In aer, ca si in orice alt gaz, oscilatiile se propaga sub forma de unde longitudinale.
Ajungand la organul auzului nostru, urechea, vibratiile ale caror frecvente sunt cuprinse in intervalul aproximativ de la 20 la 20000 vibratii in 1s (Hertzi) provoaca senzatia specifica auditiva. Aceste vibratii sunt vibratiile sonore sau acustice , numite sunete.
Aceasta separare a vibratiilor, care au frecvente cuprinse intre 20 si 20000 Hz, este legata de caracterele fiziologice ale urechii omului care percepe vibratiile cuprinse in acest interval de frecvente. Din punct de vedere fizic, oscilatiile de 10 Hz sau de 30000 Hz nu se deosebesc prin nimic specific de oscilatiile cu frecventa de 20 Hz sau 20000 Hz. Oscilatiile elastice cu frecvente de peste 20000 Hz sunt numite ultrasunete, iar cele cu frecvente mai mici de 20 Hz se numesc infrasunete.
O parte din undele ultrasonice , si anume acelea de frecvente foarte ridicate, nu se mai supun legilor clasice ale mecanicii, necesitand aplicarea legilor mecanicii cuantice. Pentru a se marca aceasta diferentiere, asemenea unde acustice au luat denumirea de microunde sau hipersunete. Domeniul lor incepe de la aproximativ 109 Hz si se intinde in mediile solide pana la 1013-1014 Hz, acestor frecvente corespunzandu-le lungimi de unda comparabile cu distantele interatomice. 1014 Hz este frecventa cea mai ridicata pe care o pot avea undele acustice. Intr-un mediu gazos, atenuarea puternica a undelor ultrasonice determina restrangerea domeniului de existenta a microundelor.
