Munca in agricultura

MUNCA IN AGRICULTURA

1. Munca - concept, importanta, clasificare

1.Conceptul de "munca"

Munca este reprezentata pe ansamblu, de persoane care in decursul unei perioade date exercita sau cauta sa exercite o activitate profesionala remunerata.

Munca are o dubla semnificatie, ea reprezinta, in acelasi timp o categorie economica si o categorie sociala.

Din punct de vedere economic munca este un factor de productie, iar din punct de vedere social reprezinta o parte a populatiei totale.

Ca factor de productie, munca reprezinta un element al cheltuielilor de productie caracterizat prin cantitate (numar de persoane), calitate (nivel de pregatire pe specializari profesionale) si pret (salariu/ora).

2.Importanta economica a  muncii

Rezulta din urmatoarele aspecte:

1. - este singurul factor de productie activ, capabil sa organizeze un proces economic, respectiv sa puna in functiune toti factorii de productie care concura la realizarea unui bun sau a unui serviciu;

2. - este factorul determinant al nivelului rentabilitatii tuturor activitatilor economice

3. - este factorul primordial al dezvoltarii si bunastarii oricarei societati omenesti

Se diferentiaza de ceilalti factori de productie prin faptul ca este efectuata de oameni care au diverse motivatia oamenilor de a produce mai eficient

3.Clasificare

Din punct de vedere economic, respectiv al calcularii costurilor de productie, munca se clasifica in:

-munca autonoma

-munca dependenta

1. Munca autonoma cuprinde activitatea profesionala a intreprinzatorului si a familiei sale in intreprinderea proprie fara a primi o plata (pret) directa pentru aceasta, respectiv este un element de cost implicit si reprezinta un venit al intreprinzatorului.

In acest sens legislatiile nationale si regionale ale tarilor din U.E. indica cu caracter orientativ, un volum de munca egal cu 2300 ore/om/an, volum care poate fi modificat in functie de structura productiei.

Munca dependenta cuprinde activitatea profesionala desfasurata de persoanele angajate in intreprinderi cu scopul de a ceda munca lor in vederea obtinerii unui pret care poarta denumirea de salariu.

Acest tip de munca este un element de cost explicit si corespunde unei plati monetare pe piata.

2. Particularitatile muncii in agricultura

1.Particularitati tehnice

a) Munca in agricultura este dificila (grea). De cele mai multe ori ea se desfasoara in conditii grele de lucru, cu temperaturi pozitive sau negative la limita suportabilitatii umane.

b) Munca in agricultura este diversificata, nu cunoaste acea specializare a modelului industrial;

c) Munca in agricultura este sezoniera;

d) Munca in agricultura este subordonata in mod obiectiv necesitatilor (trebuintelor) fiintelor vii.

2.Particularitati economice si sociale ale muncii in agricultura

a) Munca in agricultura, in mod traditional, este cel mai adesea o munca de tip familial. In mod aparent aceasta munca nu costa nimic, in gospodariile agricole individuale sau in cele familiale nici nu se cuantifica aceasta munca

b) Munca in agricultura este putin specializata. Exista o multitudine de lucrari pentru fiecare sezon agricol, dependente de conditiile climatice

c) Munca in agricultura este dificil de controlat si ceea ce este mai important, calitatea muncii in agricultura este mai greu de apreciat.

d) In agricultura, activitatea se desfasoara pe spatii extinse, de unde rezulta productivitatea scazuta in cazul organizarii necorespunzatoare si a lipsei de supraveghere.

e) Munca in agricultura este putin sigura pentru salariati. Necesarul de forta de munca este sezonier si lucratorii prefera, cum este si firesc, o slujba (un serviciu) mai regulata, ca in industrie

3. Oferta, cererea si pretul muncii

Plecand de la regulile aplicabile pietei bunurilor si serviciilor am putea aprecia ca oferta de munca pe piata va creste atunci cand pretul sau (salariul real) sporeste.

In realitate aceasta regula nu functioneaza in totalitate pentru ca intra in joc doua elemente care opereaza in directii opuse ca urmare a

l optiunilor populatiei active intre munca si odihna,

l respectiv cat timp va dedica uneia din aceste doua alternative.

l efectul de substitutie, care actioneaza in sensul cresterii numarului de ore de munca oferite cu scopul sporirii salariului real, caz in care indivizii tind sa substituie odihna prin munca;

l efectul de venit, care actioneaza in sensul reducerii numarului de ore oferite ca urmare a cresterii pretului pe ora, caz in care indivizii obtin un venit mai mare pentru un numar determinat de ore lucrate si vor putea sa consume o cantitate mai mare de bunuri si servicii decat consumau anterior.

