Din 768 si pana in 1795, peste Franta regii au domnit neintrerupt. Dupa 1795, la domnia acestei tari s-au succedat, pana in zilele noastre, imparati si presedinti, cu o mica intrerupere intre 1814 si 1830 (familia Burbon). Din cei aproape 1000 de ani in care Franta a fost condusa de regi, mai mult de o treime din timp acesti regi au fost descendenti ai lui Hugo Capet, intemeietorul dinastiei Capetienilor. Desi incepand cu anul 1328, dinastiile Frantei nu s-au numit Capet, ele au fost, totusi, ramuri ale acestei familii.
Spre finalul anilor 900, regii din dinastia Carolingiana pierdusera mult din puterea lor de odinioara. In schimb, nobilii isi marisera puterea, astfel incat regii nu mai erau decat nobili feudali care erau alesi pentru a conduce in lupta alti nobili feudali.
In 987, cand Ludovic al V-lea a murit, nelasand mostenitori de parte barbateasca, Hugo Capet a fost ales de catre nobilime si cler rege. Acesta era un descendent al lui Robert cel Viteaz, detinand pamanturi in Ile-de-France, fiind conte de Paris si duce al Frantei, unul dintre cei mai importanti nobili ai vremii.
In 987, dupa incoronarea sa ca rege, pamanturile detinute de Hugo Capet se margineau la numai o fasie ingusta de teren din imprejurimile Parisului. In 1328, anul in care Carol al IV-lea a murit, teritoriul controlat direct de regii Frantei se marise de peste 3 ori. Aceste achizitii au fost facute atat prin aliante (tratate si casatorii) cat si prin razboi.
Regii Capetieni au intarit puterea regala in Franta insistand pe urmatoarele principii:
. al ereditatii- pentru a nu-i lasa pe marii nobili sa aleaga alt rege
. al indivizibilitatii tinuturilor coroanei, pentru a nu se intampla ca la sfarsitul domniei lui Carol cel Mare, cand, prin tratatul de la Verdun, imperiul construit de acesta s-a divizat
. cel al urmarii la tron a fiului cel mai mare a fostului rege
La putin timp dupa ce Hugo Capet a devenit rege, acesta l-a asociat la domnie pe fiul sau, Robert, care a devenit Robert al II-lea cel Pios. Asocierea fiului cel mai mare la domnie a fost o practica mentinuta pana in secolul al XII-lea.
Cei mai mari dintre regii Capetieni au fost: Filip al II-lea August, Ludovic al IX-lea (Sfantul Ludovic)si Filip al IV-lea cel Frumos. Regii dinastiei s-au asigurat de faptul ca vor domni peste aproape toata Franta direct, prin incorporarea de tinuturi la domeniile coroanei. In 1328, cand Carol al IV-lea a murit fara a lasa mostenitori de parte masculina, familia de Valois, o ramura mai tanara a familiei Capet a urmat la conducerea Frantei pana in 1589.
Capetienii timpurii: 987-1180
Cand Ludovic al V-lea a murit, marii nobili s-au intors catre Hugo Capet pentru a le fi rege. Hugo Capet a fost ales rege deoarece ceilalti nobili considerau ca nu va fi destul de tare pentru a conduce Franta si pentru a-i controla pe marii feudali; de fapt, el si-a asigurat alegerea prin oferirea a mari parti din tinuturile pe care le poseda nobililor electori.
Desi marii feudali francezi probabil ca nu aveau nici cea mai mica dorinta de a-i instala pe Capetieni ca dinastie a Frantei, Hugo Capet l-a incoronat si pe fiul sau cel mai mare aproape imediat dupa numirea sa rege, asociandu-l astfel pe acesta la domnie. Atunci cand Robert al II-lea a devenit rege in 996, l-a numit imediat pe fiul sau Hugo ca succesor al sau, dar, din cauza ca acesta din urma a murit, alt fiu, Henric, a devenit rege in 1031. Capetienii si-au transmis mai apoi coroana din tata in fiu, printr-o linie masculina directa, pana in 1328.
Primii Capetieni au ramas credinciosi principiilor feudale, dar, in schimb, au recladit administratia regala, lucru ce, in anii 1040, devenise evident. Totusi, la sfarsitul secolului al XI-lea, Wiliam Cuceritorul, duce de Normandia, si Hugo cel Mare, abate al manastirii din Cluny, desi vasali ai lui Filip I (1060-1108), erau mult mai puternici decat acesta.
Urmasul lui Filip, Ludovic al VI-lea (1108-1137), a consolidat puterea regala pentru totdeauna in Ile-de-France, regiunea din jurul Parisului care fusese fieful initial al Capetienilor. Aici, el a reprimat in mod sistematic toata opozitia feudala catre guvernarea regala. De asemenea, a facut ca fiul sau, viitorul Ludovic al VII-lea, sa fie crescut la abatia Saint-Denis, in nordul Parisului si ca acesta sa se insoare cu Eleanor, mostenitoarea ducatului Aquiatniei, in 1137.
