Contractul de franciza

Contractul de franciza

Contractul de franciza, denumit mai simplu franciza, a cunoscut una din cele mai spectaculoase evolutii dintre toate tipurile de contracte utilizate in domeniul afacerilor internationale.

Succesul extraordinar pe care franciza l-a cunoscut ca instrument de cooperare internationala se explica, in principal, prin actiunea concentrata a doi factori:

primul este tendinta de globalizare a economiei mondiale;

al doilea este tendinta de fragmentare si diminuare a riscurilor in afaceri.

Franciza este, prin excelenta, sistemul cel mai dezvoltat de unificare economica internationala, constituind suportul ideal pentru transferul international de conceptii manageriale, tehnologice si know-how, fiind tocmai conceput pentru a raspunde tendintelor generale de globalizare a economiei mondiale si unificare a pietelor.

Daca primul factor este evident, referitor la cel de-al doilea, hotarator in afirmarea francizei, il reprezinta partajarea si denumirea riscurilor in afaceri, prin aparitia si propagarea internationala a crizelor economice de pe o anumita piata sau dintr-o anumita zona economica care pot fi evidente prin crearea unor politici globale care sa aiba in vedere tocmai gestionarea riscurilor.

Franciza ofera avantajul impartirii riscurilor intre francizori si beneficiari, care sunt doua subiecte de drept comercial independente financiar cu gestiune si contabilitate proprie.

Asa cum se prezinta in momentul de fata, franciza este mijlocul cel mai bun de investire si de restructurare a unei economii nationale, avand meritul de a mobiliza capitalurile locale si in acelasi timp de a sprijini intreprinderile mici si mijlocii, asigurandu-le succesul comercial, asa cum s-a intamplat in Europa Centrala si de Est, care reprezinta in opinia scepticilor piete cu un grad mare de risc.

Disputa referitoare la locul de si data aparitiei permanenta, insa in mod cert si-a cunoscut dezvoltarea si diversificarea in Statele Unite ale Americii, denumita "franchising" care reprezinta o noua forma de distributie plecand de la cuvantul "franc", de origine franceza.

Legislatia antitrust americana de la inceputul acestui secol interzicea vanzarea directa a automobilelor catre utilizatori, concesiune din care a aparut apoi un contract similar cu cel de franciza.

Incepand cu anii '50 diversificarea continua a domeniilor in care a patruns noul sistem de distributie cuprinde piata americana a restaurantelor, a inchirierilor de automobile, a hotelurilor, intermedieri mobiliare, confectii, etc.

Din alta perspectiva dezvoltarea necontrolata a acestui sistem a dat nastere si la abuzuri, astfel incat la 21.10.1979, prin legea federala "Full Disclosure Act", se aduceau numeroase restrangeri libertatii francizorului de a crea si impune beneficiarilor contractele dorite. Acest act normativ impunea francizorului sa furnizeze anumite informatii precontractuale beneficiarului despre modelele, know-how-ul si experienta sa precum si despre trecutul sau juridic.

Tot dupa anii '50 franciza se dezvolta vertiginos si in Franta.

Astazi pentru pietele in expansiune-emerging market-franciza este cel mai adoptat mijloc de investitie, avand capacitatea de a introduce tehnici, servicii si produse noi si de a mobiliza in acelasi timp capitalurile locale.

Contractul de franciza trebuie mai intai inteles si definit din perspectiva sa economica, cea mai in masura sa ofere o imagine fidela a ansamblului de operatiuni comerciale menite sa dezvolte o activitate economica francizata.

Functia definitorie a francizei consta in aptitudinea acesteia de a transpune pe o alta piata, in aceleasi conditii si parametrii, o afacere care si-a dovedit deja succesul pe o alta piata.

Astfel ansamblul de tehnici si operatiuni comerciale prin care detinatorul afacerii de succes autorizeaza pe un alt comerciant sa inceapa o afacere identica cu a sa, prin folosirea insemnelor comerciale si a experientei sale constituie esenta economica a operatiunii de francizare.

Poate cea mai sugestiva comparatie pe care o putem face pentru a intelege cel mai bine operatiunea de "francizare", este comparatia cu procedeul clonarii din genetica. Prin francizare se realizeaza un transfer de cunostinte comerciale (know-how) si semne distinctive de la un comerciant la altul, astfel incat cel de-al doilea sa creeze o afacere identica cu a primului.

Definita mai judicios, franciza este o tehnica contractuala prin care revanzatorii, prestatorii de servicii sau fabricantii trateaza cu proprietarii de semne distinctive (embleme, marci) detinatorii de know-how tehnic si comercial, cu scopul de a obtine de la ei comunicarea permanenta de know-how, asistenta tehnica comerciala si dreptul de a folosi semnele lor distinctive.

Franciza a suferit un lung proces de conturare ca figura juridica si entitate distincta de alte figuri juridice cunoscute in marketing-ul distributiei.

Primele incercari de definire a francizei in Europa au fost facute in Franta unde, printr-o hotarare din 29.11.1973 a Curtii de Apel Paris, se definea franciza ca fiind "un contract prin care o intreprindere concede catre intreprinderi independente, in schimbul unei redevente, dreptul de a se prezenta sub denumirea sa sociala si sub emblemele sale pentru a vinde produse sau servicii. Acest contract se insoteste in general, de o asistenta tehnica.

