Notiunea de obligatie

Notiunea de obligatie

In sens larg, prin obligatie se intelege raportul juridic in continutul caruia intra "dreptul de creanta', (latura activa), ce apartine creditorului si corelativului acestu­ia, "datoria', (latura pasiva), ce incumba debitorului. Deci, in sens larg, obligatia este un raport juridic in continutul caruia intra dreptul subiectului activ-creditorul, de a cere subiectului pasiv - debitorul, de a face sau a nu face ceva, sub sanctiunea con­strangerii (in caz de neexecutare).

In sens restrans, accentul definitiei este pus numai pe latura pasiva a raportu­lui juridic, asa incat obligatia se considera a fi acel raport juridic in virtutea caruia debitorul este tinut fata de creditor la o prestatie pozitiva (a da sau a face), fie la o absentiune (a nu face).

Raportul de obligatie comporta ca elemente de structura: subiectele, conti­nutul si obiectul.

Subiectele raportului juridic obligational pot fi atat persoanele fizice, cat si persoanele juridice, in mod exceptional putand participa in mod direct si statul care poate aparea ca subiect intr-un raport de obligatie.

Natura si complexitatea unor obligatii pot determina ca acelasi subiect sa intruneasca, in persoana sa, dubla calitate: de creditor al unei prestatii si de debitor al altei prestatii (asa, de exemplu, intr-un raport juridic de vanzare-cumparare, vanzatorul nu este numai creditor al pretului, ci, in mod corelativ, si debitor al obli­gatiei de transferare a proprietatii si de predare a lucrului vandut, iar cumparatorul este creditor in ceea ce priveste dreptul de a primi bunul, dar si debitor al pretului cuvenit pentru lucrul cumparat). De aceea, subiectele acestor obligatii vor fi desem­nate prin denumiri perechi: vanzator-cumparator, locator-locatar, mandant-mandatar, imprumutator-imprumutat etc.

Continutul raportului juridic de obligatie este format din dreptul de creanta care apartine creditorului si datoria corelativa dreptului de creanta care incumba debitorului.

Obiectul raportului de obligatie - conceput ca actiune sau abstentiune con­creta la care este indatorat subiectul pasiv si indreptatit subiectul activ -, poate con­sta fie intr-o prestatie pozitiva (a da sau a face ceva), fie intr-o abstentiune (de a nu face ceva) la care, in lipsa obligatiei asumate, subiectul pasiv ar fi indreptatit.

A da inseamna obligatia de a constitui sau transmite un drept real oarecare (de exemplu, obligatia vanzatorului de a transmite cumparatorului dreptul de pro­prietate asupra lucrului vandut este o obligatie "de a da', care nu se confunda cu obligatia de a preda materialmente lucrul vandut, care este o obligatie "de a face').

Obligatia "de a face' este indatorirea ce revine subiectului pasiv de a efectua o lucrare si, in general, orice prestatie pozitiva (astfel, de .exemplu, obligatia vanza­torului de a preda lucrul vandut sau obligatia locatorului de a pune la dispozitia locatarului lucrul inchiriat, ori obligatia unei persoane de a presta anumite servicii).

Obligatia "de a nu face' consta intr-o abtinere, la care este indatorat subiectul pasiv, de la ceva ce ar fi putut face in lipsa obligatiei asumate (de exemplu, proprie­tarul unui teren se obliga fata de vecinul sau sa nu faca o constructie pe propriul sau teren, pentru a nu-i acoperi vederea; aceasta obligatie este "de a nu face', pro­prietarul terenului abdicand de la o prerogativa pe care o avea in virtutea dreptului sau de proprietate).