CUVANTUL DAR AL LUI ZADIG
"(E1) Tot ce vezi in micul atom pe care te-ai nascut trebuia sa fie la locul lui si la timpul lui anumit, dupa poruncile nestramutate ale celui care cuprinde tot. (E2) Oamenii cred ca copilul acela care a murit a cazut in apa din intamplare si ca tot din intamplare a ars casa aceea; (E3) dar nu exista intamplare; totul e incercare sau pedeapsa, sau rasplata, sau prevedere ( ) (E4) Biet muritor ce esti, nu mai cerceta ceea ce trebuie sa adori.
- (E 5) Dar spune Zadig.
Insa in timp ce rostea acest dar, ingerul isi lua zborul catre al zecelea cer. Zadig, in genunchi, se inchina Providentei si se supuse. Ingerul striga catre el di inaltul vazduhului:
- (E6) Ia-ti calea catre Babilon."
(Voltaire, "Zadig" in Candid sau optimismul, trad. de Al. Phillipide, Chisinau, Hiperion, 1993, p. 66.)
Conversatia se deschide brusc cu introducerea temei anticipand,m intre emitator si receptor, un conflict asupra valorilor de baza:credinta religioasa. Ingerul rezolva conflictul intr-un mod impersonal: foloseste cuvinte precum: tot, oamenii, totul. Cuvantul tot este o presecventa pentru secventa de baza (E3). Cadrul in care se desfasoara comunicarea este unul formal, relatia fiind asimetrica: prin statutul de reprezentant al lui Dumnezeu, ingerul are puterea, are comportament dominator (da ordine: nu cerceta, ia calea). Atitudinea lui este una de presiune, dovedind superioritatea si responsabilitatea: (E4), (E6). Ingerul introduce tema, o coreleaza (E6), dar nu ii da dreptul la cuvant lui Zadig pentru ca zboara. Alternanta replicilor este minima ("-Dar "), ingerul nu violeaza teritoriul temporal al lui Zadig. Prin acest refuz de a coopera, prin replica initiala si cea finala, ingerul intreprinde un act amenintator fata de fata pozitiva a lui Zadig, prin ordin (E4, E6) ii ataca fata negativa. Nu este ascultare dialogica, iar un raspuns trunchiat al lui Zadig ("-Dar ") incalca maxima calitatii si a modalitatii. Zadig vrea sa coopereze, dar nu exista sincronizare interactionala. Ingerul deschide dialogul printr-o asertare, il mentine printr-un argument de tip asertare si il incheie printr-un ordin (E4) neoferind dreptul la cuvant receptorului.
(E1) si (E2) sunt presecvente-argumente la secventa de baza: "nu exista intamplare, totul e incercare sau pedeapsa, sau prevedere." (E2) este premisa, (E1) este argumentul, iar (E3) este concluzia. Prin subiectul dezbaterii, ingerul realizeaza o comunicare persuasiva, iar modalitatea folosita este ethosul: ingerul a perceput auditoriul si modul in care va fi perceput, cu mult inainte ca sa comunice. Organizarea discursului influenteaza in mod indirect pathosul. Factorii care ofera credibilitate ingerului sunt: calificarea si experienta ingerului, dinamismul subiectului si adevarul. Ingerul foloseste un procedeu semantic al adevarului: arata ce e fals ("oamenii cred (E3)) si si prin conectorul dar arata ce e adevarat: (E3), (E1). Adevarul e perceput prin simturi: "tot ce vezi " . Pe langa argumentele cu o singura fateta (E1), cu dubla fateta (E2+E3), ingerul aduce si dovezi: copilul inecat, casa arsa. Folosindu-se de procedeul inductiei, plecand de la elemente particulare (copilul, casa), ingerul vrea ca Zadig sa ajunga la concluzia implicita: Totul este determinat de Dumnezeu. Aceasta concluzie (E1) are forta argumentativa, chiar daca Zadig pare a cauta un contrargument. (E3), tinta argumentativa orienteaza argumentarea: "nu exista intamplare ", indicand lui Zadig un principiu de viata, o atitudine cognitiva (cunoasterea lui Dumnezeu), determinand modificarea starii psihologice a interlocutorului.
