Investitii in instrumente financiare si valori mobiliare

Investitii in instrumente financiare si valori mobiliare

1. Emisiuni ale societatilor comerciale

In conformitate cu statutul lor de functionare societatile pe actiuni pot emite valori mobiliare clasice sub forma: actiuni, obligatiuni, drepturi, garantii (warante) in vederea capitalizarii lor. In activitatea lor societatile comerciale emit instrumente monetare de plata, expeditie si incasare a marfurilor si serviciilor produse atat in moneda nationala cat si cea internationala sub forma: contractelor de imprumut, de report, contracte si aranjamente forward monetare si valutare, si participa in calitate de investitori la tranzactiile cu produse derivate futures si optiuni pentru a se asigura impotriva adversitatii pretului produselor

1.1. Emisiunea si plasamentele in actiuni

Actiunea constituie principalul mijloc de finantare a entitatii economice organizata sub forma societatii pe actiuni, emisiunea si circulatia actiunilor in piata de capital este reglementata si controlata de catre o autoritate de stat specializata (CNVM), iar circuitul acestora in piata cunoscand urmatoarele stadii:

Grupa actiunilor aprobate sau autorizate -

neemise -

Actiunile emise - reprezinta acel cuantum de actiuni autorizate, care au fost emise si comercializate. precum si cele tezaurizate;

Actiunile aflate pe piata sau in circulatie;

Actiunile proprii tezaurizate;

1.2. Randamentul actiunilor preferentiale

Caracteristica principala a actiunilor preferentiale este dividendul prestabilit, fie ca marime absoluta, fie ca marime relativa, fata de valoarea nominala a actiunii. Faptul ca platile sunt fixe, face ca fluxul dividendelor viitoare sa devina un sir de perpetuari. Fiind sursa unei plati fixe, valoarea de piata sau pretul actiunii preferentiale (P_p) se determina ca raport intre dividendul acesteia D_p si rata de rentabilitate a investitiei, stabilita pentru gradul de risc, respectiv, K_p.

Emisiunea si plasamentul in obligatiuni

Profitul investitiei in obligatiuni este in functie de marimea dobanzii nominale si a pretului platit de investitor pentru cumpararea obligatiunii respective.

Din punctul de vedere al investitorului, rentabilitatea investitiei sale depinde de variatiile dobanzii la zi si ale pretului la care el poate comercializa obligatiunea.

Calculul randamentului real

Dobanda neta este dobanda reala ajustata cu coeficientul de impunere a venitului si reprezinta ceea ce ramane investitorului dupa achitarea impozitelor pe veniturile realizate.

Calculul dobanzii acumulate

Pe piata, tranzactiile de obligatiuni au loc la o data diferita de data scadenta a dobanzii. Asumandu-si riscul detinerii, investitorul vanzator al obligatiunii este indreptatit la incasarea dobanzii pana la data cand el detine titlul respectiv. Calcularea dobanzii acumulate la zi se efectueaza cu ajutorul formulei:

unde, n = numarul de zile de la data ultimei plati a dobanzii pana la data incheierii tranzactiei; MD = venitul anual incasat sau masa anuala a dobanzii.

Se folosesc, la alegere, doua procedee de calculare a numarului de zile (n) din perioada de acumulare a dobanzii. Procedeul bazei reale de 365 zile cuprinde numarul de zile calendaristice, incepand cu prima zi a perioadei de calcul a dobanzii, pana la data compensarii si a transferului de proprietate, adica, data incheierii tranzactiei. Baza conventionala de 360 de zile conduce la egalizarea lunilor anului, considerand toate lunile anului ca avand 30 zile fiecare. Calculul se face incepand cu ziua de registru a ultimei dobanzi pana la transferul de proprietate.

Calculul profitului total la rascumparare sau la maturitate

Pentru a determina profitul total inregistrat de investitor, se iau in calcul atat profitul din investitie, cat si profitul sau pierderea de capital.

Obligatiunile cu dobanda zero sunt acele obligatiuni care ofera numai apreciere de capital. Ele se vand la rabat si la maturitate se achita intreaga valoare nominala pe baza calcului de anuitati

Rabatul si prima de emisiune-dobanda echivalenta

in care dobanda zilei a scazut se numeste rabat de emisiune.

Calcularea pretului de emisiune se efectueaza pe baza formulei:

, dupa care se calculeaza diferenta pozitiva sau negativa, respectiv prima sau rabatul.

1.4. Emisiunea si randamentul investitiilor in garantii

Valoarea mobiliara clasica numita garantie este instrumentul prin care emitentul isi asigura, intr-un viitor determinat, o capitalizare ce poate avea loc pe baza achizitionarii de catre investitori de actiuni ordinare, emise la un pret prestabilit, denumit pret de exersare a garantiei. Garantiile clasice sunt valori mobiliare din categoria instrumentelor care exprima relatii cu drepturi de tranzactii cu clauze si caracteristici specifice.

Graficul functional al garantiei

Timpii garantiei:

T_o = momentul emisiunii cand se stabileste valoarea in timp a garantiei, ca diferenta dintre pretul la piata al actiunilor comune P_o, pretul de exersare si pragul de rentabilitate.

T₁ = timpul la care pretul pietei atinge marimea pretului de exersare P_E, moment din care garantia capata valoare intrinseca.

T₂ = timpul la care pretul pietei atinge pragul de rentabilitate a garantiei P_rg, in care valoarea in timp devine zero.

T₃ = momentul de achizitie a garantiei in piata secundara P_a

T₄ = momentul de vanzare a garantiei in piata secundara P_v.

Clauza sa generala asigura dreptul ca, in conditii de timp si valoare, detinatorul sa achizitioneze de la emitent actiuni ordinare.

Pretul de emisiune al garantiei

Pretul de exersare al garantiei

Termenul de exercitare a garantiilor

Pragul de rentabilitate al garantiei;

Valoarea in timp indica

Valoarea intrinseca a garantiei

Garantiile prezinta un mod de utilizare mai eficienta a fondurilor investitorului, deoarece au un efect de levier egal cu raportul dintre diferenta pretului pietei actiunilor si pragul de rentabilitate si pretul de emisiune sau de achizitie al garantiilor.

1.5. Emisiunea si randamentul plasamentelor in drepturi

Manifestarea dreptului de preemptiune consta in acordarea posibilitatii legale tuturor actionarilor posesori de actiuni ordinare, de a participa la procesul de majorare a capitalului social, proportional cu ponderea actiunilor pe care le detine in structura capitalului.

Contractul de plasament prin care, initial, se acorda actionarilor posesori de actiuni comune prioritate in a-si exersa dreptul de preemptiune se numeste plasament prioritar (Stand-by).

Stabilirea preturilor de subscriptie si emisiune

Determinarea numarului de actiuni - Odata stabilit pretul de subscriptie, urmeaza determinarea numarului de actiuni ce trebuie sa fie emis pentru a acoperi valoarea investitiei propuse, utilizand urmatoarea formula de calcul:

Determinarea ratei de subscriptie - Rata de subscriptie R_s indica numarul de drepturi necesare unui actionar pentru a cumpara o actiune din cele nou emise, platind pretul de subscriptie.