O asemenea definire a francizei nu tinea cont de toate elementele contractului de franciza si in special de aspectele legate de transmiterea catre beneficiar a unui know-how.

Elementele specifice francizei sunt prinse mai bine in definitia data de Asociatia franceza de Nominalizare care arata ca franciza este "o metoda de colaborare intre o intreprindere francizoare, de o parte, si una sau mai multe intreprinderi beneficiare, de cealalta parte. Franciza implica in prealabil, pentru intreprinderea francizoare, detinerea in proprietate a unuia sau mai multor semne de atragere a clientelei (precum, denumirea sociala, numele comercial, embleme, marci), precum si detinerea unui know-how transmisibil catre intreprinderile beneficiare, caracterizandu-se printr-o gama de produse si servicii:

prezentand un caracter original si specific;

exploatat dupa tehnici in prealabil experimentate".

Curtea de Justitie a Uniunii Europene, in decizia din 28.01.1986, adopta o definitie mai detaliata a francizei: "o intreprindere care s-a instalat pe o piata ca distribuitor si care, de asemeni, a putut pune la punct un ansamblu de metode comerciale, acorda in schimbul unei remuneratii, catre comercianti independenti, posibilitatea de a se stabili pe o alta piata, utilizand insemnele sale si metodele comerciale care i-au adus succes".

Dincolo de metoda de distributie, este vorba de o forma de exploatare financiara, fara angajarea de capitaluri proprii, a unui ansamblu de cunostinte. Acest sistem permite comerciantilor sa foloseasca experienta si metodele acelora care le-au dobandit dupa lungi eforturi si cercetari, in folosul reputatiei firmei.

Curtea, in aceeasi decizie afirma: "contractele de distributie se diferentiaza prin aceasta de contractele de cesiune de vanzare, sau de acelea care leaga revanzatorii selectati intr-un sistem de distributie selectiv care nu comporta nuci utilizarea unui insemn, nici aplicarea unor metode comerciale uniforme, nici plata de redevente in schimbul unor avantaje consimtite.".

Ulterior s-au incercat si alte definitii.

Astfel, in 1987, Codul deontologic al francizei din Franta contine urmatoarea definitie: "Franciza se defineste ca o metoda de colaborare intre o intreprindere, francizorul, de-o parte si una sau mai multe intreprinderi beneficiare, de cealalta parte. Ea implica pentru francizor:

proprietatea sau dreptul de folosinta asupra insemnelor de atragere a clientelei: marci de fabrica, de comert, de serviciu, embleme, denumirea sociala, numele comercial, alte insemne si simboluri, logos-uri;

detinerea unei experiente, a unui know-how;

o gama de produse sau/si servicii.

Reunirea acestor trei elemente intr-o maniera originala formeaza conceptul "francizabil"."

In teritoriul de origine, America, franciza a ramas si astazi atasata, intr-o mare masura, de contractele de distributie. Pentru legislatia privind tratamentul proprietatii intelectuale, relativ la regimul federal al taxelor, "franciza" include o conventie care ofera unei parti dreptul de a distribui, vinde, a furniza bunuri, servicii sau facilitati, intr-o zona determinata.

In sistemul de drept romanesc, franciza a fost pentru prima data definita legal in art. 1 din O.G. 52/1997 privitoare la regimul juridic al francizei, publicata in M.O. nr. 224/30.08.1997, modificata si completata prin Legea nr. 79/09.04.1998:

"Franciza este un sistem de comercializare a produselor, serviciilor si tehnologiilor, bazat pe o colaborare stransa si continua intre persoane fizice si juridice, independente din punct de vedere financiar, prin care o persoana, denumita francizor, acorda unei alte persoane, denumita beneficiar, dreptul de a exploata o afacere, un produs sau un serviciu."

Aceasta definitie cuprinde unele elemente specifice din definitiile anterioare insa este deficitara sub mai multe aspecte.

Astfel, partenerii contractului de franciza au o independenta din toate puntele de vedere, nu doar financiar; de asemenea, sunt lasate in afara definitiei elementele esentiale ale francizei: insemnele de atragere a clientelei; know-how si asistenta tehnica si comerciala.

Pentru a suplini carentele aratate, legiuitorul, intr-o tehnica legislativa alambicata a introdus o parte dintre elementele definitorii ale francizei in definitiile date partenerilor contractuali - furnizor si beneficiar - iar altele sunt prezentate odata cu obligatiile partilor.

Prin Legea 79/1998- pentru aprobarea si modificarea O.G. 52/1997 - definitia francizei a fost modificata si completata.

"Franciza este un sistem de comercializare - bazat pe o colaborare continua intre persoane fizice si juridice, independente din punct de vedere financiar, prin care o persoana, denumita francizor, acorda unei alte persoane, denumita beneficiar, dreptul de a exploata sau de a dezvolta o afacere, un produs, o tehnologie sau un serviciu."

Se constata ca noua definitie nu schimba carentele criticate, lasand ca temei legal pentru delimitarea contractelor de franciza, o definitie sub acoperisul careia isi pot face loc o serie de alte contracte din gama contractelor de distributie - si nu numai - care sunt departe de a se identifica cu franciza.

