Notiunea de cheltuieli publice 

Alocarea si utilizarea efectiva a resurselor financiare publice au reprezentat, de-alungul timpului, doua dintre cele mai importante preocupari ale autoritatilor publice. Acestea stabilesc cuantumul si destinatiile cheltuielilor, in limita volumului de resurse mobilizate. In acest scop, se deruleaza un proces complex de stabilire a masurilor de organizare a sistemului cheltuielilor publice pe baza principiilor administratiei publice, a constrangerilor economice si a cadrului politic si constitutional din tara respectiva. Tinand cont de aceste variabile, abordarea cheltuielilor a evoluat, potrivit modificarilor pe care le-a inregistrat mediul economic, social si politic. Razboaiele, miscarile politice majore, schimbarea ideologiilor, problemele cresterii economice si ale stabilitatii au avut intotdeauna un impact deosebit asupra cheltuielilor publice.

Cheltuielile publice efectuate reprezinta o decizie de politica financiara a guvernului. Acesta decide asupra cantitatii si calitatii bunurilor si serviciilor publice care urmeaza a fi furnizate societatii, dupa care determina costul producerii si distribuirii lor. Drept urmare, in termeni generici, se admite ca, prin cheltuieli publice se intelege costul utilitatilor publice.

Prin intermediul cheltuielilor publice, resursele financiare obtinute prin prelevari si varsaminte ale persoanelor fizice si juridice sunt cheltuite in folosul colectivitatii. Datorita faptului ca utilitatile, cu caracter de interes general, sunt furnizate de sectorul public si resursele necesare finantarii lor au acelasi caracter. Resurselor mobilizate la dispozitia lor, autoritatile le confera intrebuintari specifice, diferite de cele pe care le-ar fi dat cei in patrimoniul carora s-au format sursele prelevarilor. Prin intermediul cheltuielilor publice, resursele colectate sunt redistribuite in mod diferentiat, dupa optiunea politica a guvernului aflat la putere.

1. Natura cheltuielilor publice

Varietatea cheltuielilor publice, efectuate de catre autoritatile abilitate, face ca interpretarea acestora sa fie o problema de natura teoretica si practica. Pentru simplificare, natura cheltuielilor poate fi stabilita in functie de destinatia acestora. Potrivit acestui criteriu, delimitam:

cheltuieli definitiv consumatoare de resurse (exhaustive)

cheltuieli publice care presupun un avans de resurse

cheltuieli cu caracter mixt

Cheltuielile definitiv consumatoare de resurse, sau exhaustive, sunt cheltuielile traditionale ale statului, cele care servesc la dobandirea de utilitati colective ce nu pot fi procurate in mod individual (cheltuielile cu ordinea publica, cu apararea, etc.), dar si cheltuieli cu plata salariilor angajatilor din institutiile publice, achizitiile efectuate pentru functionarea institutiilor publice, cheltuielile de investitii in scoli, spitale, universitati, alte institutii publice, infrastructura, etc. Din punct de vedere economic, aceste cheltuieli nu produc venituri, ci constituie un consum definitiv de resurse, necesita refacerea permanenta a fondurilor de finantare si prejudiciaza alte activitati de fonduri financiare;

Cheltuielile publice care pretind numai un avans de resurse sunt indeobste cheltuieli cu caracter economic (investitii in intreprinderi economice, subventionarea unor activitati private, etc.). Ele sunt susceptibile sa dobandeasca o eficienta asemanatoare cheltuielilor private, se recupereaza in timp si sunt aducatoare de venit, sunt creatoare de avutie nationala, iar rezultatul se concretizeaza in bunuri durabile sau servicii economice;

Pe langa cele doua categorii de cheltuieli, deja mentionate, care se caracterizeaza prin profiluri bine conturate, exista si o serie cheltuieli proprii serviciilor din domeniul educatiei, culturii, sanatatii, etc, cu caracter mixt, numite si cheltuieli cvasipublice. Acestea sunt finantate dual (de unde si denumirea), din resurse publice si private. Finantarea mixta a acestor cheltuieli reprezinta o necesitate obiectiva, avand in vedere faptul ca sunt destinate unor domenii costisitoare, care reclama alocarea de fonduri bugetare din ce in ce mai mari. Statul isi asuma, astfel, finantarea cheltuielilor "primare" dedicate serviciilor publice de baza din fiecare domeniu (invatamantul si educatia generala, serviciile medicale primare, etc.) urmand ca serviciile de inalta calitate sa fie suportate, partial, de catre beneficiarii acestor servicii. Intr-o prima instanta, se avanseaza resursele de finantare a domeniilor amintite, iar cheltuielile apar ca fiind consumatoare de resurse. In a doua instanta, insa, cheltuielile, prin efectele economice pe care le induc, determina efecte economice pozitive: cresterea productivitatii muncii, imbunatatirea starii de sanatate, cresterea nivelului de trai, a calitatii vietii etc.