Valoarea potentiala a actiunii creste cu valoarea dreptului atasat, dar pretul la piata poate sa ramana neschimbat, deoarece are loc o noua evaluare a datelor si informatiilor detinute de catre investitori, care simt o diluare cel putin temporara a randamentului actiunii, produsa de aducerea pe piata a unei cantitati suplimentare de actiuni.

Perioadele cum-si ex-drept

Datele emisiunii de drepturi si ale emisiunii primare de actiuni

DDD = data declaratiei drepturilor de catre societatea emitenta;

T = ultima zi de tranzactionare a perioadei cum-drept;

DexD = data ex-drept;

DEP = data normala a emisiunii primare de actiuni;

Valoarea si randamentul drepturilor;

Legaturile valorice ale emisiunii de actiuni cu exersarea drepturilor.

1.6. Utilizarea contractelor " forward"

Contractul forward reprezinta un instrument de vanzare - cumparare la termen, cu pretul predeterminat. Contractul forward este un contract bilateral care reglementeaza o tranzactie reala de vanzare - cumparare a unui activ, la un pret de livrare ferm, prestabilit, care va fi platit la data livrarii, livrare care va avea loc intr-un timp viitor.

Contract forward este incheiat intre agenti economici ca mijloc de planificare, in scopul asigurarii activitatilor de cumparare - aprovizionare, respectiv, vanzare - livrare a marfurilor, serviciilor si/sau activelor sau mijloacelor de plata monetar - valutare. In acest mod, se asigura continuitatea si operativitatea schimburilor comerciale interne si/sau internationale.

Clauzele si functionarea contractului forward

Cumparatorul este partea care se obliga sa accepte livrarea obiectului de contract, la termenul de livrare prestabilit, livrare care va avea loc in viitor, si sa plateasca pretul de livrare denumit pret de exersare al contractului sau pretul forward (Pf).

Vanzatorul este partea care se obliga sa efectueze livrarea obiectului de contract la termenul si in schimbul pretului de exersare prestabilit.

Obiectul contractului forward il constituie marfurile si/sau serviciile oferite de catre agentii economici altor agenti (nu persoanelor fizice); marfurile sunt livrate la preturi si cantitati uzual comerciale.

Obiectul de contract implica riscul de evolutie al pretului de la data incheierii si pana la data livrarii sale.

Volumul contractului forward reprezinta cantitatea sau valoarea de active ce face obiectul intelegerii partenerilor si nu este standardizata, dar utilizeaza cantitatile tranzactionate in mod obisnuit intre agentii economici pe piata en-gros sau industriala.

Pretul forward este ferm, prestabilit pe unitatea de masura a marfii ca pret unitar, sau ca pret total prin multiplicare cu masura de cantitate a activului sau marfii rezultata din volumul contractului.

Stabilirea monedei de calcul si plata sunt alte elemente specifice contractului forward deoarece, pe langa riscul privind costul banilor in viitor, exista si riscul schimbului valutar, atunci cand contractul se refera la o tranzactie in care moneda de calcul si plata sunt diferite.

Data livrarii este stabilita la un anumit termen, in viitor, de la o luna pana la cativa ani, ceea ce face ca acest contract sa reprezinte o baza de planificare a activitatii viitoare.

Locul livrarii este de regula franco depozit acreditat sau franco domiciliul vanzatorului (uzina, depozit, incarcat sau descarcat, in functie de practica sau caracteristicile marfii). Pretul contractului nu include si cheltuieli de transport.

Modul de livrare este, de regula, livrarea fizica; contractul forward prevede atat plata unui avans, cat si a penalitatilor de neindeplinire.

Din punct de vedere al pozitiei la piata, cumparatorul este bullish - conservator. Prin contract el isi asuma pentru viitor o pozitie long in activ, este sigur ca va cumpara activul la pretul forward, iar acest avantaj este masurabil, egal cu diferenta celor doua preturi (Pp-Pf).

Graficul functional al contractului forward din pozitia long

In acelasi timp, in perspectiva, cumparatorul devine short in numerarul necesar platii contractului (are o datorie viitoare pe care trebuie sa o plateasca, va trebui sa inchida pozitia long deschisa pe activ, cu cea short pe numerar).

Prin incheierea contractului forward, vanzatorul isi asuma o pozitie short in activul ce face obiectul contractului, cu scopul de a se proteja in cazul in care pretul pietei pentru acel activ va fi mai mic la data livrarii. Astfel, isi asigura un avantaj fata de concurenta, care va vinde acelasi activ la preturi mai mici. Obligatia sa este sa efectueze livrarea la pretul de exersare (Pf).

In relatia sa cu piata, vanzatorul este bearish conservator: il afecteaza orice scadere a pretului pietei comparativ cu cel de exersare, dar prin contract transforma aceasta pierdere potentiala intr-un avantaj potential fata de concurenta care va vinde acelasi activ la un pret mai mic. Acest avantaj este si el masurabil, rezultand ca diferenta dintre pretul forward si cel al pietei (Pf-Pp).

Graficul functional al contractului forward din pozitia short

Vanzatorul, la randul sau, in perspectiva, va deveni long in mijlocul de plata (pe care il va detine in momentul livrarii si cu care isi va incheia pozitia short deschisa pe marfa). Zona avantajului relativ, a protectiei vanzatorului, va fi cuprinsa de aria (Pf, A, Pp1) cand pretul pietei (Pp<Pf), ceea ce corespunde intereselor sale. Zona dezavantajului potential este delimitata de punctele (Pf, B, Pp2), cand pretul pietei este mai mare decat pretul de exersare (Pp>Pf).

Aceasta situatie poate fi rezolvata prin alte contracte cu produse derivate.Cele mai des intalnite contracte forward sunt cele al caror obiect de contact sunt marfurile, materii prime minerale, agricole, unele cu un anumit grad de prelucrare, si valutele utilizate in tranzactii comerciale internationale.

1.6.1. Contractul forward angajat pe valuta

In cazul in care pretul contractului este exprimat intr-o alta moneda decat cea de calcul, plata trebuie efectuata in moneda respectiva, care trebuie sa fie achizitionata. Cumparatorul se supune si riscului diferentei de curs valutar, pentru care va trebui sa incheie un alt contract al carui obiect va fi cumpararea valutei necesare platii.

De asemenea, daca plata se efectueaza intr-o alta valuta decat cea in care sunt contabilizate cheltuielile, partile implicate in contractul forward trebuie sa utilizeze si un alt contract, pentru a atenua efectele riscului de schimb valutar.

Contractul forward pe valuta este un contract tot intre agenti economici, dar dat fiind ca obiectul de contract este o valuta, unul din agenti va fi in mod obligatoriu o institutie bancara care va vinde sau cumpara, la termen, valuta necesara.

