinta si arta, practica si profesie?
In ce consta interdependenta dintre stiinta managementului si managementul stiintific?
Care sunt sursele formarii stiintei managementului?
Care sunt tendintele ce se manifesta in managementul contemporan?
Acest document nu se poate descarca
| E posibil sa te intereseze alte documente despre:
|
| Copyright © 2024 - Toate drepturile rezervate QReferat.com | Folositi documentele afisate ca sursa de inspiratie. Va recomandam sa nu copiati textul, ci sa compuneti propriul document pe baza informatiilor de pe site. { Home } { Contact } { Termeni si conditii } |
Documente similare:
|
Cauta document |