Continutul si caracterul sistemic al managementului

CONTINUTUL SI CARACTERUL SISTEMIC AL MANAGEMENTULUI

Activitatea manageriala se desfasoara in cadrul obiectivelor organizate, urmarind coordonarea eforturilor oamenilor, asigurarea coeziunii si unitatii tuturor elementelor componente, in conformitate cu cerintele si sarcinile reiesite din cerintele pietei. Denumirea de management sistemic implica o ierarhizare a sistemelor, care are la baza diferitele forme ded integrare ; in acest fel se creeaza pe ansamblul sistemului o flexibilitate operationala.

Fenomenul de integrare, prin elementele sale, sistemul integrant si mediul integrator, conditioneaza astfel principalele probleme ale activitatii unitatii . Sistemul integrant este caracterizat prin marimea si structura activitatilor (operatiilor) componente, nivelul de dezvoltare al acestora, caracterul organelor si sistemul de conducere din unitatile (subunitatile) componente .Mediul integrator precizeaza tocmai ansamblul normelor si legitatilor generate de tendintele progresului social, lucru care creeaza receptivitate fata de elementele transformatoare noi. Acest proces a contribuit la creearea unei noi discipline, denumita ingineria sistemelor , care are in vedere clarificarea problemelor complexe pe care le genereaza introducerea in practica activitatii de productie a noilor descoperiri din domeniul stiintei si tehnologiei .

In literatura de specialitate, tratarea intr-o conceptie sistemica a fenomenelor si proceselor ce au loc in economia de piata inseamna identificarea sistemelor si subsistemelor componente, precum si conexiunile directe si inverse ce se formeaza intre ele, toate fiind ansamblul in sistemul economiei de piata.

Abordarea sistemica, ca o forma specifica de aplicare a principiilor economiei de piata in cercetarea proceselor si fenomenelor, are in vedere descompunerea acestora in parti componente, continuindu-se apoi prin cercetarea sistemica care pune accentul pe studiul de ansamblu, pentru a deduce informatiile privind componentele sistemului. Se pun astfel in evidenta principiile complexitatii dinamice, pe baza schimbarilor de resurse umane, materiale, energetice, financiare, informationale etc.

Conceptul de sistem poate fi definit - dupa Macovei Gh., 1983 - ca un ansamblu de elemente, organizat pe baza legaturilor de conditionare dintre ele, a carui functionare, desfasurata intr-un mediu dinamic de care este influentat, permite atingerea anumitor obiective.

In teoria sistemelor, notiunea de sistem se refera la orice entitate compusa din parti interdependente, sistemul nefiind numai totalitatea partilor, ci si totalitatea relatiilor existente intre parti. Asadar, notiunea fundamentala a teoriei sistemelor rezida in cea de grad de organizare. Caracteristicile principale ale sistemului sunt:

a) obiectivele care reprezinta ratiunea existentei lui, respectiv motivatia si finalitatea acestuia ;

b) elementele sau entitatile ce alcatuiesc componenta constructiva, formeaza statica sistemului ;

c) relatiile sau raporturile dintre elementele sistemului, respectiv, componenta functionala sau dinamica sistemului. 

Relatiile dintre sistem si mediu se exprima sub forma intrarilor si iesirilor .

Intrarile in sistem sunt influentele provenite din mediu. Unele influente pot capata anumite valori si devin parametri cu caracter constant, impus de un operator, care determina limitele de variatie a valorilor variabilelor elementelor si a relatiilor ce se stabilesc intre acestea.

Iesirile sunt formate din influentele pe care sistemul le exercita asupra mediului. Unele iesiri se denumesc criterii, avand o importanta deosebita, deoarece permit aprecierea functionarii de ansamblu a sistemului.