Din punctul de vedere al contabilitatii publice, cheltuielile cu caracter public sunt reprezentate de doua mari categorii de activitati guvernamentale:

1. activitati care tin de achizitiile guvernamentale de bunuri si servicii (i.e. forta de munca, consumabile, etc.) si bunuri de capital (concretizate in investitii in infrastructura, scoli, spitale, etc.) toate fiind denumite cheltuieli exhaustive (definitiv consumatoare de resurse). Acestea reprezinta "intrari de bunuri" in sectorul public, nivelul lor fiind calculat prin multiplicarea volumului intrarilor in sectorul public cu pretul acestora;

2. activitati de redistribuire a veniturilor prin intermediul cheltuielilor de transfer (i.e. cheltuieli cu pensiile, cu subventiile, plata dobanzilor, ajutoare de somaj, etc.). Spre deosebire de cheltuielile exhaustive, acestea nu reprezinta un consum definitiv de resurse publice, ci mai degraba o realocare a veniturilor intre membrii societatii, prin intermediul sectorului public.

Ca si cuprindere, cheltuielile publice nu se confunda cu cheltuielile bugetare, primele avand un continut mai larg: includ cheltuielile bugetare precum si cheltuielile finantate prin resurse din afara bugetului precum si cele cu destinatie speciala.

2. Rolul cheltuielilor publice

Rolul cheltuielilor publice in economiile moderne este determinat de sarcinile care stau in fata autoritatilor publice. Fiind un domeniu al finantelor publice, desigur, rolul cheltuielilor decurge inseparabil din rolul finantelor. Asadar, se poate spune ca si cheltuielile publice indeplinesc un rol financiar, un rol economic si un rol social.

Rolul financiar al cheltuielilor publice releva faptul ca sunt un mijloc de alocare a resurselor banesti in societate. Alocarea se face prin redistribuire, moment in care se introduce elementul constient, reglator care se alatura mecanismelor spontane de alocare proprii pietei.

In economiile moderne, alaturi de rolul financiar, traditional al cheltuielilor, regasim si rolul economic. Interventionismul are scopul de a exercita controlul asupra domeniului economic, de a contribui la organizarea complexului economic national. interventie ale autoritatilor, fie asupra productiei, fie asupra cererii solvabile, dupa caz.

3. Rolul social al cheltuielilor publice se manifesta prin producerea de servicii publice generale, realizand, totodata, transferurile catre categoriile defavorizate de cetateni. In virtutea solidaritatii sociale, de aceste actiuni beneficiaza intreaga colectivitate, indiferent daca a participat sau nu la finantarea lor. Au loc, astfel, redistribuiri de venituri intre membrii societatii, cu intentia rectificarii discrepantelor intre venituri, imbunatatirea raporturilor dintre acestea si atingerea justetii sociale in accesul la utilitatile publice.

3. Efectele cheltuielilor publice

Urmarea actiunii cheltuielilor publice o reprezinta efectele provocate de acestea in viata economica si sociala. Se pot delimita urmatoarele categorii de efecte: redistribuire; transfer de productivitate; multiplicare a cheltuielilor publice. Manifestarea acestor efecte depinde de situatia concreta a economiei si de impulsul conferit de autoritati evolutiei acesteia.

1. Redistribuirea desemneaza efectul prin care o prelevare reala de resurse banesti din economie contribuie la finantarea unor utilitati publice sau, transferul de putere de cumparare intre indivizi sau activitati.

Efectul de transfer de productivitate este determinat de impactul cheltuielilor publice cu caracter general asupra productiei

Efectul de multiplicare a cheltuielilor publice arata ca, o parte a cheltuielilor publice se reintorc in circuitul economic ca si cheltuieli publice, majorandu-le corespunzator. Consecintele pe care cheltuielile publice le pot provoca, din acest punct de vedere, sunt directe si indirecte. Primele sunt efecte care vizeaza direct persoanele, resursele economice de care acestia beneficiaza si care contribuie la cresterea Produsului Intern Brut. Repercusiunea cheltuielilor depinde, insa, de natura cheltuielilor, dupa cum acestea sunt: economice, de cercetare, cu serviciile, etc. Efectele indirecte depasesc sfera personala, se reflecta in comportamentul subiectilor economici, provocand cresterea cererii de bunuri de consum. Cheltuielile efectuate de un anumit grup lanseaza o comanda sociala in economie, iar daca aceasta este suficient de permisiva si exista capacitati neocupate, oferta poate sa se suplimenteze provocand cresterea in lant a veniturilor. O parte din venituri este destinata din nou achizitiilor din economie, iar o alta parte, neconsumata, este destinata economisirii. Propagarea la scara economiei nationale a efectului de multiplicare a cheltuielilor publice poate conduce la cresterea PIB de ordinul multiplicatorului. Formula cantitativa a multiplicatorului este :

unde:

k multiplicatorul cheltuielilor publice

c inclinatia marginala spre consum

s este inclinatia marginala spre economisire