Cei mai multi se arunca in lupta la noroc. La inceput Carol avea un plan, acela de a inconjura Londra ;parlamentul nu are nici una, in afara doar de a-l prinde pe rege viu.
Inceputul razboiului s-a aratat favorabil regelui, care, in urma unei batalii indecise, la Edgehill, a putut concentra trei armate impotriva Londrei. Parlamentul, ca sa-si asigure victoria, sfarsi prin a semna in 1643 Covenant-ul, acceptand riscul de a vedea o armata presbiteriana instalata langa zidurile Londrei. Alianta cu scotienii I-a adus parlamentului, in 1644, victoria de la Marston Moor, langa York. Cel mai bun soldat de la Marston Moor a fost un om nou: Oliver Cromwell, mic sguire din Huntingdon, varul lui Hampden si, ca si el, puritan din adolescenta. Se lasa in voia emotiilor mai mult decat un englez obisnuit si-i vedeai deseori lacrimi in ochi.Cand era vorba sa-si apere credinta, Cromwell putea sa fie dur, dar era de o blandete nemarginita fata de acei bieti cerstini care nu cereau altceva decat sa traiasca in deplina curatenie sufleteacsa. De multe ori, in preajma unei mari batalii sau a unei importante hotarari, a fost vazut fugind de oameni, inchizandu-se undeva cu biblia in mana si rugandu-se vreme indelungata. Deputat in parlamentul din anul 1628 si puritan pasionat, la inceputul razboiului civil a recrutat printre vecinii sai o mica trupa de calareti. Ostean realist recunoscuse superioritatea cavaleriei regale si necesitatea, in cazul cand armata parlamentului voia sa iasa invingatoare, de a o recruta intra soldatii devotati cauzei si nu dintre mercenari sau insi nepasatori.
Obsedat de ideea de a crea o armata model, a recrutat paisprezece escadroane, in total 1100 de oameni "dupa pofta inimii sale, oameni strans uniti intre ei printr-o disciplina comuna" . La alegerea ofiterilor sai nu tinea seama de originea lor. "Imi place mai mult un capitan prost imbracat, dar care stie pentru ce se lupta, decat ceea ce voi numiti un gentilom si care nu-i bun de nimic altceva." Tuturor le impunea cea mai stricta disciplina, nu numai pe campul de batalie ci si in timpul odihnei. Oamenii lui Cromwell joaca in armatele parlamentului rolul "partidului" in regimurile autoritare ale timpului nostru.
Executarea lui Laud la izolat si mai mult pe Carol de parlament. Pentru a obtine o victorie promta parlamentul avea nevoie de o armata care sa fie in intregime de valoarea "coastelor de fier" ale lui Cromwell. Cromwell a avut curajul sa spuna parlamentarilor ca armata lor nu va fi victorioasa decat in ziua cand vor renunta sa mai comande ei insisi trupele. Era nevoie de soldati si nu de politicieni. Masura ceruta de Cromwell fu votata sub denumirea de "Self Denying ordinance" si fu creata o armata dupa noul model sub comanda lui sir Thomas Fairfax. Cromwell a fost autorizat printr-o dispozitie speciala sa ramana locotenentul lui Fairfax.
Noul model repurta asupra trupelor regale victoria decisiva de la Naseby (1645), in care Cromwell vazu mana lui Dumnezeu. In anul urmator Fairfax porni impotriva Oxfordului si Carol a trebuit sa fuga. Era sfersitul rezistentei regale. La 27 aprilie 1646 a parasit Oxfordul, iar primul sau gand a fost sa se duca la Londra. In ultima clipa s-a razgandit si s-a decis sa se predea in mainile scotienilor.