Aceasta institutie fie ca joaca rolul de principal sau dealer (vinde din cont propriu) sau agent (procura valuta de pe piata), va fi parte a unui nou contract forward al carui obiect este valuta necesara stingerii obligatiei de plata a contractului forward pe marfa. Toate contractele forward pe valuta implica plata unui avans catre banca.

. Cumparatorul de valuta este bullish conservator: il afecteaza cresterea cursului, a pretului valutei de plata, iar prin contractul forward se asigura ca va plati un curs de schimb convenabil.

Daca procesul devalorizarii monedei de calcul se accentueaza, exista pericolul ca vanzatorul sa inregistreze pierderi care nu sunt din productie, ci din realizarea, valorificarea ei la un curs de schimb valutar nefavorabil.

Vanzatorul contractului forward va fi protejat cand pretul pietei va scadea, dar ramane descoperit atunci cand va inregistra cresteri. De aceea si vanzatorul va trebui sa apeleze la alte strategii, pentru a elimina eventualele pierderi relative provocate de cresterea pretului pietei.

Putem concluziona ca utilizarea contactului forward schimba pozitia riscului de pierdere fata de pretul de exersare, acoperind riscul numai pe o directie de miscare a pretului.

2. Valori mobiliare emise de stat

Statul utilizeaza emisiunea de valori mobiliare ca mijloc de finantare a cheltuielilor sale, fie pentru a-si acoperi necesitati temporare de bani, fie pentru investitii sau sustinerea unor activitati economice si sociale necesare.

2.1. Emisiuni ale organelor si organizatiilor administrative de stat

Imprumuturile catre stat se efectueaza pe baza garantiei statului, a puterii sale de emitere de valori monetare, iar rambursarea lor este considerata ca fiind cea mai sigura.

Bonurile de tezaur - sunt instrumentele desemnate sa acopere imprumuturi pe termen scurt efectuate de guvern. Ele au termen de scadenta de pana la un an si sunt emise saptamanal, de catre trezoreria statului. Bonurile de tezaur sunt emise numai sub forma contabila, pe perioade de una, trei, sase si noua luni si nu sunt purtatoare de dobanzi, ele fiind vandute sub nivelul valorii lor nominale, adica cu rabat.

De regula la vanzarea bonurilor de tezaur, se foloseste licitatia olandeza, procedeu prin care vanzatorul reduce treptat pretul de vanzare pana cand incheie tranzactia.

In general, problemele de calcul privind bonurile de tezaur implica calculul dobanzii/randamentului unei tranzactii pe termenul pana la maturitatea sa, fie anual pentru comparatia cu alte produse financiare. Formula de calcul a randamentului pe tranzactie este:

La calcularea randamentului anual, trebuie sa se tina seama de faptul ca maturitatea (scadenta) bonului de tezaur este mai mica de un an. Astfel, randamentul pe tranzactie este ajustat cu raportul dintre zilele de detinere si o baza anuala de 360 sau 365 zile stabilita legal de fiecare tara.

Biletele de tezaur - sunt titluri financiare emise pentru obtinerea de imprumuturi luate direct de trezorerie pe perioade de la 1 la 10 ani. Biletele de tezaur sunt purtatoare de dobanzi platibile bianual, nu sunt revocabile, iar la scadenta, detinatorul incaseaza si valoarea nominala. Biletele de tezaur se vand la licitatie si prin subscriptie directa. Cumpararea lor este deschisa atat institutiilor, cat si persoanelor particulare.

Obligatiunile de stat - sunt instrumente de imprumuturi facute de stat prin emisiune inchisa sau deschisa, avand termen de scadenta intre 10 si 30 ani. Ele sunt revocabile si purtatoare de dobanda. Ca si biletele de tezaur, accesul la cumpararea obligatiunilor de stat este permis tuturor categoriilor de investitori, institutii financiare si/sau marele public. Diferenta dintre biletele de tezaur si obligatiunile de stat consta in faptul ca, imprumutul prin emisiunea de bilete de tezaur are o destinatie de acoperire a unor cheltuieli generale sau functionale ale statului, directia de utilizare a banilor nu se specifica in mod expres. In cazul obligatiunilor de stat, imprumutul are o destinatie cunoscuta, concreta, singulara. Tranzactionarea pe piata de capital atat a titlurilor de stat cat si a celor emise de unitati administrative nu este supusa aprobarii organului ce reglementeaza piata de capital.

Obligatiunile emise de unitatile administrativ - teritoriale sunt cunoscute sub numele de obligatiuni comunale sau municipale. Aceasta denumire nu are legatura cu nivelul organizarii administrativ - teritoriale; emitentul poate fi: o comuna, un sat, un oras, un judet.

In functie de sursa de plata a debitelor, deosebim mai multe tipuri de obligatiuni comunale:

Obligatiuni comunale a caror sursa de plata sunt impozitele generale - percepute de unitatea administrativ - teritoriala de la contribuabili, sau cele obtinute prin redistribuire legala de la nivelele administrativ - teritoriale superioare.

Obligatiuni comunale a caror sursa de plata sunt impozitele speciale - pe langa impozitele generale, administratia colecteaza si o serie de impozite speciale, de la o anumita parte a colectivitatii, cum ar fi: impozite pe vanzarea unor produse, turism si alte activitati care necesita aprobarea conducerii locale. Parte din sumele colectate sunt utilizate ca mijloc de plata pentru finantarea unor obiective locale.

Obligatiuni comunale a caror sursa de plata sunt profiturile realizate din prestarea de servicii - administratia locala organizeaza si furnizeaza comunitatii servicii, ca: aprovizionarea cu apa, energie electrica, canalizare, salubritate, transport etc.

Biletele sau notele comunale - sunt imprumuturi pe care municipalitatea le contracteaza cu o banca pe o perioada de pana la un an.

Se cunosc urmatoarele tipuri de bilete comunale:

Bilete anticipate colectarii impozitelor: nevoia curenta de bani va fi acoperita din impozitele care urmeaza a se colecta;

Bilete anticipate unei emisiuni de obligatiuni: emise atunci cand municipalitatea considera conditiile pietii ca nefavorabile emiterii de obligatiuni si prevede o schimbare in nivelul dobanzilor, previziune care determina amanarea emisiunii pentru o data mai avantajoasa;

Bilete anticipate redistributiei: emise cand urmeaza sa se incaseze partea de impozite colectate de unitatea administrativa superioara sau de stat;

Bilete ale administratiei spatiului locativ, emise in vederea imbunatatirilor urbane.

3. Valori mobiliare emise de institutii financiare specializate

O functie importanta indeplinita de piata de capital consta in posibilitatea pe care o are aceasta, de a oferi dispersarea si preluarea efectelor riscurilor de catre un numar mai mare de participanti, prin emisiunea si tranzactionarea instrumentelor financiare derivate. Aceasta activitate s-a concretizat in dezvoltarea pietei produselor derivate, care sunt instrumente elaborate, emise si negociate prin intermediul unor institutii financiare specializate, calificate ale pietei de capital, care sunt bursele de marfuri si valori.

