Notiuni generale despre comercianti

Notiuni generale despre comercianti

Dispozitiunea  art. 7 din C. com. roman prevede ca "Sunt comercianti aceia care fac fapte de comert avand comertul ca profesiune obisnuita precum si societatile comerciale.'

Din textul de lege mentionat rezulta ca subiecte ale raportului juridic de drept comercial sunt comerciantii-persoane fizice precum si societatile comerciale in calitate de persoane juridice sau morale.

Pentru a avea calitatea de co­merciant-persoana fizica trebuie indeplinite doua conditii: savarsirea de fapte de comert si exer­citarea comertului ca profesiune obisnuita, iar pentru societatea comerciala aceasta rezulta din insasi actele de constituire.

Unii autori au adaugat si o a treia conditie si anume aceea ca faptele de co­mert sa fie savarsite in nume propriu, aceasta conditie fiind necesara pentru a deli­mita pe comerciant de auxiliarii folositi de acesta in activitatea comerciala.

Alti autori au considerat ca ar fi necesara si o alta conditie si anume cea a ca­pacitatii, sau existenta autorizatiei administrative, atunci cand legea prevede o atare cerinta.

Toate aceste opinii, care adauga la lege, au fost criticate, aratandu-se ca nu sunt necesare intrucat rezulta implicit din aplicarea principiilor generale. Desigur, calitatea de comerciant impune conditia capacitatii persoanei in cauza, dar ea pri­veste savarsirea actelor juridice in general si nu este o conditie speciala pentru do­bandirea calitatii de comerciant. Tot astfel, autorizatia administrativa (prevazuta de Decretul-Lege nr. 54/1990) este necesara pentru exercitarea comertului dar nu con­stituie o conditie pentru dobandirea calitatii de comerciant. Aceasta calitate se do­bandeste numai prin savarsirea faptelor de comert (obiective) cu caracter profe­sional (asa cum o prevede, de altfel, si art. 7 din Codul comercial).

Conditiile pentru dobindirea calitatii de comerciant-persoana fizica sunt urmatoarele:

-Savarsirea unor fapte obiective de comert constituie una dintre conditiile principale pentru dobandirea calitatii de comerciant.

Faptele de comert obiective sunt reglementate de disp. art. 3 din Codul comercial.

Prin savarsirea efectiva a unui fapt de comert se realizeaza dobandirea calitatii de comerciant, iar toate actele si faptele juridice ale comerciantului sunt "prezumate' a fi comerciale.

Calitatea de comerciant se dobandeste prin savarsirea de fapte de comert obiective numai in masura in care aceste fapte au acest caracter pentru persoana care le savarseste. Daca insa, o persoana savarseste fapte de comert mixte nu devine comerciant, daca pentru ea actele juridice incheiate au un caracter civil.

Pentru dobandirea calitatii de comerciant, savarsirea faptelor de comert obiective trebuie sa fie "efectiva' (nefiind suficienta simpla intentie de a deveni co­merciant), imprejurarea ca o persoana are o firma inscrisa nu ii confera acesteia, prin ea insasi, calitatea de comerciant, care poate fi dobandita numai daca persoana in cauza savarseste "efectiv' actele de comert obiective. Dar, savarsirea efectiva de fapte de comert nu trebuie inteleasa numai ca actiune directa, acest lucru putandu-se realiza si indirect, prin intermediul altei persoane (de exemplu, a unui prepus). Savarsirea de fapte de comert trebuie inteleasa in sens juridic, adica asumarea de catre persoana rspectiva a raspunderii pentru urmarile actelor savarsite, direct sau indirect.

Savarsirea de fapte de comert obiective trebuie sa aiba si caracter ilicit (astfel, de exemplu, imprumuturile cu dobanzi camataresti nu confera calitatea de comer­ciant celui care se ocupa cu astfel de operatiuni). Actele si operatiunile contrare ordinii publice sau bunelor moravuri sunt nule si, ca atare, nu produc efecte.

Desi importanta, savarsirea de fapte de comert obiective nu constituie o con­ditie suficienta pentru dobandirea calitatii de comerciant, mai este necesar indeplinirea unei alte conditii cumulative,in sensul ca savar­sirea de fapte de comert "sa aiba caracter de profesiune'.

-Savarsirea faptelor de comert cu caracter de profesiune este considerata ca atare cand se exercita ca ocupatie, ca indeletnicire permanenta a unei persoane. O persoana poate savarsi una sau mai multe fapte de comert obiective, se cere insa ca faptele de comert sa fie de natura ca, prin savarsirea lor, sa asigure posibilitatea exercitarii unei profesiuni. Unii autori au in vedere numai "actele constitutive sau esentiale de comert' ori "actele de comert fundamentale sau care sunt comerciale prin natura lor intrinseca',iar in practica judiciara s-a statuat insa cu fermitate ca sa­varsirea unor fapte de comert obiective conexe, cum ar fi emiterea de cambii, chiar repetata, nu ar putea atribui calitatea de comerciant, deoarece aceasta operatiune nu poate constitui prin ea insasi exercitarea unei profesiuni.

Profesiunea este si un mijloc de satisfacere a unor interese proprii, reprezinta un izvor de obtinere a resurselor necesare existentei. Deci, savarsirea faptelor de comert cu caracter profesional se face in scop de castig (finis mercatorum est lucmrri).

