Forma si dovada contractelor comerciale

Forma si dovada contractelor comerciale

Forma si dovada exteriorizeaza, ambele, acordul de vointa al partilor contractante.

Ele sunt cerinte distincte: forma priveste existenta contractului, iar dovada priveste confirmarea existentei contractului; cu distinctia ca la unele contracte forma si dovada sunt separate, iar la alte contracte forma include dovada; de exemplu, contractul verbal poate fi dovedit prin orice mijloc de proba, cu martori, prin marturisire s. a.; pe cand contractul solemn poate fi dovedit numai prin inscrisul intocmit cu ocazia incheierii acestuia (inscrisul constituie atat forma cat si dovada contractului).

Este de asemenea de precizat ca orice contract trebuie exprimat intr-o anumita forma, dupa caz, aleasa de catre partile contractante sau prevazute de lege; aceasta intrucat, atata timp cat consimtamantul partilor nu este exteriorizat, contractul nu poate lua nastere, nu poate exista; iar in ce priveste dovada, un contract care nu poate fi dovedit nu poate fi nici executat silit, ceea ce inseamna ca practic este ineficient (idem est non esse aut non probare).

De aceea, exprimarea curenta conform careia contractul exista independent de forma si de dovada sa trebuie inteleasa in sensul ca, in ce priveste contractele consensuale, partile sunt libere de a alege forma contractului si de a-si preconstitui sau nu mijloace de dovedire a contractului.

Forma contractelor Consensualismul cat si formalismul cuprind un aspect de fond, acela al stabilirii continutului contractelor, si un aspect de forma, acela al exteriorizarii acordului de vointa al partilor contractante.

Privite sub aspectul formei, consensualismul priveste contractele a caror forma o aleg partile contractante iar formalismul contractele a caror forma este prevazuta de lege.

Prin comparatie, consensualismul este superior formalismului, deoarece obliga partile contractante sa-si respecte cuvantul dat, angajamentele luate, independent de forma contractului; totodata, consensualismul este de natura a inlesni incheierea contractelor si a promova astfel celeritatea circuitului contractual; insa, cu rezerva ca incheierea cu prea multa usurinta a unor contracte importante, ca si eventuale manopere dolosive ale partilor contractante sunt posibile mai degraba consensual decat prin indeplinirea unor formalitati prestabilite; iar in ce priveste securitatea contractuala, formalismul este superior consensualismului, deoarece protejeaza partile contractante atat in raporturile dintre ele, spre a nu contracta cu usurinta, cat si in raporturile cu terte persoane.

In ce priveste evolutia consensualismului si a formalismului, este de observat ca spre deosebire de dreptul roman, in care regula o constituia formalismul si exceptia consensualismul, in dreptul modern consensualismul a devenit regula si formalismul exceptia; insa, cu timpul, si mai ales cu inceputul secolului al XX-lea, a avut si are loc un declin al consensualismului si o renastere a formalismului, si anume: prin reglementarea de noi contracte solemne, cu precadere in materie imobiliara; prin inmultirea contractelor la incheierea carora legea sau practica impun intocmirea de inscrisuri contractuale; si prin cerinta legii ca unele contracte sa fie supuse Inregistrarii sau publicitatii, ceea ce necesita redactarea lor in scris.

Iar ca urmare a acestei evolutii s-a modificat si intelesul notiunii de formalism; de la un inteles restrans, de evocare a contractelor formale,, la care forma este prevazuta ca o cerinta de valabilitate (ad validitatem - ad solemnitatem), la un inteles larg, de calificare ca formale a tuturor contractelor la care forma este ceruta de lege fie ca o cerinta de valabilitate, fie in alte scopuri.

Libertatea alegerii formei contractelor. Conform consensualismului, forma de manifestare a acordului de vointa este lasata la aprecierea partilor contractante.

Iar cum in dreptul roman consensualismul carmuieste incheierea contractelor, inseamna ca de regula forma contractelor o aleg partile contractante; astfel, partile pot intocmi contractul in scris, il pot exprima verbal sau prin semne, ca la vanzarile prin licitatie s. a.

C. Abateri de la libertatea alegerii formei contractelor. Aceste abateri constau in impunerea unor forme prestabilite; o grupare aproximativa a abaterilor este si cea care urmeaza.

- Contracte scrise. Unele contracte trebuie intocmite, conform legii, in scris; fie ca o cerinta de valabilitate, ca in cazul contractului de donatie, care trebuie intocmit in forma autentica (art. 813 C. civ.); fie ca mijloc de proba, la contractele a caror valoare depaseste suma anume prevazuta de lege (art. 1191, alin. 1, c. civ.); fie in alte scopuri, ca de exemplu, pentru realizarea inregistrarii sau a publicitatii, formalitati prevazute de lege pentru unele contracte.