Au ramas, in continuare, in afara definitiei elementele esentiale ale francizei: know-how tehnic si/sau comercial; asistenta tehnica si comerciala; folosinta de catre beneficiar a insemnelor de atragere a clientelei ale furnizorului.

Din definitie s-a scos enumerarea care determina obiectele posibile a fi comercializate prin intermediul francizei - "produse, servicii sau tehnologii" - ceea ce este o schimbare buna pentru ca pe de-o parte, enumerarea era inutila - nici un obiect de comercializare nu este de esenta francizei, pe de alta parte, crea intrebari asupra naturii enumerarii.

O definitie legala corecta, in masura sa configureze contractul de franciza de alte contracte de distributie, licente sau cesiuni, isi gaseste utilitatea atunci cand legea impune partilor o anumita conduita - de exemplu, obligatia antecontractuala de informare corecta a beneficiarului de catre furnizor - sau, raportandu-se la legislatia concurentiala, cand prin calificarea unui contract putem intra sub incidenta unei legi prohibitive sau exceptionale.

Doctrina a definit in mod constant franciza reliefand elementele specifice ale acesteia.

Intr-o definitie, se arata ca "acordurile de franciza constau, esential, in licentierea drepturilor de proprietate industriala sau intelectuala relative la marci, embleme, sau a know-how-ului, care pot fi combinate cu restrictii asupra livrarilor sau cumpararilor de produse.

Intr-o alta lucrare, se conchide plastic: "a franciza inseamna a permite altora sa reuseasca cum noi am reusit, a reitera o reusita".

Natura juridica a francizei

La momentul conturarii noii figuri juridice, care este franciza, operau pe piata produselor si serviciilor o serie de contracte menite asigure o buna distributie a produselor si oferirea unor servicii si produse finite de calitate.

Autorii francizei s-au servit de toate figurile juridice cunoscute pana la aparitia ei pentru a oferi un instrument juridic nou, capabil sa combine toate beneficiile contractelor "traditionale".

In acest fel, intre partile contractante se stabilesc raporturi obligationale complexe care au in comun scopul urmarit de cocontractanti. Se poate observa posibilitatea descompunerii contractului de franciza intr-o serie de contracte distincte, unele numite, altele nenumite. Vanzarea-cumpararea, inchirierea, licentele de nume comercial, de marca, de emblema, design, brevete, know-how, asistenta manageriala, consulting-engenering-ul, distributia, exclusivitatea sunt "contracte" intalnite curent in cuprinsul unei francize.

In lipsa unei reglementari legale speciale sau a unor clauze contractuale exprese, obligatiile asumate vor fi interpretate conform regulilor aplicabile contractelor de baza carora le apartin dupa natura lor. Spre exemplu, drepturile si obligatiile beneficiarului asupra semnelor de atragere a clientelei, apartinand furnizorului, vor fi supuse regulilor care guverneaza licentele.

Totusi, cum aratam, toate drepturile si obligatiile au o cauza unica si sunt interdependente, imprejurare producatoare de efecte importante in ce priveste executarea obligatiilor contractuale si/sau neexecutarea voluntara.

Vom exemplifica in continuare diferentierea francizei fata de unele contracte apropiate:

a)       Franciza - asocierile voluntare

Franciza se delimiteaza de asocierile voluntare, formate de catre comerciantii detailisti in jurul unui angrosist. Aceasta forma de distributie aparuta in SUA in anii '20 a cunoscut o evolutie pana catre anii '50, insa din cauza neajunsurilor create de raporturile de dependenta accentuata, a fost treptat abandonata, fapt ce a condus la disparitia aproape totala a acesteia in cursul anilor '70, fiind inlocuita de retelele francizate sau de sistemul sucursalelor.

Spre deosebire de franciza, asocierea voluntara nu are ca element esential existenta unui know-how.

b)      Franciza - concesiune exclusiva

Cel mai apropiat de contractul de franciza este contractul de concesiune exclusiva, considerat unul din cele mai evoluata sisteme de distributie.

Urmarea numeroaselor elemente comune care exista intre cele doua contracte, unii autori au confundat cele doua figuri distincte, iar altii au considerat franciza doar o varietate a concesiunii. Au fost si autori care au vazut in franciza tot o forma de distributie prin concesiune, insa forma cea mai recenta a acesteia.

Cel mai important punct de vedere, la care achiesam prezinta in mod just asemanarile, insa evidentiaza si diferentele care exista intre contractul de franciza si contractul de concesiune.

Confuzia intre cele doua contracte provine din asemanarea obiectului contractului de concesiune cu obiectul contractului de franciza de distributie.

Comparand cele doua contracte constatam ca in vreme ce pentru unul anumite clauze sunt esentiale, pentru celalalt sunt doar clauze accesorii. Astfel, clauzele despre asistenta comerciala si tehnica sau licentierea insemnelor de atragere a clientelei sunt inerente contractului de franciza, insa doar accesorii contractului de concesiune. Invers, clauza de exclusivitate care poate lipsi intr-un contract de franciza este esentiala intr-un contract de concesiune.

