Mana - miere

Mana - miere

Este substanta dulce excretata de insectele care paraziteaza frunzele arborilor, arbustilor si chiar vegetatia ierboasa, numite in mod generic paduchi de plante (afide), pureci de frunze (psilide) si paduchi cu carapace sau paduchi testosi (coccide sau lecanide).

Aceste insecte traiesc in colonii care in timpul verilor secetoase si caniculoase pot ajunge la cateva zeci de mii intr-o singura colonie.

Ele se hranesc cu seva plantelor folosindu-se de trompa pentru intepare si sugere.

Principalele componente ale sevei sunt zaharurile si substantele minerale, iar substantele azotoase se gasesc in proportie foarte redusa fata de primele doua.

Insectele de mana au o capacitate impresionanta de inmultire, de crestere si dezvoltare.

Aceasta insusire necesita un aport corespunzator de substante plastice (azotoase).

Pe de alta parte ele sunt foarte putin mobile sau chiar imobile, ceea ce presupune un consum redus de substante energetice (zaharuri).

Fata de cerintele lor de viata, seva plantelor este deficitara in substantele azotoase si pronuntat excedentara in substante glucidice si minerale.

Pentru a-si asigura necesarul de substante plastice ele trebuie sa suga o cantitate extrem de mare de seva din care sa retina substantele utile si sa elimine substantele in exces dupa o prealabila concentrare la nivelul tractului lor digestiv, sub forma de picaturi de mana.

Insectele de mana paraziteaza fata ventrala a frunzelor, in special cele de la varful coroanei unde afluxul de seva este mai bogat.

Excrementele eliminate sub forma de picaturi mici cad pe frunzele inferioare unde conflueaza in picaturi mari, apoi formeaza o veritabila pelicula lipicioasa la suprafata lor.

Initial picaturile de mana sunt lichide, cu aspect transparent-stralucitor, asemanatoare cu roua, de unde si denumirea de "miere de roua".

Pe masura deshidratarii ele devin vascoase, cleioase, iar datorita contactului cu aerul (oxidarii), impregnarii cu microparticule de praf si contaminarii cu microorganisme (alge, drojdii, spori de mucegaiuri, bacterii) isi schimba culoarea care devine treptat galbuie.

Cantitatede de mana depinde de numarul insectelor producatoare, de specia plantei parazitare si in mod deosebit de conditiile atmosferice.

In timpul verilor foarte calduroase si secetoase se produc veritabile explozii de mana, cand fiecare individ din coloniile extrem de mari si numeroase ajunge sa elimine chiar o picatura de mana pe minut.

In aceste conditii arborii parazitati si suprafata de sol corespunzatoare coroanei lor sunt tapisate cu o pelicula lipiciosa de solutie concentrata de zaharuri.

Lipsa nectarului din aria de zbor a albinelor le determina sa culeaga orice substanta dulce, deci si mana.

Compozitia chimica a manei este mult mai complexa decat ceea a nectarului. In afara de monozaharidele si oligozaharidele obisnuite (glucoza, fructoza, maltoza, zaharoza) ea contine si cantitati variabile de polizaharide (malto-dextrine). In mana s-a identificat si un hahar specific (melezitoza) care se pare ca este sintetizat in tractusul digestiv al insectelor producatoare de mana.

De asemenea, mana este bogata in substante minerale si in enzime dar si in substante azotoase uzate din punct de vedere biologic rezultate din procesele metabolice ale insectei. In schimb mana este lipsita de substante aromate specifice nectarului florilor.

Datorita structurii chimice complexe, transformarea manei in miere necesita un efort mult mai mare din partea albinelor comparativ cu nectarul.

Pe de alta parte, mierea de mana contine si substante inutilizabile de catre albine care constituie balast si sunt chiar daunatoare pentru sanatatea lor in perioada de iernare.

Pentru om insa, aceasta miere este apreciata ca fiind de calitate superioara.

Producerea mierii de catre albine

Acest proces complex incepe cu reoltarea materiilor prime (nectarul si mana) si se incheie cu capacirea celulelor fagurilor in care este depozitata mierea.

Prelucrarea materiilor prime se realizeaza prin doua categorii de procese: prelucrarea enzimatica si prelucrarea hidrica.

Prelucrarea enzimatica apare ca o necesitate specifica albinelor de a transforma zaharoza, maltoza, melezitoza si celelalte zaharuri cu structura complexa din compozitia nectarului si manei in zaharuri simple direct si complet asimilabile, respectiv glucoza si fructoza.

Aceasta cerinta se justifica prin aceea ca in perioada de inactivitate (in timpul iernarii) albinele trebuie sa consume astfel hrana incat sa nu mai necesite transformari prin procesul de digestie si sa nu mai lase reziduuri in tubul digestiv, deci sa fie absorbita si asimilata in cvasitotalitate.

Se poate afirma ca prin prelucrarea enzimatica albinele isi digera hrana inainte de a o consuma si o pastreaza in aceasta forma pana in momentul consumului.

Prelucrarea hidrica se realizeaza in doua trepte: initial diluarea, in final concentrarea.

Diluarea initiala a materiei prime este o consecinta fireasca a incorporarii unei cantitati apreciabile de saliva care este vectorul enzimelor zaharolitice.

Pe de alta parte, diluarea apare ca o conditie a activitatii enzimatice, deoarece pe substrat concentrat activitatea enzimatica este foarte slaba.

