Cauzele miscarilor revolutionare
Anul 1848 a fost demn de tinut minte in Europa, plin de evenimente dramatice, violente, cu sperante si esecuri. A fost anul epidemiei de holera care a maturat Europa, venind din Asia si a provocat atat de multe pierderi de vieti omenesti deoarece, pentru un timp, societetea a fost complet dezorganizata in multe domenii. A fost anul aparitiei Manifestului Comunist al lui Carl Marx. Acesta nu a avut dramatismul epidemiei de holera si a atras foarte putin atentia la acea vreme, insa peste douazeci de ani, mesajul sau se raspandise in intraeaga Europa si dincolo de ea, pentru a deveni, peste un secol, baza unui sistem politic ce va domina jumatate a lumii. A inceput cu un an al sperantei in revolutiile care izbucnisera in toata Europa. Dar s-a incheiat cu un an al esecului.
Revolutiile au izbucnit in Franta, Confederatia Germana, Imperiul Habsburgic, cuprinzand Austria si Ungaria, precum si in Italia. La inceput, revolutiile pareau sa aiba succes. Chiar si Metternich, batranul om politic al Europei, ce parea de neclintit, a fost silit sa plece in exil in urma evenimentelor de la Viena, iar in Franta Ludovic Filip si-a pierdut tronul.
De ce au avut loc toate aceste revolutii loc in acelasi an? Istoricii obisnuiau sa considere ca tulburarile franceze, care au inceput in februarie 1848, au declansat pur si simplu revolutii asemanatoare in celelalte tari. Acum, punctul de vedere general acceptat sete ca revolutiile au loc aproape in acelasi timp deoarece conditiile in Franta, Germania si Imperiul Habsburgic erau similare. Aceste conditii, economice si sociale, erau de felul celor care dau nastere la revolutii.
Inca de la mijlocul secolului anterior, se petrecusera in Europa schimbari importante. Populatia crescuse in mod dramatic, orasele erau mai multe si mai mari, industria se dezvoltase mult peste asteptari. In 1848, viata era foarte diferita de cea din 1748.
Motive pentru care populatia s-a dublat in secolul de pana la 1848 nu sunt clare. Istoricii economiei pot sa spuna doar ca aceasta s-a datorat mai degraba reducerii ratei mortalitatii decat cresterii natalitatii. In Prusia, populatia din zonele rurale a crescut cu circa 75% intre 1815 si 1848. Multi oameni au parasit pamantul si s-au mutat la orase in cauterea unor locuri de munca ori au plecat in alte parti ale lumii. Un sfert de milion s-au dus in Statele Unite in cautare de pamant si hrana.
Cei care ramaneau la tara gaseau ca viata este foarte grea. In Prusia Orientala, o mare parte din pamant apartinea Junker-ilor, membri aristocratiei militare a proprietarilor de pamant, si era lucrat de taranii lipsiti de pamant. Chiar in acele parti ale Germaniei in care taranii devenisera arendasi, rentele erau foarte mari. Era foarte greu sa-ti castigi existenta.
In 1846 si 1847, recoltele de cereale au fost dezastruase si situatia s-a inrautatit prin izbucnirea unei serioase epidemii de mana a cartofului. Cartofii constituiau felul principal in hrana majoritatii taraniilor germani se recolta proata insemna foamete. Era multa suferinta si nemultumire si au avut loc revolte provocate de foame. Fusesera si inainte recolte proaste, insa cresterea populatiei a facut situatia sa devina si mai grava.
Orasele, in special cele industrializate, simteau, de asemenea, presiunea ce ameninta sursele de hrana si a aparut o crestere puternica la preturile alimentelor. Preturile cerealelor au crescut cu aproape 50% din 1847. Costul vietii a crescut brusc pentru toata lumea, dar muncitorii sufereau cel mai mult, in special cei din intreprinderilor (morile) textile. Industria textila trecea prin vremuri grele. In 1847 a inceput o recesiune si salariile au fost reduse. Preturile mai mari aparute in acelasi timp cu salariile mai mici au dus la prabusirea nivelului de trai al muncitorilor. Alcoolul ieftin aducea putina desfatare intr-o viata grea si scriitorii contemporani descriu marea amploare a betiei, mai ales printre femeile si copii care lucrau in fabrici.