Contractul de franciza are, in principal, ca obiect, punerea la dispozitia beneficiarului a unor semne de atragere a clientelei, a unor tehnici comerciale incercate si verificate in practica care au adus succes francizorului si transmiterea permanenta a acestui know-how catre beneficiar. Elementele definitorii francizei nu se regasesc in obiectul unui contract de concesiune exclusiva care se poate realiza fara asistenta, fara transfer de cunostinte sau tehnici de la concedent la concesionar.

Nu in ultimul rand, asa cum am aratat anterior, doar o forma a francizei mijloceste distributia de produse, franciza avand o sfera mai larga de utilizare fiind si un instrument in oferirea de produse.

c)       Franciza - distributia selectiva

Franciza se diferentiaza si de sistemul de distributie selectiva, definit ca acea operatiune prin care un furnizor isi selecteaza distribuitorii dupa calitatile lor comerciale. Distributia selectiva nu presupune know-how, si nici transmiterea de insemne, ori acordarea de asistenta distribuitorilor.

Distribuitorii nu sunt tinuti la plata unor redevente catre furnizor. Distinctiile facute in raport de concesiunea exclusiva sunt aplicabile si in acest caz.

Sistemul de distributie selectiva are ca obiect, in general, distributia produselor de lux, de mare prestigiu si de inalta tehnologi

Subiectele contractului de franciza

A) Francizorul. Francizorul, conform raportului contractual, este partea obligata sa asigure beneficiarului folosinta insemnelor de atragere a clientelei, un know-how verificat si asistenta tehnica si/sau comerciala in schimbul carora primeste de la beneficiar o redeventa periodica

Astfel spus, francizorul este titularul conceptului francizabil. Din definitie rezulta urmatoarele atribute ce il caracterizeaza:

a)  Calitatea de comerciant

O. G. nr. 52/1997, in art. 1 (1) lit. b, defineste francizorul ca fiind "un comerciant care:

este titularul drepturilor asupra unei marci inregistrate; drepturile trebuie sa fie exercitate pe o durata cel putin egala cu durata contractului de franciza;

confera dreptul de a exploata ori de a dezvolta o afacere, un produs, o tehnologie sau un serviciu;

asigura beneficiarului o pregatire initiala pentru exploatarea marcii inregistrate;

utilizeaza personal si mijloace financiare pentru promovarea marcii sale, cercetarii si inovatiei, asigurand promovarea si viabilitatea produsului".

La cele de mai sus, prin art. 1 alin. 1 din lege se completeaza imaginea francizorului aratandu-se ca este o persoana fizica sau juridica independenta din punct de vedere financiar fata de beneficiar.

Dintre atributele legale ale francizorului ne oprim mai intai asupra aceluia de comerciant prilej cu care vom analiza detaliat caracterul comercial sau necomercial al contractului de franciza

Discutia comporta doua nivele de analiza, astfel:

primul se refera la determinarea caracterului comercial sau necomercial al produsului sau serviciului pe care il ofera beneficiarul catre consumatori, adica obiectul "comertului" exercitat de beneficiar.

al doilea nivel al discutiei vizeaza comercialitatea sau necomercialitatea chiar a obiectului contractului de franciza, adica a "conceptului francizabil" format din: folosinta insemnelor de atragere a clientelei, a know-how-ului si asistenta tehnica si/sau comerciala.

Discutia purtata in primul nivel ne ofera date asupra activitatii comerciale sau necomerciale a beneficiarului, si nu a francizorului. Din acest punct de vedere am aratat in capitolul precedent ca, in principal, activitatile desfasurate in regim de franciza sunt comerciale, dar ca exista tendinta de extindere a conceptelor francizabile in zonele necomerciale: consultanta, avocatura, metode de invatamant (Open School University) sau agricultura.

Distinctiile aratate ar putea sa conduca insa catre rezultate gresite in aprecierea naturii comerciale sau necomerciale a activitatii francizorului. Si aici intervine al doilea nivel al discutiei. Indiferent daca obiectul de activitate al beneficiarului este unul comercial sau necomercial, obiectul contractului de franciza este unul si acelasi - exploatarea francizei, a conceptului francizabil. Deci, intrebarea care se pune: este sau nu franciza un obiect comercial astfel incat actele de exploatare ale ei sa fie comerciale?

Aratam ca franciza are ca structura de compunere niste insemne de atragere a clientelei( nume comercial, emblema, marca), un know-how si asistenta tehnica si/sau comerciala. Se remarca faptul ca franciza se bazeaza pe un cumul de cunostinte si aptitudini, calitati umane care sunt puse in valoare, ceea ce se exploateaza fiind insasi valoarea umana.

"Comertul" de idei si aptitudini excede zonei comerciale pentru ca valoarea exploatata de francizor este una originala, nu este o valoare adaugata, nu se interpune in circuitul comercial. Francizorul este creator de valoare asemeni profesorilor, arhitectilor, mestesugarilor, avocatilor etc. si conform legii comerciale si teoriei comerciale, obiectul lor de activitate excede zonei comerciale.

Chiar daca activitatea francizorului se desfasoara in mod organizat, ca o intreprindere, chiar daca exploatarea francizei se face in mod profesional si continuu, notiunea de profit se lasa greu conturata, in lipsa evidentei unui element speculativ.

