Elemente de teoria echilibrului si a stabilitatii

Elemente de teoria echilibrului si a stabilitatii

Asupra obiectelor, fenomenelor si proceselor din natura si societate actioneaza in permanenta factori contradictorii, care tind sa mentina starea de repaus sau de miscare a acestora, denumita echilibru. Stiinta economica a imprumutat termenul de echilibru din fizica, chimie, psihologie, insa sistemul economic este mult mai complicat decat oricare corp sau sistem natural. Notiunea de echilibru, in economie are numeroase valente: echilibrul producatorului, echilibrul consumatorului, echilibrul dintre cerere si oferta, echilibrul pietelor, echilibrul macroeconomic si afirma ca unele caracteristici ale sistemului economic pot fi asemanatoare cu cele ale sistemelor din orice domeniu al realitatii.

Starea de echilibru in economie este expresia compatibilitatii deciziilor luate de agentii producatori si consumatori, o concordanta relativa a acestora care se mentine o anumita perioada de timp, pana intervin factori perturbatori cu actiune contrarie.

Echilibrul macroeconomic exprima acea stare spre care tind structurile economiei, fluxurile si pietele bunurilor si serviciilor, piata monetara, piata capitalului si piata muncii, adica piata in ansamblul ei, caracterizata printr-o concordanta relativa a cererii si ofertei, in diferitele lor segmente, abaterile dintre ele fiind nesemnificative pentru a se produce dificultati (dezechilibre) in functionarea economiei nationale.

In raport cu modul de manifestare in timp se disting echilibrul macroeconomic static si dinamic. Echilibrul static se caracterizeaza prin manifestarea unor schimbari imperceptibile, nesemnificative intre diferite procese sau subsisteme ale economiei nationale, incat starea generala a acesteia ramane nemodificata. Conditia necesara pentru ca o economie nationala sa se afle in echilibru static este:

S = D

adica oferta globala (S) sa fie egala cu cererea globala (D), neexistand nici un exces de oferta ( S = 0) si nici un exces de cerere globala ( D = 0).

Bazandu-se pe traditia folosirii matematicii in economie W.St.Jevons, L.Walras, F.Y.Edgeworth si V.Pareto au dat amploare, s-au preocupat, cu cercetari care s-au concretizat in teoria echilibrului economic general al lui Leon Walras, curbele de indiferenta elaborate de F.Y.Edgeworth si teoria optimului partial formulata de Vilfredo Pareto.

In lucrarea sa "Elemente de economie politica pura" Walras elaboreaza un model abstract de comportament rational in economia de piata, pornind de la interdependenta care exista intre preturile tuturor categoriilor de bunuri, precum si dintre diferitele sfere ale activitatii economice. Modelul urmareste sa demonstreze posibilitatea infaptuirii unui echilibru economic general, cu conditia ca libera concurenta sa functioneze nestanjenit. Teoria echilibrului economic general are la baza urmatoarele idei [73]:

in economia moderna de piata exista doua feluri de piete: piata produselor, piata serviciilor productive (furnizate de munca, pamant si capital);

fiecare dintre piete si interdependenta dintre ele sunt guvernate de aceleasi legi ale echilibrului, consecinta a propagarii schimbarilor ce intervin in diferite segmente la scara intregii economii;

mijlocul prin intermediul caruia se poate infaptui echilibrul partial si general il constituie miscarea (oscilatia) preturilor in functie de raportul dintre cererea si oferta pentru diferite bunuri finale si factori de productie pentru obtinerea lor;

agentul economic cel mai important care are un rol hotarator in realizarea acestor multiple interdependente este intreprinzatorul, care face legatura dintre diferite piete si are un rol esential in adoptarea deciziilor economice; pe piata serviciilor el apare in calitate de cumparator de factori de productie, iar pe piata produselor in calitate de vanzator de bunuri finale si intermediare;

in contrast cu rolul sau esential in functionarea acestui model, agentul economic se gaseste intr-o situatie paradoxala (dupa parerea lui Walras) in ceea ce priveste rezultatele obtinute: daca procesele economice se desfasoara normal, el plateste serviciile factorilor de productie la pretul lor normal, in functie de utilitatea lor finala, vinde produse fabricate cu ajutorul acestor factori la preturi care ii permit sa recupereze cheltuielile facute cu achizitionarea factorilor de productie, deci costul de productie este egal cu pretul de vanzare si, in principiu, nu exista profit, prin diferenta dintre pretul de vanzare si pretul de cost, acesta este numit de Walras "renta de dezechilibru";

pretul serviciilor productive coincide cu veniturile proprietarilor acestor factori (salariul, dobanda, renta funciara) ceea ce inseamna ca totalul productiei oferite pe piata poate fi cumparat cu veniturile respective, cu alte cuvinte, cresterea ofertei atrage dupa sine cresterea cererii corespunzatoare, facand imposibile crizele economice.

Modelul elaborat de Walras si sustinut printr-un sistem de ecuatii corespunzator numarului de necunoscute constituie un remarcabil efort de sintetizare a actiunii unui ansamblu de parghii economice si a rezultatului final al interdependentei dintre acestea.