4. Resursele de munca din agricultura

Populatia totala

A. Densitatea populatiei

B. Factorii de crestere ai populatiei

a. Rata natalitatii

b. Rata mortalitatii

c. Sporul natural de crestere al populatiei

d. Rata migratiei nete

C. Imbatranirea demografica

-indicele de imbatranire a populatiei, calculat ca un raport intre populatia in varsta de 60 de ani si peste si populatia in varsta de 0-14 ani.

ponderea populatiei varstnice in totalul populatiei

D. Innoirea fortei de munca

l Populatia activa

l Populatia ocupata

l Somajul

Productivitatea muncii in agricultura

Din punct de vedere economic munca reprezinta un element al cheltuielilor de productie a carui efect este cuantificat cu ajutorul indicatorului  "productivitatea muncii".

Metode de determinare a productivitatii muncii

a. Metoda unitatilor naturale (fizice) se utilizeaza in cazul unei productii omogene sau a unui singur produs. Relatia de calcul este urmatoarea:

W - productivitatea muncii;

Qt - productia totala sau volumul total de lucrari;

T - fondul total de timp de munca consumat - ore-om.

b. Metoda unitatilor conventionale se utilizeaza in cazul calcularii productivitatii muncii la un grup de produse sau activitati asemanatoare, care se transforma in unitati conventionale (unitati nutritive, calorii etc) cu ajutorul unor coeficienti de echivalenta specifici. Relatia de calcul este urmatoarea:

Qi - cantitatea din produsul "i", unde i = 1,2, ., n;

Ki - coeficientul de echivalare a produsului "i" in unitati conventionale;

Ti = fondul de timp de munca consumat pentru produsul "i".

c. Metoda unitatilor valorice se utilizeaza atunci cand  exista o diversitate de produse de natura diferita, care au ca singur element comun - valoarea, exprimata prin pret, dand astfel posibilitatea ca intreaga productie obtinuta (principala, secundara, neterminata) sa se transforme in lei. Se exprima cu ajutorul a doi indicatori (productia finala, respectiv marja bruta realizata la o unitate de timp de munca cheltuita):

Pfi - productia finala a produsului "i", unde i = 1, 2, , n;

Mb -Marja bruta obtinuta la produsul "i", unde i = 1, 2, , n.

Curs 6 COSTUL DE PRODUCTIE

6.1. Metode de determinare a costului de productie

Costul de productie (Cp) reflecta cheltuielile de productie ce revin pe unitatea de produs si se poate calcula prin mai multe metode:

n metoda diviziunii simple

n metoda valorii ramase

n metoda coeficientilor

) metoda diviziunii simple se aplica in cazul in care la o cultura se obtine un singur produs principal, fara produse secundare (ex.: cartofi, porumb masa-verde si siloz):

in care:

Cht - cheltuieli totale de productie - lei;

Q - productia totala - t;

) metoda valorii ramase se foloseste in ramurile in care pe langa produsul principal se obtin si produse secundare (ex.: cereale boabe):

in care:

Vps - valoarea productiei secundare - lei;

Qp - productia principala - t:

Vps = Qs Pv

in care:

Qs - productia secundara - t;

Pv - pretul de vanzare - lei.

metoda coeficientilor se foloseste atunci cand exista mai multe produse principale (ca de pilda la cresterea ovinelor):

unde:

Pv

Ki - ponderea produsului "i" in valoarea totala a produselor principale (   ), stabilita pe baza preturilor medii de vanzare.

unde:

Qpi - productia principala pentru care se calculeaza costul de productie - t.

Costul complet comercial (Ccc) este un indicator de calcul al profitului brut si exprima valoarea cheltuielilor de productie si de desfacere a productiei marfa pe unitate de productie; Se calculeaza cu relatia:

Ccc = Cp Cd,

unde:

Cd - cheltuielile de desfacere - lei/U.M.;

Chtd - cheltuieli totale de desfacere a productiei marfa - lei.

Reducerea costurilor de productie se poate realiza prin:

diminuarea si rationalizarea grupei de cheltuieli "indirecte" care nu influenteaza nivelul productiei;

cresterea cheltuielilor totale de productie pe baza alocarii suplimentare de factori in conditiile in care se respecta urmatoarea relatie:

unde:

Δy - sporul de productie;

Δx - factorul alocat.

6.2. Tipologia costurilor

Costurile de productie reprezinta totalitatea consumurilor de factori exprimate valoric si efectuate de o firma pentru a obtine bunuri si servicii.

Costurile de productie a unei firme depind de factorii de productie pe care ii utilizeaza.

Relatia depinde de doua elemente:

productivitatea factorilor Cu cat este mai mare productivitatea fizica a acestora, cu atat mai mica va fi cantitatea solicitata din acesti factori pentru producerea unui anumit nivel al productiei si deci mai mic va fi costul acestei productii.

pretul factorilor Cu cat pretul acestora este mai mare, cu atat mai mari vor fi costurile de productie.