- Contracte scrise tipizate. Cu privire la aceste contracte este de observat ca: unele formulare tip sunt prevazute de lege; de exemplu, pentru contractele de Inchiriere a locuintelor; altele sunt intocmite de catre una din partile contractante; de exemplu, pentru unele contracte privind prestarea de sevicii catre populatie.

- Contracte a caror forma este stabilita prin uzante. Asa sunt, de exemplu: contractul de vizionare a unui spectacol, care se incheie prin simpla cumparare a biletului de intrare sau vanzarea-cumpararea in magazinele cu autoservire, care se realizeaza prin luarea marfii de catre cumparator si efectuarea platii.

Inscrisurile contractuale. In dreptul contemporan, contractele mai importante trebuie incheiate in forma intelectualizata a inscrisurilor; mai mult, in practica, partile recurg adesea la forma scrisa chiar si in situatiile in care un contract verbal ar fi indestulator.

Inscrisurile contractuale prezinta avantajul ca incorporeaza cu mai multa exactitate vointa partilor si constituie totodata cele mai certe mijloace de probatiune (scripta manent); asa se explica de ce legea prevede ca un inscris nu poate fi combatut decat prin alt inscris (art. 1191, alin. 2, C. civ.).

In ce priveste valoarea inscrisurilor contractuale, este de facut o tripla distinctie: a) de regula, inscrisurile constituie mijloace de proba, adica sunt cerute de lege ad probationem; aceasta fiind tot de regula, contractele sunt consensulae; b) prin exceptie, si anume la contractele solemne, inscrisurile constituie cerinte de valabilitate, adica sunt cerute ad solemnitatem - ad validitatem; de exemplu, in cazul donatiei; c) tot prin exceptie, inscrisurile constituie atat cerinte de valabilitate cat si instrumente pentru exercitarea drepturilor rezultate din unele contracte, adica sunt cerute ad disponendum; de exemplu, inscrisurile la purtator prin care se constata incheierea contractelor din sistemele de loterie.

Dovada contractelor Dovada contractului apare ca necesara numai in situatiile in care debitorul nu recunoaste existenta contractului pe care l-a incheiat sau a obligatiilor pe care si le-a asumat; numai in asemenea situatii administrarea dovezii are rost; sianume, de a obliga pedebitor la executare; dimpotriva, ori de cate ori partile isi executa de bunavoie obligatiile asumate dovada contractului nu are nici un rost.

Din principiul consensualismului rezulta regula conform careia partile sunt libere sa-si preconstituie ori sa nu-si preconstituie probe in vederea dovedirii contractului pe care il incheie; insa, in caz de preconstituire, partile trebuie sa aleaga una sau alta dintre probele prevazute de lege, adica inscrisurile sau mxrturia (art. 1171-1198 C. civ.); iar in caz de litigiu se poate regurge, dupa imprejurari, la prezumtii si marturisire (art. 1199-1206 C. civ.), precum si la expertiza, cercetarea la fata locului si la interogatoriu (art. 201-225 C. pr. Civ.).

Cazuri de obligativitate a probei scrise a contractelor. Prin exceptie de la regula libertatii preconstituirii probelor, dovada contractelor, al caror obiect depaseste o anumita valoare, nu se poate face decat prin acte autentice sau sub semnatura privata (art. 1191,alin. 1, C. civ.); cu atenuarea ca, daca este vorba de drepturi de care partile pot dispune, ele pot conveni ca si contractele care depasesc valoarea prevazuta de lege sa poata fi dovedite cu martori (art. 1191, alin. 3, C. civ.).

In ce priveste contractele sub semnatura privata prin care se asuma obligatii bilaterale, ele sunt supuse formalitatii multiplului exemplar, adica trebuie intocmite in atatea exemplare originale cate pxrti contractante cu interese contrare exista 9art. 1179 C. civ.).

In ce priveste contractele sub semnatura privata prin care se asuma obligatii unilaterale privitoare la sume de bani sau la alte bunuri de gen, ele trebuie scrise de cei care se obliga, ori ca la sfarsit, inainte de a semna, sa scrie formula bun si aprobat, cu aratarea sumei sau a catimii bunirilor (art. 1180 C. civ.).

Cazuri exprese de admitere a probei testimoniale pentru dovedirea contractelor. Conform dispozitiilor art. 1197 si 1198 C. civ., proba cu martori este admisibila in mod excepbional pentru dovada actelor juridice, deci si a contractelor, in urmxtoarele cazuri:

- cand exista un inceput de dovada scrisa, adica orice scriere provenind de la partea careia i se opune sau de la autorul ori reprezentantul acesteia si care face verosimil faptul pretins.

- cand partea s-a aflat in imposibilitate, materiala sau morala, de a-si procura dovada scrisa despre contractul pe care l-a incheiat.

- precum si cand, desi contractul a fost intocmit in scris, inscrisul contractual nu a putut fi conservat.