In urma pacii de la Pasarovitz (1718) Banatul a trecut sub dominatia Imperiului habsburgic care pentru a-si asigura o sursa de venituri cit mai rentabila si pentru a-si consolida dominatia economica si politica a incredintat reorganizarea Banatului, generalului Mercy. Acesta a acordat o atentie deosebita reorganizarii exploatariilor miniere precum si reorganizarii exploatarilor metalurgice.El a facut o serie de colonizari cu lucratori germani renumiti pentru seriozitatea, rigurozitatea si precizia tipica ceea ce a facut ca industria metalurgica si miniera sa ia avant.
In anul 1719 la Bocsa a fost construit primul cuptor inalt care folosea drept combustibil carbuni de lemn urmat in 1722 de al doilea.Pentru topirea minereurilor de cupru a fost construit un cuptor inalt in 1718 la Oravita si in 1723 unul la Dognecea. In perioada 1730-1768 uzinele din Bocsa au fost de citeva ori arendate unor particulari si apoi reluate in regie proprie de curtea imperiala de la Viena unde Maria Tereza, a hotarit ca ele sa fie marite.Hotarirea nu a putut fi pusa in practica deoarece padurile din jurul Bocsei erau complet distruse iar caderea de apa a riului Birzava era prea mica pentru a permite actionarea rotilor hidraulice. In aceste conditii inginerii si tehnicienii imperiali au facut propunerea de a se construi alte uzine metalurgice la Resita. Propunerea fiind acceptata in anul 1769 a inceput cu ajutorul iobagiilor si a muncitorilor adusi de la Oravita, Sasca si Biserica Alba construirea uzinelor de la Resita. Au fost ridicate doua furnale, patru ateliere de forje cu cuptoarele respective de incalzire si doua soproane pentru depozitarea minereului, carbunilor si a materialelor finite. Toate aceste constructii au fost finalizate in anul 1771.
Pentru asigurarea personalului muncitor calificat au fost adusi muncitori calificati din Imperiul habsburgic precum si din Bocsa (someri) iar de-a lungul timpului au fost calificati diferiti locuitori din satele romanesti de pe domeniile uzinei.
Pentru asigurarea cu carbuni de lemn uzinele au fost inzestrate cu paduri de curtea de la Viena iar ulterior prin donatii si mai ales prin acapararea proprietatilor taranesti sa ajunga in a doua jumatate a sec. al XIX-lea la circa 133168 ha.
Una dintre cele mai dificile sarcini pe care le-a avut conducerea uzinelor din Resita a fost problema transportului pentru aprovizionarea cu materii prime mai ales a manganului (carbune de lemn) . Padurile din jur epuizindu-se s-a pus problema aducerii lemnului de la distante din ce in ce mai mari. Pentru satisfacerea necesitatiilor uzinei au fost cedate padurile de pe versantul de vest al muntiilor Semenic cu scopul de a utiliza transportul prin plutire al lemnului pe riul Barzava. Lucrarile de amenajare au inceput in anul 1783 si s-au terminat in primavara anului 1785. S-au construit trei greble pentru scoaterea bustenilor la Resita, Cilnic si Bocsa pentru aprovizionarea celor trei uzine de la Resita ,Dognecea si Bocsa. Din cauza cheltuielilor mari s-a renuntat la transportul pe apa in anul 1803. Camera imperiala a obligat comunele sa puna la dispozitia uzinelor pe timp de 25 de ani in cadrul obligatiilor de robot 1556 de tarani carausi. In acest fel incepind cu anul 1812 trei sferturi din locuitorii satelor din jur au fost constransi sa-si indeplineasca obligatiile de robot lucrind la incarcare-descarcare si transportul mangalului, minereului de fier si a fontei in interesul uzinelor Resita.
Astfel an de an profitand de conditiile economice favorabile (minereu de fier la Dognecea si Ocna de Fier, mangal produs in paduri proprii, forta motrice a apei riului Birzava ) si exploatand munca iobagiilor si a celorlalti lucratori, uzinele din Resita si-au sporit productia de la 138 de tone in 1778 la 1015 tone in 1814. Resita producea in acea perioada diferite piese turnate din fonta, scule, sine pentru roti de caruta,cuie,unelte pentru agricultura,precum si material de razboi: tunuri,ghiulele. Datorita relatiilor de productie de tip feudal incepind de la mijlocul sec.XIX activitatea uzinei a inceput sa decada fiind concurate puternic de marile uzine europene in care s-a produs revolutia industriala si in care s-a inlocuit treptat munca iobagiilor cu munca meseriasilor liberi organizati in bresle, forta hidraulica cu forta aburului, forjarea fierului cu laminarea. In aceste conditii dupa cateva incercari de a vinde uzinele din Resita curtea de la Viena a hotarat marirea si modernizarea cu mijloace tehnice noi. Ca urmare intre 1840 si 1848 Resita a reusit sa-si perfectioneze turnatoria sa infiinteze un atelier mecanic, un atelier de pile, un atelier de pudlare si laminare inzestrat cu motoare cu aburi, precum si o serie de utilaje necesare pudlarii si laminarii fierului. Tot in deceniul al cincilea al sec.XIX se introduce utilizarea cocsului pentru retopirea fontei in cubilouri(1846).In anul1849 lucrarile de reconstruire a uzinelor au continuat prin construirea unui nou furnal iar cele doua vechi au fost inzestrate cu trei masini de suflat aerul.Pina in 1854 au mai fost puse in functiune inca doua cuptoare cu flacara, doua cuptoare cupola si un cuptor cu creuzet. Totodata au fost transformate si modernizate atelierul de cazangerie, atelierul de masini, timplaria pentru modele si a inceput instalarea a doua linii de laminare, actionate de masini cu aburi.