Posesiunile lui Eleanor erau cu mult mai intinse decat Ile-de-France, si prin sotia sa, Ludovic al VII-lea a castigat controlul asupra unor teritorii intinse intre raul Loire si Pirinei. In 1147, Ludovic a mers in cruciada, luand-o si pe Eleanor cu el. In timp ce erau in Tinutul Sfant, se zvonea ca Eleanor a comis adulter. Deoarece aceasta casatorie nu fusese agreabila nici pentru rege, nici pentru regina si intrucat regina nu adusese pe lume nici un mostenitor al tronului, cei doi soti au cerut papei anularea casatoriei, cerere acordata in anul 1152. Doua luni mai tarziu, Eleanor se marita cu Henric, conte de Anjou si duce de Normadia, care in 1154 a devenit rege al Angliei sub numele de Henric al II-lea. In acest mod Aquiataia a trecut de la coroana franceza la cea engleza. Din aceasta cauza, in acel timp, posesiunile regelui Angliei in Franta erau mai mari decat ale regelui Frantei insusi.
Capetienii tarzii: 1180-1328
Norocul dinastiei Capetiene s-a schimbat sub conducerea lui Filip al II-lea August, urmasul lui Ludovic al VII-lea.
In timpul domniei lui Filip August (1180-1223), regatul Frantei a castigat mult in prestigiu, mai ales prin teritoriile ce au intrat in controlul direct al coroanei in aceasta perioada.
Filip era fiul lui Ludovic al VII-lea si a Adelei de Champagne. Pentru a fi asociat la domnie cu tatal sau, care era pe patul de moarte, el a fost incoronat la Reims, pe 1 noiembrie 1179. Unchii sai din casa de Champagne: Henric I, conte de Champagne, Guillame, arhiepiscop de Reims si Thibaut al V-lea, conte de Blois si de Chartres, sperau sa se foloseasca de tanarul rege pentru a controla Franta. Pentru a iesi de sub tutela lor, Filip al II-lea s-a insurat cu Isabella, fiica lui Baldwin al V-lea de Hainaut si nepoata(prin mama) al lui Filip de Alsace, conte de Flandra, care a promis regelui comitatul Artois ca zestre pentru Isabella. Cei doi s-au casatorit pe 28 aprilie 1180. Prin prima sa casatorie, Filip a achizitionat teritorii in nordul Frantei: Artois, Valois si Vermandois. De asemeanea, si-a consolidat controlul asupra Vexin-ului, o zona critica pe Sena la conjunctura dintre Normandia si Ile-de-France. Filip a luat parte la a treia cruciada(1190-1191).
Sansa lui de a lupta impotriva Imperiului Angevin a aparut o data cu casatoria regelui John al Angliei cu a printesa logodita cu un alt vasal al lui Filip. Filip a cerut prezenta lui John la curtea Frantei, iar, cand acesta nu a venit, regele Frantei a avut puterea de a-l condamna pe John si de a declara pamanturile sale sechestrate. In 1204, Filip a cucerit tinuturile Normandia si Anjou, iar 10 ani mai tarziu a consolidat aceste cuceriri invingand armatele combinate ale Angliei si ale Sfantului Imperiu Roman in batalia de la Bouvines.
Catarii au oferit regelui Filip oportunitatea de a interveni in sudul Frantei, mai ales in provinciile Provence si Languedoc. Aici, fiul sau, Ludovic al VIII-lea, a extins domeniul regal spre sud.
Filip al II-lea a murit pe 14 iulie 1223. Deoarece cunostea propria sa putere, a fost primul Capetian care nu l-a asociat pe fiul sau cel mai mare la domnie. De fapt, cuceririle si buna guvernare a Frantei de care a dat dovada l-au facut cel mai puternic rege European si au pregatit drumul catre maretia Frantei, atinsa mai tarziu.
Dupa moartea lui Filip al II-lea, fiul sau, Ludovic al VIII-lea i-a urmat la tron pentru o perioada de trei ani.
La moartea acestuia, in 1226, Ludovic al IX-lea cel Sfant (1226-1270) a ajuns rege.
Deoarece in 1226 Ludovic avea numai 12 ani, mama sa, Blanche de Castille a fost numita regenta. La moartea lui Ludovic al VIII-lea, sotia sa a insistat ca fiul sau sa fie incoronat imediat, lucru ce s-a intamplat la doar trei saptamani dupa moartea fiului lui Filip al II-lea. Cativa baroni francezi, in frunte cu Filip Hurepel, fiul nelegitim al lui Filip al II-lea, impreuna cu regele Angliei, care dorea sa isi recapete teritoriile pierdute, s-au rasculat impotriva noului rege. Dand dovada de calitati remarcabile de negociator si de conducator, precum si de diplomatie, Blanche de Castille a reusit sa inabuse rascoala.
