In 1828 - 1829, Chiang Kai-Shek, liderul Gomindang-ului, principalul partid politic chinez, s-a impus in pozitia de conducator al Chineicu acordul celorlalte forte politico-militaredin tara. Singurul opozant a fost Partidul Comunist Chinez. Pentru japonezi, acest lucru era un posibil dezastru.
China avea o populatie de peste 10 ori mai mare decat cea a Japoniei, insa economia si sistemul politic slab dezvoltate ale acesteia au facut ca Japonia sa devina puterea dominanta in Asia de Est. Japonia s-a alaturat puterilor occidentale in stabilirea unor tratate care ii ofereau anumite privilegii in China. Cu toate acestea, Tchang Kai-Chek s-a angajat el insusi sa modernizeze China si sa puna capat unor astfel de tratate. In 1930 acesta dobandea autoritatea necesara savarsirii acestor transformari. In urmatorii 9 ani, tensiunea s-a intensificat intre Japonia si China, si a condus la conflicte.
Invadarea Chinei de catre Japonia, in iulie 1937, in urma unei ciocniri intre trupele japoneze si chineze la Podul Marco Polo langa Peking, a dus la izbucnirea celui de-al Doilea Razboi Mondial in Asia. Prima ciocnire a avut loc in 7 iulie, iar in urmatoarele 3 saptamani s-au succedat cateva conflicte armate. Pe 28 iulie 1937 a izbucnit o lupta insemnata pentru controlul asupra Peking-ului. Japonezii i-au fortat rapid pe chinezi sa abandoneze Peking-ul, iar pe 7 august 1937 trupele japoneze au patruns in capitala traditionala a imparatilor chinezi. Razboiul s-a extins repede spre sud. Dupa infrangerea chinezilor in jurul Peking-ului, Tchang Kai-Chek a hotarat sa-i infrunte pe japonezi la Shangai. Cel mai mare oras si port din china avea si cei mai multi rezidenti din Europa Occidentala si SUA. O mare armata japoneza a ajuns in nord-estul orasului Shangai pe 23 august. A urmat apoi o lupta care a durat 3 luni, iar Shangai-ul a fost devastat. Aceasta batalie a provocat mari pierderi in randurile celor mai bune trupe chineze. Japonezii i-au alungat pe chinezi din vecinatatea Shangai-ului, in noiembrie 1937. Intre timp, in nordul tarii, japonezii atacasera spre vest si sud din Peking, intr-o ofensiva care a inceput de asemenea pe 23 august. Principalul atac japonez a inceput la jumatatea luni septembrie. Chinezii nu doreau in mod deosebit sa lupte, cu exceptia celor din regiunile muntoase ale provinciei Shansi, unde gherilele comuniste s-au alaturat fortelor lui Chiang Kai-Shek. Aici, japonezii au suferit pierderi foarte mari, desi i-au fortat pe chinezi sa se retraga. Pana la sfarsitul anului 1937, armata japoneza ajunsese pana la Fluviul Galben.
Pe 13 decembrie 1937, japonezii au capturat Nanking-ul, fosta capitala a Chinei. Trupele japoneze care au capturat Nanking-ul au purtat vreme de 3 luni o campanie sistematica de torturi, crime si jafuri. Sute de mii de chinezi au fost ucisi. Atrocitatile savarsite de japonezi au ramas in istorie sub numele de « Masacrul de la Nanking ». Dupa caderea Nanking-ului, japonezii au sperat ca Germania va negocia un tratat de pace intre Japonia si China. Tchang Kai-Chek si-a anuntat in mod public intentia de a lupta pana la sfarsit, facand astfel imposobila acceptarea vreunor tratative. In primavara anului 1938, japonezii si-au reluat ofensivele in China, urmarind capturarea orasului Hsuchou. Chinezii le-au provocat japonezilor o grea infrangere la T'aierhchuang, insa generalii chinezi au refuzat continuarea atacului, dand trupelor japoneze posibilitatea regruparii. Japonezii si-au intarit armatele, reusind sa captureze Hsuchou. Dupa aceasta, in octombrie 1938, a urmat caderea orasului Wuhan, noua capitala temporara a Chinei, si a Canton-ului, un oras important din sud.
In iarna anilor 1938-1939, japonezii au ajuns in impas. Razboiul cu China ii costa 5 milioane $ pe zi, iar armata puternica pe care o trimisesera in China putea detine controlul doar asupra marilor orase din estul Chinei si a aunei portiuni de-a lungul principalelor linii de cale ferata. Liderul comunist Mao Tse-Tung i-a declarat unui american: « China este asemenea unui ulcior de un galon, pe care Japonia incearca sa-l umple cu jumatate de litru de lichid ». Tchang Kai-Chek era constient de incurcatura in care se aflau japonezii si dorea sa intre intr-un razboi de uzura (epuizarea dusmanului prin atacuri repetate). Chinezii aveau inca o armata de 2 milioane de oameni. Japonezii au ajuns la concluzia ca singura cale de incetare a razboiului era sa opreasca transportul de munitii catre armata chineza. In timpul razboiului japonezii fusesera mult mai bine dotati cu echipament militar, fiind bine aprovizionati cu tancuri si artilerie moderna. In regiunile pe care le controlau chinezii nu aveau o industrie care sa poata produce arme necesare desfasurarii unui razboi modern. Cele mai multe echipamente ale lor proveneau din Uniunea Sovietica, SUA si Europa.
