Daca am diferentia adevarul dupa modelul lui Kant, ca adevaruri sintetice si analitice, am descoperi repede ca adevarurile sunt numai de un singur fel si anume sintetice. Adevarul provine din conventii interumane. Daca spun ca soarele se invarte in jurul pamantului, veti spune ca sunt incult, comitand o eroare, dar cu siguranta ca nu stiti conventia utilizata de mine pentru aceasta propozitie. Soarele a fost numit asa de catre comunitatea de oameni, pamantul la fel. O persoana educata in exteriorul comunitatii umane ar putea numi invers pamantul drept soare si soarele drept pamant.
Deci tot adevarul este dezvoltat numai in conventii, in cazul nostru, conventii de limbaj. Apropo de soare, Platon spunea ca acesta este responsabilul tuturor adevarurilor, pentru ca fara lumina acestuia nu am fi avut ocazia sa vedem si nici sa cunoastem adevarul. Dar, cum am cunoaste adevarul daca nici nu am fi existat? Atata timp cat soarele este esenta vietii, principala energie a pamantului.
Dar cum s-or fi format adevarurile astea? Unii zic ca prin ratiune, altii ca prin experienta. Experienta provine din simturi, iar simturile din senzatii. Cum insusi cuvantul senzatie exprima o inclinare relativa asupra adevarului, am tinde sa credem, din contra ca adevarul ar proveni din ratiune. Nimic mai fals, atata timp cat adevarul nu este trait, nu este simtit. E ca si cum i-ai spune unui elev care a invatat pe de rost un comentariu si a copiat o tema la chimie ca ar fi un copil deosebit de inteligent. Dar e adevarat ca prin ratiune poti "confectiona" adevarurile, prin simturile interne. In concluzie, un adevar incontestabil provine mai intai pe baza senzatiei (simturilor), apoi este analizat de ratiune, iar dupa lunga intrebuintare a adevarului respectiv se trece la experienta.
Cand exista o armonie intre ratiune si experienta, adevarul este incontestabil, neexistand paralogisme. Pornind de la ipoteza (contrazisa) ca un corp mai greu decat aerul nu poate zbura, am incercat sa aflu care erau adevarurile pe care se baza afirmatia. Singurul adevar pe care l-am dedus a fost ca aceia care au lansat ipoteza nu si-au folosit suficient simtul vizual. Asa incat, nu au putut observa ca pasarile sunt mai grele ca aerul si zboara, iar aparatele de zbor, chiar cu rezervoare interne de energie puteau zbura linistite pana la epuizarea energiei.
Spunand un neadevar, asa cum afirama Aristotel, inseamna a spune ca ceea ce este nu este sau, deopotriva ca ceea ce nu este, este. Asa ca principiile referitoare la erori sunt diferite. Unii, printre care Decartes spun ca eroarea este o privatiune fata de o cunostinta, pe cand adeptii lui Popper afirma ca eroarea poate inspira multe idei bune si ca a critica o opinie ce provine dintr-o eroare, inseamna un moment esential in procesul cunoasterii. Este un adeevar, mai ales ca multe din afirmatiile stiintifice se bazeaza pe reducerea la absurd. Reducem la absurd un fapt neadevarat lundu-l ca adevarat si vom descoperii prin ipoteze adevarul curat.
Tot in principiul popperian, a fost aratata metoda cea mai eficienta de eradicare a erorilor: critica. Iar Popper gasea ca este bine sa criticam pe altii asa cum ne-am critica pe noi insine, pentru ca daca nu ne criticam singuri, cu siguranta ca se va gasi altul care s-o faca mai dur.