Intrebarile, in acest sens, abunda. Care este valoarea exacta a unei idei, dar a unei creatii de succes? Care este pretul inteligentei? Care sunt acele valori exacte ale creatiilor pentru ca pe baza lor sa putem introduce elementul de speculatie si sa putem determina un profit? Unde se opreste valoarea de creatie si unde incepe profitul?

Este cert ca asemenea disocieri nu se pot face si nu se poate vorbi de un element speculativ si de profit cand este vorba de calitatile si inteligenta umana. Ar fi absurd sa se spuna despre un pictor ca un tablou l-a costat x lei, iar profitul este diferenta pana la pretul de vanzare. Dar ar fi si mai absurd sa se afirme ca 10% din costuri reprezinta talent consumat.

Daca aceste realitati nu le contesta nimeni, atunci includerea francizei in zona valorilor de creatie, nu a valorilor speculative, pare sa nu mai intampine nici o piedica.

Francizorul va fi comerciant daca alaturi de exploatarea francizei, prin intermediul contractelor de franciza, exercita el insusi, in mod direct, o activitate comerciala prin obiectul sau.

S-ar putea sustine ca exista toate argumentele pentru a fi in fata unui act comercial conex, insa asa cum am aratat, exploatarea francizei indeplineste toate conditiile unui act comercial propriu-zis, mai putin elementul speculativ. Daca insa elementul francizabil se greveaza pe un contract de distributie avand un rol accesoriu, pierzandu-si identitatea, vom fi in fata unui contract comercial, dar nu in fata unui contract de franciza, ci de distributie.

Evidenta este situatia francizelor de serviciu si de productie unde francizorul nu ofera altceva beneficiarului decat un concept francizabil.

Franciza nu poate fi considerata nici act de comert subiectiv, conform Codului comercial roman, pentru ca asa cum se arata in art. 4, acesta trebuie sa nu fie civil prin natura sa.

Analizate separat elementele care compun "conceptul francizabil" conduc catre aceeasi concluzie.

Astfel, licentierea unui insemn de atragere a clientelei (marca, emblema, nume comercial), a unui model industrial, a unui brevet sau a oricarui drept de proprietate intelectuala, este un act de natura civila. La fel cesiunea unor asemenea drepturi ori contractele de editate a unor drepturi de autor, sau contractul de exploatare a cunostintelor care compun know-how-ul ca mijloc de distribuire a unor valori care sunt in afara comercialului. In fine, asistenta tehnica si/sau comerciala comporta aceeasi discutie.

Revenind la franciza, pentru a face din exploatarea sa o activitate comerciala, trebuie sa existe o reglementare legala expresa care sa deroge de la caracterul necomercial al operatiunii, cum este de exemplu, situatia leasingului imobiliar, definit de lege ca o activitate comerciala realizata prin societati comerciale.

Intr-o exprimare plastica, esenta francizei este clonarea unei afaceri. Or, asemeni unei clonari, transferul catre beneficiar este unul informational.

Asa cum aratam la inceput, O.G. nr. 52/1997 il numeste pe francizor "comerciant". Sa fi intentionat legiuitorul, prin aceasta, crearea unei noi exceptii, de la regula necomercialitatii si introducerea francizei in zona comerciala, sau este vorba doar de o inadvertenta in exprimare?

In ce ne priveste, dincolo de consideratiile teoretice exprimate, suntem sustinatorii renuntarii la vechile criterii de departajare a unor operatiuni civile de cele comerciale, departajare care nu mai corespunde realitatilor economice moderne. Forta realitatilor economice pare sa fi infrant ratiunea traditionala, aflandu-ne in fata unor situatii de fapt care exced argumentelor clasice ale dreptului. Din semnalele existente evolutia nu se va opri aici, o presiune tot mai mare facandu-se simtita in domeniile medical, invatamant, avocatura sau celelalte profesii liberale, inclusiv pentru domeniul agricol si cooperatie.

b)  Calitatea de titular al unor semne comerciale

Ordonanta concentreaza intregul pachet de semne de atragere a clientelei care ar putea constitui franciza, intr-unul singur, anume cel de marca. Cu siguranta nu sa dorit limitarea cuprinsului francizei doar la mari excluzandu-se celelalte semne de atragere a clientelei (numele comercial si emblema), ci doar sa urmarit determinarea scopului economic, principal, al francizei - acela de a promova pe piata un produs sau un serviciu. Francizorul trebuie sa fie titularul drepturilor asupra drepturilor transmise - marca, nume comercial, emblema.

Ce semnificatie are notiunea de "titular al drepturilor" asupra unei marci inregistrate din reglementarea indicata? Desi, in mod obisnuit, prin titularul drepturilor se desemneaza persoana detinatoare a dreptului de proprietate sau a altui drept real, in cazul francizei notiunea acopera si pe detinatorul dreptului de folosinta exclusiva asupra unei marci, in baza unui contract de cesiune sau de licenta, pentru o durata si un spatiu determinat.

Acest drept de folosinta exclusiva se dobandeste in baza unui contract principal de franciza incheiat cu titularul dreptului exclusiv si da dreptul beneficiarului sa incheie contracte de subfranciza in zona oferita in exploatare exclusiva.

B) Beneficiarul. Beneficiarul (francizatu) este acea parte care, in schimbul semnelor distinctive si a asistentei tehnice si/sau comerciale, plateste catre francizor anumite sume cu titlu de redeventa, alaturi, dupa caz, de taxele de intrare in retea si taxele de publicitate.

