Acum aproape 3000 de ani pastori italici si-au construit cateva mici locuinte pe colinele din apropierea raului Tibru. Aceste tabere s-au dezvoltat si au ajuns sa formeze cetatea Romei. Cetatea a ajuns, prin cuceriri, trei milenii mai tarziu, capitala unui imperiu de 5 milioane de kilometri patrati, raspandit pe trei continente. A inceput prin biruinta asupra regatului etrusc. Apoi, invinge Cartagina si Grecia. In Europa, legiunile sale invadeaza teritoriile galilor, belgilor, dacilor, celtilor iberici si britanici, dalmatilor si insulele Sicilia, Corsica si Sardinia. In Africa si in Asia cuceresc Egiptul, Mauritania, Numidia, Mesopotamia, Armenia, Capadocia, Iudeea si Siria.
Extinderea Romei a avut consecinte pe toate planurile societatii: economic (producatorii agricoli italici au avut de suferit), politic (succesiunea regat- republica- imperiu- dominat), religios ( incep sa apara fenomene spirituale noi, ex. sincretismul) si juridic (legile se afla intr-o continua schimbare). Totodata, o mare schimbare s-a produs in randul cetatenilor romani. Pe cand majoritatea oamenilor de rand (plebeii) raman aproape de modul de viata simplu, de la fondarea cetatii, patricienii adopta un mod de viata mai luxos, profitand de bogatiile importate din provincii. Datorita acestor venituri, apar coruptia si decaderea moravurilor. Din aceasi cauza numarul populatiei rurale scade, ceea ce va duce la slabirea puterii militare, si in cele din urma la caderea Imperiului. Pe parcursul intregii istorii a Romei familia si legea au fost doi stalpi ai societatii romane, sustinand-o pana la dizolvarea lor.
Din cele mai vechi timpuri familia era baza tuturor relatiilor sociale si personale in Roma Antica ajungand sa influenteze activitatile publice si politice.
Romanii aveau valori morale tipice unei societati agrare conservatoare cu puternice legaturi familiale. Ei munceau din greu, se bazau pe propriile puteri, fiind foarte precauti, asumandu-si responsabilitatile si impotrivindu-se inamicilor.
Pretuiau virtuozitatea, curajul fizic si moral potrivit unui barbat (vir). Stress-ul asupra responsabilitatilor familiale era evident datorita ideii de pietas, credinta prin care toate familiile romane datorau loialitate autoritatii familiei si zeilor. La fel, fides (buna credinta), crea din cuvantul unui roman juramantul sau- atat in viata publica cat si in cea particulara.
Familia romana reflecta natura patriarhala a statului roman prin dreptul de viata si de moarte pe care-l avea tatal (paterfamilias) asupra sotiei si copiilor pe care ii putea maltrata, ucide sau vinde ca sclavi. Treptat-treptat, aceste drepturi tiranice au disparut; dar pana in secolul I e.n. sotul mai avea inca dreptul, in anumite cazuri, sa-si ucida sotia; iar pana in preajma anului 400 e.n. putea sa-si repudieze copiii nou-nascuti, expunandu-i si parasindu-i in strada; sau, mai tarziu, sa-i vanda (dar numai in afara Romei) ca sclavi.
Fiecare tata era preotul cultului stramosilor sai si a zeului care ii proteja familia. Venerarea ancestrala se baza pe geniul familiei (gens), care era spiritul launtric cedat de la o generatie la alta. Aceasta credinta i-a legat pe romani de stramosii lor si de urmasi intr-o singura comunitate continua.
Nimic nu era mai de plans pentru un roman decat decat lipsa de urmasi care sa continue cultul. De aceea, s-a ingaduit ca in asemenea cazuri romanul sa poata infia pe cineva, care sa indeplineasca mai departe aceste indatoriri, ce izvorau din ideea necesitatii perpetuarii numelui de familie.