Reusita persuadarii este determinata de calitatea argumentelor (tot, totul, dar) si de prestigiul emitatorului (inger). Dar (E3) este un conector argumentativ care indica orientarea argumentativa, (E3) fiind un argument in favoarea unei concluzii vizate de inger. Pentru a persuada, ingerul foloseste "ancore" precum: tot ce vezi, copilul, casa, evaluarea negativa a doua obiecte (copilul inecat, casa arsa) care vor fi evaluate pozitiv (dorinta lui Dumnezeu), dezechilibrul creeat intre placerea simtita (credinta) si informatia declansatoare de panica (casa arsa, copilul inecat). La nivel semantic, se remarca campul lexical al dogmei lui Dumnezeu: tot, atom, locul, timpul, poruncile, celui care cuprinde tot, totul, incercare, rasplata, prevedere, muritor, sa adori, ingerul, cer, in genunchi, se inchina, se supune, vazduhului, Babilon. Prin cuvintele mai putin folosite (atom, sa adori), valoarea semantica e mai mare. In mesajul ingerului un singur cuvant se repeta des: intamplare (de 3 ori), dar acesta reprezinta tocmai elementul-surpriza care ofera valoare pragmatica textului.
Locutorul A (ingerul) impune o lege morala (credinta in Dumnezeu). Aceasta lege exprima principiul pertinentei care arata incidenta lui E3 asupra lui E2. Acel dar al lui Zadig ramas in suspans fie se opune ordinului instituit de inger, fie se opune tezei conform careia Providenta determina totul. El poate sa conteste fie interdictia ingerului, fie continutul tezei care arata ca totul este impus de Providenta. Poate ca acest dar ramane suspendat pentru ca Zadig (B) nu are nici un argument pe care sa-l ofere lui A, dar vrea sa-si arate refuzul. Astfel omul nu poate sa se resemneze in fata sortii; chiar daca motivul oferit de el nu este suficient pentru a argumenta, totusi demnitatea ii impune sa marcheze deschiderea catre o argumentare in favoarea unei teze contrare.
Se pune alta problema: daca ingerul pleaca pentru ca si-a terminat misiunea si nu-l mai intereseaza Zadig sau daca vrea sa se eschiveze pentru a nu raspunde obiectiilor aduse de Zadig. Ingerul a recurs la un argument de autoritate pentru a nu face ca discutia sa deturneze in dezavantajul Providentei. Gestul de supunere al lui Zadig poate fi interpretat in doua moduri: Zadig il adora pe Dumnezeu si se supune; naratorul descrie doar gestul lui Zadig fara a-i marca si sentimentele. In acest al doilea caz doar gesturile marcheaza supunerea (in genunchi pronunta formule tip intr-un cadru institutional).
Vom incerca sa construim presupozitiile enuntului lui Zadig. La interdictia lui A, B poate raspunde manifestand o varietate de comportamente:
(1). "Da, sunt un biet muritor." - reverberare de tip ecou.
(2). "Eu sunt un biet muritor." - evaluare negativa.
(3). "Timpurile s-au schimbat." - indicatie
(4). "Da, si iata rezultatul: oamenii nu sunt mai credinciosi." - indicatie
(5). "Oamenii duc acum o viata obscura." - indicatie
(6). "Nu voi cerceta prea mult" - diversiune
(7). "Toti oamenii cerceteaza." - indicatie
(8). "E o ocazie unica de a cerceta" - diversiune informativa
(9). "Da, cu exceptia cazului in care nu te-as fi prevenit." - diversiune cooperanta
(10). "Preotul ma va ajuta in cercetare." - sustinere
(11). "Preotul face si el cercetarea aceasta." - sustinere
(12). "Imi pare rau, deja mi-am propus asta." - diversiune de respingere
(13). "De acord." - evaluare pozitiva
(14). "Voi cerceta totusi. Daca dau cu capul de pereti, cu atat mai rau pentru mine." - diversiune de respingere
(15). "Nu saptamana asta." - diversiune evaziva
(16). "E o cercetare prieteneasca." - diversiune informativa
(17). "Nu exista riscuri." - diversiune informativa
(18). "Tocmai." - revelare tip ecou
(19). "Maturitatea tocmai in asta consta." - interpretare explicativa
(20). "Mereu faci din tantar armasar." - evaluare dubitativa
(21). "Fie, macar de data asta." - reverberare tip oglinda