Beneficiarul, este conform legii, un comerciant, sub rezerva aplicatiilor necomerciale ale francizei.

Conform definitiei legale oferita de O. G. 52/1997 in art. 1 lit. c, "beneficiarul este un comerciant persoana fizica sau juridica, selectionat de francizor, care adera la principiul omogenitatii retelei de franciza, asa cum este ea definita de catre francizor."

Se constata ca legea nu aduce nici o limitare formei de exercitare a comertului prin intermediul francizei. Astfel, beneficiarul este liber sa aleaga intre forma asociata, ca persoana juridica, sau forma individuala, ca persoana fizica. Evident, majoritatea beneficiarilor sunt persoane juridice, ratiunile acestei optiuni excedand naturii contractului de franciza, tinand mai mult de argumente comerciale.

In situatia unui comert de mici dimensiuni, beneficiarii pot opta pentru forma individuala, ca persoana fizica. Aceasta forma de a face comert se preteaza cel mai bine la asa numitele francize mobile, in care beneficiarul se deplaseaza intr-o zona oferita in exclusivitate.

Dam ca exemplu ca franciza mobila care ar putea foarte bine face obiectul unui comert al persoanelor fizice, sistemul "Eis & Heib". Acest sistem de franciza are ca obiect oferirea spre vanzare de inghetata si preparare de gustari rapide prin intermediul de puncte mobile.

Beneficiarul este, de cele mai multe ori, selectat de catre francizor in urma unor schimburi de informatii reciproce prin care, pe de-o parte, francizorul informeaza pe beneficiar asupra continutului si conditiilor francizei, iar pe de alta parte, beneficiarul ofera francizorului informatii asupra capacitatii sale de a exploata in bune conditii franciza.

Beneficiarul este, de cele mai multe ori, un comerciant independent atat financiar si organizatori, cat si economic.

Beneficiarul are o identitate proprie, distincta de cea a francizorului, desi, in mod obisnuit, el se prezinta sub numele comercial al francizorului. In acest sens, aratam ca beneficiarul are o firma proprie inregistrata la Registrul Comertului, conform Legii nr. 26/1990, firma care nu este identica cu firma francizorului.

Ca efect al independentei juridice beneficiarul este direct si singur raspunzator in raporturile cu clientii, fie pe baze contractuale, fie pe baze delictuale.

Dincolo de independenta institutionala si juridica dintre francizor si beneficiar exista intre cei doi raporturi contractuale specifice de natura a limita foarte mult libertatea comerciala a beneficiarului, mijloc prin care se creeaza veritabile raporturi de dependenta intre francizor si beneficiar.

Pentru a incheia un contract de franciza, beneficiarul trebuie sa dispuna de un capital initial minim suficient pentru plata taxelor de intrare in retea si pentru pregatirea personalului si dotarea cu tot echipamentul necesar derularii comertului francizat.

In fine, fata de definitia legala, mai precizam ca beneficiarul adera in primul rand, la contractul de franciza asumandu-si toate obligatiile specifice unui asemenea contract si, prin aceasta, el adera la "omogenitatea retelei", avand un impact deosebit in materia culturii organizatorice si al transferului tehnologic, imperative obiective privind evolutia in sens pozitiv al economiei de piata din Romania.

Continutul si efectele contractului de franciza

Legea nr. 79/1998, prin care a fost aprobata Ordonanta nr. 52/1997 privind regimul juridic al francizei, stabileste, in mod destul de amanuntit, continutul contractului de franciza si principiile carora acesta trebuie sa se conformeze. Potrivit acestui act normativ, contractul de franciza trebuie sa cuprinda:

obiectul contractului;

drepturile si obligatiile partilor;

conditiile financiare;

durata contractului;

conditiile in care acesta poate fi modificat, prelungit sau reziliat.

La acestea ar trebui sa mai adaugam si alte elemente, care initial existau in textul Ordonantei nr. 52/1997, si anume:

tehnologiile, bunurile, serviciile furnizate de francizor;

conditiile in care beneficiarul poate folosi insemnele distinctive apartinand francizorului (marca de fabrica sau comert, firma etc.).

Textul initial prevedea si necesitatea prezentarii know-how-ului transmis, aceasta fiind cuprinsa de cele mai multe ori intr-un inscris separat. Nici acest aspect nu se mai regaseste in textul actual, ca de altfel nici dispozitia referitoare la precizarea conditiilor in care drepturile nascute din contract pot fi cesionate. Astfel de precizari ar trebui facute cu atat mai mult cu cat acest contract are un caracter intuitu personae. Dar dispozitiile referitoare la continutul contractului de franciza, asa cum se regasesc ele actualmente in art. 6 din Legea nr. 79/1998, sunt formulate in termeni destul de generali, fara a impune restrictii in ceea ce priveste inserarea unor asemenea clauze.

Unul dintre scopurile care trebuiesc urmarite in redactarea contractului este acela de a proteja interesele membrilor retelei de franciza si drepturile de proprietate industriala sau intelectuala ale francizorului; de asemenea, trebuie urmarita eliminarea oricaror ambiguitati si incertitudinei in stabilirea drepturilor si obligatiilor partilor, precum si a responsabilitatilor ce le revin, ca de altfel in cazul tuturor contractelor.