Concentrarea finala incepe numai dupa ce prelucrarea enzimatica a fost incheiata.

Rostul ei se refera la trei aspecte principale:

stabilizarea mierii prin blocarea proceselor enzimatice, conditie care se realizeaza numai prin reducerea pronuntata a continutului de apa;

blocarea activitatii microorganismelor deoarece in substrat foarte concentrat acestea nu se mai pot dezvolta;

relizarea unui produs nutritiv supraconcentrat care presupune un spatiu redus de depozitare.

Prelucrarea incepe chiar in timpul recoltarii materiei prime cand secretia salivara este puternic stimulata.

Nivelul de excitare a secretiei salivare in timpul recoltarii, deci si cantitatea de saliva, respectiv de enzime zaharolitice adaugate este conditionata de mai multi factori:

cu cat gradul de concentrare a materiei prime este mai mare cu atat aceasta este diluata cu o cantitate mai mare de saliva;

cu cat continutul de polizaharide este mai mare fata de cel de monozaharide (cazul manei sau nectarului de castan salbatec), cu atat diluarea este mai mare;

cand pentru a colecta aceeasi masa de nectar albina trebuie sa viziteze un numar mai mare de flori, excitarea salivara este prelungita deci diluarea se accentueaza.

Materia prima diluata cu saliva este aspirata prin trompa si depozitata in gusa.

Recoltarea se intrerupe numai dupa ce gusa este complet umpluta.

Sunt insa si situatii in care prin secretia salivara abundanta (dictata de una din imprejurarile mentionate mai sus), organismul albinei sa sufere o deshidratare pronuntata care inhiba secretia salivara ulterioara.

In acest caz albina intrerupe culesul si il reia dupa rehidratare (adapare) pana la umplerea gusii.

Enzimele adaugate odata cu saliva isi incep imediat activitatea zaharolitica si ea se desfasoara neintrerupt in timpul recoltarii si in continuare in timpul zborului catre stup.

In ansamblu insa in acest timp relativ scurt transformarea enzimatica a zaharurilor este redusa.

Finisarea transformarii enzimatice se realizeaza in stup.

Ajunsa in stup albina culegatoare preda recolta, prin regurgitare, unei albine lucratoare care o ingurgiteaza.

Aceasta din urma nu o depoziteaza direct in celulele fagurilor ci o preda altei albine lucratoare si operatia se repeta cu alte cateva albine. In acest circuit, la fiecare regurgitare-ingurgitare albinele dilueaza materialul adus cu o noua cantitate de saliva, deci echipamentul enzimatic se imbogateste treptat.

In continuare, materialul adus in faza finala a prelucrarii enzimatice este depozitat sub forma de picaturi mici in celule unde se definitiveaza procesul de prelucrare.

In acest scop o albina si alte cateva pe rand, continua operatiile de ingurgitare-regurgitare chiar in celula, adaugand de fiecare data noi cantitati de enzime.

Aceste operatii de "vanturare" nu sunt facute in scopul concentrarii, din contra, prin saliva incorporata diluarea se mentine sau se accentueaza.

Prelucrarea enzimatica se incheie cand cca. 90%din zaharul total este adus la forma de zaharuri simple (glucoza si fructoza).

In acest moment incepe a doua trepta a prelucrarii, concentrarea.

Concentrarea rapida se realizeaza sub influenta a trei factori:

ventilatia energica produsa de albine cu ajutorul albinelor;

temperatura ridicata din stup (cca. 35sC);

masa redusa a picaturii de miere de pe fundul celulei care favorizeaza deshidratarea in timp scurt.

Pe masura deshidratarii mierea este transferata in celulele de depozitare si in timpul umplerii lor deshidratarea continua.

Pe masura concentrarii mierii activitatea enzimelor scade treptat pana la un punct critic cand devine practic nula.

Acest moment corespunde cu nivelul de concentrare de minimum 80% substanta uscata (max. 20% apa).

El marcheaza incheierea procesului de prelucrare, cand albinele trec la capacirea celulelor umplute cu miere

Extractia mierii din faguri pentru trbuintele omului trebuie efectuata numai dupa ce procesul de prelucrare de catre albine a fost finisat, deci numai dupa ce majoritatea celulelor au fost capacite.

Reducerea continutului in apa duce la reducerea spatiului de stocare si la marirea presiunii osmotice a mierii.

Osmoza este fenomenul observat atunci cand doua solutii de concentratii diferite sunt separate de o membrana organica sau de un perete semipermeabil.

Bacteriile nu pot sa traiasca si nici sa se inmulteasca in miere din cauza presiunii osmotice.

Daca bacteriile sunt in stadiul de spori, ele nu sunt afectate de presiunea osmotica datorita grosimii peretelui celular si slabului continut in apa.

Astfel, daca o bacterie este introdusa intentionat sau involuntar in miere este literalmente deshidratata si omorata.

Mierea recoltata din fagurii cu celule necapacite este de o calitate inferioara, deoarece, inainte de capacire, procentul de apa este de obicei peste 20%, iar transformarea zaharozei in glucoza si fructoza este in plin proces de desfasurare.

O familie de albine poate sa stanga intr-un sezon melifer, practicand stuparitul pastoral, pana la 150 kg de miere.

Pentru a aduna 1 kg de miere, o albina trebuie sa efectueze 120000-150000 de zboruri de cules, iar pentru a produce aceasta cantitate de miere, albinele unei familii parcurg aproximativ 24000 km.