Contractul de depozit - Notiune, caractere juridice si clasificare

Contractul de depozit - Notiune, caractere juridice si clasificare

I.1.1.       Notiune

Depozitul este un contract prin care o persoana - numita deponent - incredinteaza un lucru altei persoane - numita depozitar - care se obliga sa‑l pastreze pe o perioada determinata sau determinabila si sa‑l restituie la cerere in natura.

Scopul principal urmarit prin incheierea contractului (art. 1591 Cod civil) este pastrarea (conservarea) lucrului depozitat in vederea restituirii lui in natura la cererea deponentului. Daca scopul principal al contractului nu este conservarea lucrului, chiar daca detinatorul are o asemenea obligatie, raporturile dintre parti nu mai pot fi calificate raporturi de depozit, ci vinzare-cumparare, antrepriza etc., eventual chiar raporturi derivind dintr‑un contract nenumit.

I.1.2.       Caractere juridice

Depozitul este un contract real, cu titlu gratuit sau cu titlu oneros, unilateral sau sinalagmatic (bilateral) si, in principiu, netranslativ de proprietate.

Depozitul este un contract real care se formeaza (se perfecteaza) numai prin si din momentul predarii (traditiunii) lucrului care formeaza obiectul contractului de la deponent la depozitar, cu exceptia cazului cind lucrul se afla deja, indiferent cu ce titlu, la depozitar (art. 1593 al. 2 si 3 Cod civil).

Pe de alta parte, predarea in sine nu este suficienta pentru incheierea contractului, fiind necesara in acest scop realizarea acordului de vointa (art. 1595 Cod civil) in sensul incheierii contractului de depozit. Daca una dintre parti a avut in vedere incheierea unui contract de depozit, dar cealalta parte a crezut ca primeste un imprumut sau dar manual, regulile depozitului nu vor putea fi aplicate, in lipsa realizarii acordului de vointa raporturile dintre parti fiind extracontractuale; tot astfel, daca o persoana lasa la domiciliul unei alte persoane un obiect fara acordul sau chiar stirea acesteia din urma.

Contractul de depozit - ca si alte contracte reale - poate fi precedat de o promisiune, de un antecontract de depozit, care se poate perfecta prin simplul consimtamint al partilor.

Depozitul poate fi cu titlu gratuit sau cu titlu oneros. Este eronata dispozitia art. 1593 al. 1 Cod civil potrivit careia depozitul este esentialmente gratuit; aceasta dispozitie este contrazisa de art. 1600 pct. 2 Cod civil, care se ocupa de ipoteza cind depozitarul este remunerat. Deci depozitul este gratuit numai prin natura (iar nu prin esenta) sa. In concluzie, depozitarul care pretinde o remuneratie (suma de bani sau alt avantaj patrimonial) pentru serviciile prestate trebuie sa dovedeasca stipularea si cuantumul remuneratiei; daca depozitarul desfasoara activitatea de pastrare cu caracter profesional (nu ocazional), depozitul urmeaza sa fie prezumat cu titlu oneros. Sechestrul judiciar este, de asemenea, cu titlu oneros (art. 1633 al. 1 si 3 Cod civil).

Depozitul cu titul gratuit este un contract unilateral, intrucit din momentul incheierii sale naste obligatii numai in sarcina depozitarului. Depozitul ramine un contract unilateral chiar daca, ulterior incheierii sale, se nasc anumite obligatii si in sarcina celeilalte parti (obligatii postcontractuale) datorita unui fapt posterior si accidental, care nu deriva din vointa comuna a partilor (de exemplu pierderile suferite de depozitar din cauza viciilor lucrului depozitat), ci dintr‑o cauza extracontractuala (delict civil sau gestiunea intereselor altei persoane), aceste obligatii nefiind nici interdependente cu obligatiile depozitarului.

Daca depozitul este cu titlu oneros, intrucit partile isi asuma obligatii reciproce si interdependente din momentul incheierii contractului, raporturile dintre parti vor fi guvernate de regulile aplicabile contractelor sinalagmatice.

{i antecontractul de depozit poate fi unilateral sau sinalagmatic (bilateral); insa nici in cazul din urma deponentul nu va putea fi obligat la incheierea contractului de depozit, dar va raspunde cu plata daunelor-interese pentru nerespectarea obligatiei contractuale asumate, asa cum si promitentul-depozitar raspunde, in ambele cazuri (chiar daca contractul proiectat este cu titlu gratuit), pentru nerespectarea obligatiei de a face asumata, el putind fi obligat si la executarea in natura a acestei obligatii, inclusiv sub forma obligarii la plata unor daune cominatorii.

Depozitul este un contract creator de raporturi de obligatii intre parti. Prin incheierea acestui contract nu se transmite dreptul de proprietate, nici chiar posesiunea lucrului, asupra depozitarului; el devine un simplu detentor precar. In consecinta, riscul pieirii fortuite a lucrului este suportat de deponent (res perit domino). Depozitarul suporta numai riscul contractului in calitate de debitor al obligatiei (de pastrare) imposibil de executat din cauza si din momentul pieirii lucrului (res perit creditori), neavind dreptul la remuneratia stipulata daca contractul a fost incheiat cu titlu oneros.

I.1.3.       Clasificarea contractelor de depozit

Codul civil distinge doua feluri de depozit: depozit propriu-zis si sechestru (art. 1592). Cel din urma se deosebeste de depozitul propriu-zis prin faptul ca are ca obiect bunuri litigioase, inclusiv imobile, si poate fi nu numai conventional, dar si juridic.

Depozitul propriu-zis - care este in toate cazurile conventional si poate avea ca obiect numai lucruri mobile nelitigioase - are trei variante:

depozitul obisnuit (care este voluntar si regulat)

depozitul necesar

depozitul neregulat

Desi cel din urma nu apare in cadrul titlurilor sectiunii Codului civil, existenta lui ca o varietate speciala de depozit este incontestabila.

Regulile aplicabile depozitului obisnuit (voluntar si regulat) formeaza dreptul comun in materie; depozitului necesar si celui neregulat li se aplica reguli speciale care se completeaza cu regulile depozitului obisnuit.