3.1. Plasamente in contracte futures

Contractul futures este o valoare mobiliara derivata deschisa, care asigura participantilor, intr-un timp viitor determinat, drepturile de vanzare-cumparare asupra unui activ sau grup de active, numit baza, printr-un sistem propriu de stabilire a pretului si de preluare reciproca a efectelor provocate de riscul de credit si de piata.

Caracterul deschis al contractului face ca in timpul derularii sale, partenerii sa se schimbe continuu, astfel ca, efectele pozitive sau negative ale evolutiei pretului sa fie impartite intre mai multe persoane prin mijloacele pietei de capital.

Prin contractul futures, partenerii se angajeaza sa respecte doua categorii de obligatii, dintre care prima este nascuta din executarea unui contract de vanzare - cumparare a unei cantitati determinate dintr-un activ, la un pret de livrare sau exersare, numit pret futures, la o data viitoare, numita data de livrare sau maturitate, moment in care va avea loc o compensare finala, sau plata si transferul de proprietate asupra obiectului de contract. Cea de a doua obligatie consta intr-un angajament mutual, reciproc, al partenerilor, sa-si acopere zilnic pierderile potentiale, masurate fata de dinamica unui pret de referinta al pietei, prin redistribuirea unui flux de numerar.

3.1.1. Pozitia investitorului in contractele futures

Investitorul-vanzator se afla intr-o pozitie short, este bearish agresiv daca profitul sau va fi proprtional cu scaderea pretului viitor fiind un speculator.

Pozitia de bearish conservator, este specifica producatorului bazei sau a obiectului de contract, el va fi afectat de scaderea viitoare a pretului pietei activului, pe care urmeaza sa-l livreze. Angajandu-se in contractul futures, el primeste asigurarea ferma ca nu va suporta aceasta scaderea a pretului, deoarece cealalta parte ii va compensa zilnic aceasta pierdere.

Investitorul-cumparator poate si el avea in contract o pozitie long de bullish agresiv, dorind ca pretul viitor sa inregistrezre o crestere cat mai mare, deoarece profitul sau va fi proportional cu aceasta crestere. Cumparatorul contractului futures este bullish conservator atunci se teme si este afectat de cresterea viitoare a pretului activului este cazul agentului economic care urmeaza sa se aprovizioneze cu obiectul contractului futures. Acesta din urma, prin contractul futures, se obliga sa accepte livrarea la pretul futures la maturitatea contractului, primind din partea vanzatorului asigurarea ferma ca, fata de cresterea pretului, nu va fi afectat, deoarece vanzatorul, ca parte, va compensa zilnic aceasta pierdere.

3.1.2. Clauzele contractului futures

Obiectul de contract - activul de baza, care formeaza obiectul contractului futures, determina specia sau clasa valorii mobiliare derivate si poate fi reprezentat de titluri de marfuri, de: instrumente monetare si valori mobiliare, dobanzi, valute, indicatori economici ai pietei monetare sau de capital.

In general, marfurile sunt grupate in urmatoarele clase: cereale si oleaginoase, animale vii si carne, produse prime agricole si fibre, metale si produse energetice. In tranzactiile cu contracte futures pe marfuri, nu sunt tranzactionate marfurile fizice, ci titlurile de marfuri. de exemplu: contractul forward, certificatul de depozit, conosamentul, scrisoarea de trasura, acreditivul, etc.

Marimea sau volumul contractelor variaza la diferitele burse. Sezonalitatea determina specificitatea anumitor contracte futures, cum este cazul acelora ale caror baze sunt produsele agricole si animale.

Valorile mobiliare, evolutia dobanzilor si a cursurilor valutare precum si indicii formeaza grupa de active financiare ce sunt intrebuintate ca baza pentru contractele futures, si sunt sub aceeasi forma in care circula pe segmentul de piata existent in tara in care se folosesc aceste contracte.

Marimea sau volumul contractelor variaza la diferitele burse la care au loc tranzactiile cu contracte futures, dar de regula marimea este cea utilizata in mod obisnuit in tranzactiile fizice, tranzactii cu plata si livrare pe loc sau la termen..

In cazul in care obiectul contractului il reprezinta valorile mobiliare, volumul contractului poate fi exprimat valoric sau numeric, pe baza unor cantitati standard agreate. Indiferent ce unitate de masura este aplicata activului de baza, ea este identica cu cea utilizata in tranzactiile fizice, curente (spot). Fiind publice, specificatiile fiecarui contract in parte, impreuna cu regulile emise de catre organizatorul pietei bursiere pot fi consultate de catre investitori.

Pretul futures al contractului (contract futures price)- este un pret unitar, individual, negociat de parti si tranzactionat prin sistemul asigurat de organizatorul pietei. Marimea lui nu reprezinta pretul pietei din momentul incheierii contractului, ci un pret viitor, stabilit de comun acord, la care va avea loc tranzactia de vanzare - cumparare a obiectului de contract, la data specificata a livrarii.

Contractul odata incheiat, pretul executat devine pretul futures de referinta proprie numai partilor din contract. Pornind de la acest pret, partenerii se obliga sa-si compenseze reciproc riscurile asumate, privind evolutia pretului propriu, avand ca referinta pretul futures al intregii piete.

Pe piata pretul futures are mai multe forme de exprimare:

pretul de deschidere, pretul futures de inchidere, pretul de referinta -

Putem concluziona ca, obligatia asumata reciproc in contractul futures consta in preluarea riscului pierderii cauzate de variatia de pret a contrapartii si in compensarea zilnica a acestei pierderi.

Durata de valabilitate sau maturitate a contractelor - poate fi lunara, trimestriala, semestriala, de noua si pana la optsprezece luni iar in anumite cazuri au fost emise contracte pe durate de pana la trei ani.

Pentru unele produse agricole, lunile de maturitate ale contractelor futures sunt fixate in functie de fazele ciclului vegetal sau biologic din zona geografica respectiva. De pilda, la porumb, in emisfera nordica, sunt fixate urmatoarele luni: martie (semanatul), mai (prasitul), iulie (rodire), septembrie (culesul) si decembrie (depozitarea), luni importante in ciclul sezonier al produsului respectiv.

Produsele financiare nu reclama o alocare speciala a lunilor de contract, dar sunt legate de sistemul de raportare financiar - fiscal existent in tara de emisiune.

Livrarea obiectului de contract - este operatiunea de stingere a obligatiilor rezultate din contractul futures ajuns la maturitate. Desi data livrarii este prestabilita, unica, fata de ultima zi de tranzactie pentru toate contractele din aceeasi serie aflate in vigoare, exista si contracte in care se accepta livrarea prematura.

