Relatiile diplomatice dintre Franta si Piemont fusesera rupte temporar, dar se pare ca a fost un simplu gest al lui Napoleon si nu trebuia luat in serios.
In urmatorii zece ani, problemele legate de modul cum puteau fi incorporate Roma si Venetia in noul regat al Italiei erau fosrte presante. Roma era considerata de majoritatea italienilor drept capitala fireasca a tarii lor, vatra vechilor imparati romani si simbolul maretiei trecute. Garnizoana franceza din Roma si ocupatia austriaca a Venetiei aminteau mereu ca izgonirea strainilor nu fusese implinita. Intr-un fel sau altul, Napoleon III avea sa gaseasca o solutie acoestor probleme.
Venetia
In 1866, chestiunea Venetiei ajunsese la un punct culminant. Prusia ra implicata in lupta cu Austria pentru controlul asupra Germaniei. Intr-un tratat secret incheiat cu Prusia, Italia cazuse de acord ca, in cazul in care Prusia ar fi pornit la razboi cu Austria in urmatoarele doua luni, aceasta ar fi trbuit sa declare razboi Austriei imediat dupa Prusia. La sfarsitul razboiului, dupa infrangerea Austriei, Italia ar fi primit Venetia ca recompensa pentru serviciile oferite prin crearea unui al doilea front intr-un razboi intre Austria si Prusia.
Asigurandu-se ca Italia ar fi castigat Venetia daca Prusia ar fi invins, Napoleon trebuia acum sa se asigure ca acelasi lucru s-ar intampla daca ar invinge Austria. Prin urmare, el a semnat un tratat secret cu Austria in care au convenit ca, daca Austria infrange Prusia, Venetia sa fie cedata Frantei si apoi remisa Italiei de catre Napoleon. In schimb, Franta trebuia sa ramana neutra in timpul razboiului. Nu este de mirare ca Napoleon avea o reputatie de viclenie si joc dublu in toata Europa.
Razboiul, cunoscut in Germania ca "Razboiul de sapte saptamani" si in Italia ca "Al III-lea Razboi de Idependenta", a inceput la 14 iulie 1866. Dupa 10 zile, Italia era infranta de Austria in batalia de la Custoza, in primul rand datorita proastei conduceri, dar pe 3 iulie, Austria este infranta, la randul ei de catre Prusia la Koninggratz. Austria a cedat imediat Venetia lui Napoleon, care a remis-o imediat Italiei. Desi era binevnita pentru Italia, obtinerea Venetiei, felul in care fusese obtinuta, nu de catre italieni, ci prin jocul marilor puteri, Prusia, Austria si Franta, era uimitor. A urmat o noua umilinta peste cateva saptamani, cand flota italiana a fost zdrobita de cea mai mica flota austriaca in batalia de la Lissa. In ciuda acestei infrangeri, pacea de la Proaga, semnata in august 1866, a confirmat alipirea Venetiei la Italia, apropiind cu un pas unificarea deplina a Italiei.
Roma
Peste patru ani, atunci cand razboiul franco-prusian a izbucnit, in iulie 1870, Italia a ramas neutra. Victor Emmanuel avea sentimentul ca, prin casatoria fiicei sale cu varul lui Napoleon, era obligat sa vina in ajutorul Frantei, dar guvernul sau aprecia altfel situatia. Napoleon avea nevoie urgent de o armata mare si a retras trupele franceze din Roma curand dupa inceperea razboiului. Guvernul italian nu a reactionat imediat, dar, dupa ce Napoleon fusese infrant si luat prizonier de cartre prusaci, la 1 septembrie 1870, a socotit ca poate actiona in siguranta.
Victor Emmanuel a trimis o scrisoare Papei, la 8 septembrie, ceradu-i sa ajunga la un acord cu guvernul si sa accepte pierderea puterii sale patrimoniale, care din 1848, depinsese de prezenta trupelor franceze. El il indemna pe Papa sa permita ca Roma sa devina capitala Italiei si sa se ajunga la un aranjament de felul celui sugerat de Cavour in martie 1861. Acesta ar fi separat biserica si statul, lasandu-l pe Papa fara putere patrimoniala, dar cu o deplina independenta spirituala, aparuta si garantata de catre stat - o biserica libera intr-un stat liber. Victor Emmanuel scria:
" Eu, fiind rege catolic si italian si, in aceasta calitate, aparator, prin gratia divina si vointa nationala, al destinelor tuturor italienilor, simt ca datoria mea este, in fata Europei si a lumii catolice, sa-mi iau raspunderea de a mentine ordinea in peninsula si siguranta Sfantului Scaun . Capul Bisericii Catolice, inconjurat de devotiunea poporului italian, si-ar pastra pe malurile Tibrului un scaun glorios, independent de orice suveranitate umana.