Ca atare, asa cum se subliniaza in literatura juridica, acest element scopul castigului, desi neconsacrat de lege in terminis, trebuie considerat subsumat notiu­nii de profesiune avuta in vedere de art. 7 C. com.roman.

Conditia exercitarii faptelor de comert ca o profesiune obisnuita necesita a fi mai bine explicata.

Art. 7 din Codul comercial vorbeste de fapte de comert exercitat ca o profe­siune obisnuita.

Sintagma poate aparea ca fiind redundanta, dar ea, trebuie inteleasa prin necesitatea sublinierii faptului ca savarsirea accidentala a unor fapte de comert obiective nu este suficienta pentru dobandirea calitatii de comerciant.

De altfel, si prin art. 9 C. corn. se face sublinierea ca orice persoana care in mod accidental face o operatiune de comert nu poate fi considerata comerciant, cu toate ca operatiunea in sine este supusa legilor comerciale. Savarsirea izolata a unor fapte de comert obiective are drept efect nasterea unor raporturi juridice supuse legilor comerciale. Dar, prin savarsirea acestor fapte de comert, persoana respectiva nu dobandeste calitatea de comerciant, deoarece exercitarea acestor fapte de comert nu a avut caracter profesional, in practica judiciara s-a decis ca faptul de a cumpara si a revinde actiuni nu confera calitatea de comerciant, cat timp nu se face dovada ca aceste operatiuni s-au facut in mod repetat si obisnuit, ca o profesiune si pentru ca din efectuarea lor sa se traga un castig. S-a mai statuat ca "profesiunea consta in exercitarea actelor in asa mod incat sa formeze o ocupatie constanta, sa fie un exercitiu asa de des si consecutiv, incat sa constituie oarecum o speciala conditie de existenta si de viata sociala. Profesiunea este starea unei persoane care face din repetarea unor acte ocupatiunea vietii sale si de la care ea cere resursele existentei sale sociale'.

Dar, conditia privind caracterul profesional al savarsirii faptelor de comert nu trebuie inteleasa in sensul ca trebuie sa fie vorba neaparat de o activitate exclusiva a persoanei respective si nici macar de o activitate principala a acesteia. O persoana poate sa exercite mai multe profesiuni. Deci, indiferent daca este singura sau una dintre profesiunile persoanei in cauza si fara a se distinge dupa cum profesiunile exercitate sunt principale sau secundare, esential este ca savarsirea faptelor de co­mert sa intruneasca cerintele unei profesiuni.

Intrucat caracterul profesional sau accidental al savarsirii faptelor de comert este considerat a fi o chestiune de fapt, el poate fi dovedit, in caz de litigiu, prin orice mijloc de proba admis de lege. Un indiciu al caracterului profesional al savarsirii faptelor de comert il poate constitui existenta unei intreprinderi, adica o organizare sis­tematica a factorilor de productie (resurse naturale, capital, munca) de catre intreprin­zator, pe riscul sau, in vederea obtinerii unui profit. Existenta intreprinderilor poate rezulta din mai multe imprejurari de fapt: un local, firma, auxiliari, publicitate etc.

-Savarsirea faptelor de comert in nume propriu ar constitui, dupa unii au­tori, cea de-a treia conditie (neprevazuta insa, in mod expres, de lege) pentru doban­direa calitatii de comerciant. Deci, in aceasta optica, o persoana nu devine comer­ciant decat daca savarseste fapte de comert obiective cu caracter profesional, in nume propriu, independent si pe riscul sau. Se sustine ca aceasta conditie asigura delimitarea din punct de vedere juridic a comerciantului de auxiliarii folositi de aces­ta in activitatea sa (ei fiind reprezentanti ai comerciantului). Reprezentantii comer­ciantului savarsesc, si e.i, fapte de comert cu caracter profesional, dar in numele si pe seama comerciantului (in timp ce comerciantul, savarsind fapte de comert in nume propriu, angajeaza numele si patrimoniul sau in raporturile cu tertii). Astfel, prepusul este insarcinat cu comertul patronului sau, fie in locul unde acesta il exercita, fie in alt loc (art. 392 C. corn.); comisii pentru negot sunt insarcinati sa vanda marfurile in interiorul localului unde se exercita comertul (art. 404 C. corn.); comisii calatori pentru negot sunt reprezentantii insarcinati cu exercitarea comertu­lui in alte localitati (art. 402 C. corn.).

In toate cazurile, intrucat reprezentantii savarsesc faptele de comert nu in nume propriu, ci in numele si pe seama altuia, ei nu au calitatea de comerciant; aceasta calitate apartine celui care le-a dat imputernicirea.

Situatia este asemanatoare si in cazul administratorilor unei societati comer­ciale. Potrivit legii, administratorul incheie toate actele juridice cerute de aducerea la indeplinirea a obiectului societatii. Obligatiile si raspunderile administratorilor sunt reglementate de dispozitiile referitoare la mandat si de cele speciale prevazute de legea societatilor comerciale. Deci, si administratorii incheie actele juridice in numele si pe seama societatii, nu in nume propriu; calitatea de comerciant o are so­cietatea comerciala.

-Conditia capacitatii persoanei fizice-comerciant tine de capacitea tine de capacitetea de exsercitiu din dreptul civil,iar conditia autorizatiei administrative impune sub aspectul legalitatii un minim de control social cu privire la activitatea comerciala dar si la conditiile in care aceasta poate avea loc.