Jumatate din populatia globului lucreaza in agricultura. Exista insa mari diferente intre rolul jucat de agricultura in diferite zone ale planetei.
In tarile aflate in curs de dezvoltare, ca de exemplu Nepalul, aproximativ 90% din populatie lucreaza pamantul. Spre deosebire de acestea, doar aproximativ 2% din populatia activa se ocupa cu agricultura, in tarile industrializate ale Marii Britanii si Statelor Unite. Cu toate acestea, datorita inaltei eficiente si tehnicilor stiintifice utilizate, Statele Unite reprezinta cel mai mare exportator de produse agricole.
In tarile in curs de dezvoltare un mare numar de oameni lucreaza in ferme - ei produc doar necesarul de hrana al familiilor lor, cu un surplus foarte mic pentru vanzare. In tarile dezvoltate majoritatea fermelor sunt de tip comercial, unde productia este vanduta pe bani.
Unii oameni din tarile in curs de dezvoltare cum sunt pigmeii din Africa Centrala si bosimasii din desertul Kalahari mai traiesc si astazi strangand plante si vanzand animale salbatice, cam la fel cum traiau stramosii nostri inainte de aparitia agriculturii.
Unii practica forme simple de agricultura, pastorala, ca de exemplu transhumanta nomada a animalelor, cum ar fi caprine, bovine si ovine. Altii practica destelenirile numite si "taie si arde". Acest model de practicare a agriculturii implica curatarea unei zone de paduri sau pasuni si plantarea culturilor vreme de cativa ani. Dupa "obosirea" solurilor, cultivatorii trec la o noua curatire prin ardere.
Toate aceste metode simple de agricultura implica deplasari ale populatiei. Dar multi fermieri in tarile in curs de dezvoltare care practica agricultura doar pentru subzistenta, duc o viata ce implica doar deplasarea pe suprafete mici. In vreme ce agricultura de subzistenta reprezinta o activitate importanta in tarile tropicale, agricultura pe plantatii joaca un rol vital in economie in mod deosebit in comertul international. Agricultura pe plantatii este o forma intensiva de agricultura comerciala, insemnand cultivarea unei singure culturi pe suprafete intinse. Bananele, cafeaua si ceaiurile sunt culturi tipice pentru plantatii.
PRODUSE PROFITABILE.
Natura culturii ce urmeaza a se planta pe o anumita locatie depinde de un numar de factori printre care clima, mediul inconjurator, si de gradul de asigurare cu apa al terenului. Factorii economici sunt si ei importanti deoarece este important pentru fermieri sa-si utilizeze pamantul intr-un mod cat mai profitabil.
Deciziile fermierilor privind alegerea culturii pe care o vor produce sunt influentate si de preturile pietei si de costurile de productie. Fermierii sunt influentati si de politicile guvernamentale, incluzand subventiile pentru producerea sau abandonarea anumitor culturi.
Terenul cultivabil - teren care este lucrat si utilizat pentru obtinerea recoltelor- acopera aproximativ 1/10 din uscatul planetei. Mai mult de 66% din acest teren este destinat cerealelor. In ordinea importantei, acestea sunt : graul-22%, orezul-13%, porumbul-11% si sorgul (cereale tropicale)-10%. Alte cereale includ : orz, mei, ovaz si secara.
PLANTE IMPORTANTE.
Plantele oleaginoase cum ar fi boabele de soia si cele de rapita, din care se produc uleiuri vegetale, reprezinta ca importanta urmatoarea grupa de plante. Ele se cultiva pe o suprafata de 7% din terenul mondial cultivabil. Pentru recoltele ce nu sunt destinate hranei sunt alocate 5%. Aceste culturi sunt cele de bumbac, tutun si cauciuc. O suprafata intinsa de teren este folosita pentru pasunat. In mod obisnuit pasunile sunt plasate pe terenuri neadecvate pentru culturile agricole. In total, acestea ocupa o suprafata de 20% din suprafata uscatului.
Produsele agricole joaca un rol important in comertul mondial. Comertul pe scara larga al hranei si al altor produse agricole dateaza din secolul al XIX-lea, odata cu dezvoltarea cailor ferate si a vapoarelor capabile sa transporte incarcaturi voluminoase si totodata cu inventarea procesului de refrigerare. Aceste progrese au facut posibil ca oamenii din regiunile industriale cu dezvoltare rapida, cum ar fi orasele din vestul Europei sa poata primi stocuri regulate de alimente relativ ieftine cum ar fi carnea, fructele, cafeaua si ceaiul.
COMERTUL MONDIAL.
Agricultura reprezinta ramura principala de activitate, si care absoarbe forta de munca in tarile in curs de dezvoltare. Insa, in ultimii 30 de ani, multe din aceste tari au fost obligate sa-si limiteze exportul de alimente. Acest lucru s-a datorat, partial, faptului ca populatia tarilor in curs de dezvoltare a crescut rapid, ceea ce a condus la o crestere anuala mai mare a necesarului de alimentatie.
Comertul mondial al produselor agricole este dominat de tarile dezvoltate. Ele realizeaza peste 70% din importurile agricole mondiale si aproape 60% din exporturi. Exportatorii cei mai mari sunt Statele Unite ale Americii, Comunitatea Europeana, Astralia si Canada.
Importatorii cei mai mari sunt Comunitatea Europeana, Statele Unite si Japonia. Principalul produs comercializat sunt cerealele.
REVOLUTIA VERDE.
In anii '60 printr-un efort colectiv international, cunoscut ca "Revolutia Verde", s-a lansat campania pentru cresterea productiei de alimente. In centrul campaniei a stat ideea de producere a noi varietati de culturi care sa fie adaptabile conditiilor tarilor in curs de dezvoltare.
Crearea noilor soiuri de culturi a ridicat insa anumite probleme. Noile plante necesitau mai multe fertilizari decat cele vechi. Ele erau mai vulnerabile la boli si la daunatori. Drept urmare ele trebuiau tratate cu cantitati mai mari de pesticide, daunatoare mediului.
Introducerea acestor noi soiuri de plante a creat, in anumite zone, probleme sociale. Fermierii bogati care detineau suprafete intinse de teren au fost cei care au beneficiat in principal de Revolutia verde, in timp ce fermierii mai saraci, cu terenuri mici, nu-si puteau permite fertilizarile si pesticidele necesare unei recolte bogate.
PROBLEME DE MEDIU.
O alta dificultate careia trebuie sa-i faca fata agricultura este aceea ca cea mai mare parte a terenurilor partial agricole era deja folosita.
Transformarea altor terenuri prin defrisari sau prin cultivarea pantelor dealurilor, prezinta pericol pentru mediu, incluzand eroziunea solurilor. De fapt o mare parte a terenurilor arabile cultivate sau a pasunilor este in pericol.
La inceputul anilor '90 FAO (Food and Agricultural Organization) a estimat ca eroziunea solurilor, salinitatea mare cauzata de o proasta gestionare a apei pe terenurile irigate si lipsa umiditatii ar putea afecta in urmatorii 35 de ani pana la 2.450.000 Km patrati de terenuri cultivabile.
O gestionare corecta a terenurilor care sa includa conservarea acestora si aplicarea stiintei si a tehnologiilor moderne in agricultura este absolut necesara pentru a face fata provocarilor secolului XXI.