Pentru fiecare contract futures in parte, in cadrul lunii de livrare sau expirare a contractului, organizatorul pietei fixeaza o data de referinta, denumita ultima zi de tranzactie sau maturitate. El poate include si orele de inchidere, daca acestea sunt altele decat cele obisnuite. Aceste date se publica in specificatia contractului.

Compensarea valorica - consta in operatiunea de inchidere fortata a tuturor pozitiilor long si short de catre casa de compensatie, prin debitarea si creditarea diferentelor rezultate din ultima marcare la piata.

Livrarea fizica - apare atunci cand posesorul pozitiei de vanzator la contractele de marfuri si cel in pozitie de cumparator la contractele valutare, solicita in mod expres livrarea

In cazul livrarii fizice, cheltuielile de transport sau de registru si transfer bancar, sunt aditionale in sarcina cumparatorului. Odata cu stabilirea livrarii, se stabilesc si locurile agreate de livrare, care sunt franco incarcat (FOR, FOT, FOB) la depozite, porturi acreditate de catre bursa organizatoare.

3.1.3. Elemente standardizate in organizarea tranzactiilor futures

Clauzele particulare ale contractelor, sistemul de organizare, derulare si control al tranzactiilor cu contracte futures sunt stabilite si grupate de catre organizatorul pietei in specificatiile fiecarui contract si se refera la:

Fluctuatia minima admisa a pretului (tick size)

Limitele variatiilor zilnice ale pretului -

Programul de tranzactionare - consta in stabilirea, de catre organizatorul pietei, atat a orelor si zilelor in care au loc tranzactiile si orele pana la care se pot plati compensatiile zilnice, pentru a se evita executarea fortata a activelor din cont;

Pozitiile limita detinute de un investitor - reprezinta numarul de pozitii nete, pe fiecare tip de contracte futures, pe care un investitor poate sa-l detina in orice timp.

3.1.4. Derularea operatiunilor cu contracte futures

Contractul Futures este un contract atipic, specific numai tranzactiilor de tip bursier, in care partenerii isi angajeaza responsabilitatile contractuale unilateral in fata pietei, care, prin casa de clearing, soldeaza zilnic contractele ramase in vigoare. Prin intercalarea casei de clearing, contrapartea oricarui contract devine necunoscuta, anonima, nenominalizata.

Emisiunea de contracte Futures este deschisa, nedefinita, continua si variabila ca marime. Institutia emitenta de contracte futures pune la dispozitia investitorilor un numar nelimitat de contracte, standardizate si grupate pe clase, subclase si serii, la toate preturile si datele de maturitate / de livrare acceptate de organizatorul pietei..

Obligatiile rezultate din contractele futures se pot stinge prin trei actiuni:

Inchiderea prematura a pozitiei, actiune care consta in decizia investitorului de a lua o pozitie contrara celei de deschidere, urmand a inregistra, ca profit sau pierdere, diferenta dintre pretul la care a avut loc inchiderea pozitiei si pretul de deschidere a pozitiei, la care se adauga soldul compensarilor din contul investitorului;

Compensarea valorica care are loc prin actiunea casei de clearing in urma intrarii contractului neexersat in stadiul final, al maturitatii, prin aceeasi procedura aplicata inchiderii unei pozitii, utilizand ultimul pret de referinta;

Tranzactia pe activul de baza este actiunea prin care, in cazul livrarii fizice, investitorul cumparator accepta livrarea obiectului de contract, platind pretul convenit futures al contractului, vanzatorul efectuand livrarea la acest pret.

Pentru ca piata reala reprezinta cadrul ce stabileste pretul zilnic de referinta, in urma caruia participantii isi asigura zilnic unul altuia compensarea pierderilor potentiale, acestia intra intr-o disputa permanenta pe piata, incercand sa-si impuna pozitia privind evolutia pretului, utilizand strategii care vor raspunde interesului lor astfel:

prima categorie va actiona pentru a determina scaderea pretului;

a doua categorie va actiona pentru a determina cresterea pretului;

a treia categorie este interesata de mentinerea constanta a pretului;

a patra si a cincea categorie beneficiaza de variatiile pretului produse de primele trei categorii, fiind un tampon in relatiile dintre acestia.

Stabilirea pretului de referinta (settlement price) - constituie reperul fata de care are loc procesul de marcare la piata a tuturor contractelor futures aflate in vigoare la sfarsitul unei zile sau perioade. Pretul de referinta se poate stabili prin mai multe metode enumerate in cele ce urmeaza, cu indicarea calitatilor si deficientelor lor.

a) Utilizarea pretului de inchidere ca pret de referinta.

b) Pretul, calculat ca medie ponderata a tuturor tranzactiilor cu contracte futures dintr-o zi,

c) Utilizarea preturilor din piata fizica, curenta (spot), in care circula activul de baza.

d) Utilizarea de metode combinate cu ajustare zilnica consta in existenta unei comisii de stabilire a pretului de referinta,

Marcarea la piata consta in evidentierea zilnica a schimbarii soldului contului de siguranta al investitorului, datorita modificarii valorii contractelor futures aflate in derulare, in raport cu pretul de referinta al pietei. Schimbarile determina transferul fluxului de numerar de la un investitor la altul. Randamentul contractelor futures.

Pentru a participa la tranzactiile cu contracte futures, investitorul va depune un depozit de buna credinta, denumit depozit de siguranta (initial margin). In practica, depozitul initial la contracte futures reprezinta intre 1 si 10% din valoarea contractului.

Operatiunea de marcare la piata se desfasoara in mai multe etape:

Determinarea pretului futures de referinta al pietei - consta in stabilirea pretului de referinta (PR_i) de catre organizatorul pietei, pe baza uneia din procedurile mentionate anterior. Determinarea marimii absolute pozitive sau negative a fluxului de numerar al zilei, utilizandu-se urmatoarele relatii:

Pentru pozitia long:

Pentru pozitia short:

,

in care: PR_i este pretul de referinta al zilei curente (i); PR(i-1) pretul de referinta al zilei anterioare; FN_i este fluxul de numerar al zilei curente (i). Atunci cand i = 1, pretul de referinta (i-1) este pretul futures initial al contractului tranzactionat de catre parti pe piata.

Determinarea soldului curent al zilei S_I - se face prin ajustarea soldului din ziua anterioara S(i-1), cu marimea fluxului de numerar:

In prima zi, la initierea tranzactiei, soldul investitorului este egal cu depozitul de siguranta (D_S), care este cel ajustat cu marimea fluxului de numerar rezultat al acelei zile.

Verificarea capacitatii de acoperire - daca soldul curent al contului se afla sub nivelul de echilibrare N_E, urmeaza calculul marimii si lansarea solicitarii de echilibrare. Stabilirea nivelului de echilibrare este efectuata de catre organizatorul pietei cu contracte futures. Cel mai des intrebuintat nivel de echilibrare este de 75% din valoarea depozitului de siguranta. In momentul in care soldul este mai mic decat nivelul de echilibrare, detinatorul contractului primeste o solicitare de echilibrare a contului pana la marimea initiala a depozitului de siguranta. Scaderile soldului contului de investitii sunt admise pana la aceasta limita. Pentru aflarea nivelului de echilibrare N_E, calculul consta in inmultirea marimii depozitului de siguranta D_S initial, achitat de investitor, cu complementul nivelului de echilibrare.

