Alexandru Ioan Cuza

Alexandru Ioan Cuza

Alexandru Ioan Cuza (20 martie 1820, Husi, 15 mai 1873, Heidelberg) a fost domnitorul (1859-1866) Principatelor Unite ale Romaniei

Cuza apartinea unei familii de boieri romani si a primit o educatie europeana. In anul revolutionar 1848, in Moldova si Tara Romaneasca s-au iscat revolte. Cea din Moldova a fost suprimata repede, dar in Tara Romaneasca, revolutionarii au preluat puterea si guvernat pe timpul verii acelui an. Tanarul Cuza, avand un rol important a fost trimis la Viena ca prizonier, dar a evadat la scurta vreme.

Dupa aceea, a urmat o scurta cariera in armata moldoveneasca, devine ministru de Razboi in 1858 si a reprezentat Galatiul in intrunirea de la Iasi, avand sprijinul puterilor europene sa nominalizeze un principe al Moldovei. Cuza a fost un orator proeminent in dezbateri, sustinand uniune celor doua principate, Moldova si Tara Romaneasca. Insa nu a fost ales un principe strain, ci a fost ales el insusi domnitor al Moldovei pe 5 ianuarie 1859 (17 ianuarie Gregorian) si al Tarii Romanesti pe 24 ianuarie 1859 (5 februarie Gregorian). Astfel colonelul A. I. Cuza realizeaza o uniune de facto a celor doua principate romanesti, care va fi pana la urma acceptata de puterile europene la Congresul de la Paris, pe 18 octombrie 1858. Unirea fiind declarata legal trei ani mai tarziu pe 24 ianuarie/5 februarie 1862, numele noi tari fiind Romania, iar capitala Bucuresti.

Cuza nu era un diplomat si ii lipsea originea regala, dar stia cum sa aleaga ministri si colaboratori de la care sa obtina sfaturi pretioase. Imediat a obtinut acceptul sultanuluji de a avea un parlament unificat si un cabinet pentru restul vietii sale, obtinand astfel garantia unei Romanii unite pe timpul vietii sale.

Asistat de consilierul Mihail Kogalniceanu, un lider intelectual al revolutiei din 1848, Cuza a initiat o serie de reforme care a contribuit la modernizarea societatii romanesti si a structurilor de stat, inclusiv:

• Legea averilor manastiresti, secularizarea domeniilor monastice (1863). Probabil mai mult de un sfert din zonele agricole erau controlate de manastirile biserica ortodoxe, care sustineau calugari greci in manastiri precum cele de la Muntele Athos si Ierusalim, dar reprezentau o pierdere pentru veniturile statului. Cuza a obtinut sprijinul parlamentului sa exproprieze aceste terenuri, oferind in schimb compensatii, dar patriarhul a refuzat negocierea. Aceasta a fost o greseala: cativa ani mai tarziu, guvernul a retras oferta, si nici o compensatie nu a fost platita.

Reforma Agrara, eliberand taranii din ultimile datorii feudale, eliberand miscarea si redistribuirea pamantului (1864). Aceasta a avut mai putin succes. Intr-o incercare de a obtine sustinerea taranilor, Cuza a obtinut un conflict cu boierii conservatori.

• Un proiect de lege dand taranilor terenul pe care muncesc a fost respins. Conservatorii au raspuns cu o lege care oprea toate responsabilitatile si datoriile taranilor, dar mosierii pastrau tot pamantul. Cuza si-a folosit dreptul de veto, apoi a tinut un prebiscit pentru modificarea constitutiei dupa modelul lui Napoleon al III-lea. Planul lui era sa obtina sufragii universale, iar puterea domnitorului sa fie prin emiterea de ordonante. Cu aceste puteri plenare noi, Cuza a promulgat Legea Agrara din 1863. Taranii au primit titlul de proprietate pe terenurile pe care muncau, in timp ce mosierii ramaneau cu o treime din suprafata. Unde nu era destul teren, boierii erau despagubiti din terenurile statului (confiscate de la manastiri).

• Codul Civil si Penal (1864)

• Legea educatiei, stabilind educatie publica gratuita si obligatorie (1864)

• Fondarea Universitatiilor din Iasi (1860) si Bucuresti (1864)

• Dezvoltarea unei armate moderne a Romaniei.

Reformele drastice impuse de el ca sa aduca Romania in secolul XIX european i-au instrainat aliatii sai, si a esuat in efortul sau de a crea o alianta a taranilor prosperi cu un print liberal puternic, care sa conduca precum un tiran binevoitor, precum Napoleon al III-lea. Problemele financiare, scandalurile legate de amanta sa si nemultumirea populara au adus o revolutie, Cuza fiind fortat sa abdice de catre asa-zisa 'Monstruoasa coalitie', formata de conservatori si liberali radicali. La ora 4 a dimineatei de 22 februarie 1866, o banda de conspiratori militari intra in palat si-l fac pe domnitor sa-si semneze abdicarea, a doua zi, ducandu-l dincolo de granitele Romaniei

Succesorul sau Printul Carol de Hohenzollern-Sigmaringen a fost proclamat regele Carol I al Romaniei pe 26 martie 1866. In mod ironic, un print strain cu legaturi cu marile case regale care sa legitimizeze independenta Romaniei a fost unul din scopurile liberalilor inca de la revolutia din 1848.

Alexandru Ioan Cuza si-a petrecut restul vietii in exil, mai ales in Paris, Viena si Weis Baden. Moare la Heidelberg in 1873.