In anul 1851 s-au produs pentru prima data la Resita sinele de cale ferata necesare liniei Oravita-Bazias,iar ceva mai tirziu, in1872, s-a produs prima locomotiva. Pentru necesitatile armatei imperiale s-a construit si un atelier pentru turnarea tunurilor compus din sase cuptoare, o sala pentru confectionarea modelelor,o magazie, o sala pentru incercari fizice precum si un atelier inzestrat cu masini pentru gaurirea tevilor de tun care a functionat pina in anul 1859 cind a fost mutat la Viena.
Facand o apreciere sumara asupra drumului parcurs de uzinele Resita, trebuie spus ca de la aparitia lor si pina la 1840, ele au trecut printr-o perioada care, din punct de vedere tehnic, se caracteriza cel putin prin urmatoarele: obtinerea in intregime a fontei cu ajutorul carbunilor de lemn; prelucrarea fierului prin forjare; folosirea fortei hidraulice. Intre 1840 si 1854 (cand uzinele au fost preluate de catre S.T.E.G.), evolutia lor tehnica s-a caracterizat prin inlocuirea mangalului cu carbuni minerali in cuptoarele industriale de la laminoare, prin folosirea cocsului in cubilourile de retopit fonta la turnatorii, prin folosirea pe scara mai larga a laminoarelor si prin folosirea masinilor cu aburi, care au inlocuit treptat forta hidraulica.
Desi intre anii 1840 sI 1854 uzinele Resita au fost largite, rezultatele obtinute au fost departe de a corespunde nevoilor financiare ale Curtii de la Viena. Antrenata in politica de sustinere a razboiului din Crimeea, de pe urma caruia sconta sa-si asigure avantaje teritoriale pe seama tarii noastre, Austria trebuia sa faca fata unor cheltuieli mereu mai mari, care-i agravau dezechilibrul bugetar. Intrucat nici impozitele marite si nici alte venituri pe care le realiza nu reuseau sa acopere cheltuielile bugetare, iar incercarile guvernului austriac de a realiza un nou imprumut intern esuasera, Curtea de la Viena, in cautarea unor noi surse de venituri, a fost nevoita sa concesioneze construirea si exploatarea cailor ferate si sa vanda totodata o parte din domeniile sale impreuna cu minele, uzinele si instalatiile existente societatii nou infiintate S.T.E.G.
Aceasta a fost o creatie a capitalului international, pe langa capitalulu austriac si francez, la institutiile amintite erau interesate si capitalurile enlez si belgian. Pe baza contractului de concesiune si vanzare, S.T.E.G. a obtinut dreptul de a construi si exploata pe timp de 90 de ani o mare parte din reteaua de cai ferate a Austriei si Ungariei, contra sumei de 170000000 de franci. S.T.E.G. a intrat astfel in proprietatea unei suprafete de pamant de 226232 de iugare, formata din paduri si terenuri arabile si a unor importante mine de fier, cupru, carbuni, topitorii si uzine.
Spijinindu-se pe o politica de stat protectionista, care acorda industriasilor o serie de avantaje dispunand de resurse proprii de materii prime, exploatand la preturi reduse forta de munca a muncitorilor si avand o piata sigura de desfacere a produselor, uzinele Resita au devenit o mare intreprindere metalurgica.
Pentru a putea face fata concurentei de pe piata mondiala si a realiza profituri cat mai mari, S.T.E.G.a trebuit sa modernizeze uzinele. S-a construit astfel,un furnal inalt, a fost introdusa fabricatia otelului Bessemer in 1868 - Resita fiind printre primele uzine din Europa care au trecut la acest procedeu, si, nu la mult timp dupa aceea, a fost introdusa fabricarea otelului Martin.
In timp ce in 1855 uzinele Resita foloseau doar forta motrice de 300CP produsa in cea mai mare parte, cu ajutorul rotilor hidraulice, in 1896 ele foloseau 166 de masini cu aburi, care dadeau un total de 15700 CP.
In jurul anilor 1883-1886 s-au construit mici grupuri energetice locale, constituite din masini cu aburi, cuplate cu dinamuri. In vederea asigurarii energiei electrice necesare uzinelor Resita, in 1901-1909 s-au executat unele amenajari ale bazinului raului Barzava si s-a construit centrala hidroelectrica de la Resita - "Grebla". In 1908-1909 s-a construit barajul de la Valiug. Aceste amenajari hidraulice au avut scop dublu: de a produce energie electrica si de a asigura transportul lemnelor din padurile din jurul Valiugului, prin plutire pe apa. In 1905 s-a construit la Resita o centrala, iar in 1913 s-a construit o centrala cu aburi.
La 8 iunie 1920 in jurnalul Consiliului de Ministrii nr.14801 este publicat Decretul Regal Nr.2455 prin care Ministerul Comertului si Industriei a autorizat ca "impreuna cu alte persoane sau societati, sa constituie o societate romaneasca pe actiuni pentru exploatarea domeniilor, minelor si uzinelor din Resita, proprietate a societatii austro-ungare privilegiate, a cailor ferate ale statului precum si a minelor si uzinelor statului de la Hunedoara si Cugir".