Daca S_i>/=N_E, operatiunea pentru acea zi se termina aici.

Daca S_i<N_E, atunci investitorul va efectua o plata de echilibrare in marime de: D_S-S_i. Daca plata depaseste (D_S-S_i), atunci depozitul de siguranta se crediteaza suplimentar cu acea diferenta.

Aditionarea marimii solicitarii de echilibrare (D_S - S_i) incasate la soldul contului. Plata sumei de echilibrare se efectueaza pana la inceperea noii sesiuni de tranzactie din ziua urmatoare, fie la sediul societatii de investitii care opereaza schimbarea in cont, fie la o banca desemnata de catre organizatorul pietei, care poate confirma in timp plata reala. In cazul in care plata sumei solicitate pentru a echilibra contul nu este efectuata si incasata in timp util, contul este restrictionat si intra imediat in procedura de lichidare. Aplicarea procedurii de lichidare a conturilor aflate in dificultate are loc prin operatiunile de compensare fortata si preluare.

Conturile investitorilor care nu au raspuns la timp solicitarilor de echilibrare sunt listate separat, pe fiecare serie de contracte futures, mentionandu-se pozitiile long si short.

Organizatorul pietei efectueaza mai intai operatiunea de lichidare, prin compensare fortata a numarului de contracte ce se pot imperechea (o pozitie long cu una short), prin tranzactii fortate (custom-cross-clearing), dupa o metoda stabilita in procedurile casei de clearing (ordin, operare, soldare si confirmare).

Pozitiile ramase nete dupa compensarea fortata sunt lichidate prin tranzactii fortate (house-cross-clearing), al caror partener este chiar casa de compensatie, sau sunt apoi introduse ca parte in piata chiar la deschiderea sesiunii de tranzactie.

Ca urmare a procesului de marcare la piata a contractelor futures, pozitiile long vor fi creditate ori de cate ori pretul de referinta creste si vor fi debitate ori de cate ori pretul de referinta scade cu diferenta [PR_i - PR(i-1)] Pozitiile short sunt creditate ori de cate ori pretul de referinta scade si sunt debitate cand pretul de referinta creste cu diferenta [PR(i-1)- PR_i].

3.1.6. Piata Contractelor pe Diferenta (CFD)

Piata contractelor pe diferenta este o piata globala, internationala pe care se tranzactioneaza instrumentele financiare si valorile mobiliare derivate din majoritatea tarilor care si-au manifestat interesul in a pune la dispozitia investitorului international intr-un mod nediscriminatoriu toate produsele lor de capital.

Piata contractelor pe diferenta este o piata electronica, nelocalizata a tranzactiilor in marja in care participantii au posibilitatea sa-si asume pozitii long sau short pe cateva mii de produse ale pietei financiare grupate pe valute, indici, dobanzi, valori mobiliare si de marfuri.

Principalele caracteristici ale acestei piete sunt:

Emisiunea produselor tranzactionate este continua si nedefinita;

Tranzactionarea este electronica;

Produsele sunt marcate continuu la piata lor de referinta;

Asumarea pozitiilor long si short este fictiva; dar similititudinea drepturilor si obligatiilor rezultate din tranzactiile reale sunt respectate cu exceptia drepturilor de vot la actiunile comune;

Tranzactiile sunt executate numai in maja;

Marja are rol de depozit de buna credinta;

Pozitiile din contul investitorului sunt mentinute atat timp cat detinerile in contul de investitii indeplinesc conditiile de siguranta;

Nu exista apel in marja tranzactia fortata se executa automat de catre sistem, ori de cate ori soldul din contul investitorului devine negativ.

Piata CFD este cea mai eficienta piata prin care investitorii pot realiza atat heging cat si speculatie.

3.2. Plasamente in contracte cu optiuni

Contractul de optiuni este o valoare mobiliara derivata deschisa, care asigura participantului aflat in pozitia de cumparator prin plata unei sume numita prima, drepturile dar nu si obligatia de a efectua o tranzactie de vanzare sau cumparare asupra unui activ sau grup de active, numit baza, intr-un timp viitor determinat si la un pret prestabilit.

Caracterul deschis al contractului face ca in timpul derularii sale partenerii sa se schimbe continuu, astfel ca efectele pozitive sau negative ale evolutiei pretului sa fie impartite intre mai multe persoane prin mijloacele pietei de capital.

Contractul de optiuni are o serie de caracteristici:

Cumparatorul, detinator al contractului de optiuni sau pozitie long, este un investitor, persoana fizica sau juridica, care plateste o prima pentru a obtine dreptul, dar nu are si obligatia, de a efectua o tranzactie de vanzare sau de cumparare a unui obiect de contract, la un pret prestabilit, numit pret de exersare, si intr-o perioada determinata;

Vanzatorul, numit garantor sau autor sau short, este un investitor, persoana fizica sau juridica, care, in schimbul incasarii primei platite de cumparator, se obliga sa-si indeplineasca obligatiile, de livrare sau acceptarea a livrarii, ce-i revin in cazul in care cumparatorul se decide sa-si exercite dreptul de efectuare a tranzactiei mentionate in contract;

Prima se stabileste prin intermediul pietei, se calculeaza pe unitatea de masura a obiectului de contract sau printr-o pondere valorica calculata la valoarea contractului. Ea este exprimata in puncte ca valoare absoluta sau relativa, divizata in baza doi sau zece, in functie de practica monetara a tarii de tranzactionare, in puncte de baza. Deoarece pretul de exersare al contractului este prestabilit, prima este cea care variaza in functie de corelatiile dintre pretul de exersare si pretul curent existent pe piata de tranzactionare a obiectului de contract. Cotatiile pe piata sunt marimile premiilor si reprezinta pretul cumpararii sau al vanzarii unui contract de optiuni ce are un pret de exersare prestabilit;

Casa de Clearing sau Compensatie a contractelor de optiuni este un departament apartinand bursei sau unei institutii independente care tine evidenta contractelor incheiate si garanteaza ca partile contractante isi vor indeplini obligatiile asumate. Prin intermediul casei de compensatie, cumparatorul achita prima, iar vanzatorul o incaseaza si se obliga sa raspunda solicitarii de exersare a dreptului de tranzactie, in cazul cand cumparatorul uzeaza de acest drept;

Societatea de intermediere, banca de investitii, sau agentul este o societate specializata care, in numele clientilor sai, tranzactioneaza contractele de optiuni pe piata organizata, asigura existenta si virarea primei de catre cumparatori. Societatea de intermediere asigura si existenta garantiilor clientilor vanzatori de contracte de optiuni, in conformitate cu conditiile stabilite de catre casa de compensatie;