Cand a izbucnit razboiul in Europa, in septembrie 1939, conducerea politica a Japoniei nu era sigura asupra caii pe care trebuiau sa o urmeze pentru a scapa de China care devenise pentru japonezi un marasm. Doua grupari politice din Tokio luptau pentru directionarea politicii externe a Japoniei. Una, puternic anti-comunista si sustinuta de multi ofiteri ai armatei, era de parere ca Japonia trebuia sa atace Uniunea Sovietica, principalul furnizor de arme pentru China. Cealalta grupare, anti-occidentala si sprijinita de ofiteri ai marinei, sustinea ca Japonia trebuia sa ocupe Malaezia si Indiile de Est Olandeze, teritorii bogate in plantatii de cauciuc si petrol, pentru a asigura Japoniei materiile prime necesare unui razboi de lunga durata cu China. In primavara si vara anului 1939, o mica armata japoneza a fost invinsa de fortele sovietice in Mongolia. In luna august a aceluiasi an, Germania, aliatul apropiat al Japoniei, a semnat un tratat de neagresiune cu Uniunea Sovietica. Aceste doua incidente au discreditat armata japoneza, avantajul fiind acum de partea marinei. In septembrie, japonezii au semnat Tratatul Tripartit cu Germania si Italia. Acesta miscare a stabilit puterile Axei.
Administratia SUA din timpul presedintelui Roosevelt urmarea cu neliniste evenimentele din Asia de Est. Cand Japonia s-a aliat cu Germania nazista si Italia fascista, SUA a trecut de partea Chinei. Cand Japonezii si-au stabilit baze puternice in Indochina Franceza, americanii au interzis exportul de combustibil aviatic si deseuri de metale de calitate superioara spre Japonia. Lista exporturilor interzise s-a marit treptat din septembrie 1940 pana in ianuarie 1941. Cand japonezii au incercat inlocuirea transporturilor americane prin abordarea olandezilor, presiunea diplomatica americana i-a obligat pe acestia sa le refuze ajutorul. In iulie 1941, Indochina a fost ocupata de japonezi. SUA a blocat finantele Japoniei si a impus un embargo comercial total. Japonezii au incercat negocierea ridicarii embargoului, insa pentru aceasta SUA le-a cerut sa evacueze China. Japonia era gata de razboi.
In 7 decembrie 1941, Flota Americana din Pacific, ancorata in Pearl Harbor, Oahu, a fost bombardata da japonezi. Colonia britanica Malaezia a fost atacata din Thailanda, iar colonia americana Filipine a fost de asemenea invadata. In 15 februarie 1942, trupele britanice din Malaezia s-au predat, urmata in 9 martie de Indiile de Est si in 8 aprilie de Filipine. Japonezii detineau acum controlul asupra Pacificului de est. Aceasta era o realizare militara fara precedent. Cu toate acestea, incercarea de a scapa dintr-o fundatura, si anume de China, Japonia a intrat cu buna stiinta in alta. SUA era o putere economica de 4 ori mai mare decat Japonia si chiar daca aceasta a intrat in razboi impotriva Germaniei, ii ramaneau inca destule resurse impotriva Japoniei. Japonezii sperau, la fel cum facusera in China, ca o campanie reusita va duce la negocierea unui tratat de pace. Cu toate acestea, americanii, la fel ca si chinezii, nu doreau sa intre in acest joc.
Japonezii si-au dat seama ca fortele americane se vor uni pentru a lovi din Australia si Hawaii. Doua operatiuni erau necesare pentru neutralizarea celor doua regiuni: una sa captureze orasul Port Moresby din Noua Guinee, iar cealalta insula Midway din Pacific. In 7/8 mai 1942 a avut loc prima lupta in Portul Moresby in Marea Coralilor. Aceasta a fost si prima lupta aeronavala intre fortele americane si cele japoneze. Pierderile inregistrate in randul japonezilor i-a determinat pe acestia sa abandoneze operatiunea. In 4 iunie 1942, 4 avioane militare japoneze au fost doborate in lupta de la Midway, iar forta aeronavala japoneza a pierdut foarte multi piloti. SUA a pierdut un singur avion militar. Desi la acea vreme nu era inca evident, aceasta a fost batalia decisiva a razboiului din Pacific. Din iulie 1942 pana in februarie 1943, Noua Guinee si Insulele Solomon au fost scenele unor lupte groaznice, la care s-au adaugat alte batalii terestre, navale si aeriene, la fel de crunte, pe insula Guadalcanal. Japonezii au suferit pierderi foarte mari, fiind obligati sa se retraga din Guadalcanal.