Cea mai mare realizare a lui Ludovic a fost sa castige loialitatea provinciilor cucerite printr-o administratie umana si corecta. El a avut grija sa lupte impotriva coruptiei si a abuzului de autoritate trimitand investigatori in provincii pentru a asculta plangerile despre oficialitati. Sub conducerea sa, guvernarea regala a devenit mai intinsa, mai profesionista si mai specializata.
Un om cu adevarat religios, Ludovic a vrut sa isi termine cariera cu o cruciada. Astfel, in 1247, dupa ce isi aranjase treburile, regele a plecat in cruciada. Ludovic a lansat un atac in Egipt la Damietta, dupa care a plecat spre Pamantul Sfant pentru a superviza intarirea fortificatiilor crestine de acolo. In 1270, Ludovic a plecat din nou in cruciada, dar, de data acesta, ca si multi altii din armata sa, a murit in timp ce atacau Tunisul. In 1297, Ludovic al IX-lea a fost declarat sfant, din cauza miracolelor ce ii fusesera atribuite de la moartea sa.
Fiul lui Ludovic al IX-lea, Filip al III-lea (1270-1285) a fost al cincilea rege francez care a mers in cruciada. El a adaugat pamanturilor regale franceze tinutul Champagne, ca urmare a casatoriei fiului sau cu mostenitoarea acestui tinut.
Filip al IV-lea cel Frumos, ultimul dintre marii regi Capetieni, a intarit guvernarea regala. A ales sfetnici capabili si ambitiosi pentru a-i servi in administratie, dintre care cei mai cunoscuti sunt Dubois si Nogaret. Acestia, impreuna, au incercat sa indeparteze limitatiile autoritatii regale. Acest proces cerea insa disparitia privilegiilor speciale sau ale prerogativelor provinciilor. Episcopiile, baroniile si orasele trebuiau sa coopereze cu regele, fie in legatura cu cererile justitiei regale, fie cu cele ale trezoreriei.
Filip a reusit sa anexeze domeniilor regale comitatele Franche-Comté si Lyon, precum si parti din Lorraine. Cu toate acestea, el a esuat in a alatura Flandra acelorasi domenii.
Interventia lui Filip in Flandra a fost una foarte costisitoare, ceea ce l-a condus pe acesta la incercarea de a taxa clerul. Aceasta incercare l-a adus pe Filip in conflict deschis cu papa Bonifaciu al VIII-lea. Totusi, in 1297, Bonifaciu a admis ca, in situatii exceptionale, un rege poate taxa clerul fara consultarea prealabila a papei. Papalitatea a contuinuat insa sa refuze regilor dreptul de a aresta un preot. In consecinta, Nogaret a condus o asa-zisa expeditie in Italia pentru a-l aresta pe Bonifaciu si a-l aduce in Franta pentru proces. O confruntare violenta a avut loc la Anagni iar la scurt timp dupa aceea batranul papa a murit. Moartea lui Bonifaciu a dus la discutii aprinse cu privire la urmatorul papa. In 1305, sub influenta lui Filip, a fost ales un papa francez, Clement al V-lea, care a mutat curtea papala la Avignon.
Dorinta interminabila al lui Filip al IV-lea pentru bani l-a facut sa ii expulzeze pe evrei din regat si sa le confiste averile. Din acelasi motiv el i-a persecutat si eliminat pe templieri, ordin care, de-a lungul vremurilor, devenise foarte bogat.
Filip a reusit sa intareasca guvernarea regala, dar prin metodele sale, a risipit mult din respectul care era acordat monarhiei. Cu toate acestea, sistemul administrativ impus de el a rezistat atat in secolul al XIV-lea, cat si in secolul al XV-lea, desi prestigiul monarhiei a scazut cosiderabil.
Declinul in prestigiu a fost insotit de o rupere in linia de succesiune: intre 1314 si 1328, cei trei fii ai lui Filip al IV-lea au condus Franta-Ludovic al X-lea, Filip al V-lea si Carol al IV-lea. Cu toate acestea, toti trei au murit fara a lasa mostnitori care sa poata domni- Ludovic al X-lea a avut un copil postum, Ioan I, dar care a trait numai cateva zile in 1316.
Dinastia Capetienilor a fost una dintre cele mai lungi dinastii ale Frantei, caci, dupa stingerea liniei directe de mostenitori, tronul a fost preluat de catre alte ramuri ale aceleiasi familii. Dintre marile realizari ale acestei dinastii, cele mai importante au fost extinderea domeniului regal si un nou sistem de administratie, ce a rezistat inca doua secole dupa stingerea liniei Capetiene directe. Din aceasta acuza, putem considera ca dinastia Capetienilor a avut o importanta covarsitoare in istoria Frantei.