Obiectul contractului de optiuni il constituie actiunile comune inregistrate la bursa de valori sau pe alta piata organizata, indici ai unor grupuri de actiuni, obligatiuni de stat, cursuri valutare si dobanzi, precum si contracte futures care sunt tranzactionate pe piata capitalului;

Pretul de exersare din contract este pretul obiectului de contract la care cumparatorul contractului de optiuni are dreptul sa efectueze tranzactia. Pretul de exersare este prestabilit pe unitatea de masura a obiectului de contract, cand este denumit pret unitar, sau pe intreaga cantitate a contractului, cand este denumit pret agregat;

Perioada de valabilitate a contractului de optiuni poate fi de 3, 6 sau 9 luni, expirand la o anumita ora, la o data prestabilita pentru fiecare tip de obiecte de contract. Deoarece procedura de exersare este complexa, data exersarii nu poate fi ultima zi a lunii calendaristice si se folosesc alte date, ca de exemplu, prima sambata dupa cea de-a treia zi de vineri a lunii de expirare;

Marimea contractului sau lotului tranzactional este fixa, prestabilita, in fiecare tara unde au loc asemenea tranzactii. Pentru actiuni si alte valori mobiliare, marimea contractului este egala cu cea a lotului standard de tranzactionare existent pe piata capitalului. In cazul optiunilor pe contracte futures, marimile contractelor sunt egale. Pentru contractele de curs valutar sau indicatori, marimea contractului se stabileste de catre organizatorul pietei de optiuni.

3.2.1. Contractul optiune de cumparare "call

Cumparatorul isi rezerva dreptul - are optiunea - de a cumpara obiectul de contract la un pret de exersare prestabilit, intr-o perioada determinata de timp. In cazul contractelor de tip call, suma dintre prima contractului (P_r) si a pretului de exersare (P_E) se numeste prag de rentabilitate sau de exersare a contractului (P_rg).

Daca pretul curent al obiectului de contract nu depaseste pragul de rentabilitate, investitorul neavand obligatia sa cumpere, investitorul aflat in pozitie long va lasa contractul sa expire, fara sa-si exercite dreptul, pierzand prima care reprezinta limita maxima a pierderii sale.

Exista doua situatii care determina un investitor sa detina o optiune de cumparare de tip call: pozitia de speculator si pozitia de protectie.

Pozitia de speculator cumparatorul de call se plaseaza in pozitia bullish agresiv.

Motivatia cumpararii unui contract call consta si in micsorarea riscului de pierdere, in conditiile cresterii eficientei banilor investiti prin posibilitatea de multiplicare a efectului de levier.

Pozitia de protectie, conservatoare, caracterizeaza acea situatie in care investitorul urmareste sa detina efectiv obiectul de contract si atunci, cresterea in viitor a pretului pe piata a obiectului de contract ameninta starea investitorului cu producerea unei pierderi. Aceasta poate fi situatia unui producator care achizitioneaza materii prime la un pret prestabilit. Pentru a evita sau micsora pierderea, investitorul poate recurge la una din strategiile de protectie (hedging):

Lansarea unui ordin -cumpara stop-, numai daca obiectul de contract este un produs care se tranzactioneaza pe o piata organizata a capitalului si care accepta acest tip de ordine;

Cumpararea unui contract Futures cu aceeasi baza

Graficul functional al optiunii de cumparare tip call

La randul sau, vanzatorul garantor al aceluiasi contract call, in schimbul primei incasate, s-a obligat sa efectueze livrarea obiectului de contract la pretul de exersare convenit. Pozitia sa este bearish, considerand ca piata nu va creste, deci cumparatorul nu-si va exersa dreptul asupra contractului call, iar el isi va incasa nestingherit prima. Daca cumparatorul isi exerseaza dreptul, vanzatorul se va afla intr-una din urmatoarele pozitii:

El poseda obiectul de contract, este acoperit, poate efectua livrarea la care s-a angajat si atunci va inregistra un rezultat oarecare determinat de diferenta dintre pragul de rentabilitate al optiunii si pretul de achizitie P_a al obiectului de contract;

Nu poseda obiectul de contract, este neacoperit, iar pentru a efectua livrarea, trebuie sa cumpere obiectul contractului la pretul pietei P_p si sa-l livreze la pretul de exersare convenit, inregistrand o pierdere egala cu diferenta dintre pretul pietei si pragul de rentabilitate P_rg al contractului. Garantarea neacoperita a unui contract call comporta acelasi risc cu vanzarea in absenta.

Ori de cate ori pretul pietei este mai mare decat pretul de exersare al contractului de tip call, se considera ca optiunea se gaseste in situatia de avantaj potential. Situatia in care, la o optiune de cumparare, pretul pietei este mai mic decat pretul de exersare, se numeste de dezavantaj potential. Atunci cand cele doua preturi sunt egale, contractul se gaseste in starea de potential zero, sau la paritate.

P_p>P_E →avantaj potential

P_p<P_E →dezavantaj potential

P_p=P_E →potential zero

Toate contractele de tip call cu avantaj potential detin o valoare intrinseca (V_i), egala cu diferenta dintre valoarea curenta a obiectului de contract si pretul de exersare din contract.

Daca P_E<V_c<(P_E+P_r), atunci limita maxima a valorii intrinsece este prima, care consta in valoarea intrinseca a contractului (P_p-P_E).

[Pr-(Pp-P_E)]

V_i=P_r-V_t

Valoarea in timp (V_t) a contractului de tip call este marimea cu care pretul obiectului de contract, aflat deja in pozitia de avantaj potential, trebuie sa creasca pentru a atinge pragul de rentabilitate in perioada ramasa pana la data de expirare a contractului.

3.2.2. Contractul optiune de vanzare "put

Cumparatorul unui contract de tip put isi rezerva dreptul - are optiunea -de a vinde obiectul de contract la un pret de exersare prestabilit, intr-o perioada determinata. Cumparatorul de put, este in pozitie bearish, estimeaza ca pretul obiectului de contract va scadea sub marimea pretului de exersare la care va vinde el, astfel incat sa realizeze un profit rezultat ca diferenta dintre pretul de exersare a optiunii si suma primei cu a valorii curente sau pretul pietei.

Pretul obiectului de contract poate sa scada pana la valoarea zero. Aceasta inseamna ca profitul maxim ce poate fi realizat de cumparator este limitat la marimea pragului de rentabilitate, egal cu diferenta dintre pretul de exersare si prima platita. In practica, exista totusi un pret pe piata al obiectului de contract deci, cumparatorul va realiza un profit egal cu diferenta dintre pragul de rentabilitate si pretul curent al pietei.