In stransa interdependenta cu structura se afla functia sistemului. Functia exprima sistemul in actiune, respectiv modalitatea cum sistemul primeste influentele mediului, cum le prelucreaza si le transfera asupra aceluiasi mediu, sub forma iesirilor . Ca elemente de ordonare a sistemului, conducerea are ca definitorie trasatura sistemica . Cu ajutorul managementului, sistemul isi pastreaza stabilitatea si dinamica atat in cazul schimbarilor conditiilor interne si externe, evitandu-se dezorganizarea. Scopul final, continutul si caracterului sistemic al managementului este optimizarea functionarii sistemului, a utilizarii eficiente a tuturor resurselor, etc. Fata de rezistenta factorilor care il influenteaza, managementului sistemului se realizeaza de catre organele si mecanismele proprii. In acest fel se explica faptul ca procesele de conducere reprezinta un atribut propriu al sistemului de autoconducere, fiecare sistem incluzand pe de o parte subsistemul conducato, iar pe de alta parte subsistemele conduse, supuse procesului de dirijare si reglaj.

Conceptia sistemica reprezinta in acest fel o serie de caracteristici si implicatii specifice:

asigura o viziune integratoare a proceselor si fenomenelor, tratind integral ca o entitate unitara si nu ca o alaturare a elementelor componente;

permite evidentierea calitatilor integrative de sistem, pe care nu le poseda nici unul din elementele componente luate separat;

pune la indemina stiintei menegeriale cadrul metodologic capabil sa explice comportamentele complexe din punct de vedere structural si functional, tinind seama de dinamica sistemului-crestere, autodezvoltare, reglare;

constituie un element metodologic de cercetare pentru stabilirea relatiilor intre sisteme diferite ca amploare si complexitate;

ofera posibilitatea rezolvarii unor probleme complexe, prin reducerea lor la un proces reciproc, folosind un instrumentar metodologic simplu si unitar, alaturi de metodele economico-matematice pentru gasirea solutiilor optime;

permite aplicarea principiului entropiei, exprimat in termeni de probabilitate, deoarece entropia este o caracteristica de stare a oricarui sistem ;

realizeaza interferari cu alte stiinte si discipline (macreconomia, economia intreprinderii, cercetarea operationala, cibernetica etc.), oferind posibilitatea unor abordari multidisciplinare ;

abordeaza intreprinderea economica ca un ansamblu unitar, ca un intreg, atat in ceea ce priveste configuratia structurala, cat si mecanismul complex al functionarii sale ;

introducerea in domeniul stiintei conducerii intreprinderii elemente noi, specifice tendintelor moderne - dinamismul, adaptabilitatea, flexibilitatea, reglarea, autoreglarea etc.

permite conducerii sa abordeze specific, sistemic, in mod deductiv-inductiv, stabilind strategii de ansamblu pentru intreprinderea prin formularea obiectivelor si detalierea lor pe strategii partiale si politici corespunzatoare fiecarui compartiment ;

defineste intr-o viziune noua rolul conducerii si regleaza procesul conducerii conform cerintelor actuale, care trebuie sa asigure integrarea organica a sistemului in mediul social-economic, politic si tehnico-stiintific, ajutand cadrele de conducere sa cunoasca si sa rezolve problemele, sa permanentizeze noua atitudine moderna, larg democratica, a participantilor la conducere, in conditiile economiei romanesti.

In literatura de specialitate se propun diverse criterii: de apreciere a unei bune functionalitati a sistemului, cum sunt :

adaptabilitatea, capacitatea de a reactiona suplu la cerintele si influenta mediului pietei ;

simtul identitatii, cunoasterea unitatii economice de catre toti membrii ei, privind obiectivele pe care le are si modul de realizare al acestora ;

capacitatea de a testa concret realitatea ;

stabilitatea, care reflecta proprietatea de a-si mentine functionalitatea in anumite limite ;

integrarea, referindu-se la evitarea conflictelor cu membrii ei ;

impulsul spre actiune vizand asigurarea satisfactiei membrilor si dorintelor de participare la realizarea obiectivelor ;

realizarea, reprezentand rezultatul net al activitatii executate etc.

Formele concrete pe care le imbraca acesti factori si rolul lor in realizarea unui anumit nivel al activitatilor, sunt influentate in mod nemijlocit de calitatea conducerii practicate si de sistemul in care este integrata conducerea.