Influenta benefica a gandirii lui Walras se resimte in numeroase lucrari si scrieri contemporane, de la analiza input-output a lui W.Leontief, la lucrari recente semnate de prestigiosi economisti, unii dintre ei laureati ai premiului Nobel.

De exemplu, pe o anumita piata, pentru un anumit bun sau serviciu, sub actiunea legilor cererii si ofertei se ajunge la o situatie sau un anumit punct in care acestea sunt in echilibru, stabilind nivelul pretului.

- Fig.3.3 -

Intr-o economie de piata, formarea pretului este rezultatul actiunii legii cererii si ofertei sub incidenta concurentei (fig.3.3). Modelul de interactiune intre cerere, oferta si pret unde: Q = cantitatea de bunuri (oferte); q = cantitatea de bunuri (cerere); PE = pretul de echilibru; L - intersectia cererii cu oferta; 0P₂ - nivelul pretului de echilibru la care se vinde cantitatea 0Q₂ din produsul Q.

Modificarea conditiilor tehnico-economice ale ofertei (modificarea procesului de productie, a tehnologiilor) determina deplasarea curbei spre dreapta sau stanga. Pretul care in mod continuu reflecta egalitatea dintre cantitatea ceruta de consumatori si cea oferita de producatori se numeste pret de echilibru.

Daca pretul scade, atunci se vor gasi cumparatori, iar cantitatea vanduta va fi mai mare.

Modificarea starii economiei sub actiunea contradictorie a factorilor dezvoltarii si cresterii economice, a raportului dintre resurse si nevoi, dintre cererea globala si oferta globala, ca si dintre subsistemele economiei nationale defineste starea de echilibru macroeconomic dinamic, care se poate manifesta atat pe termen scurt cat si pe termen lung.

Conditia existentei echilibrului economic dinamic este:

Y ≠ D

excesele Y si D), respectiv deficitele globale de cerere sau oferta (- Y,- D) solutionandu-se, in timp, prin folosirea integrala si cu eficienta sporita a factorilor de productie existenti, atragerea de noi factori si redistribuirea resurselor pe activitati economice, in functie de oscilatiile preturilor pe piata, ca expresie concentrata a modificarii raportului dintre structurile ofertei globale si structurile sistemului de trebuinte. Echilibrul macroeconomic dinamic presupune miscarea structurilor economiei nationale, ruperea coerentei structurilor existente si crearea de noi compatibilitati structurale, adica restabilirea unui nou echilibru intre componentele structurale ale economiei, dupa care urmeaza repartitia dezacordurilor intre structurile interne ale economiei nationale etc [44].

Pentru ca economia unei tari sa se afle in stare de echilibru este necesara respectarea unor conditii, si anume:

oferta globala (Y) sa fie egala cu cererea globala D, adica Y = D, conditie in care cererea excedentara este nula, D_e = 0.

Marimea produsului national brut sau a venitului national (Y) se repartizeaza pentru consum (C) si pentru economii (S), adica Y = C + S

Cererea globala (D) se concretizeaza in marimea cererii de bunuri de consum (C) si bunuri investitionale (I), adica D = C + I

Cererea excedentara (D_e) este diferenta dintre cantitatile de bunuri materiale si servicii cerute de consumatori si productia curenta (Q_c) la care se adauga rezervele necesare (R_n). D_e = D - (Q_c + R_n)

Conditia de echilibru pe piata unui anumit bun economic este data de relatia p_i = 0 in conditiile in care si unde p_i - pretul bunului economic i si este cererea excedentara pentru bunul economic respectiv.

O componenta a conditiei de echilibru, relatie cunoscuta sub numele de legea lui Walras este . Aceasta relatie are loc in cadrul unei piete cu concurenta perfecta unde cererea este egala cu oferta, deci cererea excedentara este nula.

Daca Y = D, cum Y = C + S si D = C + I se obtine C + S = C + I, de unde S = I

Daca se ia in considerare importul (H) si exportul (E) de bunuri economice, relatia de echilibru pe piata producatorului este

Y + H = D + E

sau C + S + H = C + I + E

adica S + H = I + E ↔ S - I = E - H

Cum starea de echilibru economic general depinde si de situatia pietei monetare, avem Y_m = D_m, unde Y_m este oferta de moneda, iar D_m cererea de moneda.

Deoarece acestea sunt influentate de masa monetara (M), viteza de miscare a banilor (V), volumul global al tranzactiilor de pe piata (T) si de nivelul general al preturilor, conditia de echilibru al pietei monetare revine la MV = PT, unde MV este oferta reala de moneda, iar PT cererea reala de moneda.

Conditia de echilibru pe piata muncii este data de Y_L = D_L, adica oferta de locuri de munca este egala cu cererea de forta de munca pe piata.

Leon Walras este cel care a elaborat prima reprezentare de model al echilibrului general intr-o economie "pura si perfecta". In cadrul teoriei echilibrului economic, modelele economice semnificative sunt cele ale lui Walras - Wald si Arron - Debreu - McKenzie