Profit

Vt Vi

Graficul functional al optiunii de vanzare tip put

Daca pretul pe piata al obiectului de contract nu scade pana la pragul de rentabilitate, atunci cumparatorul va lasa contractul sa expire si va pierde marimea primei, care va fi limita maxima a pierderii sale. Scopul cumpararii unui contract put este cel de asigurare impotriva efectului unei scaderi a pretului pietei. Daca investitorul cumpara in acelasi timp un contract put si obiectul contractului, tranzactia poarta denumirea de put conjugat

Contractul put se gaseste in pozitia de:

avantaj potential, cand P_p<P_E - pretul pietei este mai mic decat pretul de exersare;

dezavantaj potential, cand P_p>P_E - pretul pietei este mai mare decat pretul de exersare;

potential zero sau la paritate, daca P_p=P_E - cele doua preturi sunt egale.

Vanzatorul - garantorul - are o pozitie bullish, considerand ca pretul pe piata va urca sau va ramane sub nivelul de exersare, fapt ce-l va determina pe cumparator sa lase contractul sa expire. Ca urmare, el va incasa prima, suma ce reprezinta valoarea maxima a profitului sau.

Pr = marimea maxima a profitului

Deoarece obligatia garantorului este sa accepte livrarea la pretul de exersare, cand pretul pe piata al obiectului de contract va atinge o anumita valoare V_c, atunci pierderea sa va fi egala cu diferenta dintre pretul de exersare si suma pe care el o poate recupera din vanzarea obiectului cumparat prin contractul put plus prima incasata.

P_E-(Pr+Vc) = pierderea garantorului

Garantorul va inregistra o pierdere care este maxima in situatia cand pretul pietei este egal cu zero. Valoarea pierderii va fi egala cu diferenta dintre pretul de exersare P_E a contractului si prima incasata P_r.

In functie de valoarea curenta sau pretul obiectului de contract, contractul de tip put se gaseste intr-una din urmatoarele pozitii: V_c<P_E,- avantaj potential; V_c>P_E -dezavantaj potential; V_c=P_E, -potential zero. Ca si in cazul contractului call, contractul de tip put cu avantaj potential, atunci cand (P_E-P_r)<V_c<P_E, are o valoare intrinseca si o valoare in timp.

In situatia in care pretul pietei este mai mic decat pretul de exersare, dar mai mare decat pragul de rentabilitate, marimea primei se divide in valoare intrinseca si valoare in timp. Valoarea intrinseca V_i a unui contract de tip put este diferenta dintre pretul de exersare si valoarea curenta a obiectului de contract V_i = P_E-P_p. Marimea primei va fi si limita maxima a valorii intrinseci. Valoarea in timp V_t a contractului de tip put este marimea cu care pretul pe piata al obiectului de contract cu avantaj potential urmeaza sa scada in perioada de pana la expirarea contractului, astfel incat sa atinga pragul de rentabilitate

V_t=Pr-(P_E-P_p)

3.2.3. Volatilitatea pretului obiectului de contract

Pe langa valoarea in timp si cea intrinseca a contractului cu optiuni, premiul este afectat de volatilitatea pretului obiectului de contract al titlurilor financiare. O volatilitate mai mare inseamna asumarea unui risc mai mare si necesita plata unui premiu mai ridicat.

Volatilitatea este termenul care desemneaza gradul pana la care pretul unui titlu financiar sau de marfa tinde sa fluctueze intr-o perioada de timp, marimea si frecventa acestor variatii de pret fata de o referinta.

Stabilirea marimii volatilitatii implica aplicarea unor metode de calcul, statistice, pornind de la medie si deviatia standard, considerand ca preturile urmeaza modelul unei distributii normale, proiectandu-se modele matematice ce iau in calcul o serie de variabile specifice.

Corelatiile privesc faptul ca, in perioada de analiza, titlurile pot sau nu sa produca profit din investitii, sub forma dobanzii sau a dividendelor, sau sunt afectate de costurile de mentinere si conservare, asigurare cum este cazul titlurilor de marfuri.

In general, in orice investitie, cel care se implica estimeaza incasarea unui anumit profit, care la randul sau, este conditionat de anumite fenomene care, cu un anumit grad de probabilitate, trebuie sa se intample sau sa nu aibe loc.

Avand un caracter de probabilitate estimat, valoarea teoretica a investitiei cu contractele si strategiile cu optiuni devine functie de posibilitatea ca toate estimarile privind evolutia pretului sa corespunda cu asteptarea investitorului. Aplicatiile statistice au aratat ca majoritatea evenimentelor pietei de capital se inscriu in curba distributiei normale, in care, fata de medie, aparitia unor fenomene se incadreaza pe diferite grade de limitare fata de marimea deviatiei standard, care reprezinta si valoarea matematica a volatilitatii, astfel:

68,3% din cazuri se incadreaza in variatia unitara ( +/-1) a deviatiei standard;

95,4% din cazuri se incadreaza in variatia dubla de ( +/-2) a deviatiei standard;

99,7% din cazuri se incadreaza in variatia tripla de ( +/-3) a deviatiei standard;

Diferenta individuala dintre valoarea teoretica si pretul contractului de optiuni, relatiile privind volatilitatea, valoarea teoretica, premiul si pretul unui contract la termen (futures sau optiune) sunt date de diferiti coeficienti de sensibilitate dintre care mentionam:

Delta sau rata de hedge - reprezinta raportul necesar de contracte pentru a restabili un 'hedge neutru' fata de o situatie data, pentru a elimina efectul unei schimbari fata de starea anterioara. Delta arata cate noi pozitii trebuiesc cumparate sau vandute pentru ca relatiile initiale sa ramana constante. Delta este echivalentul pozitiilor viitoare fata de unitate (1 sau 100), astfel valoarea lui delta de 25 sau 0,25 inseamna ca pentru patru contracte initiale trebuie tranzactionat inca unul pentru ca la noua schimbare sa se mentina situatia initiala.

Gama reprezinta rata schimbarii valorii lui delta a unui contract in functie de schimbarea in pretul acelui contract. Daca gama este 4 cand delta este 33, atunci delta prevazut va rezulta din calculul (33+4) = 37 daca pretul contractului creste cu un punct sau 29 (33- 4) daca acesta scade cu un punct. Delta arata schimbarea, iar gama arata cat de repede are loc aceasta schimbare, viteza privind miscarea avantajului sau dezavantajului potential al unui contract.

Theta masoara rata pierderii valorii teoretice, ca urmare a trecerii unei zile fara miscare in pretul acelui contract; este numit si coeficientul de degradare al optiunii. Valoarea lui theta de 0,4 inseamna ca pentru fiecare zi in care marimea pretului nu se schimba valoarea teoretica pierde 0,4 din marimea sa.

Kappa ori Vega masoara sensibilitatea valorii teoretice la schimbarea fiecarui procent al volatilitatii; un contract cu vega de 0,12 inseamna ca o variatie de un procent a volatilitatii va determina o variatie cu 0,12 in valoarea teoretica a optiunii.

Ro masoara sensibilitatea schimbarii valorii teoretice a optiunii in functie de schimbarea in marime a ratei dobanzii.