La opt sau noua zile de la nasterea copilului, dupa ce (si daca) tatal il recunoscuse ca fiul sau, avea loc ceremonia purificarii. Copilului i se dadea un nume si i se atarna la gat o amuleta (bulla) spre a-l pazi de puterile raului,- si pe care baietii o purtau pana la varsta de 17 ani (iar fetele, pana cand se casatoreau). Daca tatal nu voia sa-si recunoasca copilul, il lepada expunandu-l pe locul unde se adunau gunoaiele si unde era lasat sa moara de foame sau de frig, daca nu-l lua cineva care, apoi, dupa ce il crestea il putea vinde ca sclav. Dar copiii nascuti cu anumite malformatii erau omorati. De asemenea legea permitea tatalui sa-si execute fiul matur pentru tradare.
In ciuda autoritatii extreme a tatalui, izvoarele scrise din acea vreme aduc marturii despre relatia stransa dintre membrii familiei. Parintii se implicau in educatia copiilor. In scolile elementare fetele invatau alaturi de baieti; mai tarziu, fetele din familiile bogate invatau cu un preceptor limba latina si greaca, studiau muzica si dansul. Cand implinea 7 ani baiatul isi urma tatal (iar fetele, mama) in activitatile zilnice ale casei. Ajuns la varsta de17 ani, in cadrul unei ceremonii, tanarul era dus in For si inscris in listele cetatenilor; imbraca acum "toga virila ", semn ca devenise un cetatean roman, si i se da numele complet; de acum avea drept de vot si era apt pentru serviciul militar.
Casatoria- si alegerea viitoarei sotii, respectiv alegerea viitorului sot- o hotarau parintii. Intre cele doua familii se incheia si un contract, prin care era prevazuta data casatoriei, de obicei cu o indelungata anticipatie; dar data casatoriei avea loc dupa ce tanarul implinea 17 ani, cand devenea cetatean roman.
Casatoria romana cunostea mai multe ceremonii. Mai intai avea loc in casa tatalui o mica petrecere, cu care ocazie fiica era incredintata viitorului sot. Din caminul parintesc fata era dusa cu alai la locuinta mirelui, insotita de nuntasi care cantau diferite cantece si imnuri religioase in care revenea refrenul Talassio, Talassio, nume simbolic ce se dadea fericitului mire. Ultima ceremonie avea loc in casa viitorului sot, peste al carei prag mireasa era trecuta pe bratele mirelui, iar langa usa caminului se aseza o roata stricata ca simbol ca mireasa nu va mai parasi niciodata casa sotului.
Mireasa era adusa apoi inaintea altarului familial cu care ocazie se faceau sacrificii si se pronuntau rugaciunile obisnuite. Atunci, mirele intreba pe mireasa daca vrea sa-i fie sotie, iar aceasta, dupa ce raspundea afirmativ, adauga formula traditionala: Ubi tu Gaius, ego Gaia, ceea ce vrea sa spuna ca sotia, Gaia, va fi nedespartita de sotul ei, Gaius. Urma ca mirii sa guste dintr-o turta facuta din faina de orz presarata cu seminte de susan, ca simbol al fecunditatii. La ceremonie, pe langa nuntasi luau parte zece martori si preotul zeului Jupiter.
Dupa acest ceremonial complicat, sotia trecea in puterea si autoritatea sotului, in mana sa cum spuneau romanii (in manu mariti).
Tinerii copii romani nu erau fortati sa se casatoreasca fara voia lor, dar putini se puteau impotrivi aranjamentelor parintilor. Principalul motiv al casatoriei era de a produce copii, toti urmasii legitimi apartinand numai tatalui. O fata se marita de obicei la o varsta cuprinsa intre 12 si 17 ani. Dupa casatorie, fata iesea de sub autoritatea tatalui pentru a intra in casa sotului (sau a socrului, daca acesta era inca in viata).In cadrul familiei romane exista mai multa discretie intre sot si sotie decat in Grecia, unde barbatii si femeile se intalneau foarte rar.
In Roma timpurie divortul era rar si se infaptuia doar cu consimtamantul sotului. Mai tarziu divortul a devenit un fenomen frecvent in randul patriciatului. Pompei, de pilda, s-a casatorit de 4 ori, Sylla de 5 ori, iar Cicero a divortat si s-a recasatorit, cu o tanara foarte bogata, cand el avea 57 de ani. Nu exista date despre femei nemaritate in randul nobilimii in vremea Republicii.
