Definirea si necesitatea contului

Definirea si necesitatea contului

Contul este procedeul contabil care permite inregistrarea, urmarirea si controlul atat a existentialului cat si a modificarilor aduse elementelor structurale ale unitatii. El este cel mai reprezentativ procedeu al metodei sale, de la care deriva insasi denumirea ei - contabilitate.

Contul are o sfera de curpindere redusa, referindu-se numai la un element, dar care arata atat situatia la un moment dat cat si modificarile inregistrate pe parcursul unei perioade de timp. In acest scop, pentru fiecare fel sau grupa de bunuri economice, surse de finantare, procese economice sau rezultate financiare, se deschide cate un cont. Cu ajutorul lui, pe baza documentelor contabile, se inregistreaza: existentul la inceputul perioadei de gestiune; modificarile (cresteri sau scaderi) determinate de operatiile economico-financiare in cursul perioadei de gestiune si existentele la sfarsitul perioadei de gestiune.

Ecuatia contului este:

Contul permite deci, sa se calculeze in orice moment situatia elementului pentru care s-a deschis si sa se urmareasca evolutia lui. Rezulta ca, orice cont deschis are un anumit continut economic, dat de insusi elementul urmarit si care poate fi:

bun economic, ca de exemplu: utilaj, materie prima, produs finit, marfa, numerar in casierie, disponibil la banca, etc.

sursa de finantare, ca de exemplu: capital social, credite bancare pe termen lung sau pe termen scurt, datorii fata de furnizori, etc.

proces economic, care genereaza venituri si cheltuieli in etapele circuitului economic, ca de exemplu: productia de bunuri materiale, lucrari si servicii, vanzarea produselor si a marfurilor, prestari de servicii catre terti etc.

rezultat contabil, care poate fi profit sau pierdere.

Prin cont se realizeaza si o sistematizare a operatiilor economice si financiare. De exemplu: toate cresterile si micsorarile referitoare la materiile prime ale unitatii sunt inregistrate intr-un singur cont denumit "Materii prime", pe cand cresterile si micsorarile referitoare la datoriile fata de furnizorii de materii prime se trec in alt cont, contul "Furnizori".

Operatiunile economico-financiare se inscriu in cont in ordine cronologica, pe baza documentelor justificative, asigurand astfel realitatea inregistrarilor.

Pentru a permite generalizarea si centralizarea datelor precum si calcularea rezultatului exercitiului, contabilitatea foloseste in inregistrarea operatiilor economice si financiare in conturi, exprimarea valorica (etalonul banesc sau monetar). In scopul controlului integritatii elementelor componente ale vietii economico-sociale aflate in proprietatea entitatii, atat sub aspect valoric dar si cantitativ, in unele conturi, pe langa etalonul banesc, se foloseste si exprimarea in etalon natural specific bunului supus inregistrarii.

Totalitatea conturilor folosite in contabilitatea curenta pentru reflectarea obiectului sau de studiu, formeaza sistemul conturilor.

Ca elemente distincte ale sistemului de conturi si ca instrumente de lucru ale contabilitatii, conturile, pentru a putea sa raspunda cerintelor acesteia, trebuie sa indeplineasca urmatoarele functii:[1]

o  Functia economica - fiecare cont reflecta un bun economic, sursa de finantare, proces economic sau rezultat financiar;

o  Functia statistica - datele furnizate de conturi vor sta la baza calculului diferitilor indicatori statistici;

o  Functia de calcul - informatiile din conturi permit calculul situatiei elementelor bilantiere in diferite momente, costului productiei, rezultatului exercitiului;

o  Functia de control - datele furnizate de conturi sunt utilizate pentru efectuarea controlului integritatii entitatii economice;

o  Functia de grupare - conturile inregistreaza bunurile economice, sursele de finantare si procesele economice pe elemente omogene;

o  Functia de sistematizare - se realizeaza prin inregistrarea distincta in cont a operatiilor economice si financiare care produc modificari in sensul cresterii, respectiv a scaderii elementelor bilantiere;

o  Functia contabila - consta intr-un anumit mod de inregistrare a modificarilor determinate de operatiile economico-financiare. Ea este determinata de continutul economic al conturilor si in baza ei se asigura exercitarea de catre acestea a tuturor celorlalte functii enumerate mai sus.

Deoarece contul a fost conceput pentru a inregistra doua categorii de modificari ale structurilor bilantiere, respectiv cresteri si micsorari, el a trebuit sa adopte o anumita forma grafica.

Cea mai convenabila forma care corespunde cel mai bine necesitatilor respective este aceea bilaterala, de balanta a carei schema se prezinta asemanator cu litera "T ". In acest fel, intr-o parte a contului se vor inscrie cresterile care se aduna intre ele, iar in cealalta parte micsorarile care, de asemenea, se aduna intre ele.

Intrucat contul preia si existentialul la inceputul perioadei, acesta se va inscrie in partea in care se inregistreaza cresterile elementului pentru care s-a deschis contul respectiv.

Din cele prezentate se poate formula urmatoarea definitie:

"Contul este un procedeu de inregistrare, calcul si control valoric, iar uneori si cantitativ, a existentei si miscarii fiecarui element in parte, pe o anumita perioada de timp