In domeniul tipologiei costurilor se evidentiaza, in principal, trei mari categorii:

v    costul total

v    costul mediu

v    costul marginal

Exista anumite relatii de influenta directa intre aceste categorii si fata de volumul productiei

1.Costul total poate fi definit ca ansamblul cheltuielilor ce corespund productiei la un moment dat. In cadrul acestuia cheltuielile se diferentiaza in:

cheltuieli fixe CF), independente fata de volumul productiei (arenda, asigurari, dobanzi etc.). In agricultura acestea imbraca forma unor cheltuieli structurale;

cheltuieli variabile, (CV), operationale, ce variaza cu volumul productiei.

Unele costuri variabile pot avea o proportionalitate constanta, altele pot avea o proportionalitate crescanda sau descrescanda fata de evolutia volumului productiei.

Marimea costului total inregistreaza modificari in masura in care intervin schimbari in costurile variabile.

Costurile variabile, isi modifica marimea absoluta in proportii diferite, in functie si in acelasi sens cu volumul fizic al productiei, distingandu-se costuri:

Costurile proportionale

Costurile degresive

Costurile progresive

Costurile regresive

Costurile flexibile

Costurile proportionale, au drept caracteristica modificarea in functie de volumul fizic al productiei, incluzand: samanta, materialul de plantat, furajele, ingrasamintele chimice, ingrasamintele naturale, carburantii, lubrifiantii, salariile etc.

Costurile degresive, cresc in proportie mai mica fata de volumul productiei - costurile cu intretinerea tractoarelor, masinilor agricole si a instalatiilor.

Costurile progresive cresc in proportie mai mare decat productia datorita neutilizarii la parametriii proiectati a unor capacitati, precum si a unor lipsuri manageriale in procesele de munca.  

Costurile regresive, scad la cresteri importante ale volumului productiei - intretinerea capitalului fix, costuri generale ale exploatatiei agricole.   

Costurile flexibile- prezinta o evolutie neregulata - liniara, neliniara, degresiva, proportionala sau progresiva, - sub influenta modificarii volumului fizic al productiei.

2.Costul marginal (CM) este costul suplimentar pentru producerea unei unitati suplimentare; adica este egal cu cresterea costurilor totale la o crestere a productiei cu o unitate.

Cunoasterea costului marginal este deosebit de importanta in maximizarea profitului, un agent economic putand sa-si extinda productia pana la acel nivel la care se inregistreaza egalitatea intre costul marginal si venitul marginal.

Referitor la aceasta categorie de cost trebuie facuta si precizarea ca are o evolutie conditionata de legea randamentelor descrescande, productia optima fiind aceea pentru care costul marginal este egal cu venitul marginal iar profitul este maxim.

Analizand categoriile de costuri fixe, costuri variabile si costul marginal in raport cu volumul productiei se constata ca: 

la orice crestere a volumului productiei valoarea cheltuielile fixe ramane neschimbata, costul fix scade iar costurile variabile cresc odata cu marirea productiei;

costul marginal (Cm) la inceput scade dar, ulterior, creste pe masura ce se produce o unitate aditionala de produs. Aceasta situatie se explica pe seama cresterii costului variabil ca urmare a cresterii productiei. Costul fix nu influenteaza costul marginal.

In agricultura utilizarea costului marginal in determinarea productiei optime (cu profit maxim) intampina anumite dificultati generate pe de o parte de influenta factorilor naturali, care deterrmina oscilatii in volumul productiei, iar pe de alta parte de variatiile pe piata bunurilor agroalimentare care urmeaza cursul cererii si ofertei

3.Costul mediu (Cm) este costul pe unitatea de produs:

Cm = ChT/QT

Deci daca, costurile unei firme pentru a produce 100 de unitati sunt de 2000 UM, costul mediu va fi de 20. Ca si costul total, costul mediu poate fi impartit in fix si variabil.

Cu alte cuvinte, costul mediu este egal cu suma dintre:

costul fix mediu (Cfm = ChF/QT) si

costul variabil mediu (Cvm = Chv/QT

Cm = Cvm + Cfm

Costurile fixe medii (Cfm) contin preturile (valoarea) factorilor de productie considerati ficsi (Chf) pentru un anumit nivel al productiei (ex: pretul activelor fixe care determina o anumita capacitate de productie la nivelul unui agent economic).

Costurile variabile medii (Cvm) contin pretul factorilor de productie variabili care determina cresterea sau descresterea nivelului productiei (ex: pretul activelor circulante).

Important este faptul ca pentru acel nivel al productiei la care costul marginal este mai mic decat costul mediu, marirea productiei cu o unitate suplimentara contribuie la scaderea costului mediu unitar.