La 26 ianuarie /7 februarie la conferinta de la Timisoara s-au pus bazele Partidului National al Romanilor din Banat si Ungaria. Presedinte a fost ales Alexandru Mocioni. O luna mai tarziu, in zilele de 23-24 februarie/ 7-8 martie la Miercurea Sibiului s-a infiintat Partidul National Roman, sub presedentia lui Ilie Macelariu.
Partidul a adoptat tactica pasivismului politic, neparticipand la alegerile pentru parlamentul de la Budapesta, deoarece refuza sa recunoasca unirea din 1867, o tactica pe care a mentinut-o pana in 1905. La 30 aprilie - 2 mai /12-14 mai 1881 a avut loc a Sibiu conferinta cercurilor electorale a romanilor din Transilvania, Banat, Crisana si Maramures care a stabilit ca cele doua partide sa se uneasca sub numele de Partidul National al Romanilor din Ungaria si Transilvania.
Programul partidului prevedea:
lupta pentru recastigarea autonomiei Transilvaniei
dreptul de folosire a limbii romane in administratie si justitie in tinuturile locuite de romani
numirea in aceste tinuturi de functionari romani sau buni cunoscatori ai limbii romane
revizuirea legii nationalitatilor
ajutorul material pentru scolile si institutiile culturale romanesti
revizuirea legii electorale in sensul largirii dreptului de vot s.a.
Pe baza hotararilor conferintei de la Sibiu s-a alcatuit Memorandumul din 1892 care analiza, sub toate aspectele, situatia romanilor din monarhia austro-ungara. Inainte de publicare, textul a fost trimis si la Bucuresti, unde Carol I l-a gasit potrivit si a promis sprijin.
Memorandumul nu a prezentat cereri noi, dar veneau intr-un moment in care Budapesta aplica o politica activa de deznationalizare. Raspunsul autoritatilor a fost aspru, autorii textului fiind condamnati la inchisoare intre 2 luni si 5 ani. In 1895, intre altele la cererea lui Carol I, imparatul i-a gratiat pe cei care se mai aflau la acea data in inchisoare.
