000 km in care energia eliberata de nucleu sub forma de fotoni isi cauta drumul catre suprafata. Desi fotonii se deplaseaza cu viteza luminii, strabaterea acestei regiuni poate dura milioane de ani deoarece ei sunt permanent absorbiti si re-emisi de materia solara.
ZONA DE CONVECTIE are o latime de aproximativ 280.000 km. Energia emisa de nucleu ajunge aici sub forma de caldura, care este transportata mai departe prin curenti : gazul cald se ridica la suprafata unde se raceste, dupa care intra in interior pentru a se incalzi - proces numit convectie.
FOTOSFERA este un strat cu grosimea de aproximativ 250 km si reprezinta suprafata vizibila a Soarelui. Ea emite cea mai mare parte din lumina solara si are o temperatura de aproximativ 5700 grade Celsius. Privita printr-un telescop puternic, fotosfera apare ca o suprafata agitata pe care sunt raspandite granulele. Acestea sunt formatiuni de materie gazoasa cu o temperatura cu circa 300 de grade mai ridicata decat cea a fotosferei si pot fi asemanate cu niste boabe de orez cu dimensiunile cuprinse intre 250 si 1500 km in diametru, fiind comparabile cu marimea unei tari ca Franta. Ele evolueaza rapid (apar si dispar) in mai putin de un sfert de ora. Granulele sunt determinate de gazele fierbinti care ajung in fotosfera din zona de convectie.
CROMOSFERA este o regiune care poate ajunge pana la 5.000 km deasupra fotosferei si care are o temperatura medie de aproximativ 4.500 grade (creste odata cu cresterea inaltimii avand in partea superioara 20.000 de grade Celsius). Fiind mai rece decat fotosfera ea poate fi observata numai in timpul eclipselor totale de Soare, cand discul solar este acoperit de discul aparent al Lunii. Aceasta regiune a fost denumita cromosfera deoarece in timpul eclipselor se prezinta sub forma unui cerc de lumina rosiatica. Ea este acoperita de mici jeturi de gaz foarte cald numite spicule care pot fi observate la marginea discului solar. Spiculele se formeaza deasupra granulelor care se sparg. Spiculele pot ajunge pana la inaltimea de 10.000 km, particulele constituente avand viteza de 15-20 km/s. Cromosfera este numita si "spayul fotosferic", deoarece pare a fi facuta in intregime din spicule de o mare varietate de dimensiuni.
COROANA SOLARA este stratul exterior al atmosferei solare si se intinde de la limita superioara a cromosferei pana la inaltimi de ordinul milioanelor de kilometri, scaldand planetele cele mai apropiate de Soare : Mercur, Venus, Pamant si Marte. Fiind de un milion de ori mai putin stralucitoare decat fotosfera ea poate fi observata numai in timpul eclipselor totale de Soare sau cu un aparat special care acopera discul solar, numit coronograf si se prezinta sub forma unui halou argintat mai mult sau mai putin neregulat. Coroana este formata din suvite de gaz rarefiat care evadeaza in spatiu dand nastere unor particule incarcate electric cunoscute sub numele de vant solar. Viteza materiei ionizate in vecinatatea Soarelui este mica (de ordinul zecilor de kilometri pe secunda) dar creste pe masura ce acestea se indeparteaza ajungand ca in vecinatatea Pamantului sa fie de aproximativ 350 km/s. In mod normal concentratia vantului solar este de 5-10 particule pe centimetru cub .
In cadrul expunerii de mai sus straturile exterioare ale Soarelui (fotosfera, cromosfera si coroana) au fost privite ca niste paturi linistite in care nu se intampla nimic. Din observatii stim ca in interiorul lor au loc procese active care se desfasoara sub diverse aspecte. Totalitatea acestor procese constituie asa-numita activitate solara. In ceea ce priveste activitatea solara ne vom opri asupra:
petelor solare ale fotosferei
protuberantelor din cromosfera
eruptiilor solare
PETELE SOLARE
Dintre toate fenomenele solare, petele par a fi cel mai remarcabil mod de activitate solara. Acestea sunt usor de pus in evidenta si au fost observate din timpuri stravechi . O pata solara este o for-matiune de culoare intunecata care apare printre granulele fotosferice . La inceput ea apare ca un por care se dezvolta si poate sa dureze cateva saptamani.
Culoarea inchisa a petei se datoreaza faptului ca exista un efect de contrast intre stralucirea normala a fotosferei si stralucirea petelor care au o temperatura mai scazuta (aproximativ 4230 grade Celsius).