Principiile carora trebuie sa li se conformeze contractele de franciza sunt stabilite prin intermediul articolului 7 din Ordonanta nr. 52/1997. Astfel, potrivit textului mentionat, aceste principii ar fi:

stabilirea unui termen care sa permita beneficiarului amortizarea investitiilor efectuate in temeiul contractului;

comunicarea de catre francizor, cu suficient timp inainte de expirarea termenului pentru care contractul a fost incheiat, a intentiei sale de a nu prelungi contractul dupa sau de a nu incheia un alt contract dupa acea data;

precizarea clara a conditiilor in care contractul poate fi reziliat fara acordarea unui preaviz;

precizarea conditiilor in care drepturile izvorate din contractul de franciza pot fi cesionate; daca se convine asupra unui drept de preemtiune al francizorului in ceea ce priveste transmiterea drepturilor respective, acesta va trebui sa fie precizat in cuprinsul contractului;

inserarea in contract a clauzelor de non-concurenta, urmarindu-se astfel protejarea know-how-lui;

inlesnirea atingerii obiectivelor comune prin determinarea cu claritate a obligatiilor financiare ale beneficiarului;

protejarea imaginii si marcii francizorului prin inserarea unor clauze care sa permita un control al acestuia; acest lucru este deosebit de necesar, imaginea si credibilitatea intregii retele de franciza depinzand de acesti factori.

In schimbul dreptului de a utiliza marca francizorului, know-how-ul furnizat de acesta si al altor drepturi decurgand din contract, dar si al asistentei comerciale si tehnice din partea francizorului, beneficiarul este obligat la plata unei redevente periodice.

Din continutul contractului, pentru francizor rezulta urmatoarele obligatii:

a) Sa cedeze beneficiarului folosinta marcii sale impreuna cu un complex de cunostinte; pentru aceasta trebuie sa-i furnizeze elemente de engineering referitoare la amenajarea si organizarea intreprinderii precum si elemente de marketing cuprinzand metodele, mijloacele si tehnicile de comercializare a produsului sau serviciului.

Transmiterea dreptului de a folosi anumite elemente ale fondului de comert al francizorului, precum marca, firma sau emblema, au ca scop atragerea clientilor. Nu trebuie sa se inteleaga ca aceste elemente ar trece in fondul de comert al beneficiarului, utilizarea lor cunoscand doua limitari. Astfel, scopul in care vor fi utilizate nu poate fi altul decat cel prevazut in contract, iar beneficiarul nu le poate aduce nici o modificare, spre deosebire de francizor, caruia i se recunoaste acest drept.

b)Sa transmita beneficiarului know-how-ul, aceasta fiind o conditie definitorie pentru contractul de franciza. Pentru a putea fi transmis, know-how-ul trebuie, in primul rand, sa apartina francizorului, dar mai trebuie sa indeplineasca anumite conditii. Astfel, acesta trebuie sa fie alcatuit din cunostinte noi, nebrevetate, verificate, nedezvaluite public, probate de catre francizor in propria sa intreprindere. Practic, aceste cunostinte asigura reusita afacerii. O alta conditie pe care know-how-ul respectiv trebuie sa o indeplineasca este aceea de a fi susceptibil de transmitere, aceasta operatiune fiind realizata de regula printr-un document separat si care poate avea forma unui manual, a unui ghid etc.

Pentru ca  aceste informatii sa poata fi valorificate este necesar ca francizorul sa asigure beneficiarului asistenta pentru ca acesta sa isi insuseasca in mod corespunzator cunostintele respective.

c) Sa acorde partenerului asistenta in domeniul pregatirii profesionale, precum si in cel tehnic, financiar si juridic. Este evident ca simpla transmitere a unor cunostinte sub forma know-how-ului, a tehnologiei sau a unui brevet de inventie nu este suficienta pentru a se asigura si o utilizare eficienta a acestora. Legislatia europeana leaga obligatia francizorului de a transmite informatiile de obligatia asigurarii beneficiarului a unei pregatiri initiale si a unei asistente tehnice si comerciale permanente. Chiar daca pregatirea initiala nu este prevazuta expres in textul art. 6 din Legea nr. 79/1998, acest aspect este de natura a asigura nu numai reusita afacerii unuia dintre beneficiari, ci a intregii retele de franciza.

d)Sa se ingrijeasca de publicitatea produsului sau serviciului, scutindu-1 pe franchisee de asemenea cheltuieli. Doar dreptul de a folosi semnele distinctive ale francizorului, fara ca acestea sa cunoasca o promovare adecvata, nu prezinta suficienta eficienta. Chiar daca publicitatea este realizata pe plan national, dar si local, de catre francizor, asta nu inseamna ca este exclusa idea unei contributii a beneficiarului in acest sens; ba mai mult, acesta poate realiza el insusi o campanie publicitara proprie pe plan local.

e) Sa asigure aprovizionarea ritmica, constituirea stocurilor, completarea colectiilor, modelelor, etc. Francizorul isi asuma si raspunderea ce deriva din calitatea de vanzator sau de fabricant. Limitele acestei obligatii a francizorului trebuie stabilite prin clauzele contractului pentru a se evita anumite comportamente abuzive.

f) Sa asigure exclusivitate teritoriala asupra marcii pe timpul valabilitatii contractului. Pozitia oarecum pe care francizatul o castiga pe piata ca urmare a folosirii imaginii francizorului si care ii aduce o clientela preconstituita, ar fi practic anulata de existenta in imediata apropiere a unui alt francizat.

g)Sa garanteze investitiile facute de franchisee.