Chiar si in vremurile bune muncitorii nu o duceau prea bine. Ei erau sarac imbracati si nepotrivit hraniti. De la mijlocul anilor 1840, somajul aparuse in multe ramuri industriale. Un observator noteaza ca muncitorii din fabrici, aflato in somaj, traiau mai greu decat detinutii, in locuinte murdare, igrasioase si supraaaglomerate, adesea douazeci de persoane intr-o camera si sapte intr-un pat. Atunci cand aveau de lucru, conditiile de munca erau grele. Masinile, in special cele din fabricile textile, nu erau concepute cu gandul la muncitori, ceea ce ducea la betesuguri de diferite feluri. Barbatii si femeile de 30 de ani erau deja batrani.
Atat in orase cat si la tara, printre muncitori si tarani, revolta era in crestere. Nemultumiti de situatia existenta, ei au inceput sa formuleze plangeri. Doreau o viata mai buna pentru ei si familiile lor, cu hrana suficienta, conditii de locuit rezonabile, o zi de munca mai scurta si conditii de munca mai bune. Cererile lor erau foarte clare, limitate, practice si non-politice la baza. De fapt, ei nu erau, cu putine exceptii, preocupati de politica si de teoriile politice; erau interesati doar de forma de guvernamant doar in masura in care acestea le afecta vietile.
Erau si exceptii, fireste. In orase cum ar fi Köln si Bonn, meseriasii de elita aveau propriile lor organizatii de breasla si se delimitau de muncitorii necalificati din fabrici, pe care ii dispretuiau si de care se temeau. Acesti muncitori calificati gandeau limpede si erau constienti din punct de vedre politic. In 1848, ei au organizat demonstratii si au ales adunari reprezentative pentru a discuta necazurile lor. Adunarea (sau congresul) tinuta la Frankfurt a redactat un Cod Industrial pentru reglementarea orelor de munca, a conditiilor de plata si altele. Mai tarziu, ei au prezentat Codul Parlamentului de la Frankfurt, insa a fost respins. In timpul revoltelor din Berlin din martie 1848, unii muncitori, mai activi din punct de vedere politic, s-au organizat in comitete muncitoresti, cerand printre altele formarea de sindicate, invatamant liber si salariul minim garantat.
Pentru Karl Marx si sprijinitorii sai aceste evenimente demonstrau dezvoltarea "unei constiinte a clasei muncitoare". Prin aceasta, ei intelegeau ca muncitorii si-au dat seama ca, deoarece clasa mijlocie si cele de sus detineau mijloacele de productie (fabrici, mori, mine etc.), ei trebuiau sa se uneasca in revolutie pentru a schimba aceasta stare de lucruri, daca doreau sa-si imbunatateasca nivelul de trai. Unii istorici cred ca revolutiile de la 1848 au fost initiate de muncitori si desigur ca ei au fost cei care au luptat si au murit pe strazi. Unii au jucat un rol important, mai ales cei din clasa mijlocie educata.
Clasa mijlocie din Germania suferea de fustrare. Nu erau suficiente pentru ca oamenii calificati sa urmeze cariera de medic, jurist profesor sau functionar. Perspectivele profesionale erau limitate, mai ales in serviciul civil unde toate functiile importante erau ocupate de membrii nobilimii. Clasa mijlocie era frustrata si de lipsa de putere, pentru ca, in 1848, puterea se afla in mainilecui fusese intotdeauna, ale nobilimii. Nobilii stapaneau pamantul, ocupau functiile importante in guvern, erau ofiteri in armata si isi pazeau cu indarjire privilegiile impotriva oricarei infiltrari din partea clasei mijlocii.
Noile idei politice ale liberalismuli si nationalismului, care se dezvoltau in prima jumatate a secolului al XIX-lea, s-au dovedit a fi foarte atractive pentru clasa mijlocie nemultumita.