Caderea Oxfordului si fuga lui Carol adusera victoria parlamentului. Dar victoria militara, intr-un razboi civil, e departe de a rezolva toate problemele. Infrangerea regelui facea imposibil despotismul suveranului si nu ingaduia despotismul parlamentului. Tara ramanea regalista. Desi infranti, multi dintre partizanii lui Carol asteptau cu incredere momentul in care Anglia isi va regasi "bunele obiceiuri de altadata, veselia de altadata si firea buna de altadata". "In ochii ofiterilor lui Cromwell, lorzii englezi erau coloneii lui William Cuceritorul, baronii-maiorii sai, iar cavalerii-capitanii acestuia".
Incoltit intre un popor conservator si o armata radicala, parlamentul nu intelegea nici poporul nici armata, tindea sa devina o autocratie colectiva. Parlamentul, ca sa fi putut incheia un tratat valabil, ar fi trebuit sa dispuna de puterea reala. Or, puterea nu o avea decat armata, 30.000 de oameni sub ordinele lui Fairfax si Cromwell. Dorinta parlamentului era :
de a-i lasa cat mai repede la vatra, pastrand numai trupele necesare pentru serviciile de garnizoana si pentru o campanie in Irlanda pe care dezordinile din acea tara o faceau din ce in ce mai necesara;
sa-i pastreze pe ofiterii prezbiterieni si sa-i elibereze pe independenti, care pareau suspecti;
sa nu plateasca restantele de solda.
Cromwell, parlamentar si soldat in acelasi timp era foarte nelinistit de ura pe care o vedea crescand la Westminster impotriva armatei. El nu intelegea cum parlamentul poate refuza invingatorilor dreptul de a fi crestin in felul un care intelegea fiecare, cand ei luptasera tocmai in scopul obtinerii acestui drept. Tulburat, sfasiat sufleteste, nefericit, isi luase confidenti doi barbati mai tineri: pe Vane si pe propiul sau ginere, Ireton, revoltati amandoi, ca si dansul, de ingratitudinea parlamentarilor presbiterieni. Totusi ideea de a ridica armata impotriva parlamentului nu-i trecuse niciodata prin cap lui Cromwell, care avea o sincera repulsie fata de razboiul civil si orice dictatura militara.
Parlamentul trimise patru dintre membrii sai, printre care pe Cromwell si pe Ireton, pentru a trata cu nemultumitii. Poate ca Cromwell ar fi reusit sa restabileasca ordinea daca, in timpul negocierilor, n-ar fi aflat ca parlamentarii se faceau numai ca asculta plangerile armatei, pregatindu-se sa o atace. Cand parlamentul propuse armatei sa o lase la vatra platindu-i solda pe opt zile Cromwell hotara sa paraseasca Londra si sa se alature soldatilor. Era gata acum sa se serveasca de armata pentru a dejuca intrigile parlamentarilor. Comportarea lui era contrara ideilor pe care le exprimase adesea.
Sub comanda lui Cromwell, 20.000 de oameni se indreptara spre oras, 20.000 de oameni care, inainte de a se pune in miscare, se rugasera indelung Domnului;20.000 de oameni care erau de acord cu ofiterii lor ca sa ceara dreptate. O scrisoare, redactata de Cromwell, fu adresata lordului-primar al Londrei, care ar fi putut opune rezistenta. Cromwell cerea in acea scrisoare libertatea pentru soldatii sai de a-si practica fiecare religia lui. Scrisoarea, citita in Camera Comunelor, fu ascultata cu teama si respect. Urma o declaratie a armatei redactata de Ireton. Armata cerea ca parlamentul sa fie curatat de unusprezece membrii pe care soldatii ii socoteau indezirabili. Parlamentul refuza, armata se apropie de Londra;cand fu destul de aproape, cei unusprezece membri fugira. Parlamentul autoriza armata sa intre in Londra si Fairfax fu numit conetabilul Turnului.
Cromwell avea spiritul lent, viguros si simplu. In tineretea sa avusese un cult pentru parlament, dar isi pierduse increderea in aceasta institutie; incerca sa cada la invoiala cu regele. In armata se forma o partida noua:aceea a levellerilor. Atatati de un pamfletar puritan, John Lilburne, levellerii (sau nivelatorii)raspandeau o doctrina republicana.