Beneficiarul, la randul sau, isi asuma prin incheierea contractului urmatoarele obligatii:

a)       Sa respecte regulile impuse de francizor; aceste reguli au menirea de a asigura o imagine uniforma retelei de franciza, aceasta conditie avand menirea de a asigura individualizarea in cadrul pietei. Aceasta individualizare nu priveste doar suprafata, ci merge pana la nivel de detalii (amenajare interioara, forma localurilor, imbracamintea angajatilor etc.). Respectarea acestor aspecte este asigurata prin controlul exercitat in acest sens de catre francizor, dar si de transparenta pe care beneficiarul trebuie sa o asigure.

b)       Sa asigure pastrarea secretului know-how-ului, care reprezinta de fapt elementul de baza al contractului de franciza. De fapt in acest secret consta si valoarea comerciala a respectivelor cunostinte. Faptul ca legea nu protejeaza prin dispozitii exprese know-how-ul atrage necesitatea asigurarii unui anumit grad de protectie prin folosirea unor clauze contractuale in acest sens.

c)       Sa se aprovizioneze cu produsele franchiser-ului in conditiile prevazute prin contract si sa furnizeze informatii care ar contribui la perfectionarea tehnicilor de comercializare. Chiar daca legea romana nu contine o dispozitie expresa in acest sens, aceasta lipsa este suplinita in general de inserarea in contract a unor clauze care prevad aceasta obligatie.

d)       Sa plateasca taxa si redeventele periodice potrivit conventiei. Aceasta este obligatia care ii revine in contrapartida pentru dreptul de a folosi tehnologia si semnele distinctive ale unei firme care si-a castigat o imagine pe piata si de a beneficia de clientela atrasa de aceasta imagine. De fapt, transmiterea know-how-ului si pregatirea initiala sunt remunerate prin intermediul acelei taxe care se plateste la incheierea contractului sau la un termen stabilit prin contract; aceasta taxa mai poarta denumirea de taxa de intrare ("entry fee").

e)       Sa nu faca concurenta francizorului sau altor membri ai retelei de franciza. Aceasta practica nu contravine regulilor unei piete libere, clauzele non-concurentiale fiind limitate nu doar in timp si spatiu, ci si in ceea ce priveste obiectul. In legislatia noastra, actiunea acestor clauze este restransa la protejarea know-how-ului.

f)   O alta obligatie care revine destul de des beneficiarului, prin inserarea in contract a unor clauze in acest sens, este aceea de a asigura o cifra minima de afaceri. Este normal ca francizorul, ca orice alt comerciant, sa doresca sa realizeze un castig cat mai ridicat ca urmare a incheierii unui asemenea contract; daca avem in vedere ca redeventa se calculeaza proportional cu cifra de afaceri nu mei este nevoie sa aducem nici o alta justificare pentru existenta in contractele de franciza a clauzelor privind cifra minima de afaceri a francizatului. Ba mai mult, adeseori nerealizarea cifrei minime de afaceri prevazute in contract poate duce chiar la rezilierea contractului inainte de ajungerea la termen.

g)       Uneori se pune prin contract in sarcina beneficiarului obligatia de a contribui cu o anumita suma la publicitatea produsului sau serviciului ce face obiectul contractului, sau chiar de a realiza el singur publicitatea in conditiile stabilite de francizor.

Ca si in cazul precedent, contractul de franciza inceteaza prin ajungerea la termen (durata contractului poate fi pana la 20 de ani) si reziliere (care poate fi solicitata de oricare din parti pentru neindeplinirea obligatiilor asumate). Potrivit legislatiei noastre in domeniu, conditiile de reziliere trebuie sa fie aratate in mod explicit in cuprinsul contractului de franciza, acordandu-se in acest sens o atentie sporita enuntarii clauzelor care pot atrage rezilierea fara preaviz a actului.

Alte modalitati prin care poate inceta acest contract sunt incetarea existentei uneia dintre parti, cu atat mai mult cu cat contractul de franciza este un act juridic intuitu personae, si anularea, atunci cand a fost incheiat cu incalcarea conditiilor pe care le prevede legea pentru incheierea valabila a contractului. In principiu, anularea poate avea loc ca urmare a existentei unui viciu de consimtamant sub forma erorii sau dolului, avand in vedere caracteristicile acestui tip de act juridic.

Ca urmare a incetarii contractului de franciza va dispare si dreptul beneficiarului in ceea ce priveste folosirea elementelor de individualizare ale francizorului, dar va incepe sa-si produca efectele clauza de non-concurenta, care are ca scop protejarea know-how-lui. Un alt efect posibil, atunci cand incetarea contractului are loc ca urmare a conduitei culpabile a uneia dintre parti, este nasterea unui drept al partii careia nu i se poate imputa incetarea raporturilor contractuale la despagubiri.